Grijile vietii

Grijile vietii Mareste imaginea.

Predica la Duminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)

Evanghelia Duminicii a III a dupa Rusalii

"Zis-a Domnul: Luminatorul trupului este ochiul; daca ochiul tau va fi curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar daca ochiul tau va fi viclean, tot trupul tau va fi intunecat. Deci, daca lumina care e in tine este intuneric, dar intunericul, cu cat mai mult! Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona. De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; oare nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in hambare si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele? Si cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot? Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc si va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Pentru ca dupa toate acestea se straduiesc paganii; doar stie Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua." (Matei 6, 22-33)

In Evanghelia acestei Duminici, Mantuitorul Iisus Hristos ne spune ca trebuie sa dam prioritate sau intaietate vietii spirituale si libertatii noastre sufletesti pentru a nu fi inrobiti de grijile pentru bunurile materiale.

Cum intelegem noi aceasta libertate la care ne indeamna Mantuitorul Iisus Hristos si cum o putem dobandi?

Trebuie sa o intelegem, ca si Sfintii Apostoli, in lumina tainei lui Hristos si a lucrarii Sale mantuitoare care este lucrare eliberatoare de pacat si de moarte. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel spune: "Hristos ne-a eliberat pentru ca noi sa ramanem liberi. Fratilor, ati fost chemati la libertate" (Galateni 5, 1, 13; 4, 26, 31; I Corinteni 7, 22; II Corinteni 3, 17); iar Sfantul Apostol Ioan completeaza, zicand: "Adevarul va va face liberi; . daca Fiul va elibereaza, veti fi cu adevarat liberi" (Ioan 8, 32, 36). Experienta libertatii pe care Hristos o daruieste omului se realizeaza in Duhul Sfant trimis in lume de catre Fiul intrupat si de catre Tatal Sau ceresc (cf. Ioan 14, 26; 15, 26). Astfel, Sfantul Apostol Pavel precizeaza ca "unde este Duhul Domnului, acolo este libertate" (II Corinteni 3, 17).

Libertatea pe care o aduce prezenta Duhului Sfant in om se arata si prin familiaritatea care se stabileste intre om si Dumnezeu, pastrandu-se, in acelasi timp, distinctia intre creatura si Creatorul sau. Cresterea spirituala a omului in aceasta familiaritate cu Dumnezeu constituie experienta libertatii fiilor lui Dumnezeu sau a filiatiei adoptive prin harul divin necreat (cf. Romani 8, 15).

Cand omul lucreaza in comuniune cu Duhul lui Dumnezeu, el lucreaza in modul cel mai liber, conform cu natura sa de fiinta creata dupa chipul lui Dumnezeu si de purtator al Duhului Lui dat prin insasi alcatuirea sa dintru inceput (cf. Facere 2, 7) si prin harul Sfantului Botez (cf. Romani 8, 15). In acest sens trebuie sa intelegem de ce "unde este Duhul Domnului, acolo este libertate" (II Corinteni 3, 17).

Legatura profunda care exista intre crearea omului dupa chipul lui Dumnezeu si chemarea sa de a ajunge la asemanare cu El printr-o inaintare in comuniunea libera cu El in Duhul Sfant este descrisa de Sfantul Maxim Marturisitorul (†662) in aceste cuvinte: "La inceput omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu si a primit, intre altele, nasterea din Duhul, pentru a obtine, dupa vointa sa libera, a fi dupa asemanare pastrand porunca dumnezeiasca, pentru ca omul sa fie faptura lui Dumnezeu prin natura, dar fiu al Lui si dumnezeu dupa har prin Duhul".1

Daca omul creat dupa chipul lui Dumnezeu nu ajunge la asemanarea cu Dumnezeu decat intr-o comuniune libera cu El, aceasta arata cat de importanta este vointa libera a omului pentru implinirea acestuia ca fiinta in comuniune.

Comuniunea omului cu Dumnezeu inainte de caderea sa in pacat era o comuniune data lui inca de la crearea sa; el nu a ales-o. De la nefiinta, omul trece la fiinta tocmai in aceasta comuniune. Mai precis, omul este modelat de "mainile" lui Dumnezeu si este facut viu datorita suflarii lui Dumnezeu asupra lui (cf. Facere 2, 7). Tot ceea ce-l inconjoara pe om in gradina Raiului este darul lui Dumnezeu si nimic din cele existente nu este opera mainilor omului. Totul i-a fost daruit omului care a fost pus stapan peste toate darurile lui Dumnezeu din natura.

Totusi, porunca pe care Dumnezeu o adreseaza omului de a nu manca din fructele unui pom si ispitirea sarpelui creeaza cadrul in care libertatea de a alege a omului este examinata, incercata. Omul se afla in fata situatiei de a alege liber comuniunea lui cu Dumnezeu sau de-a o neglija. El trebuia sa ia o hotarare, si anume aceea de a alege intre Creator si creatura, intre Daruitor si darurile Sale.

Insa alegerea lui Adam se face printr-o alipire totala a omului fata de lumea materiala, in uitare de Dumnezeu si in neascultare de El, adica intr-o ruptura a comuniunii cu El. Pacatul omului este o schimbare radicala de atitudine spirituala sau de relatie. Armonia omului cu Dumnezeu este profund afectata dupa caderea in pacatul neascultarii si al lacomiei; omului ii este rusine si ii este teama de Dumnezeu, El se ascunde, iar libertatea sa de-a trai in comuniune este slabita si pervertita. Omul se scuza acuzand pe altcineva: Adam acuza pe Eva, iar Eva pe sarpe.

Altfel spus, tulburarea comuniunii omului cu Dumnezeu afecteaza grav relatiile umane interpersonale si relatia omului cu natura sau cu mediul inconjurator. Omul pacatos nu se mai impartaseste de darurile create de Dumnezeu in stare de recunostinta fata de Dumnezeu, ci el le poseda si se lipeste de ele atat de mult incat devine robul lor. Cu cat omul se lipeste mai mult de lucruri limitate, cu atat slabeste mai mult in comuniunea sa cu Dumnezeu Daruitorul, Cel nelimitat. Dependenta sa totala de creaturile limitate se vede in idolatria de multe feluri. Relatia omului patimas cu semenii sai si cu natura nu mai este relatie de comuniune spirituala, ci una posesiva si conflictuala. Centrarea omului in sine insusi si in lumea materiala produce o inchidere a sa in fata lucrarii Duhului lui Dumnezeu ca Duh al comuniunii.

Patimile egoiste limiteaza libertatea omului pacatos la fapturile limitate de care el se leaga ca de o realitate ultima. Comuniunea spirituala a omului cu Dumnezeu in Rai ii dadea omului o libertate totala, care ii permitea sa traiasca in lumea creata fara ca elementele lumii materiale sa-i limiteze libertatea. Insa prin ruperea comuniunii cu Dumnezeu, starea de libertate a omului se denatureaza. "Supus legilor biologice si cosmice, omul este condamnat la moarte, la suferinte fizice, patimile se trezesc si-i intuneca sufletul, ii rapesc puterea (de-a iubi dezinteresat). Disparitia iubirii duce la inrobire sociala. Vederea lui Dumnezeu (theoria) este tulburata de orbire (spirituala); simplitatea increzatoare in Dumnezeu a disparut".2

Asadar, libertatea omului de-a alege intre dar si Daruitor a fost folosita de om pentru a rupe comuniunea cu Dumnezeu, crezand ca astfel poate fi "ca Dumnezeu" fara Dumnezeu.

Insa pentru a-l aduce pe om in comuniune deplina cu Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu Se face Om, unind in Sine pentru eternitate firea divina si firea umana. Astfel, lucrarea lui Iisus Hristos, Noul Adam, va fi una salvatoare si eliberatoare, in sensul vindecarii si eliberarii naturii umane din robia pacatului si a mortii.

Legatura stransa care exista intre comuniunea cu Dumnezeu si libertatea omului se regaseste in intreaga istorie a mantuirii, care este si istoria eliberarii omului de robia multipla a pacatului.

Libertatea dreptilor si profetilor Vechiului Testament in confruntarea lor cu societatea decazuta a timpului lor se explica prin legatura lor puternica si constanta cu vointa lui Dumnezeu. Libertatea dreptilor isi gaseste izvorul si puterea in implinirea poruncilor lui Dumnezeu, in marturisirea adevarului si in savarsirea binelui. Libertatea lor se intareste si se manifesta in alegerea pe care ei o fac intre bine si rau, intre adevar si minciuna, intre dreptate si nedreptate.

Totusi, expresia cea mai desavarsita a legaturii care exista intre comuniunea omului cu Dumnezeu si libertate se descopera in Persoana si lucrarea lui Hristos, Noul Adam sau Omul desavarsit. Felul in care Iisus Hristos foloseste libertatea Sa umana, intr-o lume aflata in robia pacatului si a mortii, arata adevarata natura si finalitate a libertatii omului creat dupa chipul lui Dumnezeu.

Libertatea lui Hristos, in raport cu Dumnezeu, cu oamenii si cu bunurile materiale create, este in mod esential si unic libertate a comuniunii de iubire, libertate de a alege intotdeauna binele si de-a evita pacatul, chiar daca El trece prin suferinta si moarte.

Libertatea desavarsita a lui Hristos de a Se darui lui Dumnezeu explica si totala Lui libertate de a Se darui oamenilor, iubind chiar si pe cei care L-au rastignit: "Parinte, iarta-le lor, caci nu stiu ce fac!". Aceasta libertate a lui Hristos, manifestata ca daruire de Sine, este exprimata in cuvintele: "Pentru aceasta Ma iubeste Tatal, fiindca Eu imi pun sufletul, ca iarasi sa-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine insumi il pun. Putere am Eu ca sa-l pun si putere am iarasi sa-l iau. Aceasta porunca am primit-o de la Tatal Meu" (Ioan 10, 17-18).

Iubirea deplina a lui Hristos pentru Dumnezeu si pentru oameni Il face liber de a cere Tatalui ceresc ceea ce doreste, de a fi intelegator si iertator cu cei pacatosi, umiliti si marginalizati, dar si de a infrunta sau a combate mandria, ipocrizia si nedreptatea celor care se iubesc doar pe ei insisi si stapanesc peste altii.

Libertatea lui Hristos in raport cu bunurile materiale ale acestei lumi se vede, mai ales, in timpul ispitirii Lui din pustie (cf. Matei 4, 10). Iisus refuza sa stapaneasca bunurile materiale ale acestei lumi in uitare de Dumnezeu sau in despartire de El, deoarece comuniunea Lui cu Dumnezeu are intaietate fata de orice avere sau putere lumeasca.

Pentru Iisus Hristos, postul, simplitatea si modestia materiala nu inseamna lipsire de libertate, ci tocmai afirmarea libertatii sufletului de-a fi statornic in comuniunea lui spirituala cu Dumnezeu. Crucea suferintei lui Hristos semnifica, in mod paradoxal, tocmai libertatea Lui ca om de-a ramane unit cu Dumnezeu in pofida suferintei si a mortii. Iar Invierea lui Hristos este raspunsul iubirii lui Dumnezeu dat acestei umanitati a lui Hristos ascultatoare de Dumnezeu. Insa Invierea lui Hristos este si afirmarea cea mai puternica a libertatii omului in raport cu istoria care ucide si in raport cu legile biologice si cosmice ale stricaciunii sau descompunerii. Hristos Cel inviat este Omul liber care traieste plenar (suflet si trup) comuniunea cereasca eterna pe care a ales-o in mod liber in timpul vietii Sale pamantesti, aratand astfel ca iubirea Sa este mai tare decat moartea.

Intreaga viata crestina, ca viata in Hristos si in Duhul Sfant, este o lupta pentru a dobandi si pastra libertatea de-a fi statornic in iubire, pentru implinirea poruncii iubirii fata de Dumnezeu si de aproapele, in pofida ispitelor si necazurilor din lume. Aceasta libertate de a pastra comuniunea cu Hristos, in pofida piedicilor de tot felul, constituie experienta crestina cea mai profunda a libertatii. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel exclama: "Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau stramtoarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia? (.) Nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici inaltimea, nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de iubirea lui Dumnezeu, cea intru Hristos Iisus, Domnul nostru" (Romani 8, 35, 38-39).

Pentru crestinul duhovnicesc, problema libertatii priveste totdeauna finalitatea sa: ce am facut cu libertatea noastra? Care este libertatea prin care Se preamareste Dumnezeu in noi sau libertatea in care noi ne asemanam cu Hristos?

Mai intai de toate, libertatea prin care se preamareste Dumnezeu in noi este asumarea crucii si urmarea lui Hristos, ca rastignire a patimilor egoiste din noi, spre a dobandi iubirea smerita si milostiva, temelie a libertatii adevarate.

Dupa cum Crucea lui Hristos este luminoasa in iconografia ortodoxa, pentru ca Hristos Se daruieste in mod liber pentru viata lumii (cf. Ioan 10, 17-18), tot astfel lupta crestinului cu pacatul si patimile egoiste trebuie dusa cu speranta si bucurie, deoarece ea are ca scop luminos intarirea lui in iubire de Dumnezeu si de semeni.

In general, asceza crestina sau lupta duhovniceasca unita cu rugaciunea si postul implica vointa tare, smerenie sau lepadare de sine si "rastignirea" patimilor egoiste (cf. Luca 14, 33; Coloseni 3, 9; Romani 8, 13; Matei 16, 24-26; Marcu 8, 34-36; Luca 9, 23-25), mai precis, o convertire permanenta cu scopul de innoire a vietii, adica transformarea patimilor egoiste in putere de iubire milostiva. De ce? Pentru ca patimile egoiste sunt o cautare gresita a infinitului in lucruri finite sau a fericirii eterne in realitati efemere.

Cunoastem faptul ca nu exista progres duhovnicesc crestin fara rugaciune intensa si constanta. Insa ce legatura exista intre libertate si rugaciune? Vom cita aici cuvintele parintelui Dumitru Staniloae referitoare la realizarea libertatii prin rugaciune: "Rugaciunea este ridicarea omului mai presus de el insusi. Doar inaltandu-se deasupra propriei persoane dincolo de ceea ce numim libertate discretionara, omul se sustrage determinismului naturii si mortii. Doar eliberandu-se de el insusi, omul devine liber cu adevarat, nefiind stapanit de nici o patima (.).

Adevarata libertate se manifesta si se mentine intr-o relatie de iubire curata cu alta persoana si, in ultima instanta, cu Persoana Suprema. Caci aceasta Persoana Suprema nu va fi niciodata stapanita de vreo forta anume si nu va fi deci ispitita sa domine pentru a nu fi dominata. In relatie cu Dumnezeu, noi suntem liberi pe deplin, pentru ca El, nefiind stapanit de nimeni, nu vrea sa stapaneasca. Nu trebuie sa-si apere libertatea stapanind (.). Niciodata propria libertate nu poate fi asumata prin dominare. Nu exista adevarata libertate in insingurare; ne adancim si ramanem in izolare din pricina imposibilitatii de-a ne elibera de noi insine (.). Doar relatia cu o Persoana Suprema, a carei libertate nu are cum sa fie amenintata, imi asigura deplin libertatea (.). Adevarata libertate da nastere si actualizeaza libertatea celuilalt. Simt, in libertatea mea, libertatea celui cu care sunt in relatie. Aceasta nu este nici o libertate care s-ar dezinteresa de mine, nici o libertate care ar vrea sa ma domine: este o libertate care stimuleaza prin iubire, prin respectul (celuilalt) pentru libertatea mea si pentru persoana mea (.)".

In Duhul Sfant uitam atat de mult de persoana proprie, iesim cu totul din noi insine, incat nu mai putem distinge intre lucrarea noastra si lucrarea Duhului lui Dumnezeu (cf. Romani 8, 26). In rugaciunea pe care o daruim deplin lui Dumnezeu si El ni Se daruieste deplin ca Tatal fiilor Sai. Iar noi avem libertatea de fii ai lui Dumnezeu. Prin urmare, noi nu ne simtim dominati de El ca niste robi, ci suntem liberi si mostenitori ai libertatii Sale, nascuti din libertatea Sa si traind in libertate.3

In concluzie, vedem ca adevarata libertate a crestinului se realizeaza in comuniunea lui cu Dumnezeu-Omul Cel liber si eliberator, cu Iisus Hristos, in Biserica Sa care aduna pe oameni in iubirea Preasfintei Treimi si ii pregateste sa caute prin rugaciune si fapta Imparatia lui Dumnezeu ca libertate eterna a sfintilor. Grija pentru dobandirea acestei libertati sfinte trebuie sa biruiasca toate celelalte griji ale vietii. Acesta este indemnul Mantuitorului Iisus Hristos din Evanghelia de azi, care este o Evanghelie a eliberarii noastre sufletesti de robia grijilor pentru cele materiale, spre slava lui Dumnezeu si mantuirea noastra. Amin.

1 Sfantul Maxim Marturisitorul, Ambigua, PG 91, 1345D.
2 Th. Špidlík, La spiritualité de laOrient chrétien, Roma, 1978, p. 102, idee preluata de la Sfantul Grigorie de Nyssa, De anima et resurrectione, PG 48, 81.
3 Pr. prof. dr. Dumitru Staniloae, Prière de Jésus et expérience du Saint Esprit, (DDB) Paris, 1981, pp. 63-69.

+ Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
 

.

21 Iunie 2012

Vizualizari: 1795

Voteaza:

Grijile vietii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE