Abia viu, aproape mort

Abia viu, aproape mort Mareste imaginea.

Cazut in santul umanismului european, imbatat de iluzia omului-zeu, manipulat de sute de ani de catre agnostici antihristici, omul contemporan nici nu mai sesizeaza ca Preotul sau Levitul trec pe langa el. A fost antrenat sa saliveze doar la comanda, sa eticheteze fericirea dupa standarde pagane. I s-a luat Iubirea si i-a fost lasat doar un mare gol, un mare iad al deznadejdii.

Talharii sunt liberi, faptele lor imorale nu sunt pedepsite de catre legea autonoma inventata impotriva proniei divine. Talharii sunt si ei nebagati in seama. Omul contemporan a fost jefuit la drumul mare si nimeni nu cere socoteala mafiotilor. Nimeni nu articuleaza enunturi cu subiect si predicat. Si nu din frica, cat din necunoastere a multor aspecte, detalii care schimba concluzia. Nimeni nu apostrofeaza irodienii cu putere profetica.

Talharitii isi iarta calaii si ii convertesc. Dar acestea sunt exceptii. Marea masa ramane inerta, indiferenta, agnostica, parasita de propriul curaj al credintei. Talharitul este fericit, pentru ca a captat atentia Generosului, dupa modelul Iov. Iar sursa de generozitate este inepuizabila, pe cand egoismul este limitat.

Nimeni nu le-a promis vreodata talharitilor ca vor forma o majoritate (ci, mai degraba, contrariul).

Sacerdotii grabiti sunt impovarati cu hartii si rapoarte, cu sedinte de partid si lucruri inutile, ca sa piarda esenta mesajului pe care ar trebui sa il transmita. De prea multe ori, ei au uitat de Generos, de sfaturile Lui si imita cu viclenie exact anti-modelul. Sacerdotii sunt anume alesi sa sminteasca orice ratacit pe calea altarelor. De la Isaac Newton la Auguste Comte, talharii s-au specializat in dialectici pagane. Iar veninul a contaminat o planeta intreaga, nepregatita de asaltul din interior si epuizata de secole de false cavalerisme.

Lumea a devenit un mare han, o imensa casa de oaspeti, un sanatoriu, un spital. Doar ca pacientii si-au pierdut tocmai pacienta si Il injura pe Doctor, Il calomniaza pe Sirianul/Samarineanul/Chinezul Generos, refuza antidotul si prefera o eutanasie lenta, in fata ecranului devenit icoana. Sufletul este negat, conteaza doar organul care poate fi donat. Omul a devenit un numar, un cifru de lagar sumbru. Fara credinta, planeta nu poate scapa de haos, decat devenind inchisoare.

Omul contemporan raspunde cu salbaticie apelului divin la omenie. Tocmai umanistii sunt antiumani. Pe linie filocalica, opusul omeniei este pacatul nesaturarii. Azi nu mai putem localiza talharul. Este prea pervers, ataca subliminal, nici macar nu simtim imediat muscatura, ci mai tarziu. Singura scapare este Adapostul, Casa Generosului, Hanul Sirianului Milostiv. El achita factura debitelor noastre, in masura in care ii iertam pe talhari.

Departarea de Adapost aduce nesiguranta, riscam sa ajungem iar in canal, in sant, drogati de frenezia planetara care aduleaza dovleci. Tratamentul da randament, pentru ca pacatul (diagnosticul) este o imprudenta lesne de iertat pentru Cel ce iarta totul din iubire. Depresia continentala se hraneste din otrava hedonismului, respinge apocalipsa mesianica, singura speranta vie, neiluzorie. Omul contemporan, muribund, nu se poate exorciza pe sine si refuza interventia Chirugului.

Salvati din santul/prapastia ignorantei, mediocritatii si ipocriziei, realizam imediat ca Sirianul/Argentinianul Generos este Singurul pe care Il putem iubi vesnic. Cei ce Il resping ingenuncheaza in fata idolilor, chiar daca nici macar nu li se formuleaza asa adevarul. Rugaciunea de salvare/mantuire este o repetare: Hristos este Soarele nostru, misterul central este taina pascala, iar noi vom deveni mai copii decat copiii.

Eliberarea adusa de catre Georgianul Generos e simtita ca un jug de catre talhari.

Agnosticul nu se mai chinuie sa argumenteze moartea lui Dumnezeu. El neaga atributul esential, iubirea. Il inlocuieste cu surogate ieftine, populare de altfel prin cetate.
Barbaria medievala s-a tehnicizat, devenind mai greu de prevenit. Omul beat de propriul sine nu mai este in cautarea Valorii, nici a Comuniunii. Insa Adevarul nu are nimic in comun cu numarul oamenilor pe care ii convinge. Daca majoritatea greseste, nu inseamna ca aceasta este normalitatea. Insantuitul talhareste in continuare. Nu stie si nici nu vrea sa stie nimic despre Cel ce Este. S-a resemnat ca nu va sti niciodata, omitand interventia divina directa. Are El un plan cu fiecare, in logica Lui vesnica.

Santurile, birturile, strazile sunt pline de nepasatori, care nu cunosc reversul: descompunere spontana, destramare mentala. Suntem abia vii si nimeni din lume nu ne mai salveaza, pentru ca nu mai poate si nu mai vrea. Suntem aproape morti si negam asta, suntem orbi, nu vedem aparatele care nu fac decat sa prelungeasca o agonie fara sens. Iadul poate sa nu fie vesnic. Santul poate fi parasit, daca ne lasam eliberati de catre aliatii sfinti. Multi nu vor sa mearga la templu, la Ierusalim, vor la Tel Aviv, in captivitate, doar pentru ca au o paine cu salam in plus. Hanul Suedezului Generos e deschis non-stop. Niciodata nu se vor epuiza locurile de la Han. Cine cauta, are Unde si Ce sa gaseasca.

Marius Matei

Despre autor

Marius Matei Marius Matei

Senior editor
254 articole postate
Publica din 29 Octombrie 2010

14 Noiembrie 2014

Vizualizari: 2303

Voteaza:

Abia viu, aproape mort 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE