In audienta la Dumnezeu

In audienta la Dumnezeu Mareste imaginea.

Evanghelia duminicii a IX-a dupa Rusalii

(Umblarea pe mare) Matei 14, 22-34:

22. Si indata Iisus a silit pe ucenici sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui, pe tarmul celalalt, pana ce El va da drumul multimilor.
23. Iar dand drumul multimilor, S-a suit in munte, ca sa Se roage singur. Si, facandu-se seara, era singur acolo.
24. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pamant, fiind invaluita de valuri, caci vantul era impotriva.
25. Iar la a patra straja din noapte, a venit la ei Iisus, umbland pe mare.
26. Vazandu-L umbland pe mare, ucenicii s-au inspaimantat, zicand ca e naluca si de frica au strigat.
27. Dar El le-a vorbit indata, zicandu-le: Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti!
28. Iar Petru, raspunzand, a zis: Doamne, daca esti Tu, porunceste sa vin la Tine pe apa.
29. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborandu-se din corabie, a mers pe apa si a venit catre Iisus.
30. Dar vazand vantul, s-a temut si, incepand sa se scufunde, a strigat, zicand: Doamne, scapa-ma!
31. Iar Iisus, intinzand indata mana, l-a apucat si a zis: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?
32. Si suindu-se ei in corabie, s-a potolit vantul.
33. Iar cei din corabie I s-au inchinat, zicand: Cu adevarat Tu esti Fiul lui Dumnezeu.
34. Si, trecand dincolo, au venit in pamantul Ghenizaretului.

Textul Evangheliei acestei duminici este, de fapt, o continuare a relatarii minunii inmultirii painilor. Evanghelistul Matei ne transmite un amanunt mai greu de sesizat la o lecturare superficiala a textului sacru, dar extrem de important pentru viata crestina si anume ca, inainte de savarsirea inmultirii painilor, Iisus si-a inaltat ochii spre cer.

In limbaj biblic a inalta ochii spre cer inseamna a se ruga. In majoritatea cazurilor de vindecari miraculoase sau invieri din morti, savarsite de Domnul, Evanghelia ne atentioneaza ca Iisus, ca Dumnezeu, putea face orice, dar ca om se ruga de fiecare data, atat inainte, cat si dupa savarsirea unei lucrari. Asadar, si dupa minunea inmultirii painilor, Domnul Hristos s-a suit in munte ca sa se roage singur. Daca in public El s-a rugat intotdeauna in taina incat abia din gestul inaltarii privirii spre cer cei prezenti isi dadeau seama ca se roaga, dupa incheierea misiunii in acel loc s-a retras imediat pentru a se putea reculege de unul singur si a dialoga cu Parintele ceresc.
Sf. Ioan Gura de Aur zice ca Iisus s-a retras de zgomotul lumii ca sa ne dea noua exemplu ca se impune a ne ruga fara imprastierea mintii si fara a atrage atentia oamenilor asupra noastra.

Evanghelistul ne spune ca s-a rugat de cu seara si pana spre a patra straja din noapte. Cum la evreii care atunci se aflau sub stapanirea romana, timpul noptii era impartit in cate 4 straji a cate 3 ore, cam cat putea sa stea de straja un soldat, fara pericolul de a dormi in post, inseamna ca Iisus s-a rugat de cu seara pana pe la orele 3-4 dimineata.

Evanghelia ne relateaza ca Iisus se retragea in mod constant ca sa se roage, iar nu accidental, cautand momentele si locurile cele mai prielnice rugaciunii, reculegerii si meditatiei. Si noua ne-a recomandat Iisus ca atunci cand ne rugam sa n-o facem oricum, ci sa ne retragem in camera cea de taina a inimii si sa inchidem bine usa tuturor simturilor pentru a nu fi tulburati de multele griji si imprastieri lumesti.

Un mare traitor al rugaciunii din perioada monahismului egiptean zicea ca: „precum este cu neputinta a-si vedea cineva chipul in apa cea tulbure, asa si sufletul, de nu se va curata de gandurile cele straine, nu va putea sa se roage cu mintea“. Daca atunci cand dialogam cu oamenii se impune respectarea unui minimum de reguli, tot asa si cand dialogam cu Dumnezeu.

Din experienta profetului Ilie care nu L-a vazut pe Domnul nici in vijelia naprasnica ce despica muntii si sfarama stancile, nici in cutremur, nici in foc, ci numai in adierea de vant lin (III Regi, 19, 11-12) invatam ca Dumnezeu nu poate fi intalnit in framantari, in agitatia multimilor, ci in liniste, in camara sufletului care poate fi inima ce trebuie si ea tinuta departe de orice agitatie ce poate veni prin intermediul simturilor.

Sfantul Teofan Zavoratul sublinia ca partea cea mai esentiala si necesara a rugaciunii ramane atentia si luarea-aminte la ceea ce rostesti.

Despre rugaciune se poate spune, ca si despre monahism, ca nu este exclusiv apanajul crestinismului, ci a aparut din timpuri imemoriale, fiindca, intr-un fel sau altul, s-au rugat si se roaga toti oamenii. In aproape toate religiile lumii, rugaciunea a avut si are un sens sacru de dialog al omului cu divinitatea. In conceptia lui Evagrie Monahul, rugaciunea este ridicarea mintii si a voii catre Dumnezeu, este vorbirea sau dialogul cu Dumnezeu. Ea mai poate fi numita si un fel de audienta divina. De aceea, cand ne prezentam inaintea Sa, sa nu o facem oricum. Rugaciunea nu insemna doar realizarea intentiei bune de a ne ruga, ci trebuie sa strigam din inima catre Dumnezeu, asa cum facea profetul Moise, despre care se spune ca nu i se vedeau nici buzele miscandu-se la rugaciune si Dumnezeu i-a zis: „ce tot strigi asa catre Mine pentru poporul acesta?“. Ori sa strigam ca si regele David care, mustrat de cuget pentru grelele pacate savarsite, striga neincetat: „Zideste in mine o (alta) inima curata… Doamne!“.

Pentru a ne ruga cum trebuie sa ne raportam mereu la cuvintele apostolului iubirii care zice: „Daca nu ne osandeste inima noastra, avem indrazneala la Dumnezeu, si orice vom cere, vom capata de la El, fiindca pazim poruncile Lui si facem ce este placut inaintea Lui“ (I Ioan 3, 21-22). Mesajul apostolului ar fi acela ca rugaciunea nu incape in acelasi loc cu pacatul.

Regele David, numai dupa ce s-a pocait de pacatele lui, a avut curajul sa spuna: „daca as fi cugetat lucruri nelegiuite in inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul“ (Ps. 66,18), iar Isaia duce si mai departe invatatura cand scrie: „Mana Domnului nu este prea scurta ca sa poata sa izbaveasca, si nici urechea Lui prea tare ca sa nu auda, ci nelegiuirile voastre pun zid de despartire intre voi si Dumnezeul vostru, pacatele voastre va ascund fata Lui“ ( Is. 59,2).

O alta conditie a primirii cererilor noastre este sa nu judecam pe altii nici cand ne rugam, asemenea fariseului din pilda Domnului, ci sa avem mereu in minte ideea ca cu cat cineva vrea sa-L imite pe Hristos, cu atat va judeca mai putin sau deloc pe altii. O rugaciune a Sf. Efrem Sirul zice: „Doamne da-mi sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe aproapele meu!“.

Cine trebuie sa se roage? Evident ca tot omul credincios are aceasta chemare, fiindca Domnul ne-a spus tuturor sa ne rugam neincetat, iar daca nu putem neincetat, macar s-o facem cat mai des posibil. Mai mult decat toata lumea, insa, trebuie sa se roage conducatorii spirituali ai Bisericii, in primul rand episcopii care-l au ca model pe arhiereul Vechiului Testament Samuel, care si dupa ce nu a mai activat ca judecator zicea: „Eu nu imi voi ingadui sa fac inaintea Domnului pacatul de a inceta sa ma rog pentru voi“ ( I Regi 12, 23). Prin urmare, pentru un lider spiritual, a inceta sa se roage este un pacat, iar rugaciunea trebuie privita ca obligatie si nu ca o optiune.

In primul rand, episcopii si preotii trebuie sa se roage neincetat pentru cei peste care au fost pusi sa-i conduca si sa nu se roage doar atunci cand sunt solicitati ori numai cand sunt platiti sau, si mai grav, doar in functie de cat sunt platiti, si nici sa nu se uite la pozitia sociala a celui pentru care trebuie sa se roage.

Primul folos al rugaciunii este sporirea credintei, a iubirii pentru aproapele si a smereniei, virtuti fara de care nimeni nu poate fi un autentic Pastor dupa inima lui Dumnezeu, ci cel mult un mercenar. O mare ispita pentru conducatorii spirituali, cand se roaga in public, este aceea de a incerca sa fie pe placul celor prezenti la rugaciune, si in acest scop de multe ori unii isi mladiaza glasul ori se straduiesc din rasputeri sa-si etaleze calitatile muzicale ca sa gadile simtul artistic al ascultatorilor si in felul acesta rugaciunea devine un fel de spectacol ieftin, dar gustat in mod deosebit de demoni. Daca vrei sa te rogi cu adevarat, roaga-te ca sa fii pe placul lui Dumnezeu. Nu poate fi bucurie mai mare decat a constientiza ca poti dialoga nestingherit cu Dumnezeu in orice vreme, in orice imprejurare si sa fii convins ca El te asculta si ca, mai devreme sau mai tarziu, va raspunde solicitarilor tale.

Pentru ce si pentru cine sa ne rugam? In primul rand, sa avem in minte cuvintele lui Iisus care cerea mereu sa fie preamarit Parintele cel ceresc, iar in al doilea rand, sa se faca si cu noi voia lui Dumnezeu. Sunt foarte elocvente cuvintele Fericitului Augustin care se ruga astfel: „Doamne, ajuta-mi sa implinesc voia Ta ca si cand ar fi voia mea!“. Din pacate, de multe ori, avem tendinta de a ne comporta in raport cu Dumnezeu intocmai ca niste copii alintati, care vor ca intotdeauna parintii sa le ofere totul si sa le implineasca orice moft. Nu de putine ori mai si uitam de Daruitor. Asa cum spune T. Spidlik care-l citeaza pe Abraham Lincoln: „Dumnezeu il ajuta intotdeauna pe cel care cere. Dar sa nu uitam niciodata ca trebuie sa ne rugam pentru a face ceea ce vrea Dumnezeu, iar nu ca Dumnezeu sa faca ceea ce vrem noi“.

Daca privim in jurul nostru observam ca anumite daruri ni le da Dumnezeu in mod gratuit fara sa le cerem, insa pentru altele este nevoie si de rugaciunea noastra ori a semenilor nostri care pot fi mai aproape de El, printr-un spor de credinta ori sunt mai dispusi de a se ruga. Daca unele daruri le-am primit din oficiu, se intelege ca pentru acelea nu ne mai rugam, ci cel mult se cuvine sa-I multumim.

Cum Hristos a spus sa cautam mai intai imparatia cerurilor inseamna ca prioritara ramane cererea de a ne mantui sufletul. Evangheliile ne relateaza adesea de rugaciunile unora pentru altii, in special ale mamelor pentru copii, unele dintre acestea fiind indeplinite pe loc deoarece erau expresia iubirii pentru aproapele si erau si necesare, altele nefiind indeplinite deoarece nu erau conforme cu voia Domnului (vezi cererea mamei fiilor lui Zevedeu!).

Din prezentarea intamplarii relatate in fragmentul evanghelic de mai sus conchidem ca Dumnezeu ingaduie sa vina incercari asupra noastra, ca furtuna peste Apostoli, pe lac, pentru a alerga cat mai grabnic la Dumnezeu dupa cum zice psalmistul: „Cheama-ma pe Mine in ziua necazului tau si te voi scoate din el si Ma vei preaslavi“ (Ps. 49,16).

pr. prof. univ. dr. Petre SEMEN

.

24 August 2013

Vizualizari: 1373

Voteaza:

In audienta la Dumnezeu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE