Cuvant la Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci

Cuvant la Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Mareste imaginea.

Duminica dinaintea Inălţării Sfintei Cruci (Ioan 3,13-17)

a) Dialogul lui Hristos cu Nicodim

Această pericopă evanghelică este desprinsă din discuţia avută de Hristos, la două luni după botezul Său, cu Nicodim, un fariseu bine intenţionat, membru al Marelui Sinedriu.

Hristos Se găsea în Ierusalim pentru sărbătoarea Paştelui în primul an al vieţii Sale publice. Lumea cunoscuse deja minunile Sale şi mulţi credeau în El (v. Ioan 2,23).

Nicodim voia să-L vadă de aproape pe acest vestit Iisus. Insă duşmanii Lui, fariseii şi ceilalţi, dăduseră poruncă ca oricine crede în El sau vorbeşte public despre El să fie exclus din sinagogă. De aceea şi Nicodim L-a întâlnit pe Hristos pe ascuns, noaptea, probabil în casa Salomeei, mama lui Ioan. Şi în întuneric, la lumina lumânărilor, el a văzut Lumina adevărului.

Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător, fiindcă aceste minuni pe care le faci Tu nimeni nu le poate face dacă Dumnezeu nu este cu el (Ioan 3, 2), I-a spus Nicodim. Il vedea pe Hristos ca pe un om care pur şi simplu îl avea pe Dumnezeu cu el, şi nu ca pe însuşi Fiul lui Dumnezeu, adică Dumnezeu. Iar Iisus „trebuia" să-i arate că era Fiul lui Dumnezeu de la faptul că minunile făcute le făcea de unul singur. Dar, ca să nu-l preseze şi să-l facă să se gândească singur, i-a vorbit la persoana a III-a. De nu se va naşte cineva de Sus nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 3). Ca şi cum i-ar fi zis: „Nu eşti născut din nou, de aceea Mă consideri un simplu om şi, pentru că nu eşti născut din nou, nu poţi intra în împărăţie."

Nicodim cel pământesc, când a auzit despre naştere, s-a mirat. Ca un om „greu" ce era, nu putea face urcuşuri duhovniceşti, de aceea, uimit, L-a întrebat pe Hristos: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare poate el să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască? (Ioan 3, 4). Iar Hristos a încercat să-l convingă, folosindu-se de logică. Dacă pe cele pământeşti vi le-am spus şi nu credeţi, cum veţi crede de vi le voi spune pe cele cereşti? (Ioan 3, 12). Cum vei crede că M-a născut Dumnezeu-Tatăl? Şi a continuat: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel Care S-a coborât din cer: Fiul Omului (Ioan 3,13). Şi, de vre-me ce a coborât din cer, ne-a adus o veste nouă despre cer. In prim plan vestea că El însuşi, Hristos, este Fiul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, singurul capabil să ne spună ce se întâmplă cu adevărat în ceruri este El, Fiul Omului, Care S-a coborât din cer (v. Ioan 3,13).

Dar dacă a coborât din cer, cum continuă să fie în cer? Pot fi spuse astfel de lucruri? Sigur că pot. Dar numai de către Dumnezeu şi niciodată de către om, pentru că omul ori este în cer, ori este pe pământ, însă Iisus, fiind Dumnezeu, este peste tot prezent, şi în cer şi pe pământ, în timp ce ca om era prezent trupeşte doar pe pământ.

Iar Hristos, pentru a-i arăta lui Nicodim cât de bun şi iubitor de oameni este Dumnezeu-Tatăl, Care L-a născut, i-a zis: într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede Într-Insul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr-însul (Ioan 3,16-17).

Poate că Nicodim până acum nu credea că interlocutorul său, Iisus, era Dumnezeu, dar avea în sine o dispoziţie bună de a crede. De aceea şi Hristos, fără să socotească nici oboseala, nici timpul, a continuat discuţia, care poate a ţinut până dimineaţă. Şi astfel, Nicodim a plecat de lângă Hristos născut din nou.

Când Hristos a fost răstignit, Nicodim, împreună cu Iosif din Arimateea, au coborât trupul Lui de pe cruce şi l-au îngropat (v. Ioan 19,39-42). Nicodim, îngropându-L pe Hristos, şi-a amintit cuvintele spuse în acea noapte luminoasă, când L-a întâlnit în Ierusalim. Intr-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3,16). Iar acum vedea cu ochii lui acest lucru pus în practică. A conştientizat cât de mult iubea Dumnezeu lumea. Măcar de-am conştientiza şi noi!

Măcar să conştientizăm că Unul-Născut Fiul Său S-a întrupat, a devenit om pentru un singur scop: ca să sufere de dragul nostru din cauza păcatelor noastre! De aceea a şi băut de bunăvoie potirul amar, cel mai amar pahar pe care-l poate bea omul pe pământ: paharul morţii. Dar a fost şi îngropat ca un simplu muritor, în mormânt. Apoi, fiind Dumnezeu, a învins moartea, a înviat din morţi, viaţă dăruind. Ce-ar fi putut să facă şi nu a făcut? De aceea spunem din nou: numai El, Hristos, are „dreptul" să fie Dumnezeul nostru. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni (Psalmi 76,13-14), cântăm în biserică în ziua Paştelui.

b) Preinchipuiri ale Crucii
De nu se va naşte cineva din apă şi din duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5), i-a zis Hristos lui Nicodim. Iar în continuare S-a referit la crucea Sa (v. Ioan 3,14-15), legând astfel botezul de moartea Sa pe cruce. Şi asta nu întâmplător, deoarece izbăvirea care a izvorât din crucea Sa se dăruieşte creştinului prin botez. De aceea, botezul se numeşte şi cruce - participare la moartea şi îngroparea Domnului (v. Romani 6, 4), precum, de asemenea, şi crucea se numeşte botez. Şi cu botez am a Mă boteza şi câtă nerăbdare am până se va împlini! (Luca 12, 50).

Hristos în continuare i-a spus lui Nicodim: După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, pentru ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3,14-15). Insuşi Hristos aseamănă înălţarea Sa pe cruce cu înălţarea şarpelui făcută de Moise. Evreii se găseau în pustiul Faran şi se certaseră cu Moise, şi asta nu era prima oară. Iar Dumnezeu, ca răspuns, a umplut pustiul de şerpi otrăvitori. Pe unde mergeai, prin pustiu, chiar şi în refugii, în peşteri, erai înconjurat de şerpi. Săreau pe ei şi-i muşcau şi îşi lăsau otrava, împrăştiind moarte. Panicaţi, evreii i-au strigat lui Moise: „Am păcătuit! Roagă-L pe Domnul!" Iar Dumnezeu a răspuns: „Fă-ţi un şarpe şi pune-l pe un stâlp şi va fi că tot omul atins de muşcătura şerpească, de se va uita la el, va trăi." Şi a făcut Moise un şarpe de aramă (Numerii 21, 4-9).

Porunca lui Dumnezeu era să se facă un şarpe identic, din aramă. De asemenea, porunca era ca acest şarpe din aramă să se ridice sus, pe un lemn, nu să fie pus pe o stâncă sau altundeva. Iar Moise a ascultat. A făcut şarpele din aramă şi l-a ridicat sus pe un lemn. Evreii care voiau să scape de şerpi trebuiau doar să se uite către lemnul pe care era ridicat şarpele. Ce ispită! Să-i muşte şarpele veninos şi să se uite pur şi simplu la un şarpe de aramă agăţat pe un lemn şi să-şi scape viaţa! Hristos voia prin asta să ne spună: „Oricât de nebuneşte este ceea ce vă spun Eu, dacă o faceţi, vă izbăviţi. Ascultarea de Mine e pentru voi mântuitoare."

Tot aceeaşi scenă este o preînchipuire a lui Hristos cel răstignit, însă şarpele de aramă, care era ridicat sus pe lemn, i-a izbăvit pe evrei de veninul mortal al şerpilor, pe când Hristos ridicat sus pe cruce mântuieşte întreaga omenire de veninul cel veşnic al şarpelui (al diavolului). Mai mult, şarpele de pe lemn nu era făcut nici din sfoară, nici din elastic, ci era făcut din aramă, deoarece arama nu se modifică dacă este lovită, rămâne neschimbată, în timp ce orice alt material s-ar fi schimbat. Astfel Hristos pe cruce rămâne neschimbat, iar dragostea Lui faţă de cei care L-au răstignit nu s-a micşorat câtuşi de puţin.

Desigur că Dumnezeu i-ar fi putut spune lui Moise ca în loc de şarpe să facă un miel, care era o imagine cultică iudaică - le amintea de mielul de Paşti (v. Ieşirea 12, 2) şi de mielul jertfei pentru păcat (v. Deuteronomul 14,10). Insă a vrut ca preînchipuirea jertfei Fiului Său să fie un şarpe, ca să le amintească că şarpele (diavolul).. .a fost cel care a înşelat-o pe Eva şi a adus păcatul în lume, iar acest păcat al Evei L-a condus pe Hristos la moarte. Şi aşa cum şarpele, diavolul, a înşelat-o pe Eva, aşa şi Hristos pe cruce l-a încurcat pe diavol.

Evreii au înţeles valoarea terapeutică a acestui şarpe de aramă atunci când, muşcaţi fiind, priveau la şarpele de aramă şi se făceau bine, deşi lucrul ăsta le părea iraţional. Şi tu, atunci când, după muşcătura păcatului, îngenunchezi înaintea lui Hristos cel răstignit şi-L rogi pentru izbăvirea ta, atunci înţelegi că într-adevăr crucea este putere a lui Dumnezeu (v. I Corinteni 1,18).

Iudaiştii şi alţii nu pot înghiţi faptul că un om răstignit poate izbăvi un alt om, atâta timp cât el însuşi nu poate să se izbăvească pe sine. Din punctul lor de vedere au dreptate, dar, pe de o parte, nu au experienţa izbăvirii care izvorăşte din Cel răstignit, iar, pe de altă parte, ignoră faptul că Hristos singur a ales să Se răstignească, şi a ales-o din multa Sa dragoste pentru om. Deci era singurul mod de a-l izbăvi pe acesta. Că într-atâta a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Ţiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca tot cel ce crede Într-Insul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3,16).

c) Păcatele îl îndepărtează pe Hristos
Pe un zid al unui bloc era scris: „Iubesc ţigara pentru că este singura care arde pentru mine." Cei care au scris nu greşeau cu mult. Voiau în viaţa lor pe cineva să-i iubească, să se topească, să ardă pentru ei. Şi n-au găsit. Şi au „iubit" ţigara, deoarece era singura care ardea pentru ei, deşi această ardere le ardea şi sănătatea.
Şi cine dintre noi nu vrea pe cineva care să-l iubească sincer, din toată inima lui? Cine dintre noi nu vrea pe cineva care să se jertfească de dragul său? Insă noi avem pe acest Cineva Care ne iubeşte. Acesta nu e om, ci este Dumnezeu-Om. Căci într-atâta a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-insul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16), i-a spus însuşi Hristos lui Nicodim.

Sfântul Ioan Gură de Aur, într-o cuvântare ţinută turmei sale despre multa dragoste a lui Hristos faţă de noi, pentru a-i face şi pe păstoriţii săi să-L iubească la fel de mult pe Hristos, a pus în gura lui Hristos următoarele cuvinte: „Eu sunt părintele, Eu fratele, Eu mirele, Eu casa, Eu hrana, Eu îmbrăcămintea, Eu rădăcina, Eu temelia şi orice vrei sunt Eu, aşa încât nu ai nevoie de nimic altceva. Eu te voi sluji. De aceea am şi venit: să slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt şi prieten, şi mădular al trupului şi cap, şi frate şi soră şi mamă, toate sunt Eu. Ajunge să fii iubitor faţă de Mine. Eu M-am făcut sărac pentru tine, cerşetor pentru tine, M-am urcat pe cruce pentru tine, am coborât în mormânt pentru tine. Şi sus în cer îl rog pe Tatăl pentru tine. M-a trimis Tatăl pe pământ pentru a Mă face pentru tine mijlocitor către El. Tu eşti toate pentru Mine: şi frate, şi împreună moştenitor şi prieten şi mădular al trupului. Ce altceva mai vrei?" (Omilia LXXVI la Evanghelia după Matei). Şi, deşi aşa stau lucrurile, oamenii, în loc să alerge la Dragoste, fug de această dragoste, căutând alţi izbăvitori. Şi caută, şi caută...! In ziarul Financial Time (3 aprilie 1995) scrie: „In fiecare an se înfiinţează în jur de 100 de noi religii (denominaţiuni). Membrii sunt de regulă tineri care caută soluţii la problemele lor." Astăzi lucrurile stau cu mult mai rău.

Intrebare: Aceşti oameni nu au auzit niciodată de Hristos? Nu au auzit niciodată cuvintele Sale? Ce găsesc mai presus în noile religii decât au găsit la Hristos? Sigur au auzit de Hristos, dar nu L-au acceptat ca Mântuitor al lor. Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât lumina, fiindcă faptele lor erau rele. Că tot cel ce face rele urăşte lumina şi nu vine la lumină, pentru ca să nu i se vădească faptele, i-a zis Hristos lui Nicodim (Ioan 3, 19-20). Cu alte cuvinte, ceea ce îi depărtează pe oameni de Hristos este felul lor păcătos, faptele lor, păcatele lor. Hulitor al lui Hristos, care să aibă trupul curat şi mâinile curate, nu vei găsi. însă vei găsi pe mulţi dintre cei care-L neagă având trupul întinat şi mâinile prihănite, spunea preotul arhimandrit Epifanie Theodoropoulos.

Oamenii vor desigur să aibă un Dumnezeu (Goethe spunea că omul are adoraţia în vene), însă Il vor conform patimilor lor, pentru patimile lor, şi nu un Dumnezeu izbăvitor de patimi. Şi, adorând dumnezei străini, pe de o parte îşi împlinesc patimile lor, căci zeii străini nu spun „nu" patimilor, pe de altă parte îşi satisfac pornirea religioasă înnăscută; de aceea şi simt în adâncul lor o oarecare linişte, pace, asemănătoare cu cea pe care o inspiră cimitirul. Astfel, se păcălesc singuri. însă nu e totul să crezi într-un dumnezeu, ci în adevăratul Dumnezeu, izbăvitor de patimile barbare, mai ales într-un Dumnezeu Care te iubeşte şi Se jertfeşte pentru tine.

O snoavă zice că un mai-mare al diavolilor l-a luat la o plimbare pe un diavol mic. Diavolul mic iscodea de o vreme un om ce se interesa de adevăr, aşa că diavolul mic a spus îngrozit: „O-ho! Pe acesta îl pierdem, a găsit o părticică de adevăr!" Iar celălalt a răspuns: „Nu te teme, nu-l pierdem! Părticica pe care a găsit-o o voi face eu ca un steag şi nu va putea din cauza lui să vadă unde se găseşte întreg adevărul. De adevărul întreg să te temi." Părticica de adevăr poate s-o găsească cineva oriunde, chiar şi la diavol. Şi, oriunde ai această părticică, ai falsa impresie că ai dobândit adevărul, însă exact asta înseamnă înşelarea. Cum să înţelegi că ai găsit acest adevăr din înşelare? Insă pentru a ieşi din înşelare va trebui să consideri minciună tot ceea ce ai crezut a fi adevăr. Asta este marea problemă. Vezi Isaia 59, 9-10.

Mântuirea există doar în Hristos, pentru că doar Acesta S-a răstignit pentru mântuirea noastră (v. Ioan 3,16). Fericit cel ce se predă acestei iubiri răstignite, că deja şi-a găsit mântuirea!

ARHIMANDRIT VASILIOS BACOIANIS

TAINE ŞI DESCOPERIRI ÎN EVANGHELIILE DUMINICILOR; EDITURA DE SUFLET SI TABOR

Cumpara cartea "TAINE ŞI DESCOPERIRI ÎN EVANGHELIILE DUMINICILOR"

05 Septembrie 2016

Vizualizari: 449

Voteaza:

Cuvant la Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE