Predica la vindecarea celor doi demonizati din tinutul Gadarei

Predica la vindecarea celor doi demonizati din tinutul Gadarei Mareste imaginea.

Predica la vindecarea celor doi demonizati din tinutul Gadarei
Iubiţi credincioşi,

Câteva duminici la rând, începând cu a 4-a după Rusalii, sunt rânduite la Sfânta Liturghie evanghelii în care ni se vorbeşte despre felurite vindecări săvârşite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Astfel, duminica trecută aţi auzit despre minunea vindecării slugii sutaşului, astăzi despre vindecarea a doi îndrăciţi din ţinutul gherghesenilor, duminica viitoare vom auzi despre vindecarea slăbănogului din Capernaum etc.

Aceste vindecări, ca toate celelalte descrise în Sfintele Evanghelii, o dată cu binefacerea de moment, au avut darul să prevestească, de fapt, marea minune a vindecării neamului omenesc din boala robirii păcatului şi a morţii, cu un cuvânt, mântuirea.

Iubiţi credincioşi,

Pentru astăzi ne propunem, cu ajutorul Domnului, să exprimăm câteva gânduri în legătură cu posibilităţile sfinte de vindecare, atât din punctul de vedere al trupului, cât şi al sufletului.

Desigur, în mare credem că intuiţi ce voim a vă reaminti: Sfânta Biserică ne oferă mari şi multe daruri aducătoare de vindecări, sub ambele aspecte. Ne gândim în primul rând la Sfintele Taine, cu deosebire Spovedania, Împărtăşania, Maslul, dar şi la celelalte slujbe şi rugăciuni, mai ales Sfânta Liturghie.

Voim, însă, pentru astăzi, să evidenţiem un alt dar, păstrat şi transmis tot de Sfânta Biserică: Sfânta Scriptură, îndeosebi cuvintele Mântuitorului cuprinse în Evanghelii.

Mai întâi facem precizarea că Biserica nu-şi arogă misiunea vindecătoare, în exclusivitate. Tot din darul Domnului oamenii beneficiază de slujirea medicală a celor pregătiţi, de serviciile spitalelor şi ale farmaciilor etc.

De aceea, nu-i aprobăm pe acei creştini care spun: „Părinte, nu mă mai duc la nici un doctor! Toţi sunt şarlatani şi ineficienţi. Toţi se uită numai după bani. Eu mă ţin numai de Domnul, de Biserică, de rugăciuni...”.

Această atitudine este nedreaptă, ca să nu spunem habotnică. Căci însăşi Scriptura ne îndeamnă în această privinţă: „Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul” (Sirah, 38, 1).

De asemenea, apelăm la farmacii, iar atunci când reţetele sunt prescrise corect, după ce mai înainte medicul specialist a pus diagnosticul real, totodată când medicamentele sunt luate în mod corespunzător, sunt şanse de ameliorare a bolilor şi chiar de vindecare.

Tratamentul medical nu exclude, la rândul său, darurile Bisericii, revărsate prin lucrarea lui Dumnezeu. Căci mulţi medici, cu pregătire autentică dar şi cu credinţă în suflet, obişnuiesc să spună deseori: „Medicul tratează, Dumnezeu vindecă!”.

Iubiţi credincioşi,

Cum spuneam mai sus, astăzi dorim să evidenţiem un dar al Bisericii, un medicament deosebit de preţios, prea puţin întrebuinţat: Sfintele Evanghelii. Am ales acest subiect constatând că în ultima vreme s-au înmulţit publicaţiile (cărţi, reviste, broşuri) care propun fel de fel de „terapii” şi care, departe de a ne vindeca, ne pot agrava suferinţele, mai ales cele de ordin sufletesc.

Este vorba atât de producţiile sectare, de toate nuanţele, cât şi ale unor pretinşi vindecători care se declară creştini ortodocşi, dar care, prin ideile pe care le profesează se situează, de fapt, în afara creştinismului: radiestezişi, bio-energeticieni etc.

Unii dintre ei vorbesc chiar de „sacro-terapii”, adică „sfinte-tratamente”, care nu numai că nu au nimic sfânt în ele, dar sunt încărcate cu fel de fel de lucrări diavoleşti. Trebuie să precizăm, însă, că întâlnim şi cărţi publicate de către unii slujitori ai bisericii, mai puţin avizaţi în domeniu şi grăbiţi în a da soluţii, care, sub pretenţia „sacro-terapiei” seamănă confuzii, folosind şi un limbaj alambicat, plin de preţiozităţi. Conţinutul acestora nu-i altceva, însă, decât un amalgam de puerilităţi şi dulcegării.

Chiar şi cărţile unor filosofi creştini autentici sunt atinse de pericolul alunecării în ceaţă şi aproximităţi, atunci când sunt despărţite de spiritul evanghelic. Spre exemplu, relativ recent a fost republicată o carte a lui Constantin Noica, intitulată „Şase maladii ale spiritului contemporan” (Humanitas, 1997), în care autorul descrie şase boli considerate mai grave în zilele noastre.

Trebuie să facem precizarea că filozoful Noica merită toată preţuirea noastră, a tuturor, pentru viaţa exemplară şi pentru scrisul reprezentativ. Această carte, însă, dincolo de caracterul descriptiv (şi acesta destul de criptic, bolile enumerate purtând nume cifrate: catholita, todetita, horetita, acatholia, atodedia, ahoretia) nu vine, practic, cu o soluţie, aşa cum era de aşteptat. Mai mult, însăşi descrierea este făcută într-un stil complicat, specific unei gândiri filosofice puţin accesibile.

Este adevărat că ea se adresează unei anume elite, care poate fi chiar entuziasmată, pe bună dreptate, pentru profunzimea cugetărilor. Dar îi lipseşte acea simplitate caracteristică Sfintelor Evanghelii, despre care nu se poate spune că sunt lipsite de profunzime.

Salutăm, totuşi, aluzia pe care credem că o face Noica spre cele sfinte, inclusiv deci spre evanghelii, atunci când spune la un moment dat: „Îi rămâne omului să-şi regăsească propria bogăţie spirituală..., spre a recăpăta astfel, dincolo de spiritul exactităţii, câteva căi către adevăr, şi spre a se regăsi cu adevărat ca om al spiritului, iar nu ca laborant al lui... (p. 153). „Propria bogăţie spirituală”..., nu înseamnă altceva, pentru noi ortodocşii, decât tezaurul păstrat în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.

De aceea, deschizând evangheliile, vom descoperi, în multe locuri, descrieri simple dar precise ale bolilor şi ale cauzelor acestora, totodată soluţii de vindecare ce nu dau niciodată greş. Astfel, vom observa că cele mai multe boli, dacă nu cumva toate, se găsesc în strânsă legătură cu păcatele. Iar acestea îşi au sursa, de cele mai multe ori, înăuntrul nostru.

Mântuitorul o spune limpede, cât se poate de simplu: „Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule... . Acestea sunt care spurcă pe om!” (Matei, 15, 19-20).

Iată un diagnostic precis, formulat în puţine cuvinte, dar suficiente pentru orice nivel de înţelegere. Ei bine, o astfel de inimă este otrăvită, bolnavă, care va îmbolnăvi întreg trupul şi sufletul acelui om, dar şi pe al celor din juru-i.

Sau alt exemplu: „Luminătorul trupului este ochiul. De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat...” (Matei, 6, 22-23).

Mântuitorul nu se rezumă, însă, la nivelul descriptiv al bolii şi al păcatelor. În evanghelii întâlnim o sumedenie de „reţete” de vindecare. Iată una dintre ele: „Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel care voieşte să se împrumute de la tine nu-ţi întoarce faţa ta... . Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc. Ca să fiţi fii ai Tatălui vostru Cel din ceruri...” (Matei 5, 42-45).

Reţinem, cu deosebire, acest medicament: rugăciunea pentru cei ce ne prigonesc, pentru vrăjmaşii noştri, adică. Se cunoaşte că rugăciunea în sine, de orice fel, este aducătoare de mari şi multe binefaceri. Dar este, totodată, o cale preţioasă de vindecare, pentru cel care o face şi pentru cel pentru care se face.

Sfântul Apostol Iacov notează în această privinţă: „Rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (5, 16). Cel angajat în rugăciune îşi creează, astfel, o stare duhovnicească benefică, plină de sfinţenie, bunătate şi pace.

Prin lucrarea harului această stare se transmite şi celui pentru care se roagă. Iar culmea acestei lucrări este rugăciunea pentru vrăjmaşi, izvorâtă din iubirea pentru vrăjmaşi, recomandată de Mântuitorul Iisus Hristos.

Atunci când cineva se roagă sincer pentru cei ce-l vrăjmăşesc, a reuşit să scoată tot răul din propriu-i suflet, să alunge orice resentiment, să se manifeste ca un suflet lipsit de boală. Şi dimpotrivă, când cineva nu-i în stare să facă acest lucru evanghelic, înseamnă că a rămas în continuare bolnav.

Aşadar, rugăciunea pentru vrăjmaşi, această „terapie” duhovnicească întâlnită doar în Evanghelie, este unul dintre cele mai tari medicamente, pentru orice fel de boală.

Iubiţi credincioşi,

Îngăduiţi, acum, să vă facem o confesiune personală. Suntem chemaţi deseori pe la casele creştinilor de vârstă înaintată pentru a-i spovedi şi a-i împărtăşi. Observăm cu aceste prilejuri că de cele mai multe ori noptiera sau masa sunt pline de medicamente, prin care, desigur, cei suferinzi îşi alină durerile, uneori greu de suportat.

Dar ne bucurăm când vedem alături şi Sfânta Scriptură, o Carte de Rugăciuni, un Ceaslov etc. Mai ales Sfânta Scriptură, această farmacie duhovnicească atât de preţioasă!

Sau, altă confesiune. Stând de vorbă cu diverşi oameni ne dăm seama din felul în care pun problemele, dacă sunt cititori şi următori ai Evangheliei sau nu. Căci indiferent de probleme sau necazuri, cineva care iubeşte Evanghelia va avea un mod superior de a vedea lucrurile, de a-i trata pe oameni etc.

Chiar bolnav sau sărac material, omul cunoscător şi trăitor al Evanghelei este fericit sufleteşte, incomparabil mai fericit decât cel sănătos şi plin de avuţii, dar ignorant al cărţilor sfinte.

Mare bucurie avem când întâlnim astfel de oameni! Şi dimpotrivă. Când vorbim cu cineva şi ne dăm seama că nu gândeşte sănătos, că nu trăieşte creştineşte, că este stăpânit de patimi, sau că este rob al deprimării, al fricii, al superstiţiilor etc., de îndată ne determină să gândim că acel om nu a citit Evanghelia, sau a citit-o dar o ignoră.
De frumuseţea şi adâncimea învăţăturilor ei s-au minunat şi se minunează neamuri de pe întreg pământul.

Iată o mică ilustrare, în acest sens: Un preot misionar îi învăţa pe indieni să scrie pe scrisori data anului 1867. De ce acest număr mare? îl întrebară pieile roşii. Fiindcă atâţia ani au trecut de la naşterea lui Hristos îi lămuri preotul. Cum? strigară ei atunci, de atâta vreme există Evanghelia în lume şi abia acum aţi adus-o la noi?

Iubiţi ascultători,

Noi avem dintru începuturi Evanghelia, din darul Domnului, ceea ce alte popoare, aparţinând religiilor necreştine, nu au încă. Oricât am fi de săraci material, din punct de vedere spiritual suntem cei mai bogaţi oameni! Bogaţi în măsura în care, în deplina noastră libertate, vom lăsa a ne pătrunde în inimi cuvintele Domnului, minunatele Sale cuvinte, care hrănesc mai mult decât pâinea şi potolesc setea mai mult cea mai curată apă.

Iar dacă pentru multe din bolile trupeşti medicamentele farmaceutice se dovedesc neputincioase, în plan sufletesc nu există boală pe care Evanghelia să n-o poată tămădui. Sunt necesari doi factori, însă: un „medic” iscusit, duhovnicul şi un „pacient” ascultător, creştinul autentic. Amin.

Pr. Vasile Gordon

24 Iulie 2016

Vizualizari: 107

Voteaza:

Predica la vindecarea celor doi demonizati din tinutul Gadarei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE