Predica la Duminica intoarcerii Fiului risipitor

Predica la Duminica intoarcerii Fiului risipitor Mareste imaginea.

Dreptmăritori creştini,
Parabola fiului risipitor ne arată cât de mare este iubirea lui Dumnezeu pentru omul ticălos. Fiul risipitor, după ce a rătăcit îndelung în ţara păcatului, flămând şi zdrenţuros, se hotărăşte să vină acasă. Tatăl din Evanghelie, care-L închipuie pe Dumnezeul îndurărilor, îşi primeşte fiul cu mare bucurie.



Din pildă se vede clar că orice întoarcere de pe calea cea lată a păcatului este posibilă. Dacă păcătosul se căieşte din adâncul inimii sale şi se trezeşte din somnul fărădelegii, el este iertat de Tatăl ceresc. În acest fel, îşi recâştigă cinstea cea dintâi, dreptul de fiu al lui Dumnezeu şi al Bisericii.

Iubiţi credincioşi,

Sfânta Scriptură ne spune că „Dumnezeu este iubire” (I In. 4, 8), iar iubirea înseamnă a participa la viaţa persoanei de lângă tine, a te implica în destinul ei şi ea în al tău, o reciprocitate de dăruire spre împlinirea şi desăvârşirea proprie. Prin iubire Dumnezeu iese din schematismele postulate de logica abstractă şi rece şi Se dezvăluie ca un partener al dialogului viu cu făptura raţională, cu omul, creat după chipul Său şi înclinat să-şi iubească Creatorul. Refuzând iubirea Părintelui ceresc, omul pierde relaţia cu El, îşi risipeşte potenţialul său de împlinire pentru fiinţa proprie, iar iluzoria sa libertate, asemenea fiului mai mic din parabola evanghelică, se transformă într-un paricid care-i secătuieşte resursele ce decurg din izvorul vital originar.

Existenţa sa decade în absurd şi nonsens. Situaţia aceasta este starea de păcat în care se afundă omul care refuză pe Dumnezeu dar care, în însuşi eşecul său, nu este uitat de Dumnezeu, Cel Ce operează „venirea în sine”, convertirea minţii spre reintegrare în dialogul iubirii cu Dumnezeu.

Hristos ne-a relatat nouă parabola fiului risipitor spre a ne arăta că Tatăl nostru Cel ceresc îl iubeşte mai mult pe copilul care e pierdut, până ce este găsit. Un artist chinez s-a hotărât să zugrăvească această istorioară. Primul său tablou l-a arătat pe tatăl stând în picioare, aşteptând la poartă pe fiul său, care a fost văzut venind de departe. Când artistul a arătat tabloul său unui prieten creştin, acesta din urmă a afirmat: „O, nu, nu este corect. Tatăl n-ar trebui să stea în picioare, aşteptând. El ar trebui să alerge spre a-l întâmpina pe fiul său”. Auzind aceste cuvinte, artistul a răspuns cu uimire: „Dar nici un tată chinez n-ar face aceasta!”. Atunci prietenul său creştin a zis: „Tocmai acesta este sensul. Nici un tată omenesc nu ar face aceasta, dar e vorba aici de istorioara uimitoare a unui tată, care ne vorbeşte nouă despre dragostea negrăită a lui Dumnezeu. El ne iubeşte pe noi în felul acesta!”. „Înţeleg”, a zis artistul. Următorul tablou pe care l-a pictat îl reprezintă pe tatăl alergând să-şi întâmpine fiul şi în marea sa grabă, el şi-a încălţat pantofii care nu i se potriveau!

Lepădând „vieţuirea de mai înainte, omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare” (Efes. 4, 22), fiul pierdut găseşte milă la tatăl său şi este iertat de purtarea ticăloasă pe care a avut-o. Şi într-adevăr, în clipa revederii fiului rătăcit, acum spăşit, bătrânul - cum remarcă Giovanni Papini - se simte mai mult ca oricând părinte; i se pare că mai este o dată tată. El se arată înţelegător cu fiul său. „I s-a făcut milă de el şi alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat”, se spune în parabolă.

Bucuria supremă a părintelui faţă de fiul care se reîntoarce la el se manifestă prin aducerea viţelului cel îngrăşat spre junghiere. Este referinţa la jertfa şi moartea pe cruce a Mântuitorului Hristos pentru mântuirea noastră. De atunci El Se oferă în iubire ca „Pâinea cea vie, Care S-a coborât din cer” (In. 6, 51).

Scena fiului risipitor şi a întoarcerii lui este emoţionantă, fiindcă este singurul moment în Sfânta Scriptură unde Dumnezeu este zugrăvit alergând. Această scenă este menită să ne arate că atunci când facem un pas să ne întoarcem la Dumnezeu, după ce am păcătuit, El aleargă să ne întâmpine pe noi, să ne cuprindă în „braţele părinteşti” ale iubirii Sale îndurătoare.

Dacă am greşit, se cade să nu renunţăm, ci să ne sculăm şi să venim înapoi la Tatăl, întocmai ca fiul rătăcit. Şi Dumnezeu ne va primi nu ca pe nişte criminali, ci ca pe musafirii Săi cinstiţi. Nu trebuie să ne simţim ruşinaţi când descoperim că avem în inimă această înclinare spre rău, care ne va însoţi atâta timp cât vom trăi, întrucât nimeni nu este scutit de povara aceasta. Nici o ruşine! Domnul, Care este Atotputernic şi Milostiv, ne-a dat toate mijloacele necesare spre a domina această înclinare: Sfintele Taine, viaţa de evlavie, truda noastră, dacă o sfinţim.

Să recurgem cu perseverenţă la aceste mijloace, fiind gata să începem şi să reîncepem fără a ne descuraja. „Ai căzut iarăşi? Ridică-te iarăşi!”, ne îndeamnă părinţii pustiei. Aceasta înseamnă să ne recunoaştem greşeala cu multă smerenie şi să ne căim pentru ea cu adânc regret.

Fiul unui împărat s-a dus odată să viziteze o închisoare. El a cercetat celulă cu celulă şi a întrebat pe toţi de-a rândul pricina care i-a adus după gratii. Rezultatul a fost că toţi au început să se dezvinovăţească. Unul a spus că e victima unei greşeli de judecată, altul că n-a fost mai prevăzător şi aşa mai departe; fiecare voia să apară nevinovat, deci vrednic de graţiere. La urmă, fiul de împărat intră într-o celulă în care dădu peste un tânăr cu cătuşe la picioare. „Ce rău ai făcut?”, îl întrebă prinţul. „Am comis multe crime şi ticăloşii”, răspunse acela. „De părinţi n-am ascultat, o meserie serioasă n-am deprins, m-am ţinut de tovărăşii rele, am făcut moarte de om şi acum, vedeţi, după dreptate, îmi ispăşesc crimele”. Auzind această mărturisire sinceră şi profundă, prinţul s-a bucurat şi a zis: „Cum de ţineţi aşa un ticălos între atâţia oameni de treabă? Luaţi-i cătuşele şi lăsaţi-l să iasă de aici”.

Din aceste cuvinte înţelepte înţelegem uşor ce a vrut prinţul să spună. El s-a gândit astfel: „Toţi răii aceştia m-au minţit. Nimeni n-a avut curajul să-şi recunoască fărădelegile săvârşite. Numai tânărul şi-a mărturisit cu părere de rău păcatele. El este, aşadar, cel mai vrednic de îndurarea mea”.

Din parabola fiului risipitor constatăm că este de ajuns ca păcătosul să manifeste căinţă şi dorinţă de îndreptare pentru ca Dumnezeu să-i trimită har şi binecuvântare şi să-l izbăvească. Dumnezeu este iubire şi judecata Sa morală depăşeşte cadrele rigoriste şi sufocante ale judecăţii umane în litera ei. Aceasta are în vedere valoarea intrinsecă a persoanei umane, pe care o învăluie în razele iertării, spre a o reabilita atunci când constată pocăinţă din partea acesteia.

În cazul fiului risipitor, dreptatea apare ca întrecută de iubire, prin faptul că tatăl aleargă înaintea odraslei sale şi după ce s-a întors acasă, îi dă mai mult decât ar fi meritat. Tatăl nu numai că îl reprimeşte şi îl reîncadrează în atmosfera vieţii de familie, ci, din dragoste nemărginită, aleargă înaintea lui, se înduioşează, îi cade pe grumaji şi-i pregăteşte ospăţ cu cântece şi jocuri. „Tot aşa şi în cer va fi mai mare bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte” (Lc. 15, 7).

Iubiţii mei,

Din fii ai pierzării, respingând deprinderile păcătoase şi adoptând un cod moral sănătos, putem deveni fii ai luminii. Răstignindu-ne firea cea veche împreună cu patimile şi cu poftele (Gal. 5, 24), putem altoi în natura noastră păcătoasă pe omul cel nou, prieten al lui Dumnezeu. Prin râvnă aprinsă pentru desăvârşire, noi putem ajunge „la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efes. 4, 13).

În acest fel, ne predăm braţelor iubitoare ale Tatălui ceresc, Care aleargă să ne primească pe noi, fiii rătăciţi ai acestei lumi. Îmbrăţişaţi de Cel Ce ne-a zidit şi ne-a răscumpărat, vom auzi cuvintele iertării: „Acest fiu al Meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat!”. Biserica, printr-o duioasă cântare, ne îndeamnă pe fiecare zicând: „Întoarce-te fiu rătăcit/Din nou la Tatăl tău,/Căci nu-i odihnă de găsit/Decât la sânulSău./Vino aşa cum te găseşti,/Flămând şi zdrenţuros,/Veşmântul cel mai bun primeşti/Din mâna lui Hristos”. Amin.

IPS Irineu Pop-Bistriţeanul

.

07 Februarie 2015

Vizualizari: 977

Voteaza:

Predica la Duminica intoarcerii Fiului risipitor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE