Iubirea teoretica si iubirea "departelui"

Iubirea teoretica si iubirea Mareste imaginea.

IUBIREA TEORETICA SI IUBIREA “DEPARTELUI” - PLACUTA AMAGIRE (INCHIPUIRE DE SINE) A “BUNULUI SAMARITEAN”

R. Radulescu: Parinte profesor, cine este aproapele meu? Este o intrebare la care Mantuitorul Hristos raspunde printr-o pilda, redand o intamplare ipotetica sau poate chiar reala. Concluzia acestei intamplari o trage chiar intrebatorul. Astazi, in jurul nostru este multa suferinta. Vedem si luam contact cu suferinta si noi, in mod real, langa noi, dar si prin mass-media. Mijloacele de comunicare ne dau tot felul de situatii in care oamenii sufera din diferite motive, iar cea mai la indemana reactie a noastra este compasiunea. Este suficient acest tip de reactie, pentru noi cei de astazi?

Pr. Coman: Am sa citez un calugar atonit, care evalua cele spuse de noi cu expresia: „decat nimic…!” Asadar, decat nimic este buna si compasiunea! Comunicarea aceasta aproape simultana a informatiei despre un eveniment neplacut, petrecut undeva departe de noi, s-ar parea ca ne aduce aproape de evenimentul respectiv, ca ne transforma in aproapele celui cazut intre talhari. Dar nu este chiar asa. Distanta se pastreaza, tocmai pentru ca noi suntem in imposibilitatea de a face ceva practic. Este o provocare foarte mare intr-adevar, pentra ca, tot asezandu-ne in postura de compatimitori sau solidari de la distanta, este foarte posibil sa ne tocim sensibilitatea fata de astfel de situatii si de eroii lor. Intervine o anumita inertie, o rutina.

Apoi, mai exista un risc, acela al linistirii constiintei. Ne tot spunem in sinea noastra, ca daca am fi fost la fata locului am fi facut ceva, n-am fi stat cu mainile incrucisate. Nu trebuie sa fim chiar atat de siguri. Se poate instala chiar o usoara ipocrizie. Tot avand noi compasiune pentru cei de departe, ne convingem ca suntem sensibili, buni la suflet, milosi, iubitori si tragem concluzia inevitabila ca, in situatia in care nu ne manifestam ca atare, fata de cei din jurul nostru, atunci respectivii sunt de vina. Daca am fi un pic onesti cu noi insine, am putea observa ca iubim mai mult pe cei de departe decat pe cei de aproape. In situatia aceasta ar trebui sa recunoastem ca dragostea noastra este mai curand una teoretica, decat una aplicata. Sau, chiar ipocrita!

Putem face ceva si de la distanta pentru cei in necazuri si in nevoi… Din perspectiva noastra crestineasca, cel care este martor, chiar si prin intermediul televizorului, al unor astfel de evenimente poate sa se roage lui Dumnezeu. Rugaciunea este mult mai mult decat o compasiune pasiva. Sa se aseze in genunchi, sa-si aprinda candela, sa-si aprinda lumanarea si sa spuna lui Dumnezeu: „Doamne, eu nu pot sa ajung acolo, dar Tu poti sa ajungi, Te rog pe Tine, prin sfintii Tai, prin ingerii Tai si prin Maica Domnului, fa ceva!” Cred ca gestul acesta, crestineste vorbind, ar fi o iesire din inertia nefaptuirii, a compasiuni si a solidaritatii pasive, ar fi o iesire mult folositoare.

R.Radulescu: De ce v-am pus aceasta intrebare? M-am gandit ca, in Evanghelii si in limba romana, cel caruia poti sa-i vii in ajutor, se cheama aproapele nostru. Ii mai spunem si semenul nostru, dar parca aproapele este mai „aproape”. M-am gandit chiar si la distanta fizica dintre cel care are nevoie de ajutorul meu si mine. Va intreb: care este, in limba greaca, termenul pe care il foloseste Evanghelia pentru aproapele, pentru cel cu care eu vin in contact si chiar pot sa fac ceva pentru el?

Pr. Coman: Atat textul original cat si versiunea romaneasca vorbesc despre aproapele cu sensul propriu, adica cel de langa tine. In limba greaca termenul este plision. Si nu este deloc intamplator. Evangheliile nu folosesc termenul semenul nostru, pentru ca este mult mai general si mai abstract. Discursul Mantuitorului este extrem de aplicat. Se adreseaza direct ascultatorului sau cititorului si-l invita la lucruri foarte concrete. As dori sa retinem acest lucru. Mantuitorul vorbeste cu tot dinadinsul despre cel de langa noi si ne cere pe acesta sa-l avem in vedere inainte de orice. De cele mai multe ori, pe cel de langa noi, cu nevoile sau necazurile lui, poate mai mici decat cele pe care le vedem la televizor, nu ne este la indemana a-l ajuta. Spre el ne cheama, de fapt, Mantuitorul Hristos sa luam aminte, spre cel de langa noi, nu spre cel de la distanta, pe care nu-l putem ajuta.

Cel de langa noi reprezinta provocarea imediata a relatiei, a mediului in care suntem chemati sa ne producem, a spatiului in care suntem chemati sa implinim poruncile lui Dumnezeu. Paradoxal, in zona relatiei cu aproapele, gasim foarte multe justificari de a nu fi solidari, de a nu arata prea multa compasiune, de a nu arata prea multa dragoste si ajutor. De ce? Pentru ca cel de langa noi, de foarte multe ori ne irita, ne deranjeaza, are chiar revendicari la adresa noastra, are si nedreptatiri. In fapt, omul cand este aproape de noi, ne si deranjeaza. El ne este foarte drag cand este departe, pentru ca nu ne cere mare lucru sau daca ne cere, neputand noi sa-l ajutam, compasiunea, cu care am inceput discutia, pare a fi suficienta.

De aceea Mantuitorul Hristos se lupta, in primul rand, in Evanghelia Sa cu ipocrizia. Este foarte clar in porunca Sa: „Sa iubesti pe aproapele tau…!” Esti chemat sa-i iubesti pe cei de langa tine, incepand cu sotul, cu sotia, cu copiii, cu tata, cu mama, cu vecinii, cu colegii si dupa aceea pe cei de la distanta, daca iti mai ramane suficienta forta.

R. Radulescu: Putem spune ca cel cazut intre talhari i-a dat peste cap planurile samarineanului, care s-a gandit ca trebuie sa intervina sa-l ajute pe respectivul om si, probabil, a renuntat la treburile pe care le avea in ziua aceea. Nu s-a intamplat lucrul acesta in cazul celorlalti doi, care au trecut indiferenti pe langa cel cazut. Este posibil ca amandoi sa fi avut in plan niste treburi, sa-si implineasca niste sarcini in ziua aceea. Samarineanul si-a lasat treburile sale deoparte si a intervenit, nu doar aruncand ceva, sau spunandu-i o vorba, ci l-a luat pe omul acela si s-a ocupat de el aproape o zi intreaga. De aici putem intelege ca in a face bine este nevoie nu de un simplu gest reactiv, ci de putina creativitate, sa te gandesti de ce are nevoie omul, in primul rand, si cum sa faci binele, pentru ca a face binele nu este chiar asa usor, se pare.

Pr. Coman: Este in discutie aici si o scara axiologica, a ierarhiei valorilor. Mantuitorul Hristos vorbeste despre prima porunca si despre cea de-a doua: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau si pe aproapele tau, ca pe tine insuti!” Aceasta ar fi prioritar pentru toata lumea. Tot ceea ce alcatuieste viata noastra de fiecare zi, grijile noastre, profesiunea noastra, proiectele noastre materiale, se subsumeaza acestei porunci, acestor doua porunci in care se recapituleaza toate celelalte.

Asa cum spuneati, binele nu se poate face fara jertfa. Jertfa ce inseamna? Inseamna sa renunti la interesul tau imediat pentru a te preocupa de celalalt. Adica intri in sfera interesului altcuiva. Intr-o situatie ca aceea din parabola noastra, tu nu ai un interes personal, dar aproapele tau are nevoie vitala de ajutorul cuiva. Atunci, tu renunti la interesul tau si te indrepti spre celalalt. Daca se face acest gest, desigur in libertate, el se cheama jertfa, sacrificiu, iar sacrificiul este temelia filozofiei noastre de a trai, a crestinilor, filozofie care este recapitulata in Sfanta Cruce. Crucea inseamna sacrificiu de sine, inseamna jertfa. La jertfa ne cheama Mantuitorul Hristos, iar binele, intr-adevar, cere intotdeauna sacrificiu. Nu putem face un bine cuiva fara sacrificiu.

R. Radulescu: Vreau sa va supun atentiei o problema pusa in Evanghelia Samarineanului milostiv. Asistam acum la o Campanie anti-cersit, in societatea noastra romaneasca, si am observat ca se exploateaza oarecum o frustrare pe care am putea-o avea noi cei care luam contact cu anumiti cersetori pe strada, afland ca ei ar castiga foarte mult intr-o zi, mult mai mult decat niste oameni care muncesc. De aici concluzia ca nu s-ar cadea sa mai raspundem sau sa mai fim milostivi fata de o mana intinsa la o intersectie sau in alta parte. Cum sa reactionam sau ce atitudine sa avem din punct de vedere crestinesc, din punctul de vedere al autenticului vietii crestine, in fata acestor provocari pe care le fac unii cersetori pe strada sau oriunde?

Pr. Coman: In traditia noastra bisericeasca, exista indemnul ca sa asude banul in mana ta pana cand il dai, adica se invoca un discernamant foarte serios atunci cand faci actul de milostenie. Putem spune, in principiu, ca este binevenita Campania de eliminare a unui rau social, ca cel al institutionalizarii cersitului. Sigur ca ea presupune riscuri. Ii afecteaza si pe cersetorii neinstitutionalizati sau neexploatati. Dar, personal, consider ca sacrificiul este sufìcient de mic, pentru a extirpa un rau atat de mare. Faptul ca unii semeni ai nostri cu neputinte, cu handicap, sunt exploatati de catre si in interesul unor semeni ai lor, pentru castig personal, este un lucru reprobabil. De aceea, spuneam, personal sunt de acord cu aceasta Campanie. Nu stiu daca si Sfanta noastra Biserica este de acord. Paralel cu acest lucru, eu recomand credinciosilor mei la biserica, celor care se spovedesc la mine, tinerilor cu care ma intalnesc pentru a ne sfatui, sa-si sporeasca atentia pentru a depista pe cei cu adevarat nevoiasi din jurul lor:

„Luati aminte, le spun, ca oamenii care au nevoie de voi, de ajutorul vostru, sunt de cele mai multe ori in jurul vostru, trimisi de Dumnezeu. Vi-i scoate Dumnezeu in cale. Fiti sufìcient de viglienti ca la acestia sa reactionati. Cei cu adevarat nevoiasi sunt de obicei foarte rusinosi, sunt bine crescuti, au un bun simt exagerat, si sufera fantastic de mult. Sa luam aminte la vecinii nostri, la oamenii cu multi copii pe care ii putem descoperi. Sunt langa noi aceia care au nevoie de ajutorul nostru. Se ingrijeste Dumnezeu sa-i trimita, acolo unde este suflet generos gata sa ajute”.

Pr. Constantin Coman, “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2010

14 Noiembrie 2015

Vizualizari: 2186

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Comentarii (1)

  • Mirela TPostat la 2015-11-15 06:36

    Este un punct de vedere, al unui parinte cu greutate... dar totusi, eu una cred ca mai sunt si exceptii de la regula. Apoi, nu stiu daca pr. Constantin Coman are cat de mica experienta in living abroad - ca expat / diaspora. Dar chiar si fara sa facem caz fata de faptul ca suntem romani, cu domiciliul in strainatate. In zilele de azi (sa fie zilele de pe urma?!) suntem nevoiti sa traim "global" - fie prin natura servciului (cazul meu de exemplu) si/ sau a optiunilor in viata personala. A refuza o realitate inseamna sa ramai un neadaptat. In fine, se mai pot spune multe... Doamne ajuta!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE