Vindecarea femeii garbove

Vindecarea femeii garbove Mareste imaginea.

"In vremea aceea Iisus invata intr-una din sinagogi sambata. Si, iata, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinta si care era garbova, incat nu putea sa se ridice nicidecum. Iar Iisus, vazand-o, a chemat-o si i-a zis: Femeie, esti dezlegata de neputinta ta! Si Si-a pus mainile asupra ei, iar ea indata s-a indreptat si slavea pe Dumnezeu. Atunci mai-marele sinagogii, maniindu-se ca Iisus a vindecat-o sambata, raspunzand, zicea multimii: Sase zile sunt in care trebuie sa se lucreze; deci veniti in aceste zile si va vindecati, iar nu in ziua sambetei! Domnul insa i-a raspuns si a zis: Fatarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleaga oare sambata boul sau asinul sau de la iesle si nu il duce sa il adape? Dar aceasta, fiica a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iata, de optsprezece ani, nu se cuvenea oare sa fie dezlegata de legatura aceasta in ziua sambetei? Si, zicand El acestea, s-au rusinat toti cei ce erau impotriva Lui, iar poporul intreg se bucura de toate faptele cele slavite, savarsite de Dansul."  ( Luca 13, 10-17)

Sfanta Evanghelie care se citeste in Duminica a 27-a dupa Rusalii ne prezinta un act de mare milostivire a Mantuitorului Iisus Hristos, si anume vindecarea unei femei garbove, care suferea astfel de optsprezece ani.



In mod deosebit, in Evanghelia de astazi vedem ca Mantuitorul Iisus Hristos vindeca neputinta si alina suferinta, daruind oamenilor sanatate trupeasca si sufleteasca, mai ales daca ei au credinta vie, rabdare si smerenie.

Aceasta femeie garbova, suferinda si smerita, nu a cerut nimic de la Hristos Domnul, pentru ca nu indraznea sa-I ceara ceva. Ea purta povara suferintei sale in tacere si evlavie. Desi trupul ei era garbov sau aplecat de boala, totusi sufletul ei era drept in fata lui Dumnezeu, adesea in stare de rugaciune. Dar cu toate ca nici ea si nici altcineva nu a intervenit pe langa Iisus, totusi El, din multa mila sau compasiune fata de ea, a vindecat-o in vazul tuturor celor adunati in sinagoga.

Vedem astfel cum Dumnezeu are initiativa vindecarii omului chiar daca omul nu mai cere in mod expres vindecarea sa. Deci, Dumnezeu, Cel ce cunoaste viata si suferinta fiecaruia, dar si credinta, smerenia si rabdarea fiecaruia, alege locul si timpul cand elibereaza pe oameni de boala si suferinta.

Din aceasta lucrare milostiva si minunata a Mantuitorului Iisus Hristos intelegem ca Dumnezeu lucreaza cand doreste El si cum doreste El, iar modul Lui de lucrare este unul pedagogic sau intelept. Chiar daca intarzie sa raspunda la cererea de ajutor a omului, ori vine in ajutorul lui intr-un mod diferit decat asteapta el, Dumnezeu lucreaza totdeauna pentru mantuirea oamenilor. Uneori, El nu raspunde cand este chemat, iar alteori El cheama pe om cand acesta nu se asteapta. In orice caz, El iubeste pe toti oamenii, chiar daca nu gandeste ca toti oamenii, ci dumnezeieste, adica mai presus de gandirea omeneasca obisnuita.

Invocarea ajutorului lui Dumnezeu se vede mai ales in Cartea Psalmilor: "Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, sa-mi ajuti mie grabeste-Te!" (Psalmul 69, 1). Ajutorul lui Dumnezeu este trait ca interventie a lui Dumnezeu in situatii dificile. Aceasta experienta da omului o incredere totala in ajutorul lui Dumnezeu, incat psalmistul spune:"Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de cine ma voi teme? Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa?" (Psalmul 26, 1-2); "Domnul este ajutorul meu, nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul. Domnul este ajutorul meu si eu voi privi cu bucurie pe vrajmasii mei " (Psalmul 117, 6-7). Iar cand omul simte caDomnul este ajutorul sau, orice imprejurare din viata sa o traieste cu incredere in ajutorul lui Dumnezeu. Insa, cand Dumnezeu nu-l mai ajuta pe om, toate celelalte ajutoare sunt precare, relative si adesea iluzorii.

In Noul Testament, ajutorul lui Dumnezeu exprima relatia omului cu Dumnezeu ca relatie de cerere a ajutorului si de primire a lui.

Astfel, in Sfanta Evanghelie dupa Matei (cf. Matei 15, 25), vedem ca femeia cananeancase roaga Mantuitorului Iisus Hristos, zicand: "Doamne, ajuta-ma!". Desi zice: ajuta-ma,de fapt, ea se ruga pentru fiica ei bolnava, robita de un duh necurat, care nu mai putea da glas propriei suferinte si nu mai putea articula cererea ei de ajutor. Intrucat suferinta fiicei devenise si suferinta mamei, aceasta femeie pagana, straina de neamul si de credinta evreilor, cere lui Iisus sa o ajute. La inceput, Iisus da impresia ca nu raspunde la cererea ei, nu pentru ca este insensibil la suferinta fiicei femeii, ci deoarece voia sa arate ucenicilor Sai ca Dumnezeu poate gasi credinta la o femeie de alt neam decat poporul evreu. Urmeaza apoi dialogul cunoscut: "Nu sunt trimis decat numai pentru oile pierdute ale casei lui Israel" (Matei 15, 24). Ea insa staruie in rugaciune, nu se descurajeaza, chiar daca este refuzata! Vazand ca femeia cananeanca este staruitoare in cererea ei de ajutor, ucenicii lui Iisus, oarecum jenati de insistenta ei prea multa, intervin pe langa Iisus, zicand: "Slobozeste-o, Doamne, ca striga in urma noastra!"(Matei 15, 23). Si de data aceasta, Iisus amana ajutorul Sau gasind un alt pretext, si anume: "Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci cainilor" (Matei 15, 26). Cuvintele sunt aspre si chiar umilitoare pentru femeie. Totusi, aici, Iisus foloseste metaforic aceasta comparatie, doar pentru a da impresia ca El, ca evreu, intra, oarecum, in logica populara a superioritatii poporului evreu fata de popoarele pagane. Pentru evrei,"copiii casei" erau doar ei insisi, deoarece aveau credinta lui Avraam, Isaac si Iacov, iar ceilalti oameni care traiau in lume se aflau pe un plan inferior. De fapt, Hristos Domnul vrea sa arate celor din jur ca aceasta femeie, desi este comparata cu un caine, nu se descurajeaza si nu inceteaza a cere ajutorul Lui. Multa sa iubire fata de fiica ei suferinda si multa ei smerenie ii dau femeii cananeence nu numai curaj, ci si intelepciune, incat ea Ii raspunde Mantuitorului Iisus Hristos, zicand: "Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile care cad de la masa stapanilor lor" (Matei 15, 27). Cu alte cuvinte, si acestora trebuie aratata mila, chiar daca nu li se acorda o importanta sau o atentie egala cu cea a copiilor. Auzind acest raspuns, Iisus i-a zis cu admiratie:"O, femeie, mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti!" (Matei 15, 28). Iar Evanghelia spune in concluzie: "Si s-a tamaduit fiica ei in ceasul acela" (Matei 15, 28). Vedem, asadar, ca cererea sau rugamintea femeii incepe cu aceste cuvinte: "Doamne, ajuta-mi, caci fiica mea este foarte bolnava!". Dar ajutorul nu vine imediat, ci se lasa asteptat. Desi intampina obstacole sau argumente impotriva ajutorarii ei, totusi credinta, curajul, smerenia si staruinta acestei femei ii dau indrazneala si intelepciune, iar Iisus, cu multa intelepciune, scoate la lumina, in fata ucenicilor Sai, aceste mari virtuti ale credintei femeii cananeence.

Un caz asemanator, de staruinta in cererea de ajutor, dar totusi diferit, in ceea ce priveste taria credintei, il aflam in Evanghelia dupa Sfantul Evanghelist Marcu (cf. Marcu 9, 17-29), in care tatal unui copil demonizat, care a auzit ca Iisus vindeca tot felul de boli, s-a apropiat de El, zicand: "…De poti, ajuta-ne, fiindu-Ţi mila de noi" (Marcu 9, 22). Tatal copilului posedat era un om necajit, dar cu o credinta mai slaba, intrucat el se adreseaza lui Iisus: "Daca poti, ajuta-ne!.". Insa Mantuitorul Iisus Hristos il atentioneaza pe acesta, pentru credinta sa sovaielnica. Atunci, tatal copilului, in stare de pocainta, exclama: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!" (Marcu 9, 24). Aceasta rugaciune exprimata printre lacrimi arata ca tatal copilului recunoaste, de fapt, credinta sa firava, pe care, cu smerenie, el o numeste "necredinta". Tatal copilului bolnav reprezinta, foarte adesea, pe oamenii care au doar o credinta superficiala, nestatornica. Prin urmare, cand cerem ajutorul lui Dumnezeu, trebuie sa-l cerem avand credinta puternica, intarita prin multa rugaciune. Ajutorul lui Dumnezeu vine foarte adesea ca urmare a intaririi credintei omului. Iar daca uneori omul nu primeste imediat ajutor, este tocmai pentru ca el are inca o credinta slaba, firava.

In Epistola catre Evrei, Sfantul Apostol Pavel spune ca Iisus Hristos ajuta pe cei incercati, "intrucat prin ceea ce a patimit, fiind El insusi ispitit, poate si celor ce se ispitesc sa le ajute" (Evrei 2, 18). Deci, incercarile si greutatile vietii au uneori un rol pedagogic, adica prin ele omul poate cunoaste ca Dumnezeu doreste sa-l apropie mai mult de El. Parintele Dumitru Staniloae vorbeste in Dogmatica sa despre cunoasterea lui Dumnezeu nu numai din cartile sfinte, ci si din ajutorul lui Dumnezeu care vine credinciosului cand acesta se afla in incercari sau in necazuri. Aceasta cunoastere este una fascinanta, palpitanta, dureroasa si bucuroasa, dupa cum omul simte lupta sa cu incercarile vietii si raspunsul lui Dumnezeu la strigatul sau de ajutor. Incercarile si suferintele pot intari credinta omului rugator. Daca insa omul nu se roaga cerand ajutorul lui Dumnezeu in timpul incercarilor, acestea pot sa-l duca la slabirea credintei si a sperantei. In timpul suferintei, omul nu mai ramane neutru, ci fie se apropie mai mult de Dumnezeu, fie se indeparteaza de El.

In Epistola catre Romani se spune ca Duhul Sfant vine in ajutorul slabiciunii sau neputintei noastre… (cf. Romani 8, 26). De aceea, in rugaciunea de la hirotonia diaconului, preotului si episcopului se spune: "Dumnezeiescul har, care totdeauna pe cele neputincioase le vindeca si pe cele cu lipsa le implineste, prohiriseste (randuieste, promoveaza) pe (…)" si se rosteste numele celui care urmeaza a fi hirotonit. Dumnezeiescul har al Sfantului Duh vine in ajutorul omului, vindeca neputintele lui si implineste ceea ce lipseste omului pentru ca acesta sa poata sluji lui Dumnezeu cu vrednicie.

Deci, pe langa Evanghelia vindecarii femeii garbove, mai sunt multe alte exemple din Noul Testament, din care vedem cum lucreaza ajutorul lui Dumnezeu in viata omului.
De pilda, un text foarte semnificativ din Noul Testament care se refera la interventia lui Dumnezeu in viata omului este cel din Evanghelia dupa Sfantul Evanghelist Marcu, capitolul 16, unde femeile mironosite, la revarsatul zorilor, in drum spre mormantul Mantuitorului Iisus Hristos, "ziceau intre ele: Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?" (Marcu 16, 3). Cu alte cuvinte, cine ne va ajuta pe noi?

Dar, deodata, ele constata ca piatra fusese rasturnata. In Evanghelia dupa Sfantul Evanghelist Matei se arata cine si cum a pravalit piatra, nu doar constatarea ca ea a fost rasturnata: ingerul Domnului, coborand din cer si venind, a pravalit piatra. In Evanghelia dupa Marcu se spune ca femeile mironosite s-au intors de la mormant "fiind cuprinse de frica si de uimire, si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau" (Marcu 16, 8). In Evanghelia dupa Matei se spune ca ele "cu frica si bucurie mare au alergat sa vesteasca ucenicilor Lui" (Matei 28, 8). Frica lor era fiorul sfant in fata unui lucru neobisnuit, neprevazut si minunat care s-a petrecut: Invierea lui Iisus. Femeile mironosite aveau mult curaj. In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca in timp ce ucenicii lui Iisus tremurau de frica intr-o casa cu usile incuiate, ele au fost singurele fiinte curajoase, care, dis-de-dimineata, au mers la mormant. Ele aveau curaj si evlavie, dar erau neajutorate. Insa curajul pe care il are un om care nu poate conta pe forta fizica proprie sau pe ajutorul altora este curajul care vine doar din credinta. Daca nu aveau curajul izvorat din credinta ca Dumnezeu le va ajuta, femeile mironosite nu ar fi indraznit sa mearga spre mormantul lui Iisus. Deci, piatra de la usa mormantului nu a fost rasturnata de inger ca sa iasa Hristos Cel inviat de acolo, pentru ca Invierea Lui s-a savarsit pe cand piatra era pecetluita, adica inainte de a fi rasturnata de pe mormant. Minunea rasturnarii pietrei de pe mormant de catre inger s-a facut pentru ca femeile mironosite sa vada mormantul gol, locul unde a fost ingropat El, Mantuitorul Cel inviat acum. Invatam din aceasta minune ca daca la un moment dat nu se gasesc oameni in jurul nostru sa ne ajute, cand vrem sa facem un lucru bun, Dumnezeu poate face minuni, pentru a ne rasplati credinta si curajul sfant.

Insa, foarte adesea, Dumnezeu vine in ajutorul omului folosindu-se de oameni la care acesta nu se asteapta, poate chiar straini sau necunoscuti.

Cand omul lupta pentru credinta in Hristos, indurand necazuri multe, el simte mai mult ajutorul lui Hristos. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel afirma: "Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: "Pentru Tine suntem omorati toata ziua, socotiti am fost ca niste oi de junghiere". Dar in toate acestea suntem mai mult decat biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Caci sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici inaltimea, nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Hristos Iisus, Domnul nostru" (Romani 8, 35-39).

Desi femeia garbova din Evanghelia de azi nu a cerut ajutorul Mantuitorului Iisus Hristos, El o ajuta, o vindeca, deoarece ea avea multa credinta si smerenie, precum si indelunga rabdare. Ea suferea fara sa carteasca, fara sa se revolte, fara sa se planga, fara sa ceara mila celor din jur. Ea se incredintase deplin purtarii de grija a lui Dumnezeu, ea nu mai cauta vindecarea trupului, ci doar mantuirea sufletului. Credinta ei era mai tare decat suferinta ei. Trupul ei era garbov, dar sufletul ei era drept. Trupul ei era plecat spre pamant, dar sufletul ei se inalta adesea in rugaciune catre Dumnezeu.In ziua in care, pe neasteptate, Dumnezeu Fiul devenit Om din iubire pentru oameni i-a ridicat povara garbovirii sale, ea a inceput sa multumeasca slavind pe Dumnezeu. La virtutile sale, credinta puternica, smerenie profunda si rabdare indelunga, se adauga simulta ei recunostinta ca preamarire a lui Dumnezeu. De aceea, indata ce a simtit binefacerea vindecarii, ea preamarea pe Dumnezeu - Vindecatorul. Prin urmare, femeia garbova devine un mare dascal pentru noi toti. Ea este pentru noi o lumina mai ales in aceasta perioada a Postului Nasterii Domnului, ca timp de pregatire pentru primirea Mantuitorului Iisus Hristos in pestera sufletului nostru, care, din cauza pacatelor, devine intunecos si rece, dar se lumineaza si se incalzeste prin rugaciune, post si milostenie, prin Spovedanie si Impartasanie. Din acest motiv, trebuie sa ne intarim credinta, sa cultivam smerenia, sa inmultim rugaciunea, sa ne intarim rabdarea in timpul incercarilor si sa facem milostenie. Sa-I multumim lui Dumnezeu pentru faptul ca traim prin harul Sau, ca suntem iubiti de Dumnezeu, chiar daca trecem prin necazuri, boli si ispite.

Fiecare dintre noi, in diferite momente ale vietii, putem ajunge neajutorati si avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, care adesea ne vine prin parinti, frati, prieteni, prin oameni apropiati, dar si prin necunoscuti sau straini prin care lucreaza Dumnezeu. Insa nici un ajutor in lumea aceasta nu este mai mare decat ajutorul pe care Dumnezeu ni-l daruieste ca sa dobandim mantuirea sau viata vesnica, spre slava Preasfintei Treimi si bucuria sfintilor. Amin.

Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

 

.

05 Decembrie 2013

Vizualizari: 2549

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE