Scrisoare deschisa catre cei ce inca nu iubesc Biserica

Scrisoare deschisa catre cei ce inca nu iubesc Biserica Mareste imaginea.

Duminica aceasta, Evanghelia ne aminteste un eveniment important: inceputul propovaduirii Domnului Hristos. Adica un mesaj, ca o scrisoare deschisa, adresata tuturor. Ea este valabila si astazi, mai ales pentru cei ce inca nu iubesc Biserica, pe Hristos si pe Dumnezeu.

Un coleg jurnalist mi-a pus odata o intrebare: daca as fi pus fata in fata cu cei ce nu iubesc Biserica, ce le-as spune? Cred ca acum e un moment bun sa dau acest raspuns, in mod public, folosind oportunitatea acestui blog. Iata ce le-as spune:

Fratii mei,
Mai intai, e dreptul vostru sa alegeti ce anume iubiti si ce nu.

Aici se vede clar ca Dumnezeu este Iubire, pentru ca, desi ne iubeste si ne-a daruit libertatea, totusi nu se razbuna pe noi si ne asteapta, asemeni unui parinte care-si iubeste fiii. Cata vreme traim, avem timp sa intelegem ca este nefiresc sa nu iubim Iubirea.

Apoi, celor dintre voi care cred ca Dumnezeu nu merita iubirea lor, datorita unor necazuri sau nedreptati din viata, le spun ca niciodata Dumnezeu n-a dorit raul cuiva. Caci Iubirea nu poate dori raul asupra celui iubit. Asa cum nici noi n-am face rau celor ce-i iubim. Dimpotriva. El Insusi sufera cu fiecare suferinta de-a noastra, cu fiecare nedreptate ce ni se face, cu fiecare fapta rea pe care o savarsim, pentru ca noi insine suntem facuti dupa chipul Sau. Prin urmare ar fi ilogic ca El sa doreasca raul a ceva ce este al Sau. Daca n-a ezitat sa se rastigneasca pentru noi pe Cruce, cum oare ne-ar dori raul?

De aceea, cred ca multi dintre voi Il iubiti pe Dumnezeu undeva, in adancul vostru, dar nu iubiti Biserica, probabil din pricina greselilor clerului. De aceea, as vrea sa va explic mai bine legatura dintre Hristos si Biserica.

Chiar Hristos si-a dorit o Biserica, motiv pentru care isi alege Apostoli, pe care ii trimite la propovaduire, acestia randuind mai departe episcopi, preoti si diaconi. Ar fi gresit sa intelegem insa ca Biserica este formata numai din cler. Ea este alcatuita si din credinciosi. Practic, Biserica este o mare familie, care urmeaza lui Hristos-Dumnezeu, in speranta desavarsirii vesnice. Astfel, Biserica are Cap pe Hristos, dar Trupul ei este alcatuit din marea familie a clerului si a credinciosilor. Nici unii nu pot exista fara altii.

Acum, sa discutam despre greselile clerului. Acestea nu afecteaza cu nimic sfintenia Bisericii, caci ea vine de la Capul ei, Hristos. Este si motivul pentru care oricine se poate sfinti si indrepta in Biserica lui Hristos. Daca sfintenia ar porni de la cler, atunci ar fi o problema. Insa nu clerul este generatorul sfinteniei, ci Dumnezeu. Altfel, tradarea lui Iuda ar fi distrus existenta Bisericii inca dinainte de nasterea ei. Prin urmare, greselile clericilor nu pot fi atribuite Bisericii, pentru ca ar insemna sa le atribuim direct lui Hristos. Ceea ce este absurd.

In schimb, clerul nu are decat trei mari roluri, dupa cum Hristos l-a intemeiat: transmite sfintenia lui Hristos oamenilor, ii indruma pe acestia catre Hristos si administreaza partea vazuta a Bisericii, in comuniune cu credinciosii. Fiecare din aceste trei mari roluri se implineste prin multe activitati ale clerului. Ei bine, aici este zona unde clerul poate gresi. De aceea, toti sfintii si clericii imbunatatiti ne indruma sa cautam pe acei clerici care ne pot folosi sufleteste si ne pot fi parinti sufletesti. Criteriul de alegere ne este furnizat chiar de Hristos, cand spune ca omul se poate cunoaste dupa roadele lui.

Am spus de parinti sufletesti. Aici apare un alt motiv de suparare a unora dintre voi pe Biserica, deoarece sustineti ca omul se poate desavarsi singur, neavand nevoie de Biserica. Sau mai spuneti ca nu Biserica stabileste adevarul.

Permiteti-mi sa va spun ca acestea sunt pareri aparent frumoase, dar copilaroase. De ce?

Cu totii stim ca cel mai complicat lucru din viata este sa faci o alegere. De aceea, libertatea este pe cat de frumoasa, pe atat de delicata. Subiectivismul din noi ne poate fi cel mai mare dusman, alaturi de manipularea celor ce ne sunt potrivnici. Este si motivul pentru care toti inteleptii spun ca orice alegere ar trebui sa se faca in foarte mare cunostinta de cauza. Iar aceasta presupune cunoastere, pe care trebuie sa o primim de undeva. Cea mai buna cunoastere nu poate veni decat de la Dumnezeu, prin Biserica Sa. El insusi spune ca viata vesnica este cunoasterea lui Dumnezeu si a Fiului Sau. Ea are rolul si capacitatea de a ne furniza datele necesare unor alegeri bune si intelepte, ferite de pericolul subiectivismului sau al manipularii.

Biserica ne pune la dispozitie aceasta cunoastere nu stabilind ce este adevarul (cum bine spun unii), caci nici nu poate, ci propovaduind Cineeste Adevarul, care este Hristos, dupa cum El insusi se autodefineste (Calea, Adevarul si Viata). Mai mult, logica ne spune ca nu pot fi mai multe Adevaruri, dupa cum nu pot fi mai multi Hristosi. De aceea, nici nu pot fi mai multe Biserici ci doar Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca. Altfel, daca mergem pe ideea ca fiecare om are adevarul sau, ar insemna sa avem o anarhie totala, cu 7 miliarde si ceva de adevaruri. Adevarul nu-l stabileste majoritatea, numarul, rasa, culoarea, sexul sau orice altceva ce ar veni din partea omului. Din contra, pentru a se evita acest haos, fiecare om este inzestrat ontologic cu o matrice sufleteasca a Adevarului, numita constiinta. Din pacate, ea poate fi pervertita, motiv pentru care unii ajung sa numeasca raul bine si binele rau.

Tocmai de aceea, Biserica procedeaza asemenea unui parinte cu copilul sau. El, desi ar face doar ceea ce ii place, trebuie sa fie educat si indrumat sa faca ceea ce trebuie si ii este cu adevarat de folos. Stim cu totii ca asta presupune, la un moment dat, chiar si nemultumirea sau supararea copilului, dar aceasta se datoreaza doar faptului ca un copil inca nu intelege pe deplin existenta umana. Cam la fel este situatia si cand vine vorba de cresterea noastra duhovniceasca: cata vreme suntem necunoscatori ai Adevarului, nu tot ceea ce ni se pare ca e bun pentru noi este cu adevarat bun.

Acesta este, de fapt, si motivul pentru care toti gresim, fie clerici sau credinciosi. Din fericire, Dumnezeu nu doreste sa ne pedepseasca, ci sa ne indreptam, punandu-se la dispozitie prin Biserica Sa. Chiar si atunci cand Biserica a anatematizat pe cineva, pronuntandu-se in plenitudinea ei, nu a facut-o cu bucurie, ci cu durere, doar pentru ca acela sa-si dea seama de eroarea in care se afla si sa se indrepte. De altfel, nimeni din Biserica, cler sau credincios, nu are puterea de a osandi pe cineva, ci doar de a-l mustra spre a-l indrepta, desigur cu duhul blandetii.

Dar stiu din propria-mi experienta, ca in viata cel mai greu este sa te impaci nu cu Dumnezeu sau cu Biserica, ci cu propria ta parere. De asta se spune ca cel mai mare dusman al tau poti fi tu insuti. Uneori, ne vine foarte greu sa recunoastem ca tot ceea de am crezut ca este bun, adevarat sau frumos, este de fapt nociv, fals sau iluzoriu. Dar nu este imposibil de facut acest pas. De ce?

Pentru ca, in esenta, orice greseala este doar o lucrare gresita a virtutii dragostei, a darului iubirii, a chemarii la sfintenie. Asa apar patima, fanatismul, indolenta, ura (o iubire inversa adica) si toate celelalte. Daca veti studia cu atentie toate cele pe care Dumnezeu le numeste rele, veti vedea ca exista un numitor comun: iubire esuata. In sens biblic o spun, adica iubirea de Dumnezeu si de aproapele. Asa ajungem de ne facem rau noua insine, celor din jur si chiar mediului natural.

Din fericire, dragostea, iubirea, sfintenia pot fi regasite, atata vreme cat traim si ne dorim aceasta. Pentru a ne ajuta, Insusi Dumnezeu isi incepe misiunea Sa printre oameni, dupa cum vedem in Evanghelia de azi, doar cu un scurt indemn: „Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!”

Pocainta nu este decat revenirea la iubirea autentica.

Alegerea va apartine, dragii mei frati.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

 

.

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 09 Decembrie 2016

12 Ianuarie 2014

Vizualizari: 1845

Voteaza:

Scrisoare deschisa catre cei ce inca nu iubesc Biserica 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • marian davidPostat la 2014-01-15 06:57

    Il felicit pe Pr. Eugen Tanasescu pentru curajul cu care trateaza aceste subiecte. De obicei preotii sunt criticati doar pentru simplu motiv ca sunt preoti. Multi nu vin la biserica datorita mandriei care clocotesc in ei. Din mandrie a cazut diavolul, din mandrie a cazut Adam, din mandrie s-a spanzurat Iuda. Tot din mandrie nu vin unii la biserica sau trateaza preotul cu dispret crezandu-se superiori , dar sa nu uitam niciodata ca cel ce se smereste se mantuieste, iar cel ce se mandreste oricum putrezeste si ajunge un necunoscut.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE