Sub privirea Lui ne aflam cu totii...

 Sub privirea Lui ne aflam cu totii... Mareste imaginea.

Duminica a 34-a dupa Rusalii - a Fiului risipitor

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Si-a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el le-a impartit averea.

Dar nu dupa multe zile, adunand toate, fiul cel mai tanar s-a dus intr-o tara departata si acolo si-a risipit averea traind in desfranari. Si, dupa ce a cheltuit totul, s-a facut foamete mare in tara aceea si el a inceput sa duca lipsa. Si, ducandu-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei tari si acesta l-a trimis la tarinile sale sa pasca porcii. Si dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, insa nimeni nu-i dadea. Dar, venindu-si in sine, a zis: Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame! Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: Tata, am gresit la cer si inaintea ta; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai. Si, ridicandu-se, a venit la tatal sau. Dar, inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat. Atunci i-a zis fiul: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Iar tatal a zis catre slugile sale: Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati si dati inel in mana lui si incaltaminte in picioarele lui; apoi, aducand vitelul cel ingrasat, injunghiati-l, ca mancand, sa ne veselim, caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca. Iar fiul cel mare era la tarina. Cand a venit si s-a apropiat de casa, a auzit cantece si jocuri. Atunci, chemand la sine pe una dintre slugi, a intrebat ce inseamna acestea. Iar ea i-a spus: Fratele tau a venit si tatal tau a injunghiat vitelul cel ingrasat, pentru ca l-a primit sanatos. Si el s-a maniat si nu voia sa intre; dar tatal lui, iesind, il ruga. Insa el, raspunzand, a zis tatalui sau: Iata, de atatia ani iti slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei. Dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu desfranatele, ai injunghiat pentru el vitelul cel ingrasat. Tatal insa i-a zis: Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt. Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Luca 15, 11-32

Cei mai multi dintre noi ce se afla intru continuu urcus duhovnicesc, cred ca traim vremuri tulburi si pline de ispite, care din ce in ce mai greu pot fi invinse. Iar in aceasta lupta cu tentatiile lumii, adesea cadem in deznadejde vazand putina noastra reusita de a depasi obisnuintele la care suntem presati. In toata aceasta lupta exista totusi o mare binecuvantare: se predica, se scrie, se impartasesc experiente si trairi duhovnicesti a unor suflete ce doresc sa-si ajute semenii sa treaca peste impasul duhovnicesc in care se afla.

Se tiparesc carti care analizeaza toate aspectele vietii duhovnicesti, cu sfaturi ce incearca sa ajunga la inimile cititorilor si tuturor doritorilor de cunoastere. Insa ma intreb adesea daca exista intr-o egala masura si setea pentru aceasta cunoastere. Nu stiu daca exista o foame duhovniceasca, pentru ca din cate se pare, cei mai multi dintre noi vor sa-si controleze viata dupa cum cred ei de cuviinta, ceea ce face sa refuzam "respectuos" un sfat bun pentru ca nu se potriveste cu gandirea noastra!

Este foarte greu ca omul sa-si "vina in sine" ca fiul risipitor al acestei parabole spusa de Mantuitorul Iisus, dar nu este si imposibil!. Ne place sa credem ca suntem si noi fii risipitori, dar numai datorita faptului ca vedem pe Tatal Ceresc cum asteapta intoarcerea noastra, nu pentru ca simtim cum ne cheltuim averea in tari straine si departe de casa Parinteasca. Iar aceasta abordare nu ne ajuta sa ne venim in sine, ci sa ne lasam intr-o asteptare ce poate fi caracterizata prin gandul: "daca eu nu ma intorc acasa va veni Tatal la mine sa ma salveze!".

O intoarcere, sau orice alt drum strabatut, nu este altceva decat o punere in practica a unei dorinte sufletesti de a restabili, recastiga, reflecta mai profund la relatia cu cel ce te iubeste mai mult decat te iubesti tu pe tine. Fiecare pas facut este o provocare cu tine insuti, o impotrivire - te intorci, ceea ce insemna traiectorie opusa inaintarii - ce se adreseaza inclinatiei de a continua o stare ce te tine incatusat in obisnuinte ce iti "cheltuiesc" darurile primite de la Tatal Ceresc.

Fiecare suflet care a primit darul infieri prin Taina Sfantului Botez, fiecare suflet ce a marturisit singur sau prin gura nasului de botez ca doreste sa se uneasca cu Hristos, a primit Darul Duhului Sfant pentru inceput si a plecat intr-o calatorie ce se numeste viata pentru a se cunoaste pe sine si a realiza ca in Casa Tatalui era mai bine. Partea de avere pe care fiecare din noi si-o ia de la Tatal sunt darurile Duhului Sfant: credinta, nadejdea, dragostea. Toti suntem partasi acestor daruri, dar nu toti le folosim spre mantuirea noastra. Diavolul nu face altceva decat sa distorsioneze scopul acestora si a te impinge prin viclenia care il caracterizeaza sa le intrebuintezi in alte scopuri. Astfel, in loc sa avem ca punct de referinta in viata pe Dumnezeu si relatia ce ar trebui sa existe intre noi de Tata si fiu, acordam toata atentia sufletului nostru cum sa traim singuri, fiind convinsi ca stim mai bine decat El ce ne este bine noua.

Intr-un fel ceea ce ne caracterizeaza in viata este graba. Ne grabim sa incepem scoala, dupa care nu mai avem rabdare sa o termina; ne grabim sa avem un serviciu, dupa aceea ne plangem tot timpul se sefi si de faptul ca nu ne ajunge salariul pentru toate cate vrem; ne grabim sa ne gasim "jumatatea" dupa care "vedem" ca are prea multe defecte pentru a putea trai alaturi de ea; vrem copii, iar dupa acea ne plangem de ei, sau de faptul ca nu mai avem timp pentru noi;. etc, etc. In toata aceasta alergatura nu facem cel mai capital lucru: sa ne cunoastem pe noi in adancul sinelui. Vorbim fara sa ne ascultam, iar adeseori tacerea este ocazia sa te auzi si pe tine. Fara aceasta calatorie catre tine insuti nu poti ajunge la venirea in fire oricat de mult ti-ai dori. Fa-ti timp sa te vezi si pe tine, fa-ti timp sa vezi exact in ce punct te afli, fa-ti timp sa te cunosti!.

In viata trebuie sa descoperi in primul rand cine esti!. Dupa aceea vei vedea de unde ai plecat si unde ai ajuns. La toate aceste framantari iti raspunde parabola de astazi: esti fiul Tatalui, te afli intr-o tara indepartata de locurile natale, si iti cheltui averea "sufleteasca" pentru lucruri pamantesti si efemere. Cand ai constientizat cat suferi si de ce suferi, o raza de lumina apare in sufletul tau: speranta care-ti aduce navala de amintiri cu ceea ce te-au bucurat candva si iti lipsesc acum iti inabusesc sufletul. Si astfel ajungi la o esentiala "criza de personalitate". Daca credinta din adancul tau nu va iesi la iveala, vei cadea in deznadejde; daca speranta ca poti gasi calea de intoarcere nu va licari in ochii tai, nu vei cauta forte sa incepi calatoria; iar ceea ce te va scoate si din deznadejde, si iti va darui din nou puterea sufleteasca sa faci pasul mantuitor este amintirea dragostei ce ti-o poarta Tatal prin vesnica asteptare in care sta privind in zare.

Ceea ce ma framanta si mai mult este faptul ca multi dintre noi nu mai au aceste amintiri din Casa Parinteasca!. Daca nu ai cunoscut aceste stari, nu poti sa iei hotararea sa te intorci. Unui suflet ce nu a cunoscut bucuria caminului si a familiei, nu-i pot explica in cuvinte cum se va simti intr-o astfel de situatie. Sentimentul, cat si experienta vie proprie, nu se poate explica, nu se poate decat trai. A cunoaste teoretic dragostea parintesca si a trai dragostea parintesca sunt lucruri total diferite, iar intre ele este o prapastie mare.

Poate ca printre noi sunt copii ce au crescut orfani de parintii trupesti, insa niciodata nu au fost orfani de Parintele Ceresc! Printre noi sunt oameni ce nu au fost iubiti dupa cum si-ar fi dorit, insa niciodata nu au fost parasiti de dragostea Lui Dumnezeu!. Pentru aceste suflete suntem datori -noi cei care am cunoscut dragostea Tatalui Ceresc- sa le daruim din averea noastra: credinta, nadejdea, dragostea.

Fiecare clipa petrecuta departe de Tatal se transforma in foame si sete sufleteasca, iar la gandul ca El sta privind in zare asteptandu-ne cu atata dragoste, ce ar fi mantuitor sa facem?. Smerenia este stare de Har, dar in acelasi timp inseamna cunoasterea de sine si cunoasterea de Dumnezeu! A te intoarce in Bratele Parintesti inseamna a te smeri.

Arhim. Siluan Visan
 

.

Despre autor

Siluan Visan Arhim. Siluan Visan

Senior editor
153 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2011

06 Februarie 2015

Vizualizari: 3034

Voteaza:

Sub privirea Lui ne aflam cu totii... 5.00 / 5 din 4 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • FULEA DanPostat la 2015-02-11 06:59

    Este o oglinda a vietii multora din noi. Si eu ma regasesc sub o forma in aceasta poveste si multumesc Domnului ca mi-a dat si mie acea scanteie care la un moment dat a aprins focul intoarcerii spre El. Ce pacat insa ca pentru multi dintre apropiatii nostri aceasta reaprindere a scanteii intarzie. Este greu de aflat de ce, poate ca nici nu trebuie sa stim. Ne ramane insa rugaciunea prin care sa-i ajutam sa o gaseasca.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE