Din ospatul Domnului

Din ospatul Domnului Mareste imaginea.

Predica la Duminica a opta dupa Rusalii

Drept maritori crestini

Cu fiecare citire evanghelica luam cunostinta de noi fapte si cuvinte ale Mantuitorului Iisus Hristos. Nu este capitol din Sfanta Evanghelie, nu este verset, nu este rand, nu este cuvant si fapta evanghelica fara invatatura ei dumnezeiasca. In aceasta duminica, a opta dupa Rusalii, Sfanta Evanghelie ne aminteste una dintre minunile Mantuitorului, care a uimit lumea de atunci si continua sa uimeasca si lumea din zilele noastre.



Era dupa taierea, de catre Irod Antipa, a capului Sfantului Ioan Botezatorul, neinfricatul propovaduitor al pocaintei si Inaintemergatorul lui Hristos, ,,cel mai mare dintre prooroci”. Ucenicii lui Ioan au ingropat trupul lui si au mers sa vesteasca Mantuitorului Iisus Hristos moartea acestuia.

Intristat, Mantuitorul a parasit locul unde se afla si a trecut cu corabia de cealalta parte, spre un loc pustiu. Dar nu era chip sa ramana nestiut si necautat de multime. De prin orase si sate s-au adunat, deci, multimi de oameni si au venit la El cu dorinta de a-L asculta si, totodata, de a le vindeca bolnavii de suferintele lor.

Veneau de departe, cu greutate, pe drumuri de loc pustiu, cautand mila lui Hristos. Nu o data si-a manifestat Mantuitorul Iisus Hristos mila Sa pentru multimea necajita, flamanda si insetata de dreptate, de mangaiere, de cuvantul si mila Lui. Din mila Mantuitorul Iisus Hristos vindeca paralitici, din mila vindeca orbi (Matei 24; 34), din mila vindeca leprosi (Marcu 1; 3); mila facandu-I-se pe cale, a inviat pe fiul unic al vaduvei din Nain (Luca 7; 13), din mila si pentru aceasta mila dumnezeiasca a venit Mantuitorul Iisus Hristos pe pamant.

Dar sa ascultam inca o data cuvantul Evangheliei si sa descoperim impreuna invatatura de credinta care isvoraste de aici:
,,In vremea aceea Iisus a vazut multimea de oameni si I S-a facut mila de ei si a vindecat pe bolnavii lor. Iar cand s-a facut seara, ucenicii au venit la El si I-au zis: Locul este pustiu si vremea, iata, a trecut; deci, da drumul multimilor ca sa se duca in sate sa-si cumpere mancare. Iisus insa le-a raspuns: N-au trebuinta sa se duca; dati-le voi sa manance. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decat cinci paini si doi pesti. Si El a zis: Aduceti-Mi-le aici. Si poruncind sa se aseze multimile pe iarba si luand cele cinci paini si cei doi pesti si privind la cer, a binecuvantat si, frangand, a dat ucenicilor painile, iar ucenicii, multimilor. Si au mancat toti si s-au saturat si au strans ramasitele de faramituri, douasprezece cosuri pline. Iar cei ce mancasera erau ca la cinci mii de barbati, afara de femei si de copii. Si indata Iisus a silit pe ucenici sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui pe tarmul celalalt, pana ce El va da drumul multimilor. (Matei 14; 14-22)

Iubiti frati si surori intru Domnul

Din Evanghelie vedem ca Mantuitorului I s-a facut mila de multimea cea mare adunata de departe ca sa-si vindece bolnavii si sa-si sature sufletul de hrana dumnezeiasca si sa-l adape la izvorul de apa vie. Dar se facu seara, si lumea cea multa era obosita si flamanda trupeste, cetatile lor si satele erau departe, si mancare nu aveau. Aveau, in schimb, hrana sufleteasca din belsug, si foamea de aceasta hrana ii tineau langa Hristos pana la ceasul acela tarziu, de seara, in pustie. Au venit la Mantuitorul Iisus Hristos ucenicii spunand: ,,Locul este pustiu si vremea, iata, a trecut; slobozeste multimea ca sa se duca prin sate sa cumpere de mancare”. Iisus le-a zis: ,,N-au trebuint` sa se duca, dati-le voi sa manance” (Matei 14; 17). Cu gand dumnezeiesc si cu talc adanc a spus Mantuitorul aceste cuvinte despre acesti oameni care, saturand multimea dumnezeieste, avea s-o sature, indata, si trupeste. Nu trebuia sa sufere de foame cei care cautau hrana sufleteasca. ,,Nu trebuie sa mearga” inseamna ca oamenii aceia si toti cei dornici de hrana sufleteasca nu trebuie sa se indeparteze de Hristos. Ei trebuie sa ramana langa El. Castigati Lui si imparatiei lui Dumnezeu, sa-i ramana credinciosi si ascultatori Lui, sa fie El al lor si ei ai Lui.

,,Dati-le voi sa manance” avea sa insemne nu numai ca ucenicii trebuiau sa se gandeasca la hrana multimii in ceasul acela, ci ca ei trebuie sa poarte grija totdeauna, ca ucenici ai lui Hristos, sa indestuleze pe oameni cu invatatura Lui, cu hrana Lui cea mantuitoare; sa aduca lumii hrana cea din cuvantul lui Hristos si al Evangheliei. Nu atat acelor care erau atunci de fata si nu doar celor care veneau singuri la Hristos, ci celor multi din lumea larga aveau sa duca ucenicii hrana si apa vie prin cuvantul Evangheliei lui Hristos.

Ca multimea aceea era flamanda si nu avea ce sa manance, iar satele erau departe, cu atat mai bine pentru talcul si folosul imprejurarii. Binevenit si fericit a fost acest prilej de hrana in pustie, pentru ca Mantuitorul Iisus Hristos sa invete multimea cum hraneste Dumnezeu pe oameni, cum stie si poate El sa-i hraneasca pe cei care il asculta si cred.

Mantuitorul Iisus Hristos ,, poruncind sa se aseze multimile pe iarba si luand cele cinci paini si cei doi pesti si privind la cer, a binecuvantat si, frangand, a dat ucenicilor painile, iar ucenicii, multimilor. Si au mancat toti si s-au saturat si au strans ramasitele de faramituri, douasprezece cosuri pline. Iar cei ce mancasera erau ca la cinci mii de barbati, afara de femei si de copii” (19-21). In aceste trei versete evanghelice si, in special, in fragmentul ,,privind la cer a binecuvantat” se cuprinde o fapta dintre cele mai minunate si o invatatura, pentru noi, dintre cele de neuitat.

Mantuitorul Iisus Hristos, luand cele cinci paini si doi pesti, a privit, nu la sate sau cetati, nici la pamantul pustiu, ci la cer, le-a binecuvantat si, frangandu-le, a indestulat de hrana si de mila lui Hristos o multime de oameni, de hrana binecuvantata si primita ca din cer. Cu aceasta, lucrarea Mantuitorului era implinita: multime de bolnavi vindecati, multimea toata indestulata! Sanatatea si hrana, deci viata si invatatura cea mare, castig sufletesc si trupesc, pentru ca si minunea vindecarilor si minunea painilor indestulau si foloseau si trupeste si sufleteste multimii aceleia de care Ii era mila lui Hristos.

Iisus miluia pe oameni si trupeste si sufleteste, miluia pe omul intreg. Ii era mila de bolnavi si ii vindeca; ii era mila de flamanzi si ii satura; voia si facea oamenilor tot binele, le dadea tot ajutorul, le era de tot folosul. Ca sa invete oamenii din aceasta a cunoaste mila si daruirea lui Dumnezeu si firea si nevoia omeneasca. Omul este un suflet intr-un trup si un trup cu suflet, unite intr-o fiinta pe care Dumnezeu asa o cunoaste, o iubeste si o voieste, precum El armonios a alcatuit-o.

Mila pe care o da Mantuitorul Iisus Hristos poporului este o mila adancita in suferintele lui. Caci ce insemneaza mila, cuvantul acesta sfant si cald ca o lacrima? Inseamna transpunerea ta in durerea semenului tau si vointa de a-i vindeca aceasta durere sau macar de a o alina. Cand Mantuitorul a rostit ,,Mila mi-e de popor”, El traia in clipa aceea intreaga stramtorare a multimii flamande.

Dar mila lui Hristos nu s-a oprit la aceasta expresie verbala, care ar fi ramas ca o simpla constatare, ci a transformat-o in fapta imediat, prin saturarea multimii flamande.
Nici o religie din lume nu cuprinde intr-un mod atat de hotarat puterea dragostei si a milei, asa cum o are crestinismul.

Din aceasta dragoste si mila au crescut, ca o holda plina de belsug si binecuvantare, nenumarate institutii de binefacere: spitale, azile, camine pentru bolnavi si batrani, care au alinat suferintele omului, i-au linistit foamea si i-au acoperit goliciunea. Ba, o multime de oameni s-au lepadat de lume si de placerile ei si au facut din toata viata lor o jertfa continua pentru durerile aproapelui.

Ceea ce trebuie sa retinem insa, in chip special, din pericopa evanghelica de astazi este aceea ca Mantuitorul nu a saturat numai trupeste multimile, care nu-i dadeau nici o clipa de ragaz, ci El a hranit, mai ales, sufleteste aceste multimi. Si le-a hranit in asa fel, incat aceste multimi au uitat pur si simplu de nevoia hranei trupesti, fapt care ne aduce aminte de cuvintele Sfintei Scripturi, care zice ca ,,nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4; 4). Acest fapt nu exclude cu nimic grija pe care trebuie s-o avem in a ne castiga cinstit cele necesare existentei noastre trupesti, ba din contra, intareste aceasta.

Exista o realitate pe langa care, se pare, adesea trecem fara s-o luam prea mult in seama, si anume ca si sufletul nostru trebuie hranit, si nu oricum. Exista, este adevarat pentru oricine, o foame a trupului, dar exista si o foame a sufletului. Exista o sete a trupului, dar exista si o sete a sufletului. Daca hranim trupul pentru a creste spre a-si implini rostul pe care il are, sa ne hranim si sufletul, caci numai astfel sporesc in noi intelepciunea, priceperea, bunatatea, modestia, dragostea, cumintenia, cinstea si alte asemenea insusiri de care avem atata nevoie, mai ales in zilele noastre. Dupa aceasta hrana sufleteasca, mai ales, au alergat si multimile despre care vorbeste Sfanta Evanghelie de astazi, care ,,au mancat si s-au saturat” nu numai cu paine si peste, ci au plecat la casele lor imbogatite launtric, sufleteste.

Caci cu adevarat ,,viu si lucrator este cuvantul lui Dumenzeu” (Evrei 4; 12) si acest lucru este adeverit de sirul nesfarsit de sfinti, de crestini adevarati, care si-au facut din el hrana zilnica, indreptar de viata aleasa, placuta lui Dumnezeu si folositoare oamenilor.
Iubiti credinciosi

Painea a fost si va fi intotdeauna absolut necesara vietii. Ea constituie hrana noastra cea de toate zilele. De aceea si Mantuitorul, cand ne-a invatat cum sa ne rugam ne-a indrumat sa cerem nu „hrana” ci „painea”. Aici nu este vorba numai de painea facuta din grau, ci mai ales de painea spiritual, care este hrana sufleteasca.

Inmultirea painilor in pustie preinchipuieste jertfa Euharistica, care se va repeta in Sfanta Sfintelor pana in veacul cel din urma. Dragostea Mantuitorului a fost atat de mare, incat ne-a lasat nu numai invatatura Sa sublima in Evanghelie, minunile si pilda vietii Sale, ci a instituit Taina Sfanta prin care El insusi e pururea cu noi si se jertfeste pentru mantuirea noastra. Aceasta a facut-o in clipa ultimei seri petrecute cu ucenicii Sai, la Cina cea de Taina, cand luand painea si paharul le-a binecuvantat si le-a dat lor zicand: „Aceasta sa o faceti intru pomenirea mea” (Luca 22; 19).

Ascultand acest „testament” al Mantuitorului, Sfintii Apostoli si Biserica au continuat sa savarseasca neintrerupt cele ce Domnul a randuit la Cina cea de Taina. Sfanta Liturghie este deci Cina Domnului. Painea si vinul ce se aduc ca jertfa la Sfantul Altar, sunt insusi trupul si sangele Domnului Iisus care se dau ca „hrana cereasca spre iertarea pacatelor si spre viata de veci”. Dragostea pe care a aratat-o Mantuitorul la inmultirea painilor in pustie, se revarsa mereu nemarginit prin Sfanta Euharestie asupra oamenilor. Mantuitorul Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii, ne impaca si pe noi cu Dumnezeu prin Sfanta Sa jertfa fara de sange.

Sfanta Impartasanie este conditia esentiala pentru mantuirea sufletelor, dupa cum bine spune Sfantul Apostol Pavel: „oricine va manca painea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fii vinovat fata de Trupul si de Sangele Domnului. Sa se cerceteze insa omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar” (I Corinteni 11; 27-28).

Se cade asadar, cand ne impartasim, sa dezlegam legaturile patimilor si pacatele noastre, curatindu-ne prin baia Spovedaniei. Numai cu o astfel de pregatire ne putem apropia „cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste” de Mantuitorul Iisus Hristos ,,painea vietii vesnice”. Cunoastem ca Mantuitorul insusi, inainte de a randui chipul jertfei Sale tainice, a luat painea in mainile Sale cele fara de prihana si „a multumit si apoi, sfintindu-o si frangand“ a dat-o Sfintilor Apostoli. Dupa chipul acesta si noi avem datoria sa multumim Lui Dumnezeu pentru toate binefacerile de care ne-a invrednicit.

Asadar, vedem ca minunea inmultirii painilor in pustiul Betsaidei este icoana Sfintei Impartasanii, pe care Mantuitorul a instituit-o in joia Patimilor, spre mantuirea noastra. Prin rugaciune sa ne apropiem si noi cu credinta si cu dragoste de hrana euharistica. Sa primim cu vrednicie „Trupul Domnului cel ce se mananca pururea si niciodata nu se sfarseste”, recunoscand jertfa cea mare si sfanta pe care a adus-o pe cruce pentru mantuirea noastra. Ori de cate ori ne aflam in fata Sfantului Altar, pe care sta Fiul lui Dumnezeu si ne asteapta sa ne impartasim cu Trupul si Sangele Sau, sa fim cu un cuget si cu o simtire si sa preamarim cu o inima si cu o gura „preacinstitul si de mare cuviinta numele Sau.”

Mantuitorul Hristos a avut mila de durerile omenesti si mantuirea pacatosilor. Fiecare avem nevoie de mila lui Hristos si pentru aceasta sa ne facem datornici Lui pentru bolnavii pe care i-a tamaduit, pentru flamanzii pe care i-a saturat, pentru napastuitii pe care i-a mangaiat, pentru pacatosii pe care i-a iertat, i-a indreptat si i-a mantuit. Traim din viata ce ne-a dat-o Dumnezeu, ne tamaduim cu puterea si ajutorul Lui, ne indestulam trupeste si sufleteste din bogatia Lui de lumina, de mila si de har pe care le-a lasat mostenire Bisericii.

In fata multimilor flamande, istovite, mistuite de chinuri trupesti si sufletesti si deznadajduite, Mantuitorul Iisus Hristos ne porunceste, ca odinioara apostolilor: ,,Dati-le voi sa manance!”, ,Dati-le voi sa manance, preoti si propovaduitori ai iubirii, din nesfarsitele vistierii de mila ale Bisericii! Dati-le voi sa manance din ,,painea ce s-a pogorat din cer” (Ioan 6; 41), din care ,,de va manca cineva… va fi viu in veci” (Ioan 6; 51). Si dati-le voi sa bea din apa cea vie, din care de va bea cineva ,,nu va inseta in veac” (Ioan 4; 14). Si atunci cand se vor inviora toti la masa Lui, din painea, din apa si din cuvantul Lui, se va pogori peste aceasta multime de oameni flamanzi si inversunati de azi, indestularea si pacea din acea binecuvantata seara din pustiul unde a vindecat si a hranit multimea care a flamanzit pentru invatatura lui Iisus Hristos, cea mantuitoare de suflet. Amin

Preot David Marian, Parohia Nuntasi, Constanta

.

Despre autor

Marian David preot Marian David

Colaborator
84 articole postate
Publica din 03 Ianuarie 2014

04 August 2014

Vizualizari: 1290

Voteaza:

Din ospatul Domnului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE