Dumnezeu schimba exilul in binecuvantare

Dumnezeu schimba exilul in binecuvantare Mareste imaginea.

Cuvântul de învăţătură al Patriarhului României rostit în Duminica după Naşterea Domnului la Catedrala Mitropolitană din Timişoara:

Duminica după Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos

(Fuga în Egipt) Matei 2, 13-23

„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul şi pe Mama Sa şi au plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin proorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu».

Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte tare şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia Proorocul: «Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată, pentru că ei nu mai sunt». După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe Mama Sa şi au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă în vis, s-a dus în părţile Galileei. Şi, venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.”

Duminica după sărbătoarea Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care este şi ultima duminică din anul acesta, ne înfăţişează două evenimente din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos, şi anume fuga în Egipt a Maicii Domnului împreună cu dreptul Iosif, purtând cu ei pe Pruncul Iisus, şi împlinirea groaznicei porunci a lui Irod de a ucide pe toţi copiii din Betleem şi împrejurimi, cu scopul de a omorî şi pe Iisus.

Evanghelia acestei duminici este plină de semnificaţii duhovniceşti întrucât ne arată planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii, dar şi contradicţiile istoriei omenirii robite de păcat şi de moarte.

Pruncul Iisus, om al durerilor şi cunoscător al suferinţei

La puţin timp după Naşterea Sa, Pruncul Iisus se află în primejdie de moarte, deoarece regele Irod căuta să-L ucidă. Vedem, aşadar, că viaţa lui Iisus Hristos este de la început îndreptată spre suferinţă, aşa cum a prevăzut proorocul Isaia când vorbea despre Slujitorul Domnului ca fiind un „om al durerilor şi cunoscător al suferinţei” (Isaia 53, 3).

Pe de o parte, evenimentele pe care le descrie Evanghelia de astăzi se desfăşoară dramatic, întrucât bunătatea şi generozitatea păstorilor şi a magilor arătate Pruncului Iisus sunt umbrite de răutatea invidiei şi a dorinţei pătimaşe de stăpânire a lui Irod, regele Iudeii. Pe de altă parte, se vede că în planul lui Dumnezeu, Care cunoaşte cum se manifestă natura umană robită de păcat şi pândită de moarte, există o lucrare sfântă care biruieşte răutatea demonilor şi a oamenilor din lume, astfel încât Dumnezeu salvează viaţa oamenilor prigoniţi şi transformă fuga în salvare şi înstrăinarea în binecuvântare.

Pruncul Iisus Se naşte într-o călătorie. El nu Se naşte în casa mamei Sale din Nazaretul Galileii, ci în Betleemul Iudeii, şi nici măcar într-o casă, ci într-o peşteră, pentru că în casa de oaspeţi din oraş nu mai era loc. De aceea, în otpustul sau apolisul sărbătorii Naşterii Domnului se spune: „Cel ce în peşteră S-a născut şi în iesle S-a culcat pentru mântuirea noastră”.

Mai târziu, când va fi om adult, Iisus va spune: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde să-Și plece capul” (Luca 9, 58). Din cauza ostilităţii celor din cetate, El Se va muta din Nazaret şi va locui în gazdă la Capernaum, în casa Apostolului Simon Petru. Ca om, Iisus Hristos este vieţuitor pe pământ, dar nu Se leagă de nimic din lumea pământească instabilă şi trecătoare, pentru a ne arăta că destinaţia ultimă a oamenilor sau cetatea lor stătătoare şi definitivă este Împărăţia cerurilor. Bucuria pe care o aduc îngerii Maicii Domnului şi dreptului Iosif, când cântă la Betleem: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14), este foarte curând umbrită de nelinişte şi ameninţare cu moartea din partea regelui Irod, cu totul robit de patima puterii lumeşti şi a slavei deşarte.
De Naşterea lui Hristos se bucură păstorii oilor, dar regele Irod Idumeul, conducătorul tiranic al iudeilor, se întristează, întrucât el consideră că Pruncul născut în Betleem poate fi cineva care, într-o zi, i-ar putea lua împărăţia. De aceea, Irod porunceşte ca toţi copiii din Betleem şi împrejurimi să fie ucişi, pentru ca, odată cu ei, să ucidă şi pe Pruncul Iisus. Magii, venind de la Răsărit, din țări îndepărtate, I s-au închinat Pruncului Iisus şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă, însă regele ţării în care S-a născut Iisus hotărăşte ca Acesta să fie ucis. Iată, cât de contradictorie este lumea robită de răutate și ură.

Pentru a scăpa cu viaţă, Pruncul Iisus trebuie să Se adăpostească în Egipt, în ţară străină. După o vreme însă, El se va întoarce în pământul lui Israel, fiindcă între timp Irod Idumeul a murit, iar în locul lui domnea fiul său, Arhelau. Dar şi acesta, ca şi tatăl său, plin de cruzime, putea fi o primejdie pentru viaţa Pruncului Iisus. De aceea, Pruncul este dus în Galileea, numită „Galileea neamurilor”, pentru că acolo locuia un amestec de neamuri sau etnii diferite. De fapt, atât Naşterea lui Iisus în Betleem şi fuga sau exilul Lui în Egipt, cât şi stabilirea Lui în oraşul Nazaret au fost prevestite de profeți cu mai multe veacuri înainte (cf. Miheea 5, 1; Osea 11, 1).

Observăm, deci, cum Dumnezeu a anunţat cu veacuri înainte, prin profeți, evenimente din istorie care au o semnificaţie duhovnicească deosebită. Chiar şi uciderea copiilor nevinovaţi din Betleem şi împrejurimi, la porunca regelui Irod, a fost prezisă de Ieremia prorocul prin cuvintele: „Glas s-a auzit în Rama, plângere şi tânguire multă. Rahila îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată, pentru că nu mai sunt” (Ieremia 31, 15). Înţelegem, aşadar, că Mântuitorul Iisus vine într-o lume a violenţei, robită de păcat şi de moarte, de răutate şi invidie în care foarte adesea crima sângeroasă se întinde şi asupra vieţii celor nevinovaţi.

Lumea robită de păcat şi de moarte are nevoie de vindecare

După sărbătoarea Naşterii Domnului, în luna decembrie, în zilele de 27, 28 şi 29, prăznuim o mulţime de martiri sau mucenici: pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, pe cei 20.000 de mucenici arşi în Nicomidia şi pe cei 14.000 de prunci din Betleem şi împrejurimi ucişi de Irod. Prin uciderea pruncilor din Betleem, înţelegem că încă de la începutul vieţii Sale pământeşti Mântuitorul Iisus Hristos Se îndreaptă spre jertfă, spre Cruce, mai precis va trece prin moarte, ca apoi să învieze şi să dăruiască lumii viaţă veşnică, vindecând omenirea de păcat şi moarte.

De aceea, Naşterea Domnului Iisus Hristos poartă deja în ea arvuna Crucii şi a Învierii Sale. În mod minunat, vedem cum Dumnezeu schimbă răul în bine. Mântuitorul Iisus Hristos merge în Egipt deşi acesta era considerat de evrei ca fiind pământul robiei şi al idolatriei păgâne. Odinioară poporul evreu a fost dus în Egipt ca popor de sclavi sau robi, iar mai târziu, prin Moise, a fost eliberat din robia lui Faraon. Acum însă vedem că Iisus binecuvântează Egiptul prin fuga Sa ca Prunc în această ţară şi apoi revine în pământul lui Israel, împlinindu-se cuvintele prorocului, care zice: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Osea 11, 1). Prin aceasta, Evanghelia ne mai arată că nu numai poporul ales este chemat la mântuire, ci şi neamurile păgâne reprezentate prin ţara Egiptului, în care Pruncul Iisus a primit adăpost pentru un timp. Aşadar, Iisus cunoaşte exilul de mic copil. Dar suferinţa exilului a fost transformată în biruinţă a vieţii, o încercare grea pentru El a devenit o binecuvântare pentru alţii.

Binecuvântarea dăruită Egiptului care L-a adăpostit pe Iisus se va vedea câteva secole mai târziu, când în pustiile Egiptului a înflorit viaţa duhovnicească a monahilor care au fugit de lume, pentru a-şi salva sufletul de păcate şi a dobândi mântuirea sau viaţa veşnică. Lupta cu patimile egoiste ale naturii umane căzute în păcat, ca lăcomia de avere, de putere și de plăcere, lupta cu ispitele demonilor invidioși și vicleni, constituie asceza sau nevoinţa principală a monahilor, ca înviere a sufletului din moartea spirituală cauzată de păcat şi ca pregătire pentru Învierea de obște sau universală. Faraonii Egiptului păgân exprimau prin piramidele lor înalte şi ascuţite, concentrate spre cer, dorinţa lor de nemurire. Însă monahii creștini ai Egiptului de mai târziu au găsit în adâncul inimii lor învierea şi nemurirea prin unirea lor cu Hristos Cel Răstignit şi Înviat, Izvorul vieții şi al bucuriei veşnice.

Evanghelia ne mai arată că, la revenirea din Egipt, Pruncul Iisus este dus în Nazaretul Galileii, iar acest fapt are o semnificaţie misionară şi mântuitoare. „Galileea neamurilor” (Isaia 8, 23) era o prefigurare a popoarelor care vor primi credinţa în Hristos şi se vor creştina. Mântuitorul Iisus ştia că Galileea era socotită de mulţi evrei ca fiind o provincie puțin importantă. Totuşi, El acceptă să locuiască o parte a vieţii Sale (copilărie şi tinereţe) în Galileea, alături de oameni diferiţi şi necăjiţi, refugiaţi şi săraci care au venit aici din alte ţări. Între aceşti oameni de neamuri diferite va creşte Pruncul Iisus. Tocmai prin această prezență a Lui în Galileea, se arată smerenia Lui şi dragostea Lui faţă de toţi oamenii. Iisus este prieten cu cei săraci, solidar cu străinii exilaţi sau refugiaţi, apropiat de cei marginalizaţi şi dispreţuiţi, pentru că vede în toţi valoarea infinită şi unică a fiecărui om, creat după chipul lui Dumnezeu, dincolo de rangul lui în societate, poziţie centrală sau supravieţuire marginală, dincolo de bogăţie sau sărăcie, dincolo de orice clasificare sau judecată omenească individuală ori colectivă. El a venit în lume pentru mântuirea tuturor oamenilor.

Când nu se mai află oameni buni care să-L ajute pe Pruncul Iisus, vin îngerii din cer să-L apere, să-L ocrotească.

Îngerul îi spune în vis lui Iosif: „Ia Pruncul şi pe mama Sa şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2, 13).

Observăm că îngerul a spus în vis lui Iosif „ia Pruncul și pe mama Sa”, nu pe „soţia ta”, fiindcă Maica Domnului avea pe dreptul Iosif doar ca un protector al ei și al Pruncului Iisus, el nefiind soţul ei şi nici tatăl Pruncului Iisus, deoarece adevăratul Său Tată este Tatăl Cel veşnic din cer, după cum va spune Pruncul Însuși la vârsta de 12 ani în templul din Ierusalim(cf. Luca 2, 49).

Lectura evanghelică de astăzi subliniază că Dumnezeu, prin îngerii Săi, ajută pe oameni când aceştia sunt smeriţi şi singuri şi că dreptul Iosif a fost binecuvântat de Dumnezeu să poarte grijă de Copilul Iisus ca un tată adoptiv. De aici învăţăm că, totdeauna, copiii au nevoie atât de afecţiunea mamei, cât şi de afecţiunea tatălui. Nu era suficientă afecţiunea mamei. Prin aceasta, Dumnezeu ne arată binecuvântarea Lui asupra familiei. După cum la început prin familie a intrat păcatul în lume, întrucât Adam şi Eva formau prima familie umană, tot aşa acum Mântuitorul lumii, Noul Adam, vine în lume într-o familie ca să vindece lumea de păcatul neascultării de Dumnezeuşi de moartea despărțirii de El. Astăzi, familia creştină tradițională este din ce în ce mai amenințată, deoarece trăieşte într-o lume secularizată și confuză din punct de vedere spiritual şi este confruntată adesea cu sărăcia, nesiguranța zilei de mâine, șomajul, migrația, instabilitatea și dezorientarea.

Evanghelia de astăzi ne mai învață că fiecare copil trebuie păzit, ocrotit; el nu trebuie lăsat pradă frigului şi foamei, neştiinţei şi nesiguranţei, violenţei şi morţii. Într-o vreme în care unii părinţi îşi abandonează copiii, iar unii copii uită pe părinţii lor, lumina Evangheliei lui Hristos ne arată că binecuvântarea lui Dumnezeu se manifestă acolo unde familia este unită şi luptă împreună împotriva relelor şi primejdiilor din viaţa ei, pentru a păstra şi cultiva darul sfânt al vieţii pământeşti dăruite de Dumnezeu, spre a se pregăti în această viaţă pentru dobândirea vieţii veşnice cereşti.

Aşadar, să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor să ocrotească familia, să ocrotească şi să înmulţească iubirea soţilor întreolaltă, iubirea copiilor faţă de părinţi şi a părinţilor faţă de copii, ca toţi să simtă că Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos este o binecuvântare pentru întreg neamul omenesc şi că în familia credincioasă se pregăteşte mântuirea omului. De aceea, familia a fost numită „biserica de acasă”. Biserica lui Hristos a ridicat Cununia la rang de Sfântă Taină, întrucât a văzut în taina Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos binecuvântarea lui Dumnezeu pentru familie şi pentru întreaga umanitate. Amin!

Sursa:basilica.ro

.

30 Decembrie 2014

Vizualizari: 566

Voteaza:

Dumnezeu schimba exilul in binecuvantare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE