Pruncul Iisus recapituleaza istoria poporului ales

Pruncul Iisus recapituleaza istoria poporului ales Mareste imaginea.

Evanghelia Duminicii după Naşterea Domnului
(Fuga în Egipt)
Matei 2, 13-23
13. După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă“.
14.

Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt.
15. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu“.
16. Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.
17. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul:
18. „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt“.
19. După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt,
20. Şi i-a zis: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului“.
21. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel.
22. Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii.
23. Şi, venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.

După ce magii au ajuns la Betleem şi s-au închinat dumnezeiescului Prunc, i-au oferit Acestuia daruri de aur, smirnă şi tămâie: aurul pentru a omagia demnitatea Sa regală; smirna pentru moartea Sa jertfelnică, iar tămâia pentru a cinsti dumnezeirea Sa. Evanghelistul Matei povesteşte cum prin intermediul magilor popoarele păgâne s-au închinat Mântuitorului Hristos, cum Pruncul Iisus era ameninţat cu moartea de regele Irod şi cum Dumnezeu, prin intermediul Dreptului Iosif şi al Mariei, are grijă de Pruncul Iisus.

Maica Domnului este nedespărţită de Pruncul Iisus
În capitolul al doilea al Evangheliei după Matei întâlnim de cinci ori expresia „Pruncul şi mama Lui“ (Matei 2, 11, 13, 14, 20-21). Pruncul Iisus şi Maria, mama Lui, sunt prezentaţi totdeauna împreună, niciodată despărţiţi. Când magii au găsit Pruncul la Betleem, se spune: „Au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui“. Iosif trebuie să salveze Pruncul de ura lui Irod şi primeşte această poruncă de la Dumnezeu: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt“. Când trebuie să se întoarcă, se spune: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel“. Evanghelistul subliniază că Pruncul şi mama Lui sunt inseparabili. Ceea ce are loc întotdeauna în relaţiile profund omeneşti dintre un prunc şi mama sa este valabil şi pentru Pruncul Iisus şi Maria: Pruncul este dependent de mama Lui şi fără de ea nu poate trăi. La rândul ei, Maria, mama Sa, este legată de El, asumându-şi grija maternă a creşterii Lui. Mama şi Pruncul se află într-o strânsă şi intimă comuniune de viaţă. Această perioadă din viaţa lui Iisus, în care El este un Prunc şi are nevoie de ajutor, iar acest aspect al relaţiei Sale cu Maria, în care ea se dedică întru totul Lui, sunt evidenţiate de Matei mai mult decât toţi ceilalţi evanghelişti. Iosif are îndatorirea de a proteja Pruncul de pericolele externe, iar Maria are grija maternă a creşterii Lui. Dreptul Iosif şi Fecioara Maria au îndatoriri diferite, însă în centrul vieţii lor se află slujirea pe care I-o aduc dumnezeiescului Prunc, o slujire care nu are nimic particular, ci este întru totul firească. Dumnezeu L-a trimis în lume pe Fiul Său ca pe un Prunc şi, asemenea tuturor pruncilor, este ameninţat în multe feluri şi depinde de slujiri multiple.

Naşterea lui Hristos tulbură pe Irod
Comportamentul lui Irod se află în contrapoziţie cu cel al Mariei şi al lui Iosif. Aceştia îl protejează pe Prunc şi au grijă de El, în timp ce Irod vrea să-L ucidă. Îşi simte ameninţat tronul de un prunc. Ce fel de putere este aceea care depinde de eliminarea unui prunc! Încă de Prunc, Iisus Se manifestă ca Unul Care nu răspunde cu forţa la violenţa celor puternici ai lumii. Împreună cu Iosif, şi Maria are datoria să-L protejeze pe Prunc. Mai mult decât Pruncul Însuşi, ea trăieşte experienţa pericolelor pricinuite de Irod, neajunsurile fugii şi ostenelile şederii într-o ţară străină. Comuniunea cu Iisus oferă mari şi profunde experienţe duhovniceşti, însă implică şi faptul că Maria este părtaşă tuturor pericolelor şi suferinţelor. Este destul de îndoielnic faptul că Irod cel Mare ar fi avut vreun minim interes faţă de Pruncul Iisus. Un Prunc nu putea fi în stare nici să comploteze, nici să ameninţe, iar Irod era aşa de bolnav încât este de neconceput că ar fi vrut să nimicească un potenţial duşman care aparţinea unei generaţii viitoare. Era preocupat de pericolele iminente, iar din acest punct de vedere, Betleemul, cu siguranţă, îl preocupa foarte serios, fapt care l-a determinat să ia în consideraţie profeţia din Miheia 5, 1. Toţi cei care cunoşteau caracterul şi temperamentul lui Irod cel Mare şi erau în stare să părăsească Betleemul şi să-şi găsească refugiu în altă parte, în afara jurisdicţiei lui Irod, nu ezitau să profite de oportunitate. Egiptul era locul de refugiu tradiţional pentru cine se afla în pericol în Iudeea, şi nu era foarte departe. Urmând străzile Antichităţii, era nevoie numai de trei sau patru zile de mers pentru a parcurge distanţa dintre Betleem şi Wadi el-Arish, hotarul tradiţional dintre Egipt şi Iudeea. O dată trecută frontiera, fugarii se aflau într-o provincie romană, în teritoriul căreia Irod nu s-ar fi amestecat niciodată.

Fuga în Egipt a Sfintei Familii a fost prefigurată cu mult înainte
Sfântul Ioan Hrisostom subliniază caracterul tipologic al istoriei lui Israel care se conjugă cu istoria vieţii Mântuitorului: „… Ducerea în Egipt şi întoarcerea din Egipt a poporului iudeu şi a patriarhului Iacov a fost o prefigurare a ducerii şi întoarcerii Fecioarei din Egipt. Iudeii s-au dus în Egipt ca să scape de moarte; îi ameninţa foametea; Pruncul S-a dus, tot ca să scape de moarte; Îl ameninţa ura lui Irod. Ducându-se iudeii în Egipt, au scăpat de foamete; ducându-Se Pruncul, a sfinţit, prin venirea Lui, toată ţara. Iată cum, prin fapte de mică însemnătate, Se descoperă dumnezeirea“. Aşadar, Iisus recapitulează întreaga istorie a mântuirii şi desăvârşeşte adevăratul statut de Fiu al lui Dumnezeu.

Iisus, Noul Moise
Însă trebuie să subliniem şi diferenţa: în timpul Exodului lui Israel din Egipt era vorba de un eveniment răscumpărător din partea lui Dumnezeu faţă de Israel, în timp ce Iisus, ca Fiu chemat din Egipt, este Răscumpărătorul şi Mântuitorul lumii. Am ajuns astfel să descifrăm scopul teologic al acestei interpretări: Iisus este Noul Moise şi îndură aceeaşi soartă: este persecutat şi trebuie să fugă. Însă conţinutul teologic nu se opreşte: la întoarcerea lui Iisus în Palestina, s-a împlinit o profeţie a Scripturii care spune: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu“. Citarea este preluată din profetul Osea, iar, iniţial, se referea la ieşirea lui Israel din Egipt: „Israel este fiul Meu, întâi-născutul Meu“. Evanghelistul Matei aplică profeţia Persoanei Mântuitorului, deoarece, potrivit credinţei generalizate în iudaism, timpul lui Mesia ar fi reactualizat timpul lui Moise. Evanghelistul, aşadar, afirmă că Iisus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu prin excelenţă, care are parte de aceeaşi soartă ca şi poporul pe care a venit să-l mântuiască. Valoarea istorică a episodului despre „Fuga în Egipt“ constă mai ales în această asemănare de destin dintre Mesia - Hristos şi poporul Său. Iisus, în calitatea Sa de Fiu, trebuia să împlinească „o ieşire“, exodul Său. Potrivit sensului mai profund al textului, exodul sau ieşirea lui Iisus nu a fost din Egipt spre Ţara Făgăduinţei, ci din lumea aceasta la Tatăl. Dacă în episodul despre închinarea magilor era prefigurată pătimirea Sa, în cel al Fugii în Egipt este prefigurată învierea Sa.

Istorisirea evanghelică nu reflectă numai ceea ce s-a întâmplat în momentul naşterii Mântuitorului, ci şi situaţia în care trăia Biserica atunci când a fost scrisă Evanghelia după Matei. Una dintre acuzaţiile iudeilor împotriva creştinilor era aceasta: că Iisus practicase magia, artă pe care ar fi învăţat-o în Egipt. Relatarea Evanghelistului Matei respinge hotărât această acuzaţie, demonstrând că Iisus, deşi fusese în Egipt, această şedere a fost pe când era prunc. Avem de a face, aşadar, cu o istorisire apologetică.

Uciderea pruncilor nevinovaţi
Cruzimea regelui Irod, în special spre sfârşitul vieţii sale, devenise proverbială, chiar şi la Roma: „Este mai bine să fii porcul lui Irod decât fiul lui!“. În ultimii ani de viaţă a poruncit să fie ucişi trei dintre fiii săi şi a emis un decret prin care hotăra să fie eliminaţi iudeii cu cea mai mare influenţă în societate. Măsurile luate de regele Irod faţă de „regele Iudeilor, Cel ce S-a născut“, nu vizau eliminarea unui pretendent la tronul său, cât mai ales evitarea unor posibile dispute în Iudeea. Din acest punct de vedere, relatarea Evanghelistului Matei este verosimilă din perspectivă istorică.

Uciderea pruncilor nevinovaţi din Betleem se datorează furiei lui Irod. Trebuie subliniată insistenţa textului evanghelic asupra „tuturor“ pruncilor din Betleem şi din „tot“ cuprinsul lui (Matei 2, 16). Acest masacru absurd al pruncilor din Betleem trebuie pus în legătură, pe de o parte, cu toate crimele lui Irod cel Mare, iar pe de altă parte, cu tradiţia iudaică care vorbeşte de uciderea tuturor pruncilor evrei, poruncită de Faraonul Egiptului, pentru a preveni ameninţarea reprezentată de naşterea lui Moise. Uciderea pruncilor nevinovaţi nu este neverosimilă din punct de vedere psihologic; este neverosimilă din punct de vedere istoric. Asemenea tuturor oamenilor ameţiţi de puterea lumească, Irod îşi cunoaşte numai interesul personal şi nu-l interesează persoanele nevinovate. Referirea la plânsul şi jalea Rahelei, mama triburilor lui Iosif şi Veniamin, arată profunzimea durerilor pe care uciderea copiilor nevinovaţi a produs-o în sufletul tuturor mamelor. Însăşi strămoaşa lor plânge cu ele, potrivit profeţiei din Ieremia. La care „masacrare“ se referă Sfântul Matei? Adevărata ucidere pe care o prefigurează cea a pruncilor din Betleem este uciderea oamenilor nevinovaţi în anul 70 d.Hr., odată cu distrugerea Ierusalimului: „Sângele Său asupra noastră şi asupra copiilor noştri“.

Întoarcerea în pământul lui Israel
Intervenţia lui Dumnezeu are scopul de a-i porunci lui Iosif să se stabilească la Nazaret. La moartea lui Irod cel Mare, regatul său a fost împărţit între cei trei fii ai săi: Arhelau a moştenit provinciile Iudeea, Samaria şi Idumeea; Irod Antipa a primit Galileea şi Pereea, iar Filip, partea răsăriteană şi de nord a Galileei. Cel mai brutal dintre ei a fost Arhelau. Această situaţie este reflectată perfect în istorisirea Evanghelistului Matei. Dreptul Iosif, din motive de siguranţă, a mers să trăiască la Nazaret. Cu siguranţă, Nazaretul a fost locul copilăriei şi adolescenţei lui Iisus, Care este, în general, recunoscut drept „Iisus Nazarineanul“.

Evanghelistul Matei nu spune nimic în legătură cu cea mai mare perioadă din viaţa lui Iisus, anii trăiţi la Nazaret. Şi aici, Maria, mama Lui, este alături de El. Această perioadă este determinată de o viaţă simplă, trăită într-un sat micuţ din Galileea. Fecioara Maria împărtăşea cu Fiul Său toate momentele vieţii de zi cu zi. Cele mai vechi reprezentări ale Fecioarei Maria, din catacombe, o înfăţişează împreună cu Fiul ei. Fecioara Maria este caracterizată de faptul că este Maica Domnului şi că ea împărtăşeşte viaţa de comuniune cu Fiul Său.

Marilor personalităţi ale Antichităţii le-au fost atribuite istorisiri asemănătoare, potrivit cărora, toţi au îndurat persecuţii aspre, care urmăreau să-i elimine de pe scena istoriei. Astfel s-a întâmplat cu Romulus şi Remus, Augustus, Sargon şi Cirus etc. Din acest motiv, unii comentatori au vorbit de caracterul legendar sau mitic al relatării Sfântului Matei. Evanghelistul nostru, însă, ignoră legendele antice despre eroii păgâni şi prezintă un episod din copilăria Mântuitorului, inspirându-se din istoria lui Moise, subliniind importanţa lui Moise ca tip, prefigurare a Mântuitorului Hristos. Acest mod de a înţelege şi folosi Sfânta Scriptură se cheamă interpretare tipologică, adică o persoană sau un eveniment din Sfânta Scriptură constituie un tip, în sensul de arhetip sau prototip. Moise este fondatorul vechiului popor ales al lui Dumnezeu. Un faraon nelegiuit a încercat să-l elimine şi pe el. În acest sens, Evanghelistul Matei şi-a împlinit dorinţa sa de a-L prezenta pe Iisus Mântuitorul ca pe un Nou Moise, fapt de care trebuie să se ţină seama şi în alte contexte ale Evangheliei.

pr. conf. dr. Constantin PREDA
Sursa: ziarullumina.ro

.

01 Ianuarie 2015

Vizualizari: 410

Voteaza:

Pruncul Iisus recapituleaza istoria poporului ales 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE