Duminica inchinata Sfintei Maria Egipteanca

Duminica inchinata Sfintei Maria Egipteanca Mareste imaginea.

De la păcatul ucigător la sfinţenia dătătoare de viaţă

Evanghelia Duminicii a V-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

„Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar lisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple:
Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor.
Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia.
Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine.


Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac?
Iar ei l-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta.
Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care-l beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?
Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Mă botez vă veţi boteza.
Dar a şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit.
Şi auzind cei zece, au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan.
Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc.
Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru.
Şi care va vrea să fie întâi întru voi, să fie tuturor slugă.
Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi“. Marcu 10, 32-45

Duminica a cincea din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este numită şi Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, pentru că această sfântă cuvioasă, deşi este pomenită în ziua de l aprilie, este prăznuită şi în Duminica aceasta, ea fiind o icoană sau o pildă a pocăinţei şi a ridicării duhovniceşti a omului prin smerenie şi prin post.

Evanghelia duminicii a cincea din Postul Mare este plină de înţelesuri duhovniceşti pentru viaţa noastră. Evanghelia ne arată că Mântuitorul prevesteşte moartea şi Învierea Sa. El iniţiază pe ucenicii Săi în taina sfintelor Sale Patimi sau Pătimiri, pricinuite de păcatele oamenilor. Pe de altă parte, vedem însă că ucenicii Săi, care erau oameni simpli, pescari, nu puteau înţelege de la început taina Patimilor, Morţii şi Învierii Mântuitorului, ci în mod treptat. Vedem în comportamentul ucenicilor firea omenească, firea noastră, cu slăbiciunile ei, cu ispitele care vin asupra ei. Dar, în acelaşi timp, vedem cum harul lui Dumnezeu din Iisus Hristos lucrează pentru ridicarea şi vindecarea firii omeneşti, cum luminează, încetul cu încetul, firea omenească pentru a cunoaşte tainele lui Dumnezeu şi a intra în comuniunea de viaţă dătătoare cu El.

„Nu simpla întâlnire cu Iisus aduce slava, ci vrednicia faptelor bune“
Mântuitorul Iisus Hristos a prevestit faptul că Fiul Omului, adică El Însuşi, va merge la Ierusalim, iar acolo mai-marii cărturarilor şi ai fariseilor, împreună cu autorităţile romane ale trupelor de ocupaţie din Ţara Sfântă, Îl vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui, şi-L vor omorî. Apoi, Hristos-Domnul adaugă: „dar Fiul Omului după trei zile va învia“. Deci Mântuitorul nu desparte suferinţele Sale şi Moartea Sa de taina Învierii Sale. Cu alte cuvinte, El ne arată că Taina Crucii este îndreaptă spre Înviere, iar puterea Învierii se află ascunsă în Cruce. Pe când însă vorbea El despre faptul că va merge la Ierusalim ca să sufere, doi dintre ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, aveau impresia că Iisus vorbeşte de o împărăţie lumească, în locul celei romane. Mântuitorul îi lasă pe cei doi ucenici să spună ceea ce doresc ei, iar apoi îi mustră pe ei şi pe ceilalţi ucenici. În primul rând, Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, au cerut Mântuitorului ceva pământesc, o slavă trecătoare sau o onoare deşartă din lumea aceasta şi anume să stea de-a dreapta şi de-a stânga tronului Său în această împărăţie pe care ei o credeau pământească, o împărăţie în Ierusalim. Atunci, Mântuitorul le spune: „Nu ştiţi ce cereţi“. Prin aceasta vedem că îi corectează, deoarece ei se gândeau la o împărăţie politică, o stăpânire lumească. Iar apoi, după ce le spune: „Nu ştiţi ce cereţi“, Iisus întreabă: „Puteţi să beţi paharul pe care-l beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?“ Iar ei au răspuns: „Putem“.

Dar ce este paharul despre care vorbeşte Mântuitorul în Evanghelia de astăzi şi ce este botezul despre care vorbeşte El? Sfinţii Părinţi ai Bisericii au tâlcuit cuvintele acestea astfel: botezul despre care vorbeşte Iisus este botezul suferinţei şi sângelui din timpul Patimilor Sale, culminând cu răstignirea Sa pe Cruce; iar paharul pe care Mântuitorul urmează să-l bea este însăşi moartea Lui, după cum se vede în rugăciunea Sa din grădina Ghetsimani, când zice: „Părinte, dacă se poate, să treacă paharul acesta de la Mine, dar nu precum voiesc Eu, ci precum voieşti Tu“. Iisus Se referea la propria moarte. Cei doi ucenici, Iacob şi Ioan, poate neştiind ce spun, au răspuns: „Da, putem“. Atunci Mântuitorul a profeţit: „Paharul pe care-L voi bea Eu îl veţi bea şi voi şi botezul cu care Mă voi boteza Eu vă veţi boteza şi voi“ şi, într-adevăr, aşa s-a întâmplat mai târziu. Sfântul Iacob, ruda Domnului, a gustat paharul morţii când a primit moarte mucenicească, fiind ucis cu sabia de regele Irod, iar de botezul suferinţelor s-a împărtăşit Sfântul loan Evanghelistul, pentru că a fost exilat în insula Patmos de către împăratul Domiţian în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor la sfârşitul secolului I. Apoi, Mântuitorul le-a spus că de-a dreapta şi de-a stânga Lui nu se poate sta doar pentru că cineva L-a cunoscut, ci a sta de-a dreapta şi de-a stânga Sa este răsplata pentru faptele bune ale celor care se pregătesc. Deci, nu relaţiile personale, nu simpla întâlnire cu Iisus aduce slava, ci vrednicia faptelor bune. Mântuitorul nu dăruieşte cuiva slava cerească doar pentru că acela L-a cunoscut sau face parte dintre rudele Sale, ci slava cerească se dăruieşte ca răsplată pentru credinţă smerită şi pregătirea cu multe osteneli.

„Să respingem ispita slavei deşarte“
Evanghelia ne mai arată că ceilalţi ucenici s-au mâniat când au văzut că fraţii Iacob şi Ioan au căutat onoruri, pentru a fi deasupra celorlalţi. Mânia aceasta este o mânie amestecată cu invidie. Ei s-au mâniat şi pentru că au devenit invidioşi. Vedem aici cum unii, în căutare de slavă deşartă, produc altora invidie şi mânie. Însă Mântuitorul, ca Duhovnic desăvârşit, cunoscător de suflete şi vindecător de patimi, i-a chemat la El pe toţi ucenicii şi le-a zis că în gândirea lumească întâietatea este înţeleasă ca stăpânire sau dominaţie peste alţii, dar ucenicii lui Hristos trebuie să înţeleagă întâietatea sau conducerea altora ca fiind slujire în folosul tuturor. Prin aceasta, Mântuitorul a arătat că adevărata cinste plăcută lui Dumnezeu nu se realizează prin poftă de stăpânire şi prin slavă deşartă, ci prin smerita iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Cu cât iubim mai mult pe Dumnezeu prin rugăciune şi pe semenii noştri prin fapte bune, ajutându-i, cu atât suntem mai demni de cinstire.

Evanghelia se încheie astfel: „Căci şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi“ (Marcu 10, 45). Aici tâlcuitorii Sfintelor Evanghelii remarcă faptul că Mântuitorul nu a vorbit pentru toţi, deşi, desigur, El a murit pentru întreaga lume, ci a zis doar pentru mulţi, pentru că mulţi, dar nu toţi, vor crede în numele Lui, vor urma poruncile Lui şi se vor mântui. Scopul slujirii oamenilor este mântuirea lor. Atât contribuim la mântuirea oamenilor, cât îi ajutăm să iubească pe Dumnezeu şi pe semenii lor.

Din Evanghelia duminicii a cincea a Postului Mare, învăţăm că noi, ca şi ucenicii Domnului, suntem adesea confruntaţi cu ispita slavei deşarte, cu dorinţa de întâietate, de a fi mai apreciaţi decât ceilalţi. Iar această ispită trezeşte altă ispită, aceea a invidiei şi mâniei altora. Ca urmare, slăbeşte comuniunea dintre oameni şi se deteriorează relaţiile adevărate de frăţietate dintre ei. Mântuitorul arată că iubirea smerită faţă de semeni şi ajutorarea lor este calea care ne duce la mântuire, la unirea cu Dumnezeu, şi menţine armonia în comunitatea umană. Astfel, orice onoare adevărată provine din calitatea cuiva de slujitor, indiferent de mărimea rangului 1.

Evanghelia ne cheamă să respingem ispita slavei deşarte prin smerenie, prin pocăinţă şi post, prin mărturisirea păcatelor şi prin împăcare cu cei pe care i-am supărat, prin milostenie şi fapte de slujire a celor neglijaţi şi neajutoraţi.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca, înţelegând folosul duhovnicesc al Evangheliei din această duminică, să înaintăm în urcuşul nostru duhovnicesc interior către bucuria Învierii.

47 de ani de post şi rugăciune
Mai trebuie să menţionăm aici înţelesurile pomenirii în această Duminică a Sfintei Cuvioase Maicii noastre Maria Egipteanca, tocmai pentru că ea este un model de pocăinţă. A trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea. A trecut la Domnul în anul 431, în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr. A fost o tânără frumoasă, iar frumuseţea ei i-a adus multe ispite şi a căzut în multe păcate trupeşti, chiar şi în timpul călătoriei spre Ţara Sfântă. Dar când a voit să intre în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, o mână nevăzută a oprit-o să intre în sfântul lăcaş. Atunci a înţeles că viaţa ei era prea păcătoasă ca să poată intra în biserică şi a hotărât să meargă în pustia Iordanului pentru a se pocăi de păcate. Acolo a petrecut 47 de ani în post şi rugăciune, în pocăinţă şi în multe nevoinţe duhovniceşti. Astfel, ea a ajuns la o mare sfinţenie, iar când se ruga se umplea de lumină şi se ridica de la pământ, pentru că devenise mai mult duh decât ţărână.

Însă, cu un an înainte de moartea sa, taina vieţii ei a fost descoperită unui părinte duhovnicesc, Cuviosului Părinte Zosima. Trimis fiind de Dumnezeu, acesta a găsit-o în pustie, a spovedit-o, a împărtăşit-o, iar apoi Maria l-a rugat pe Cuviosul Zosima ca anul următor, la aceeaşi vreme, să vină din nou, pentru că ea va muri atunci. Şi-a prevăzut şi prevestit, aşadar, ziua morţii. Înainte de a se împărtăşi, Maria Egipteanca s-a spovedit şi apoi a povestit Părintelui Zosima toată viaţa ei păcătoasă, de care se pocăise în toţi aceşti ani petrecuţi în pustie.

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca a trecut la Domnul în anul următor, după cum prevestise. Acelaşi Cuvios Părinte Zosima a îngropat-o şi a povestit altora viaţa ei. Iar, mai târziu, Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului, în secolul al VIII-lea, a scris Viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca, iar Biserica a inclus această lucrare în cartea Triodului 2.

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
, pomenită la 1 aprilie, arată cât de minunat poate lucra harul lui Dumnezeu în omul care se pocăieşte.

Pomenirea ei se face în această a cincea duminică din post, încă începând cu secolul al Xl-lea, iar cultul ei este atestat deja înainte de difuzarea Vieţii ei, scrisă de patriarhul Sofronie al Ierusalimului. Atât de mult schimbă harul lui Dumnezeu pe omul păcătos care se pocăieşte profund, încât îl poate ridica spre lumina împărăţiei cerurilor pe care o pregustă sfinţii încă din lumea aceasta. Cu alte cuvinte, pilda vieţii de pocăinţă şi sfinţenie a Sfintei Măria Egipteanca este o întărire spirituală şi o speranţă pentru toţi credincioşii, pentru toţi oamenii care doresc să se mântuiască, să-şi sfinţească viaţa.

În cântările duminicii a cincea din Triod, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, ca urmare a ridicării ei prin pocăinţă, este numită „înger în trup“ şi se arată cum a răstignit Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca patimile trupeşti şi a ajuns la învierea sufletului din moartea păcatului, sfinţindu-şi sufletul şi trupul cu ajutorul dumnezeiescului har: „Neştiind dumnezeieştile porunci, ai întinat chipul cel dumnezeiesc; dar prin dumnezeiască purtare de grijă, iarăşi l-ai curăţit îndumnezeindu-te, cuvioasă, prin faptele tale cele de sfinţire“ 3.

Ca şi Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca ne pregăteşte să înaintăm duhovniceşte spre Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Floriilor şi Săptămâna Sfintelor Patimi ale Domnului, pentru a intra apoi în lumina şi bucuria Sfintelor Paşti.

Note: 
1 De altfel, în limba latină, slujirea este numită ministerium, iar slujitorul, minister. Aceşti termeni au fost reţinuţi în limba română pentru a indica cele mai înalte ranguri ale slujirii în stat: minister şi ministru.
2 Părintele Makarios Simonopetritul, în cartea sa Triodul explicat, Editura Deisis, Sibiu, 2003, p. 359, arată că există multe asemănări între Maria Egipteanca şi Maria Palestinianca. Prima s-a dus în pustie spre a se pocăi pentru păcate, în timp ce Maria Palestinianca s-a dus în pustia Iordanului pentru a fugi de păcate trupeşti, fiind foarte frumoasă. Oricum, ceea ce contează este îndemnul la pocăinţă şi la luptă cu păcatul, ca sfat şi călăuză pentru Postul Sfintelor Paşti.
3 Duminica a V-a, Utrenie, cântarea întâi, canonul al 2-lea, troparul al treilea, Triod, ed cit, p 466; vezi şi Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, p. 361.

† DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Sursa: ziarullumina.ro
 

.

25 Martie 2015

Vizualizari: 387

Voteaza:

Duminica inchinata Sfintei Maria Egipteanca 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE