In vremea aceea a silit Iisus pe ucenicii Sai ca sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui, pe tarmul celalalt, pana ce El va da drumul multimilor. Dupa ce a dat drumul multimilor, Iisus S-a suit in munte sa se roage, in singuratate; si cand s-a inserat, era singur acolo. In vremea aceasta, corabia era in mijlocul marii invaluindu-se de valuri, caci vantul era impotriva. Iar la a patra straja din noapte, a venit la ei Iisus, umbland pe mare. Ucenicii insa, vazandu-L umbland pe mare, s-au spaimantat, zicand ca este o naluca, si de frica au strigat.

Dar Iisus le-a vorbit indata, zicandu-le: indrazniti, Eu sunt; nu va temeti. Atunci Petru, raspunzand, a zis: Doamne, daca esti Tu, porunceste-mi sa viu la Tine pe apa. Iar El i-a zis: vino. Si, coborandu-se din corabie, Petru a pornit pe apa, ca sa mearga la Iisus. Dar, vazand ca vantul este puternic, s-a infricosat si, incepand sa se scufunde in mare, a strigat si a zis: Doamne, scapa-ma. Iar Iisus, intinzandu-i grabnic mana, l-a apucat si i-a zis: putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit? Si intrand ei in corabie, s-a potolit furtuna. Iar cei care erau in corabie I s-au inchinat, zicand: cu adevarat, Tu esti Fiul lui Dumnezeu. Si, trecand marea, au venit in pamantul Ghenizaretului.

Intrucat in Sfanta Evanghelie din aceasta duminica se vorbeste de patru ori despre rugaciune, vom vorbi acum despre sfanta rugaciune, care este numita de dumnezeiestii parinti „maica tuturor faptelor bune“. Ca precum nu putem trai fara hrana si apa, asa nu putem trai si nu ne putem mantui fara rugaciune. Ce este rugaciunea? Rugaciunea este vorbirea noastra directa cu Dumnezeu. Rugaciunea este viata noastra in Hristos si a intregii lumii vazute si nevazute. Credinta in Dumnezeu este izvorul rugaciunii, iar iubirea de Dumnezeu este sufletul ei.

Rugaciunea este indeletnicirea neincetata a ingerilor, care slavesc fara odihna pe Dumnezeu, cantand: „Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot; plin este cerul si pamantul de marirea Lui.!“ (Isaia 6, 3). Rugaciunea este cununa de lauda a tuturor sfintilor din cer, incepand cu Maica Domnului, care se roaga neincetat inaintea Preasfintei Treimi pentru mantuirea noastra, a celor de pe pamant.

„Insusi Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite“, spune Apostolul Pavel (Romani 8, 26). Ba, Insusi Fiul lui Dumnezeu se roaga Tatalui zicand: „Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau pe cei pe care Mi i-ai dat, ca sa fie una precum suntem si Noi! (Ioan 17, 11).
Iubiti credinciosi,

Sa vedem cum ne invata Domnul sa ne rugam in Evanghelia de astazi. Dupa ce Mantuitorul a inmultit cele cinci paini si doi pesti prin rugaciune si binecuvantare si a hranit cu ele atatea mii de oameni, ca sa ne invete si pe noi a face toate cu rugaciune, a silit pe ucenicii Sai sa intre in corabie si sa mearga inaintea Lui, la celalalt tarm. De ce i-a trimis Hristos pe ucenici sa mearga noaptea singuri pe mare? Ca sa se deprinda si ei a se ruga mai mult lui Dumnezeu, mai ales in vreme de primejdie, si ca sa se invete a se lupta cu valurile si furtuna ispitelor acestei vieti, caci marea este imaginea lumii lovite de rautate, de pacate, de boli, de necredinta, de ura si de tot felul de pacate.

Dar in timp ce apostolii erau singuri in corabie si se luptau cu valurile marii, Iisus Hristos a eliberat multimea si S-a suit in munte ca sa Se roage singur. Rugaciunea in liniste si singuratate este cea mai inalta rugaciune. Este rugaciunea sfintilor, a sihastrilor, a calugarilor si a celor mai ravnitori crestini. Ea se face in totala reculegere si singuratate, mai ales noaptea cand nimeni nu te vede si nimic nu-ti poate fura gandul si simtirea inimii de la rugaciune. Aceasta se cheama si Rugaciunea inimii, pentru ca izvoraste din inima si se urca cel mai repede la cer.

Mantuitorul, ca Dumnezeu, nu avea nevoie sa se retraga la liniste si in singuratate pentru a Se ruga Tatalui ceresc, caci El vedea si vorbea fata catre fata cu Tatal. Dar obisnuia uneori sa se roage singur, mai ales noaptea, precum facea de obicei pe Muntele Taborului si in Gradina Ghetsimani, ca sa ne invete si pe noi a iubi mai mult rugaciunea in liniste si cea din timpul noptii decat cea din timpul zilei. Sfintii Parinti numesc rugaciunea de noapte „de aur“ pentru ca noaptea mintea se poate ruga fara ganduri si imaginatii. In schimb, rugaciunea de dimineata o numesc „de argint“ fiind amestecata cu oarecare griji si ganduri, iar cea din timpul zilei o numesc „de arama“ pentru multimea grijilor si a gandurilor pamantesti care slabesc mult puterea rugaciunii.

Prin rugaciunea de pe munte, Domnul ne indeamna la cea mai inalta rugaciune individuala, numita de unii Sfinti Parinti „rugaciunea mintii si a inimii“. Iar, cand suntem trimisi pe cale sau grijile vietii ne inconjoara corabia inimii ca niste valuri, atunci sa ne rugam cu rugaciunea apostolilor loviti de furtuna pe mare.

In aceste momente, crestinii trebuie sa repete Psalmii lui David, sa faca rugaciuni scurte pe de rost sau, mai ales, sa repete cu atentie si simtire Rugaciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!“. Aceasta este cea mai inalta rugaciune personala ortodoxa practicata de multi sfinti si sihastri, adica repetarea deasa, neincetata si tainica a numelui lui Iisus Hristos. Se cheama si „Rugaciunea inimii“.

Ne spune Evanghelia ca in a patra straja a noptii, adica pe la orele trei in zorii zilei, a mers Domnul la ucenicii Sai, umbland pe mare ca pe uscat. Cand L-au vazut ucenicii de departe, „de frica au strigat“, adica s-au rugat, crezand ca ar fi vreo aratare de noapte. Aceasta ni se intampla si noua. Cand mergem noaptea singuri pe intuneric, pe carari necunoscute de paduri si ni se pare ca auzim sau vedem vreo nalucire sau animale salbatice, facem ca si ucenicii Domnului, adica de frica strigam, ne rugam, facem semnul crucii, zicem rugaciuni scurte cu credinta, din toata inima, si indata scapam de primejdie.

Domnul insa i-a linistit pe apostoli prin cuvintele: Indrazniti! Eu sunt, nu va temeti! Petru, atunci, cuprins de indoiala, s-a rugat, zicand: „Doamne, daca esti Tu, porunceste-mi sa vin la Tine pe apa!“ „Vino!“ i-a raspuns Domnul. Dar pe cand mergea el pe valuri catre Hristos, „vazand vantul cel tare“, s-a biruit de frica si indoiala si a inceput a se afunda. In clipa aceea a strigat: „Doamne, mantuieste-ma!“ Iar Domnul l-a apucat de mana si l-a mustrat: „Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?“.
Vedeti, fratilor, urmarile rugaciunii facute cu indoiala si cu putina credinta? In vreme de primejdie si ispita nu te ajuta decat in parte. Oare nu tot asa se roaga multi din credinciosii nostri? „Doamne, daca esti Tu cu adevarat in cer si in inima mea, ajuta-mi sa vin la Tine! Ajuta-mi sa fac minuni in numele Tau! Ajuta-mi sa reusesc la examene si la serviciu! Ajuta-mi sa biruiesc pe vrajmasii mei si-mi implineste dorinta mea!“

O asemenea rugaciune facuta cu indoiala, fara credinta vie, din interes si mai mult pentru lucruri pamantesti nu este primita la Dumnezeu si cu greu ni se implineste cererea.

Sa fugim de o asemenea rugaciune lipsita de credinta, indoielnica, pe care o facem numai la nevoie, cand apa necazurilor ne este pana la gura! Da, sa ne rugam pentru orice avem nevoie in viata, dar mai intai sa multumim lui Dumnezeu pentru toate darurile ce ni le-a dat; apoi sa-L laudam ca in veac este mila Lui si apoi sa-I cerem iertarea pacatelor si mantuirea. La urma sa cerem Domnului si cele de nevoie vietii si sa zicem: „Doamne, faca-se voia Ta!“ nu voia mea, precum ne invata „Tatal nostru“.
Iar cand suntem in primejdie de moarte, sau pe masa de operatie, sau intr-o grea incercare, atunci sa facem rugaciuni scurte, de cateva cuvinte, rostite cu glas sau in taina, din adancul inimii, cu lacrimi si credinta. Adica sa strigam ca si Petru, cand se ineca: „Doamne, mantuieste-ma!“; „Doamne, ajuta-mi!“, cum striga femeia cananeeanca, si „Doamne miluieste-ma!“

Iubiti credinciosi,
Nimeni nu poate trai, nu se poate izbavi de necazurile vietii si nu se poate mantui fara credinta tare in Dumnezeu si fara rugaciune vie, continua, neincetata, cum ne invata Sfantul Apostol Pavel: „Rugati-va neincetat!“

De veti merge regulat la biserica si veti asculta cu evlavie sfintele slujbe, mai ales Sfanta Liturghie, multe daruri veti primi in viata si de grele ispite si pacate veti fi izbaviti.
De veti creste copiii in frica lui Dumnezeu si veti face casele dumneavoastra locasuri de rugaciune si de lauda lui Dumnezeu, iar nu case de cearta, de betie si de pacate, va va da Domnul zile indelungate, reusita in toate cele de folos si mantuire. Iar de veti pasi pe marea vietii cu indoiala, fara credinta, fara rugaciune si carti sfinte de calauza, fara biserica si duhovnici buni, fara Spovedanie si Impartasanie regulata, va veti ineca in marea pacatelor si veti pierde mantuirea sufletului.

Sa-L rugam pe Domnul nostru Iisus Hristos sa ne intareasca credinta, sa ne invete cum sa ne rugam, sa ne dea vreme de rugaciune si lacrimi de pocainta ca sa ne inchinam si noi cu Apostolii, zicand: Cu adevarat, Tu esti Fiul lui Dumnezeu! Tu esti Mantuitorul si Salvatorul lumii! Mantuieste-ne sa nu pierim, ca dupa Tine suspina toata faptura! Amin.

Parintele Cleopa Ilie

.

• Umblarea pe mare
  Publicat in : Predici de duminica
• Umblarea pe mare
  Publicat in : Duminica a 9-a dupa Rusalii