Predica la Duminica a noua dupa Rusalii

Predica la Duminica a noua dupa Rusalii Mareste imaginea.

IISUS PE MARE

I
- Iisus sili pe ucenicii Lui sa intre in corabie (in Biserica).

- Corabia trecea de cea parte a marii.

- Iisus e luat pe valuri drept o naluca.

- Petru, ca sa scape de indoiala nalucirii, cere o proba despre existenta lui Dumnezeu pe mare. I se implineste dorinta, dar „vazand urgia valurilor“ se teme si incepe sa se scufunde.



Cufundarea lui Petru in indoiala, din cauza evidentei potrivnice, ne invata virtutea credintei: sa crezi in chemarea lui Iisus, impotriva marii. Tine sufletul tau linistit in Dumnezeu, impotriva talazurilor evidente. A pune evidenta valurilor in primul plan al sufletului, e indoiala declarata din punct de vedere al credintei.

A fi in indoiala, din cauza evidentei, e dupa fire; a fi in chemarea lui Iisus, e mai presus de fire, e firea dupa har. Aceasta nu se scufunda in mare.

Prislop. 7.VIII.49.

II
Iata pe scurt faptele petrecute inainte, a caror urmare e Evanghelia de astazi:

Dupa inmultirea minunata a catorva paini si pesti la mai multe mii de oameni, oamenii au vrut sa-L puna pe Iisus imparat; – spun locurile paralele ale intamplarii. Ziceau ei ca Iisus, iata, poate sa-i scape de grija – vesnica grija a omului – ca moare de foame.

Iisus S-a amarat profund vazandu-i ca asa pamanteste inteleg ei minunea cu painea. Iisus voia altceva cu ei: voia sa-i suie la intelegerea superioara a unei paini ceresti, la trebuinta Sfintei Impartasanii.

Izbutise Iisus sa ridice la o intelegere superioara, pe o femeie – si aceea pacatoasa -, de la apa obisnuita la apa cea vie, la o invatatura si la o veste, care a facut-o sa-si lase galeata cu apa obisnuita si sa trezeasca Samaria in intampinarea lui Dumnezeu.

- Dar aci, cu multimile n-a izbutit acelasi lucru.

De aceea, din cauza amaraciunii, ca n-a avut pe cine ridica la trebuinta dupa o paine a vietii vesnice, de aceea a incheiat repede cu ei, a silit pe ucenicii Sai sa intre intr-o corabie, indreptandu-i de ceea parte a marii Galileii, iar El s-a retras singur sa se roage.

Era seara si s-a facut noapte. Pe mare s-a iscat furtuna. Corabia era in mijlocul marii si in mijlocul noptii. – Ucenicii ingrijorati – daca nu chiar speriati – se gandeau la Iisus. Cand erau mai bantuiti de groaza, iata vad pe Domnul umbland pe mare si apropiindu-Se de ei.

Pe ei nu-i parasise.

Lasam descrierea faptelor concrete si trecem la semnificatia lor. Toate intamplarile si faptele in care apare si persoana Mantuitorului au o semnificatie pentru toate veacurile. Toata viata lui lisus, cu toate amanuntele ei, are o permanenta peste veacuri.

Deci corabia ucenicilor e corabia Bisericii. Biserica e corabia ucenicilor lui lisus, care are sa-i treaca de cea parte a marii, de cea parte a lumii.

Marea e marea vietii acesteia, care, cateodata se infurie de vanturi. Sfantul Pavel le spune: „Vanturile tuturor invataturilor“. Marea infuriata incepe sa fie o primejdie; iar pe deasupra o mai acopere si noaptea: „noaptea nestiintei si a uitarii de Dumnezeu“, – cum ii zic Parintii.

In atare imprejurari Iisus, desi vine pe mare ca pe uscat, e luat drept o naluca, – poate tocmai de aceea ca e mai presus de marea infuriata.

Petru se face delegatul acestei societati omenesti, zbuciumate de valuri si acoperite de intunerec, cere o proba despre existenta reala a lui Dumnezeu, ca sa scape de indoiala nalucii.

I se implineste dorinta, dar, „vazand urgia valurilor, se temu si incepu a se scufunda“.

Cufundarea lui Petru in indoiala, din cauza evidentei potrivnice, ne invata sa luam aminte la virtutea credintei: sa crezi in chemarea lui Iisus impotriva marii. Sa tii sufletul tau linistit in Dumnezeu, impotriva talazurilor evidente.

A pune evidenta valurilor in primul plan al sufletului, aceasta e indoiala declarata, din punctul de vedere al lui Dumnezeu.

Pe aceasta a mustrat-o Iisus, zicandu-i lui Petru: „De ce te-ai indoit, putin credinciosule?!“.

Recunoastem: a fi in indoiala, din cauza evidentei, din cauza intunerecului noptii, din cauza sufletului ingrozit, a banuielii: „nu cumva Dumnezeu e o naluca“, – recunoastem: e dupa fire.

Dar, a fi in chemarea lui Iisus, in credinta in El, impotriva evidentei contrare, aceasta e mai presus de fire, e firea dupa Har.

Aceasta credinta, mai presus de fire, e clar ca nu se scufunda in mare.

Dupa ce Iisus a tamaduit indoiala din sufletul ucenicului, a tamaduit si marea de vifor, incat s-a facut liniste mare, cat s-au temut ucenicii.

Iata, trebuie sa creada Cineva pentru noi, pana ce credem si noi: ca Iisus nu e o naluca. (- Si ca totusi de El asculta marea…)

Dar corabia Bisericii e si Casa Barbatului intelept; – Iisus e barbatul intelept, care si-a cladit casa pe stanca – dumnezeirea Sa – si au venit ploile si vanturile si valurile si au izbit intr-insa si n-au putut-o darama, fiindca era cladita pe stanca. Dar iata, in minunea aceasta, stanca umbla pe mare si sprijinea corabia ucenicilor.

Asa a fost pana acum: au venit cercarile asupra Bisericii: vanturile, ploile, valurile: ereziile, prigoanele – veacuri de-a randul – si ispitele triumfului. – Da, si biruintele Bisericii sunt incercari. Un cugetator crestin din zilele noastre zice, nici mai mult nici mai putin, ca Biserica a supravietuit ereziilor, a supravietuit prigoanelor, dar nu se poate spune ca s-a comportat la fel, cand a ajuns in ispita triumfului.

E de-ajuns sa ne amintim de veacul al IV-lea al erei crestine -veac de libertate pentru crestinism, crestinismul religie de stat -, asa se ticalosisera crestinii, incat un istoric al vremii scrie ca daca n-ar fi trimis Dumnezeu pe sfintii Vasile, Grigorie si loan Gura de aur, ar fi trebuit sa vie Hristos a doua oara.

Iata de ce e cu voia lui Dumnezeu ca marea sa fie infuriata cateodata.

Unde e Biserica?

Zic unii: „Unde-s doi sau trei, adunati in numele Meu…” Zic altii: „Incuie-te in camara ta si te roaga in ascuns…” Si iarasi altii: „Biserica sunt eu «Templu al Duhului Sfant».” Iar altii zic: „Unde e Papa, acolo e Biserica”.

Vechiul Testament – Sfanta Sfintelor cuprindea:

1) Tablele Legii; 2) Mana din pustie, si 3) Toiagul lui Aaron.

Noul Testament – Sfantul Altar:

1) Sfanta Evanghelie; 2) Sfanta impartasanie, si 3) Sfanta Cruce.

Unde sunt acestea acolo e Biserica. Acolo e si Painea Vietii de care voia sa le vorbeasca multimilor, – dar n-a avut la cine.

Biserica e asemanata cu o casa zidita pe stanca si totusi ca o corabie care inoata prin mijlocul valurilor, bantuita de vanturi si furtuni. – Parca nimic mai slab ca Biserica, mereu agitata; si nimic mai tare ca ea, fiindca nimic n-a putut-o cufunda, si iata ramane mereu neatinsa, cu toate sfortarile iadului.

Iisus pare sa o paraseasca furtunii, si El vrea sa treaca pe langa ea, ca si cand nu L-ar fi atins primejdia ei.

Totusi sa nu credeti c-a uitat-o: El va ingadui ca valurile sa o zbuciume, dar nu sa o inece, nici sa o cufunde. El porunci vanturilor si „ele se oprira; El intra in corabie si ajunge la liman“.

Iata cele trei furtuni furioase care au tulburat starea Bisericii: de indata ce aparu pe pamant, s-a ridicat necredinta si a intetit persecutiile; apoi curiozitatea s-a starnit si ea a facut sa se nasca ereziile; in sfarsit coruptia moravurilor s-a ivit, care asa de puternic a umflat talazurile, „cat corabia parea aproape invaluita“. Necredinciosii s-au adunat ca sa-i distruga temeliile; ereticii au iesit ca sa-i smulga copiii si sa-i desire maruntaiele; iar daca crestinii rai au ramas in sanul sau, aceasta ca sa-i impinga veninul pana la inima.

Trebuie ca e bine intarita aceasta Biserica, daca ea si-a sustinut trainicia, cu toata silinta prigoanelor; cu toate atacurile ereziilor, ea a fost stalp al adevarului; cu toate pogoramintele depravarilor, Biserica a ramas totusi centrul iubirii.

Nu e de mirare – daca vom intelege omul. Spun, ca noi toti avem in adancul inimii o incepatura (principiu) de impotrivire si de respingere a tuturor adevarurilor divine; in asa masura ca, omul lasat de capul lui, nu numai ca nu le poate intelege, ci, ca urmare, nu le poate suferi, si fiind izbit in acest punct, el e ca fortat sa le combata. Aceasta incepatura de respingere se numeste in Scripturi necredinta (Luca 9,41); alteori duh de neincredere (Efeseni 2,2); alteori duh de necredinta (Coloseni 3,6). El e in toti oamenii, dar nu produce in noi toate efectele sale, pentru ca darul lui Dumnezeu il impiedeca.

Daca veti sui pana la obarsii, veti gasi, dumneavoastra, ca doua lucruri produc in noi aceasta respingere: prima e orbia; a doua trufia. Orbia ne e aratata in Scripturi intr-un chip limpede: ele spun ca „pacatosii au uitat pe Dumnezeu…“ (Psalmii 9,18; 118,139; 49,22). Ce vrea sa spuna acest „uitat“, fratii mei ? E usor de inteles: ca Dumnezeu, in adevar, luminase omul cu cunostinta de bine, dar omul a inchis ochii de la aceasta lumina; el s-a lasat condus de simturile sale; putin cate putin el n-a mai gandit la ceea ce nu mai vedea: el a uitat cu usurinta ceea ce nu mai gandea.

Aceasta uitare n-ar fi mare lucru, ca sa ne indemne la impotrivire, daca nu i s-ar uni orgoliul (trufia); dar el a venit, spre nenorocirea noastra, ca, pe langa ca omul sa fie orb desavarsit (a l’extremite), pe deasupra sa mai fie si trufas. Parasind intelepciunea lui Dumnezeu, el si-a facut o intelepciune dupa chipul sau: el nu stie nimic si crede ca stie toate; – iar daca i-am aminti ca din tot ce spune nu intelege nimic, o ia ca o infruntare pentru nestiinta; el n-o poate suferi, il irita. Daca ii lipseste ratiunea, el intrebuinteaza forta.

Tot ce nu intelege, combate. „Tot ce nu intelege, huleste“(Judec. 10). Iata pentru ce le spune Iisus: „Voi vreti sa ma omorati, rai ce sunteti, pentru ca cuvintele Mele nu incap (prind) in voi“ (Ioan 8, 37). Ce teroare, fratii mei, de-a urzi sa omori un om, pentru ca nu intelegi cuvintele lui.

… Cu cat adevarurile erau mai inalte, cu atat superba lor ratiune era turtita (etourdie) si nebuna lor impotrivire era aprinsa. Dupa acestea, va mai indoiti de acea incepatura a impotrivirii, pe care o ignoranta invechita si trufasa a brazdat-o in inima oamenilor impotriva lui Dumnezeu si a adevarurilor Sale ? Iisus Hristos a probat-o primul.

Biserica Sa, dainuind in lume, ca sa sustie aceeasi invatatura prin care dumnezeiescul invatator smintise pe trufasi, va putea ea fi lipsita de vrajmasi ? Nu, fratii mei, nu-i cu putinta: fiindca credinta pe care o marturiseste ea surprinde lumea prin noutatea sa, turbura duhurile prin inaltimea sa; sperie simturile prin asprimea sa, – iata de ce se pregateste ea de suferinte !

Trebuie ca ea sa fie urata de toata lumea, si trebuie s-o stiti, crestini, e un lucru de neinteles ceea ce a suferit Biserica lui Dumnezeu vreme de aproape 400 de ani sub imparati necredinciosi. Ar fi nesfarsit de spus. Multumiti-va cu aceasta ca era asa de impovarata si de ura publica si de invinuirile de tot felul, cat era acuzata puternic de toate neoranduielile lumii.

Daca nu ploua pe pamant, daca barbarii navaleau si faceau prapad, daca inunda Tibrul, crestinii erau cauza !
Psalmul 128: „Copiii mei, raspunde Biserica, nu ma mir prin cate am trecut: sunt obisnuita din tineretile mele; aceiasi dusmani care ma ataca, m-au prigonit din tineretile mele“.

Avel, omorat de frate-sau Cain… Enoh… familia lui Noe… Avraam… Moise… Ilie… Profetii… Iisus Hristos… Apostolii. Prin urmare, fiii mei, zice Biserica, nu e mirare de prigoane. Priveste vechimea mea, parul meu argintiu… Nu-mi intorc fata impotriva lor, pentru a ma impotrivi prigoanelor…

Cu toate ca par mereu plutind, mana atotputernica ce-mi serveste de sprijin va sti cum sa ma fereasca de inec.“

Daca Dumnezeu o a sprijinit cu atata putere impotriva prigoanelor, credeti, dragii mei, ca o va lasa infranta de erezii ? Nu, dragii mei, sa n-o credeti.

A doua furtuna asupra Bisericii a intetit-o curiozitatea: curiozitatea, frati crestini, e pacostea mintilor, ruina evlaviei si mama ereziilor. Pentru a intelege bine acest adevar, trebuie aratat, inainte de toate, ca intelepciunea divina a pus margini cunostintelor noastre. Caci dupa cum Providenta vazand ca apele marii se intind si se imprastiasera peste tot pamantul, acoperindu-i toata suprafata, le-a prescris un hotar care sa nu le permita de a-1 trece, tot asa, stiind ca neinfranarea mintilor se va intinde pana la infinit, i-a hotarnicit limite peste care i-a poruncit sa nu se intinda. (Tit3,9)

…Dar curiozitatea mintilor trufase nu poate suferi aceasta modestie. „Valurile se ridica pana la cer si se pogoara pana in strafunduri“ – zice Scriptura (Ps. 106, 25-26)
Ei sunt turburati ca betivii. In capul lor e huruiala. Acolo toata intelepciunea lor se imprastie, si pierzand drumul ratacesc, infundandu-se in erezii. Arie, Nestorie… curiozitatea voastra v-a pierdut! Singurul remediu: ascultarea de Biserica.

Trufia ereticului se rascoala: Ce ?! Voi crede eu credinta altuia ? Eu vreau sa vad, sa inteleg eu. … Copii denaturati…

III.
Nu va pot ascunde rusinea sa: vreau sa zic despre purtarile stricate ale celor din sanul sau.

Prosperitatea a atras pierzarea. (Trandavia a venit, disciplina a slabit.) In vreme ce numarul credinciosilor crestea, ardoarea credintei scadea…

Biserica nu-i facuta decat pentru sfinti – drept ca din toate partile sunt chemati copiii lui Dumnezeu; toti cei ce sunt in numar, sa intre, – dar multi intra peste numar.

Dragostea a racit, scandalul (sminteala) s-a ridicat pana in Casa lui Dumnezeu. Iar Satana va zice: „Aceasta e Biserica? Acestia sunt urmasii Apostolilor?“ (I Cor. 13).

Arad. 14.VIII.49

Parintele Arsenie Boca
 

.

08 August 2014

Vizualizari: 5688

Voteaza:

Predica la Duminica a noua dupa Rusalii 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE