Pilda Fiului risipitor

Pilda Fiului risipitor Mareste imaginea.

"Tata, gresit-am la cer si inaintea Ta; Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul Tau. Primeste-ma ca pe unul din argatii Tai." (Luca 15, 18-19)

Iubiti credinciosi,
Sfanta Evanghelie de astazi, ca si cea din Duminica trecuta, are acelasi rol important de a ne pregati cu sufletul si trupul nostru pentru nevointa Sfantului si Marelui Post.

Daca Evanghelia din Duminica precedenta ne-a vorbit de pacatul mandriei si importanta covarsitoare a smereniei, cea de astazi ne vorbeste de pacatul cel urat al desfranarii si de puterea mantuitoare a pocaintei.

Mare este intelepciunea Sfintilor Parinti! intai ne-au pus inainte pacatul mandriei prin care piere sufletul, iar apoi pacatul desfranarii, prin care piere trupul omenesc.

Primul pacat savarsit de Adam se salasluieste in inima omului si omoara sufletul, iar al doilea stapaneste mintea omului si omoara trupul. Amandoua intalnindu-se pierd desavarsit neamul omenesc, arvunindu-i gheena focului de veci.

Deci precum sufletul este inrudit cu trupul, tot asa mandria este ruda cu desfranarea. In majoritatea cazurilor, pacatul desfranarii urmeaza mandriei. Sfintii Parinti spun intr-un glas: „Cela ce pentru lucrarea faptelor bune se inalta, intru curvie a cadea se sloboade" (Cuviosul Ioan Scararul - Cuv. 4 - Pentru ascultare). Asadar, pentru a fi pregatiti si cu sufletul si cu trupul pentru calea postului, vom vorbi in continuare astazi despre pacatul desfranarii si puterea pocaintei.

Mai intai sa urmarim Sfanta Evanghelie.

Omul cu cei doi fii este constiinta noastra. Trupul este asemanat aici cu feciorul cel mai tanar, intrucat este mai slab si mai inclinat spre pacat. Iar sufletul este fiul cel mai mare, ca cel ce este mai statornic in fapta buna si mai ascultator de Dumnezeu.

Trupul stapanit de patimi adesea isi cere de la constiinta partea sa de avutie ca apoi sa o risipeasca in placeri. isi cere adica libertate, bani, haine, mancaruri bune, vin, distractii ticaloase etc. Odata slobozit de fraul constiintei, trupul, imbatat de libertate, de tinerete, de tot felul de pofte, se instraineaza in tara cea departata de Dumnezeu a desfranarii, uitand de fratele sau mai mare si de stapanul sau - constiinta.

Acolo isi iroseste el toate darurile sale cele firesti: sanatatea, tineretea, averile, anii cei frumosi, libertatea. Acolo cade el in grea foamete, adica in cumplite boli trupesti, in saracie, in lipsa, si la urma in deznadejde. Acolo se face cu totul rob al satanei, care il pune paznic peste porci, adica peste toate pacatele cele dobitocesti si il sileste sa traga si pe altii intr-o cadere grea ca aceasta. Caci un pacat trupesc odata savarsit, atrage dupa sine si pe altele mult mai cumplite.

O, ce cadere grozava, fratilor! Pacatul desfranarii este cu atat mai greu de vindecat, cu cat se repeta mai mult si este cu atat mai infricosat, cu cat stapaneste toata lumea. Cu adevarat nu este alt pacat mai urat oamenilor si lui Dumnezeu si mai raspandit astazi in toata lumea decat pacatul desfranarii. in trupul celui tanar ca si al celui batran, in casa saracului ca si a indestulatului, in coliba paznicului ca si in palatul bogatului, peste tot este prezent duhul cel intunecat al desfranarii.

Mai ales in secolul nostru, desfranarea loveste cu o furie si putere ingrozitoare. Sparge vasele cele mai de cinste, inseala mintile cele mai laudate, isi bate joc de trupurile cele mai tinere, pateaza obrajii cei mai curati ai fecioriei, amageste pe mamele cele mai tinere, umple de necinste pe cele mai in varsta. Duhul acesta diabolic nu are mila de pruncii cei nevinovati, de sanii cei uscati, de parintii cei fara urmasi. El impietreste inimile maicilor, face ucigasi pe soti, nerusinati pe tineri, si fii ai gheenei pe cei robiti de dansul.

Si de unde atata furie a diavolului asupra bietului neam omenesc? Probabil ca satana, stiind ca putine zile mai are, se sileste cu cea mai de pe urma putere sa insele lumea cu tot felul de pacate trupesti, spre care orice om este mai usor ispitit.

Numai asa se explica de ce in prezent acest pacat este atat de raspandit. Aproape ca nu este tanar sa nu pacatuiasca inainte de casatorie. Rar gasesti femeie sa nu-si fi pierdut rodul pantecelui ei de buna voie. Aproape nu intalnesti sot care sa-si pazeasca patul sau neintinat, sau noi casatoriti sa nu fie amenintati de dezbinare si divort, tot din cauza acestui urat pacat.

Asa fiind, desfranarea a devenit o plaga sociala a intregii omeniri - un fel de cancer care se pare ca nu mai are nici un fel de leac. Duhul desfranarii racneste ca un leu salbatic si umbla peste tot sa insele cat mai multi. il intalnesti pretutindeni: se plimba vesel pe toate drumurile, zaboveste la toate raspantiile, se odihneste in toate carciumile, se rasfata cel mai mult la petreceri, inseala ochii tinerilor, sta neizgonit in casele celor casatoriti, nu este departe de casele vaduvelor, rade pe strazi, se rasfata in targuri, fagaduieste lucruri mari; el imbie pe om la betie, la mancaruri alese, la glume urate, la intalniri pacatoase, la somn mult.

Duhul desfranarii bate la poarta fiecarui muritor, deschide usa multor case si fereastra multor inimi, inmoaie cugetele cele mai tari, pune in fata firea, face sa para pacatul foarte mic.

Dar unde nu umbla el, in cautare de suflete omenesti? In care sat nu-l intalnesti, in ce oras nu domneste el, pe ce cale nu se plimba astazi desfranarea, fara nici o jena, incat daca nu ne luptam tare cu noi insine, el intra nepoftit inauntru? Uneori se rataceste si prin locurile cele mai pustii, dand greu razboi chiar celor mai alesi pustnici si sfinti. Sfintii Parinti ne poruncesc sa fugim de acest greu pacat, iar nu sa ne luptam cu el pe fata, caci nu suntem noi mai tari decat David, nici mai intelepti decat Solomon, care amandoi au fost biruiti de pacatul desfranarii.

Rar om sa nu fie stapanit de acest duh necurat. Si cu totul fericit este cel care, luptat fiind de desfranare, ramane tare si nebiruit, ca Iosif cel prea frumos. Acela este mare om si vrednic sa fie pus in sfesnic spre luminarea tuturor. Fericit cel ce nu pacatuieste cu privirea, mult mai fericit cel ce-si poate pazi si gandul, si de trei ori fericit cel ce nu cade niciodata cu trupul prin cele cinci simturi.

Pacatul acesta se naste in om aproape nevazut. Mai intai intra prin ochi si prin urechi, apoi incepe a stapani gandul, imaginatia, mintea, vointa, iar cand patrunde in inima, pacatul este gata savarsit, cetatea daramata, sufletul biruit. El se naste deci prin neinfranarea simturilor. Creste prin somn mult si mancare fara randuiala. Ajunge la maturitate si incepe a robi pe om prin betii, petreceri pacatoase, incredere in sine; prin departarea tot mai mult de biserica, de rugaciune, de spovedanie curata, de post, de o viata crestina. Si dimpotriva, desfranarea se supune cu rugaciunea, se slabeste cu postul, se curata prin spovedanie deasa, se vindeca prin smerenie, se alunga prin paza simturilor, prin infranare si gandire la moarte.

Ravagiile acestui pacat le putem usor constata din urmarile lui asa de grozave, ce se intalnesc la tot pasul. Urmarea cea mai obisnuita a desfranarii este fara indoiala suferinta: boala trupului, slabirea mintii, intunecarea si chiar moartea constiintei. Iar cea mai grea si de pe urma urmare este uitarea cu totul de Dumnezeu si deznadejdea.

Omul cel infranat este cu trupul bine dezvoltat si sanatos, cu fata senina, ochii limpezi, cuvantul dulce; iar cel desfranat este mereu bolnavicios, cu fata palida, ochii vineti si tulburi, cuvantul aspru sau ademenitor; trupul adesea ii tremura, doarme greu, are multe naluciri in somn. Cel infranat este pasnic, calm in toate necazurile, gandeste adanc, iubeste postul, biserica, rugaciunea, spovedania si primeste cu mare bucurie Sfintele Taine. Iar cel intinat, dimpotriva, este mereu tulburat la fata, gata de cearta, cu gandurile risipite, mintea obosita si agitata, simturile intinate. El de post cu totul fuge, zicand ca slabeste; la biserica nu merge pentru ca nu gaseste vreme; nu se roaga ca-i este rusine de oameni; nu se spovedeste, ca-i este rusine de preot; nu se lasa de pacat caci -zice el - nu mai are de-acum mantuire. Cel desfranat se teme tare de moarte, si ar vrea chiar sa nu existe Dumnezeu, nici moarte, nici judecata, ca sa nu i se descopere pacatele sale.

Familia crestinului infranat este plina de pace, cu copii veseli si sanatosi, cu sotie supusa si milostiva, cu buna randuiala in toate, iar casa celui ce zace in acest pacat este totdeauna tulburata de certuri, de injuraturi, de chefuri si betii, de boli nevindecabile, de divorturi si judecati. Femeia lui este lipsita de bucuria copiilor, leaganul casei este pustiu, ograda fara viata, toate ravasite.

Cat de chinuitoare si vrednica de plans este soarta omului desfranat si ros de viermele deznadejdii!

Iubiti credinciosi,
Dar sa urmarim mai departe firul Evangheliei.

Omul cel desfranat, de la o vreme, satul de pacate, parasit de copii, de sotie, de prieteni, de oameni, de constiinta sa si indepartat de darul lui Dumnezeu in multe cazuri isi vine in simtiri. Astfel, aducandu-si aminte de copilaria sa nevinovata, de dragostea mamei care l-a crescut cu atata truda si de mila lui Dumnezeu, isi vine in sine ca desfranatul din Evanghelie si il cuprinde dor de casa parinteasca.

Mustrat tot mai mult de constiinta, impins de boli si inspaimantat de ceasul apropiat al mortii, se scoala din caderea sa, se uita intristat in zare, incepe a lacrima, ii pare rau de faptele sale, il cuprinde uratul de atata strainatate si apoi plange cu amar. Se intoarce astfel catre sufletul sau, catre constiinta sa, catre Tatal sau, strigand: „Suflete al meu, suflete, scoala, pentru ce dormi." (Din Canonul Mare) sau ca Fiul cel risipitor: Tata, gresit-am la cer si inaintea Ta; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul Tau.

Primeste-ma ca pe unul din argatii Tai (Luca 15, 18-19).

Am spurcat pamantul cu pacatele mele, am cheltuit rau anii mei, sanatatea mea scumpa, tineretile mele, averea mea; nu Te-am ascultat, am fugit din casa Ta, m-am lipsit de bucuria Bisericii Tale, mi-am intinat trupul meu, patul meu, casa mea; am omorat rodul trupului meu, am batut-o pe sotia mea, am smintit o lume cu pacatele mele! Si acum nu mai pot rabda, sunt flamand, mi s-au rupt hainele mele cele noi, bani nu mai am, bolile ma doboara, nimeni nu ma mai primeste, nimeni nu ma vindeca, nimeni nu ma mai cunoaste.! Primeste-ma la Tine, Dumnezeul meu! Gresit-am la cer si inaintea Ta, dar fa-ma ca pe cel mai de jos argat al Tau.!

Iar Bunul Dumnezeu, fiind intotdeauna milostiv, ii iese inainte pe cale, il asteapta, il saruta, ii asculta marturisirea, ii iarta greselile si apoi il imbraca in haine noi de pocainta, ii pune inel in mana sa, il duce in casa Sa si aici, cu mare veselie, ii junghie vitelul cel ingrasat.

Intoarcerea desfranatului se face numai printr-o mare zdrobire a inimii, prin spovedanie curata, prin implinirea canonului dat de preot. Numai asa de face, este imbracat in haina cea scumpa a nadejdii de mantuire, primeste inel de aur, adica semnul iertarii de pacate si al logodirii din nou cu Hristos. Apoi este dus in Sfanta Biserica unde se veselesc ingerii de intoarcerea lui si aici este hranit din Prea Curatele Taine ale lui Iisus Hristos si asezat in cinstea cea dintai.

Iubiti credinciosi,
Mare este pacatul desfranarii, dar mai mare este mila lui Dumnezeu! Este drept, toata lumea pare a fi o casa a faradelegii, dar Dumnezeu inca mai rabda. Pacatul acesta este acum cu atat mai greu de iertat, cu cat se savarseste la aratare, fara nici o rusine sau jena. Dar Dumnezeu inca mai are rabdare. El inca ne iese inainte, ne cauta, bate in usa inimii noastre cu degetul milostivirii Sale; daca nu-I raspundem, ne intampina cu boli, cu ispite, cu saracie, doar asa macar sa ne trezim la pocainta. Noi zabovim El inca mai are rabdare!

Dupa ce a gresit Adam, Dumnezeu nu l-a parasit cu totul. Adam a poftit, s-a invoit, a mancat, a cazut, nu s-a spovedit curat, ci a dat vina pe Eva; astfel a fost izgonit departe in tara pacatelor. Si de acolo de departe, saracul Adam, intepat de spini si palamida, si-a adus aminte de Tatal sau si a inceput mereu a striga: „Doamne, nu mai sunt vrednic sa fiu stapan in gradina Edenului, ci primeste-ma ca pe cel mai netrebnic rob al Tau.". „Am privit, am poftit, am mancat, am gresit, dar primeste-ma inapoi". Dintru adancuri am strigat catre Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu (Psalmul 129, 1); Scoate din temnita sufletul meu. (Psalmul 141, 10).

Asa a plans Adam multi ani cu toti urmasii lui si Milostivul Dumnezeu l-a auzit, i-a iesit inainte pe cale. Si acolo unde S-a intalnit Dumnezeu cu omul -Hristos cu Adam, s-a inaltat o Cruce catre cer - este Crucea milostivirii lui Dumnezeu. Deci si noua ne iese Domnul inainte, ne cheama la pocainta, ne asteapta o viata intreaga, numai sa venim. Iar daca noi auzim glasul Lui, ne caim de pacatele noastre si ne intoarcem la o viata noua de pocainta, atunci Iisus Hristos ne primeste cu bucurie mare, caci morti eram si am inviat, pierduti eram si ne-am aflat (Luca 15, 24).

Iar daca noi nu-L ascultam pe Dumnezeu si nu ne pocaim, atunci El, din pragul Bisericii goale sau de pe calea unde ne asteapta, cu parinteasca mila se tanguieste prin gura proorocului, zicand: Fii am nascut si am inaltat, iar ei s-au lepadat de Mine (Isaia 1, 2), Cunoscut-a boul ieslea stapanului sau. iar Israil nu M-a cunoscut pe Mine (Isaia 1, 3) si iarasi: Omul in cinste fiind, nu a priceput; alaturatu-s-a cu dobitoacele cele fara de mine si s-a asemanat lor (Psalmul 48, 21).

Una din cele mai bune cai de parasire a tuturor dezmierdarilor pamantesti si de intoarcere la Hristos este calea postului. Pentru ca desfranarea trupului se supune cu nevointa postului, desfranarea mintii se infraneaza cu smerita cugetare, intinaciunea inimii se arde cu vapaia rugaciunii celei curate si cu adanc de smerenie.

Iata, Postul Mare ne sta inainte - cale buna, cale sfanta, cale imparateasca de pocainta, de intalnire cu Dumnezeu, de aceea s-a si citit aceasta Evanghelie inainte de inceperea postului. Sa parasim deci pacatul cel urat al desfranarii sub toate formele lui. Si impreuna cu el sa parasim toate pacatele.

Mamele sa aiba mila de rodul pantecelui lor, caci vor da greu raspuns pentru pacatul uciderii de prunci. Parintii sa-si pazeasca cinstea casei lor, ca sa se bucure de ani multi si de fericirea copiilor lor. Copiii sa asculte de parinti, ca sa nu aiba soarta fiului risipitor din Evanghelie. Cei tineri, ca si cei batrani, fecioarele si vaduvele, saracii si cei indestulati, cu totii fugiti de urgia dezmierdarilor trupesti, ca sa aveti in aceasta viata multa sanatate, fericire si pace in suflete, iar dincolo vesnica odihna.

Parintii sa aiba mila de copiii lor, sa-i invete numai cele de folos, sa nu-i lase in lume de mici, fara de nici o supraveghere, ca sa nu-i inghita iuresul pacatelor trupesti si sa piara departe de Dumnezeu. Duceti-i mai des la biserica, la spovedanie; faceti-i fii credinciosi bisericii si societatii, iar nu slugi ale diavolului. Sa ne fie dor de Tatal nostru, de casa in care ne-am nascut duhovniceste. Sa ne intoarcem deci si noi acasa!

Aceasta intoarcere se poate face intr-un ceas, intr-o zi, dar Biserica ne-a randuit sapte saptamani de post si pocainta. Fiecare zi din Postul Mare este o treapta ce ne urca tot mai sus si ne uneste cu Hristos. La inceputul postului ne asemanam cu Adam cel izgonit din rai si cu fiul cel desfranat; iar pe masura ce ne apropiem de Sfintele Pasti, suntem ca niste fii intorsi la casa parinteasca, asemanandu-ne astfel cu Adam cel rascumparat si cu fiul cel aflat de tatal sau. Iar Duminica Floriilor este ziua cand intram cu Domnul in Ierusalim cu bucurie mare si cinam cu El din vitelul cel ingrasat, adica primim Sfanta impartasanie. Caci numai cine rupe legatura cu tot pacatul, se spovedeste si posteste, numai acela este vrednic sa intre cu Hristos in Noul Ierusalim si sa guste din cina Lui.

Iata adevaratul inteles al Evangheliei de astazi. Deci ca o concluzie, iubiti credinciosi, sa parasim mandria sufletului si dezmierdarea trupului nostru. Sa traim o viata noua, curata, pasnica, evlavioasa. Noi suntem temple ale Duhului Sfant, sa nu ne facem temple ale desfranarii (I Corinteni 6, 19). Sunt destui parinti fara copii, familii devastate, leagane goale, tineri fara povatuitori, copii fara mame si mame fara bucurii! Sunt destui oameni ce zac in tot felul de desfranari. Noi sa nu fim asa. Ne-am cheltuit tineretea in placeri. Ajunge! Sculati-va sa mergem la Hristos!

Sa venim la El prin post, sa-L imblanzim prin rugaciuni, spovedanii, metanii, lacrimi. Sa cadem la picioarele Lui si sa zicem: Tata, gresit-am la cer si inaintea Ta., iar El ca un Parinte bun ne va primi, va rupe zapisul pacatelor noastre, va sterge lacrimile noastre, va vindeca bolile noastre, va intari nadejdea noastra, ne va imbraca in haina alba si va pune inel de aur in mana noastra, ca semn al impacarii, va intra cu noi in Biserica Sa, ne va hrani cu Trupul Sau si se va bucura negrait cu tot cerul si pamantul, pentru ca morti am fost si am inviat, pierduti eram si am fost aflati (Luca 15, 24). Amin.

Parintele Ioanichie Balan

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 895

Voteaza:

Pilda Fiului risipitor 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE