Fiul risipitor - model de cainta deplina

Fiul risipitor - model de cainta deplina Mareste imaginea.

PREDICA LA DUMINICA XXXIV DUPA RUSALII

Fiul Risipitor- model de cainta deplina

Iubiti frati si surori intru Domnul

Dupa cum ne aducem aminte, Duminica trecuta am ascultat pilda rostita de Mantuitorul Hristos in care ne-au fost prezentati cei doi oameni, un vames si un fariseu, primul fiind model al smereniei depline, iar cel de al doilea fiind intruchiparea mandriei. Vamesului i-a fost primita ruga, fiindca el a angajat intreaga sa fiinta prin marturisirea sincera: Dumnezeule milostiv fii mie pacatosul!

Aceasta pericopa incearca sa trezeasca sufletul omului prin minte, prin rugaciunea curata, fiinca este stiut ca o minte sanatoasa salasluieste intr-un trup sanatos. Sfantul Apostol Pavel invata ca omul trebuie sa fie mai intai sanatos trupeste, ca sa devina cu adevarat duhovnicesc (I Corinteni 15; 46).

Daca vamesul si fariseul erau in templu, mature si cunoscatori ai legii, cu griji fiecare in felul sau, pilda de astazi ne istoriseste un fapt comun vietii tineretului: un tanar care fuge de acasa si apoi se intoarece la parinti.

Din paginile Sfintei Scripturi se cunosc atatea cazuri de tineri buni si rai, razvratiti si ascultatori, seriosi si destrabalati, primitori ai cuvantului lui Dumnezeu sau impotriva Mantuitorului. De asemenea se cunosc atatea convorbiri si vindecari ale tinerilor datorita interventiei sau mijlocirii parintilor lor la milostivul Dumnezeu.

Avand in vedere grija pentru cresterea, formarea si edeucarea tinerilor, Biserica a randuit, mai ales in postul mare care se apropie, citirea unor cutremuratoare periscope evanghelice cu parabole, indemnuri, intalniri ale lui Hristos cu tinerii sau rostirea unor pilde pentru acestia si familia lor. Pentru vremea ascultarii si infranarii, Sfintii Parinti au randuit pentru tineretul crestin Duminica Fiului risipitor pentru baieti, la inceput de post, si pentru fete, Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca, la jumatatea postului.

Iata ce ne spune textul Evangheliei citit astazi: ,,Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Si a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el le-a impartit averea. Dar nu dupa multe zile, adunand toate, fiul cel mai tanar s-a dus intr-o tara departata si acolo si-a risipit averea traind in desfranari. Si, dupa ce a cheltuit totul, s-a facut foamete mare in tara aceea si el a inceput sa duca lipsa. Si, ducandu-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei tari si acesta l-a trimis la tarinile sale sa pasca porcii. Si dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, insa nimeni nu-i dadea. Dar, venindu-si in sine, a zis: Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame! Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: Tata, am gresit la cer si inaintea ta; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai. Si, ridicandu-se, a venit la tatal sau. Dar, inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat. Atunci i-a zis fiul: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Iar tatal a zis catre slugile sale: Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati si dati inel in mana lui si incaltaminte in picioarele lui; apoi, aducand vitelul cel ingrasat, injunghiati-l, ca mancand, sa ne veselim, caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca. Iar fiul cel mare era la tarina. Cand a venit si s-a apropiat de casa, a auzit cantece si jocuri. Atunci, chemand la sine pe una dintre slugi, a intrebat ce inseamna acestea. Iar ea i-a spus: Fratele tau a venit si tatal tau a injunghiat vitelul cel ingrasat, pentru ca l-a primit sanatos. Si el s-a maniat si nu voia sa intre; dar tatal lui, iesind, il ruga. Insa el, raspunzand, a zis tatalui sau: Iata, de atatia ani iti slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei. Dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu desfranatele, ai injunghiat pentru el vitelul cel ingrasat. Tatal insa i-a zis: Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt. Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat.” (Luca 15; 11-32)

Drept maritori crestini

In Sfanta Evanghelie de astazi , Mantuitorul nu vorbeste in general, nu face o minune cu un tanar, nu mangaie un parinte, ci prezinta imaginea cea mai interesanta, cea mai exploziva si in acelasi timp vulnerabila din viata: tineretea. Pilda este simpla in exprimare, cuprinzatoare in continut, adevarata si permanent reala. Un tata era fericit, avea doi fii, in afara fiicelor, rudelor si argatilor sai: nu-I lipsea nimic, avea liniste, ascultare, bunavoire. Nu-l incercase niciodata necazul, se multumise cu munca sa, dand si la altii sau compensase asa cum se intampla in perioada de fluctuatie economica, dar avea de toate. Era modelul de tata fericit, asa cum par multi parinti din zilele noastre.

Curios lucru este ca dintre cei doi fii ai acestui om, cel mic se hotaraste sa plece de acasa si nu cel mare. Cel mic nu mai are rabdare sa treaca prin toate fazele copilariei, vrea sa ajunga matur, si se hotaraste sa-si ceara drepturile si sa inceapa sa guste din cele lumesti asa cum a vazut pe cei mai mari facand. Fiul cel mic auzise ca altii traiesc mai bine, nu muncesc, au de toate, duc viata in libertinaj, nu-I intreaba nimeni de nimic, stiu ce-I traiul, nu sunt urmariti si dadaciti. Asa e si astazi, tinerii se grabesc repede sa guste din viata celor maturi crezand ca vor fi foarte fericiti, aruncandu-se in lume fara sa fie pregatiti, fara sa stie ce-i asteapta si fara pic de experienta.

Astazi tinerii se grabesc sa guste din relatiile intime, se grabesc sa se mute impreuna cu iubitul sau iubita, se grabesc sa se angajeze, se grabesc sa plece de acasa, sa fie independenti. Si parintii ce fac ? se gandesc ca astazi o fi alte vremuri, ca lumea s-a mai schimbat si din dragoste ii sustin asa cum pot.

Tatal, bucuros ca fiul se va rostui, ii da partea de avere , ba ii da mai mult decat trebuia, crezand ca isi va continua viata, asa cum facuse si el in tinerete. Astfel, ispitit de iluzii, acesta pleaca bucuros intr-o tara indepartata, unde ne stiind ce inseamna munca si economia, uitasand de frati si de parinti, isi risipeste averea traind in desfranari. Din izvorul zgobiu al vietii soarbe cu nesat. Aparent era fericit, asa cum sunt toti tinerii inconstienti. Si astfel tinerii in graba lor se arunca in lume cu mare nadejde ca vor gasi tot ce au sperat... Si incep sa guste din toate placerile lumii, poate poate se vor satura, poate isi vor gasi multumirea si fericirea mult sperata in vreuna din ele.

Si dupa ce a cheltuit totul, s-a facut foamete mare in tara aceea, si el a inceput sa duca lipsa. Viata usuratica, neglijenta, pierderea noptilor, lenea aduc totdeauna ruina sufletului si obosesc trupul. Tanarul falnic de alta data, viguros, odihnit si curat sufleteste ajunsese acum in cumpana disperarii. Bani nu mai avea si-l paraseau admiratoarele; hainele luxoase se peticisera; dormea pe unde putea, fiind haituit de canii flamanzi si fara stapan. Si astazi multi dintre cei tineri pleaca de acasa, dar, in graba sa cucereasca lumea cu toate promisiunile ei ajung sa fie nemultumiti, placerile lumii nu-i mai bucura, cu banii nu se mai descurca, n-au nici o randuiala in viata lor, scoala au neglijat-o.... si lucrurile incep sa nu mai mearga asa cum ,,lumea le-a promis”. Viata nu mai e demult o bucurie ci e din ce in ce mai mult un necaz.... Si atunci isi aduc aminte: "ce bine era acasa la mama si la tata!"

Dar cresterea de acasa, dragostea parinteasca de altadata, incep sa-I framante inima. Sangele tatalui si suferinta mamei il determina la o adanca meditatie: ,,venindu-si in sine, a zis: Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame!” Atunci cei ce s-au grabit realizeaza ca lumea nu e asa frumoasa cum au crezut, ca toate se fac la timpul lor, ca nimic nu e intamplator, ca parintii mai aveau si dreptate cand mai ziceau cate ceva care ii deranja.

,,Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: Tata, am gresit la cer si inaintea ta; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai. Ma voi ridica si ma voi duce acasa; va rade lumea de mine, ma va arata cu degetul, dar nu mai suport iadul in care am intrat; sa nu ma mai recunoasca tata de fiu, dar sa ma primeasca in randul argatilor sai. Asa a plecat din pamantul desartaciunilor si a venit in pamantul parintilor sai. Asa se-ntorc si tinerii nostri si cer ajutorul parintilor, vin si-si cer iertare, atunci inteleg ca daca e un loc unde poti sa te-ntorci mereu fara sa-ti reproseze nimeni nimic, e acasa. Parintii nu se vor supara niciodata ca fiul a pleact si nu o duce prea bine ci se vor bucura ca s-a intors si de acum il pot ajuta.

Dumnezeu nu-ti va reprosa ca ai pacatuit ci te va incuraja sa n-o mai faci in continuare. Dumnezeu e la fel de bun cu tine si dupa ce cazi in pacat, e la fel de deschis catre tine. Rautatea ta nu schimba bunatatea lui Dumnezeu, pacatul tau nu atinge sfintenia lui Dumnezeu. El te priveste cu aceeasi blandete si dupa ce ai cazut, El iti intinde o mana de ajutor cu aceeasi bucurie ca si inainte de a fi cazut. Chiar si dupa ce ai facut pacatul esti tot copilul Lui....totul e sa vrei sa te indrepti.

Si, sculandu-se, a venit la tatal sau. Si inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat si i-a zis fiul: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Ce frumos il primeste tatal pe Fiul, ce dulce e pocainta ! ce frumoasa e iertarea ! ce bucurie e impacarea ! Vazadu-l batranul tata in haine rupte de ocara, gol si plin de bube, descult si murdar, mila i-a coplesit mania; dragostea i-a inundat inima; bunatatea s-a revarsat prin iertare. Si-a sarutat vlastarl uscat de neascultare, gaunos de incapatanare, bolnav de mandrie, iar acum umilit in fiinta lui. L-a ridicat de la pamant si si-a varsat focul iubirii parintesti, strangandu-l la piept, chemand pe cei ai casei si slujitorii si dand iertare fiului desfranat, zicandu-le printre suspine: ,,acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat”.

Curios este comportamentul fratelui sau, care reintors de la munca campului nu s-a bucurat pentru fratele sau.

Iubiti credinciosi

Neascultarea este fiica mandriei. De aceea cel mindru si neascultator este lasat de Dumnezeu sa cada in pacate grele, ca sa se smereasca si sa se intoarca la pocainta. Cel dintii pacat in care cad mindrii si neascultatorii este desfrinarea, o patima grea, urita, rusinoasa. Dar daca omul cazut se caieste, il mustra constiinta si vrea sa se intoarca, Tatal nostru cel ceresc nu-l lasa, ci ii intinde mina, il asteapta, ii iese inainte, il saruta cu lacrimi de bucurie si il iarta. Asa a facut Tatal ceresc cu fiul risipitor din Evanghelie. I-a iesit inainte, l-a sarutat, i-a iertat pacatele, i-a dat inel si haina si a ospatat cu el.

Vedeti bunatatea si mila lui Dumnezeu? Vedeti roadele caintei celui ce se intoarce la Hristos? Vedeti ca toti pacatosii au pocainta si iertare? Vedeti ca si pe noi ne asteapta Domnul la pocainta in usa bisericii? Numai sa ne para rau de cele facute, sa ne spovedim cu cainta, sa parasim pacatele si sa zicem ca fiul desfranat: Scula-ma-voi si ma voi duce la tatal meu si-i voi zice: Tata, am gresit la cer si inaintea ta; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau; primeste-ma ca pe unul din argatii tai. Daca ar zice aceste cuvinte din inima, betivii, desfranatii si crestinii robiti de pacate din zilele noastre, pe toti i-ar primi, i-ar saruta si i-ar ierta Dumnezeu! Insa putini sunt din crestinii nostri care se tem cu adevarat de Dumnezeu, care se intorc din nou la biserica, la pocainta si alearga la preoti sa-si marturiseasca pacatele.

Pocainta fiului risipitor sa ne fie pilda, indreptare si indemn pentru toti, iar neascultarea si caderea lui in desfrau sa ne aduca aminte de marea primejdie ce ameninta pe copiii loviti de necredinta si desfriu. Ne uitam citi parinti si cite mame vin plingind la biserica pentru copiii lor. Toti ne spun acelasi lucru: Nu ne mai asculta copiii; se duc la tot felul de distractii rele, la filme cu ucideri si filme cu desfranare; nu mai vor sa invete, sa mearga la biserica si la spovedanie, nu vor sa se mai roage lui Dumnezeu si sunt nervosi. S-au imprietenit cu copii rai; traiesc in desfrau cu fete rele ca si ei, fumeaza si se imbata, ce sa facem cu ei? Cum sa-i scapam de desfrau si sa-i intoarcem la credinta, la biserica, la o viata crestineasca normala?

Iata marea problema a copiilor nostri. Iata durerea de astazi a multor parinti. Iata ca s-au inmultit in lume si in familiile noastre fiii risipitori, neascultatori si desfranati, ca cel din Sfanta Evanghelie. Ce se mai poate face pentru ei, dupa ce au cazut in toate pacatele? Ce trebuie sa raspundem acestor parinti care vin plingind la noi?

Raspunsul este unul: sa-i ajutam pe copiii nostri mai intai sa nu cada in pacatele cele grele care sunt: necredinta, neascultarea si desfranarea. Iar daca au cazut ca fiul risipitor din Evanghelie, sa-i ajutam sa se ridice din prapastia necredintei si a desfriului. Cum? Mai intai sa-i ducem la un duhovnic bun sa-si marturiseasca pacatele. Apoi sa-i indemnam din nou la biserica, la o viata sociala normala, si sa-i deprindem sa se roage si sa citeasca carti sfinte. Numai sa luati aminte ca nu cumva chiar parintii, tata si mama, sa fie aceia care isi smintesc copiii si-i imping la tot felul de pacate prin exemplul rau pe care il vad in casa.

Avem, insa, multe familii bune, model, prin satele si orasele noastre. Avem inca multe mame crestine devotate care isi cresc frumos copiii lor. Avem biserici cu preoti buni peste tot in tara. Numai sa-i cautam, sa ne spovedim regulat, sa le urmam sfatul. De aceea sa nu deznadajduiasca nimeni.

Sa ne intoarcem la Tatal ceresc care ne-a zidit. Dumnezeu ne asteapta in pragul bisericilor. Sa venim cat avem vreme, ca ne asteapta si ne cheama. Si cazand inaintea Lui, sa zicem cu cainta si lacrimi: "Iata, am gresit la cer si inaintea Ta. Am ratacit pe caile pacatului. Ne-am departat de Tine si de biserica Ta. Am cazut in cumplite faradelegi. Acum ne caim, ne pare rau, ne temem de vesnica osanda care ne asteapta, ca nu mai suntem vrednici sa ne numim fiii tai. Ci primeste-ne inapoi ca pe cei mai de pe urma robi ai Tai!" Amin.

Preot David Marian, Parohia Nuntasi, Constanta

Despre autor

Marian David preot Marian David

Colaborator
84 articole postate
Publica din 03 Ianuarie 2014

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1100

Voteaza:

Fiul risipitor - model de cainta deplina 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE