Pocaiti-va! Si va fi revolutie...

Pocaiti-va! Si va fi revolutie... Mareste imaginea.

Maine se va citi, in bisericile ortodoxe, Evanghelia din duminica de dupa Botezul Domnului: "In vremea aceea, auzind ca Ioan a fost pus la inchisoare, Iisus s-a dus in Galileea; si parasind Nazaretul a venit de a locuit in Capernaum, langa mare, in hotarele lui Zabulon si Neftalim, ca sa se implineasca ce s-a scris prin Isaia proorocul, care zice: pamantul lui Zabulon si pamantul lui Neftalim, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor care sedeau in tinutul si in umbra mortii, lumina le-a rasarit. De atunci a inceput Iisus sa propovaduiasca: pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor"(Matei 4, 12-17). Acesta este momentul consfintit de calendarul bisericesc ca fiind cel al inceputului propovaduirii Domnului. Iar primul lucru sesizat este acela ca Mantuitorul nu incepe prin a propovadui ceva cu totul nou, ci continua, de fapt, propovaduirea Sfantului Ioan Botezatorul. Cu acest cuvant - "pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor!" - a inceput a grai in pustia Iudeii ultimul dintre proorocii iudeilor, tot cu acest cuvant incepe si Hristos. Inceputul omului coincide cu inceputul Domnului. Este, si acesta, un semn ca cei doi - omul si Dumnezeu - s-au impacat; mai exact, ca omul a primit sa fie impacat de Dumnezeu (desi el este cel care a gresit, nu putea tot el, in starea de fiinta cazuta sub puterea satanei, sa se mai ridice catre Creatorul sau). Dar e, aici, si o atentionare pentru noi ca totul se face doar teandric, cu implicarea, adica, a celor doua subiecte ale relatiei divino-umane. Nici omul singur, nici Dumnezeu singur, doar impreuna!

***
Pocainta inseamna intoarcerea cu fata spre Dumnezeu, inseamna ca omul se deschide spre dialogul cu Acesta, dar de pe pozitia sa, cea de fiinta cazuta. Prin acest dialog, prin asumarea, smerita, a starii de pacatosenie, omul se tot ridica pana ajunge a sta fata in fata cu Dumnezeu. Opusul pocaintei este intoarcerea cu spatele, ignorarea sau sfidarea lui Dumnezeu (ca atunci cand cineva iti vorbeste, iar tu refuzi dialogul, il ignori pe celalalt, ca si cum n-ar exista sau, in cel mai bun caz, nu ar conta pentru tine). Altfel spus, opusul pocaintei este ascunderea de Dumnezeu. Adam si Eva s-au ascuns "de fata Domnului Dumnezeu printre pomii raiului" (Facerea 3, 8). Au ajuns, prin neascultarea lor, mancand din "rodul pomului celui din mijlocul raiului", un soi de boschetari (imagine extrem de plastica, pe care am intalnit-o la parintele profesor Vasile Nechita). Asta le-a dat o iluzie de libertate, de autonomie. Ceva asemanator am sesizat la copii ai strazii care, desi erau luati intr-un anume centru din Iasi, oferindu-li-se toate conditiile unui trai decent, preferau sa fuga, imediat ce aveau ocazia, pe strada, preferand sa doarma prin canale, dar sa fie "liberi". Pacatul iti da aceasta falsa impresie ca esti liber sa faci ce vrei tu, ca "iti traiesti viata". Si nu esti decat un vierme, "liber", cu adevarat, sa te tarai pe un petec de pamant.

***
Pocainta mai poate fi numita si convertire (Cristian Badilita, spre exemplu, asa traduce grecescul metanoeite in editia sa a Noului Testament). Ceea ce ne conduce la o alta imagine interesanta. Atunci cand convertesti banii, oferi o moneda si primesti echivalentul valoric, dar intr-o alta moneda (pierzand ceva - comisionul, dar si castigand ceva - noua moneda). Cu alte cuvinte, noi, prin pocainta/ convertire, nu "radem" tot ceea ce se numeste viata noastra ca sa primim o alta viata. A muri si a invia, duhovniceste vorbind, nu inseamna aici ca eu dispar si vine un altul in locul meu. Aici se lucreaza cu materialul clientului, vorba Maicii Siluana Vlad. Viata mea, trupul meu, mintea mea, calitatile mele - fiinta mea intreaga se schimba prin orientarea catre Dumnezeu. Ele sunt cumva aceleasi, dar se innoiesc, se preschimba. Prescura se preschimba in Trupul lui Hristos, pastrandu-si insa calitatea de paine - cum o si primim cand ne impartasim. Saul din Tars, prin convertirea de pe drumul Damascului, a ramas cu aceeasi - ba chiar cu mai multa - ravna de a sluji lui Dumnezeu ca atunci cand ii prigonea pe crestini. Numai ca ravna aceasta l-a facut sa devina "apostol al neamurilor", propovaduind, cu numele de Pavel, Evanghelia mai ales la cei netaiati imprejur.

***
Pocainta ne poate cuprinde oriunde si in orice fel de context, nu exista un standard anume. Femeia adultera s-a pocait la picioarele Mantuitorului, fiind amenintata cu moartea de catre iudeii ce-i pregatisera o ploaie de pietre peste capul ei. O alta femeie desfranata a venit de buna voie la Hristos si a spalat cu lacrimi picioarele Lui si le-a sters cu parul capului ei. Alteori s-a intamplat ca in mers sa se petreaca acest lucru, cum a fost cazul femeii cu scurgere de sange de 12 ani. Zaheu era in copac cand l-a chemat Domnul si, stand la masa cu Acesta, a decis sa se pocaiasca. Petru era in corabioara sa cand, dupa pescuirea minunata, a cazut in genunchi strigand: "Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos". Iar talharul de-a dreapta nici nu se mai putea misca, nu putea face nici un gest, ci doar a strigat catre Iisus: "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta". Dupa Inviere, Toma se pocaieste la vederea ranilor din coasta si din mana Sa, exclamand: "Domnul meu si Dumnezeul meu!". Pocainta nu cere un timp sau un loc anume, nu cere o pregatire sau un ritual anume, ci doar o inima onesta si deschisa.

***
Doar ingerii cazuti, ne spun Sfintii Parinti, nu se mai pot pocai. Spre deosebire de om, diavolul a cazut nefiind ispitit de cineva din afara, ci din voia proprie, in deplina cunostinta de cauza. Ei stiu ca exista Dumnezeu, chiar si dupa cadere au dialogat cu El (cum vedem in cartea Iov sau in Evanghelii). Ei "cred si se cutremura". Cu toate acestea, Il refuza pe Dumnezeu in continuare.

***
Pocainta noastra nu se poate face decat in timp. Cand se termina timpul, omul nepocait "se incremeneste in moleseala sufletului si in nesimtire". Exista si atunci un soi de pocainta, dar"pocainta lui de acolo este un regret pentru viata lui gresit traita, dar unit cu neputinta de a se misca din ea" (Parintele Dumitru Staniloae). Doua lucruri sa retinem. Mai intai ca regretul sau cainta nu mantuiesc. Foarte multi confunda parerea de rau cu pocainta. Am vazut si criminali carora le-a parut rau de fapta lor, dar care nu s-au pocait. Al doilea: acum, in aceasta viata, este "loc de intoarcere" spre Dumnezeu. Dincolo, in afara de trup, nu mai poti face nimic: "in ceea ce vei fi gasit, in aceea vei fi judecat". E ca un stop cadru dat la un film, cand ecranul este umplut de o singura fotograma. Asadar, fiecare clipa pe care o traim este de o importanta capitala. Poate fi acea clipa - acea fotograma - prin care patrunzi si care te insoteste in vesnicie!

***
Pocainta este "o adevarata revolutie afectiva in viata omului" (Parintele Dumitru Staniloae). Este singura revolutie de care avem neaparata nevoie! Si astazi, ca si in alte epoci istorice, oamenii lupta pentru schimbare in diferite componente ale vietii sociale. Chiar si intre crestinii din Biserica se regasesc persoane care investesc timp si resurse consistente pentru atingerea unor idealuri de natura civica, ecologica, culturala, chiar si politica. Foarte multe dintre aceste idealuri sunt nobile si vrednice de dorit. Ce ma intriga de fiecare data cand sesizez atata entuziasm, atata implicare patimasa, este ca nu razbate decat arareori, peste toate, ideea ca de pocainta avem mai intai nevoie. Lumea aceasta este un imens pustiu al Carantaniei in care suntem ispititi de diavol sa rezolvam problemele materiale ale omenirii. Raspunsul corect la aceste provocari il da doar Hristos Domnul: "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu"(Matei 4, 4). Adica, da! - "painea" este importanta, dar nu este cea mai importanta. E o chestiune de prioritati. Nimic nu trebuie neglijat din ceea ce este de folos omului pe pamant - libertate civica si politica, hrana si toate cele necesare traiului, un pamant curat etc. - dar pentru nimic sa nu luptam ca si cum la asta s-ar reduce totul. Adevarata si prima revolutie de care avem nevoie este cea interioara - or asta face in noi doar pocainta. Restul vine in chip firesc, pentru ca vine nu de la noi, ci, prin noi, chiar de la Dumnezeu!

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro
 

.

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
152 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

11 Ianuarie 2014

Vizualizari: 1746

Voteaza:

Pocaiti-va! Si va fi revolutie... 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE