Pilda celor zece leprosi

Pilda celor zece leprosi Mareste imaginea.

 "Iisuse, Invatatorule, miluieste-ne!"

Iata-ne reasezati, prin ordinea Duminicilor, in asteptarea Pastelui. Sa nu va para lucru greu de inteles, priviti in calendare si veti vedea ca, deja, trecand o asteptare implinita aceea legata de Praznicul Nasterii si Teofaniei de la Iordan Biserica se re-tensioneaza, se re-asaza in ceea ce un teolog modem numea "tensiunea intre deja si nu inca" (Olivier Clement). Pe cale o intalnire cu leprosi.

Era ceva spectaculos intr-o astfel de intalnire? Fara indoiala ca da. Intr-un fel se intalneau moartea cu Viata, miasma iadului cu mireasma Raiului, boala cu Medicul si medicamentul (caci pana astazi Euharistiei i se mai spune "pharmakon / adica si medic, si medicament, Biserica vadindu-se astfel a fi o farmacie de leacuri pentru Vesnicie!). Si nu era ceva placut pentru cineva sa fie intampinat de un astfel de bolnav. Daca cititi cu atentie cartile lui Moise, vedea-veti cate lucruri trebuiau implinite pentru ca o comunitate sa se reaseze in sfintenie, dupa ce era "spurcata" de un astfel de caz (Levitic 13, 2 s. u.).

Uraciunea bolii, nenorocita ei vizibilitate, atacul nenorocit ce-l facea asupra frumusetii o aratau mereu o lucratura a diavolului in viata omului, a comunitatii umane. Ei bine, zece hidositi de boala aceasta nemernica sedeau departe de multime (Lc 16,19), jinduind ca macar privirea Invatatorului sa cada asupra lor. Acest apelativ, "Invatatorule", ne duce cu gandul ca-L ascultasera intre timp propovaduind si identificasera in glasul Lui acea "putere multa" (Mt 8) care avea sa faca din Hristos nu doar Invatatorul, cat mai ales Mantuitorul lumii. Daca ar fi sa facem o talcuire alegorica acestei chemari, am spune ca ratiunea celor bolnavi de lumea aceasta, in care pata necredintei celei leproase a cuprins intregul trup social, are nevoie mai intai sa inteleaga macar ca Hristos este intelepciunea cea adevarata. Sau, dupa cum spune Parintele Rafail Noica, sa se intrebe si sa-si raspunda: "Unde duce cultura cuvantului lui Dumnezeu, credinta in cuvintele lui Dumnezeu? Cuvintele lui Dumnezeu ii pot parea omului, si par de cele mai multe ori, sminteala cea mai mare, si insusi Apostolul Pavel nu se sfieste a vorbi de "nebunia lui Dumnezeu", dar adauga ca nebunia lui Dumnezeu se arata mai inteleapta decat intelepciunea omului. intelepciunea omului e neputincioasa, precum si omul; dar ceea ce ne pare noua a fi o nebunie, daca este dumnezeiasca, sa ne impartasim cu aceasta nebunie, si vom vedea ca asta era intelepciunea." (Ieromonahul Rafael Noica, Cultura Duhului, Reintregirea, Alba-Iulia, 2002, p. 28-29)

Acolo este inceputul izbavirii din leprozeria necredintei ce ne-a furat sanatatea sufleteasca. Cuvantul lui Dumnezeu, salasluind si petrecand in om (In 6, 56; 15, 4-5), este mana intinsa pe care El, Cuvantul, o ofera mintii noastre stangace, pentru a o indrepta, trecand de la informare la formare in Duhul Sfant, caci Cuvantul, in viata duhovniceasca, este impartasire. Or, lectie intru aceasta ne dau leprosii, cei zece. Care au trecut de la auzire la ascultare si de la ascultare la percutanta cerere de mantuire.

Domnul nu face altceva decat sa-i trimita sa se arate preotilor. Dupa cum cerea - am mai spus - randuiala Legii Celei Vechi (Levitic 13, 2 s.u. sau Levitic 14, 2-3), indata dupa vindecare omul trebuia sa se prezinte la Templu, unde preotii constatau vindecarea - cand exista - si-i repuneau in "drepturile cetatenesti" ale neamului lui Israel. Dar nu-i greu de inteles ca de fapt niciodata in mentalitatea poporului simplu omul acela nu era privit decat tot ca un ex-lepros, o sursa de posibila imbolnavire pentru cei din jur. Cert este ca "in timp ce mergeau" (Lc 17, 14b) cei zece s-au vindecat. O vindecare facuta, fara indoiala, in vazul celorlalti cat se poate de consternati, de inmarmuriti. Nu ne este redata reactia lor, dar o putem banui din alte situatii similare (Lc 5, 15 arata clar "flacara" ce se intinde vestind vindecarile: "Dar vorba despre El se raspandea si mai mult si numeroase multimi se adunau sa asculte si sa se vindece de bolile lor").

In exegeza ce o parcurgem, de obicei, avem tendinta de a-i infiera pe cei noua care, cel mai probabil, si-au continuat drumul spre Templu, spre a-si primi dezlegarea preotilor pentru repunerea lor in lume. Era oarecum firesc aceasta. Implineau porunca lui Hristos. Ca unul s-a intors, iarasi firesc. Samarineanul n-ar fi fost primit oricum laolalta cu ceilalti de catre preoti, caci era "de alt neam", dupa cum Hristos Domnul subliniaza, pedagogic, inainte de a-i spune samarineanului: "Scoala-te si du-te; credinta ta te-a mantuit" (Lc 17, 19). De obicei ne repezim sa infieram pe fariseu (din parabola cu vamesul si fariseul) sau pe preotul si levitul ce trec pe langa cel cazut. Uitand ca ei fac ceea ce invatasera sa faca, ceea ce li se prezentase ca normal sa faca. Abia acum apelativul "Invatatorule" isi descopera adancimea. Hristos venea sa-l invete si pe samarinean (ca si pe vames la locul potrivit) ca nu este pierdut. Ca de acum Legea se des-limita sa poata cuprinde si inima, si mantuirea lor. "Cuvantul lui Hristos este trecerea de la disciplina ia viata. Spune Evanghelia Sfantului Ioan: "Legea prin Moise s-a dat, dar Harul si Adevarul prin Iisus Hristos au venit" (In 1,17)." (cf. Rafael Noica, op. cit., p. 25). Era si lectia pe care Hristos o dadea ascultatorilor. Boala ii facuse una pe leprosi. Nu erau leprosi iudei si un lepros samarinean. Erau leprosi. Boala, ca o uniformizare si unitate - ceea ce noi insine simtim trecand printre paturile spitalelor, cand boala face una din saraci si bogati, domni sau simpli - acum vindecata, lasa sa se vada diferentierile pe care Legea cea Veche le facea. Ganditi-va cat de socant ar fi sunat in urechile fariseilor prezenti (care, de la versetul 20, se arata interesati de chestiuni eshatologice) ca si credinta samarineanului este mantuitoare. A aceluia care se inchina pe alt munte decat muntele inchinarii lor, care, prin impreunare cu alt neam, se transformase in rusinea lui Israel, vrednic de ocolit in orice situatie.

Ca aici este una din cheile talcuirii Evangheliei acesteia ne-o arata, ca de obicei, Apostolul Duminicii acesteia (Col 3, 4-11), ce tine intru sine cuvintele: "Cand Hristos, viata noastra, Se va arata, atunci si voi impreuna cu El va veti arata intru slava. Prin urmare, ucideti madularele voastre cele pamantesti: desfranarea, necuratia, patima, pofta cea rea si lacomia - care este inchinare la idoli - din pricina carora vine mania lui Dumnezeu peste fiii neascultarii, intru care si voi ati umblat odinioara, pe cand traiati intru ele. Acum insa si voi pe toate sa le lepadati: mania, intaratarea, rautatea, blasfemia, cuvantul nerusinat din gura voastra. Nu va mintiti unul pe altul, devreme ce v-ati dezbracat de omul cel vechi, laolalta cu faptele lui, si v-ati imbracat cu cel nou care, spre cunoastere, se reinnoieste dupa Chipul Celui Ce l-a zidit. Acolo ["unde este Hristos", cf. Gal 3,1] nu este elin si iudeu, taiere imprejur si netaiere imprejur, barbar, scit, rob, liber, ci Hristos totul intru toti" (Col 3, 4-11).

Iata-l dar pe Sfantul Apostol Pavel prelungind peste timp lectia pe care Hristos Domnul o da "pe cand [Iisus] mergea spre Ierusalim si trecea prin mijlocul Samariei si al Galileii, intrand intr-un sat" (Lc 17,11-12a). Ca la intalnirea cu suferinta, cu moartea celuilalt, fizica sau spirituala, nu trebuie sa te prevalezi de norme ale legii, cat de legea aceea adanca a iubirii si impreuna-lucrarii cu celalalt la izbavirea lui, la slobozirea din nenorocire. Schema pedagogica a renuntarii la pacat pe care o prezinta Sfantul Apostol Pavel colosenilor, si prin ei noua, ofera coloana vertebrala a unei morale cu Hristos opusa oricarei etici lipsita de Hristos, plina de drepturi ale omului sau animalelor sau cine stie ale carei alte creatii dumnezeiesti, dar lipsita de dreptul lui Dumnezeu, nefundamentata pe Cuvantul lui Dumnezeu, care da adevarata intelepciune.

Si mai este ceva de remarcat. Nu de putine ori in comunitatile crestine carora le apartinem prin viata liturgica si duhovniceasca se intampla ca unii din cei pe care-i socotim a fi leprosi (si ce teribila diagramare a leprei spirituale face Sfantul Pavel, identificandu-i "bubele") sa se intoarca, vindecat de Hristos, spalat in Taina Spovedaniei, hranit cu Trupul si Sangele lui Hristos. Sa nu fim neatenti cu acela ce se intoarce din zvarcoleala amarnica a unei vieti fara Hristos la dulcea traire cu Domnul. Sa nu fim purtatori ai sindromului fratelui fiului risipitor, cartind la dragostea cu care Dumnezeu il primeste pe acela. Ci, slugi nevrednice, sa laudam pe Hristos, Ce Se face loc de primire tuturor intorsilor din boala in sanatate. Din moarte la viata.

Parintele Constantin Necula

15 Ianuarie 2014

Vizualizari: 2272

Voteaza:

Pilda celor zece leprosi 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE