Floriile

Floriile Mareste imaginea.


        Stateau fata in fata. El, Mirele, si ea, rasfatata fiica a Sionului. De pe Muntele Maslinilor, de unde privea Hristos, cetatea Ierusalimului se desena la orizont semeata, incordata, cu toate simturile ascutite. El, Mesia cel promis, venea la ultima intalnire insotit de vuietul multimii care-I calca pe urme, inca din Betania. Alaiul acesta ca de nunta se agatase cu cerbicie de persoana Mantuitorului inca de la episodul invierii lui Lazar, cel mort de patru zile. Ca si in alte dati, Iisus infrunta moartea altora, aratandu-i neputinta, rusinand-o. Asa avea sa se intample si cu propria Lui moarte...

 

In fata Ierusalimului, in acea duminica de 2 aprilie a anului 33 de la Nasterea Sa, Dumnezeu, intrupat intr-un om inca tanar, privea ingandurat locul unde va gusta de bunavoie, pana la capat, consecintele neascultarii adamice. Mireasa lui draga, Ierusalimul, ii va fi incapere de tortura, loc al umilintei, mormant. Ultimul act din istoria asteptarii mesianice va fi unul sangeros, cumplit, mirosind a tradare si moarte. Nici o bucurie nu va insoti nuntirea aceasta a omului cu un Dumnezeu doldora de iubire. Da, un Dumnezeu preaplin de dragoste, de nesfarsita compasiune, care-Si lasa Cerurile si Se da singur mortii - adica Se abandoneaza de bunavoie acelei experiente a nimicului pe care nu El a creat-o, pe care nu o cunostea! Solidar cu faptura slabanogita de pacat, indurand fara sa carteasca legea libertatii de El sadita in inima omului, acest Dumnezeu imprudent - credul, cum ar gandi unii, care, de altfel, L-au executat fara mila - S-a prezentat in fata umilintelor si a mortii cu toata simplitatea unui cuceritor de inimi: calare pe manzul asinei!


Tot atat de contrariati or fi fost si contemporanii proorocului Zaharia, cel ce, cu 500 de ani inainte ca Mantuitorul sa se nasca, I-a vestit intrarea in cetatea Ierusalimului calare pe un... magar. Halal Mesia! - vor fi gandit atunci iudeii de pe vremea lui Zaharia; Halal imparat! - vor fi gandit fariseii si carturarii de acum 2000 de ani; Halal dumnezeias mai aveti si voi, crestinii! - or gandi si acum desteptii lumii noastre. Si totusi proorocia s-a implinit intocmai, magistral talcuita de Sf. Ioan Gura de Aur, 4 veacuri mai tarziu. Acesta ne incredinteaza ca manzul asinei pe spinarea caruia Hristos a fost purtat spre Ierusalim nu simbolizeaza altceva decat Biserica cea noua a crestinilor, iar asina, mama acestui manz, reprezinta vechea credinta iudaica, care paseste in istorie pe urmele odraslei sale... Mai mult, Iisus nu calareste direct pe spinarea manzului, ci I s-au intins hainele apostolilor, devenite adevarata interfata intre Biserica si Mantuitorul lumii. Animalul merge supus, cu blandete (desi nu cunoscuse capastrul), inchipuind usurinta cu care neamurile vor primi blandul jug al Evangheliei iubirii.


Daca toata creatia a avut o traire aparte atunci, nu acelasi lucru se poate spune despre ethosul multimilor adunate sa praznuiasca Pastele Legii vechi chiar in epicentrul revelatiei dumnezeiesti: la Ierusalim. Er Shalom, orasul pacii, nu putea fi intampinat de catre Domnul pacii decat pe cel mai inofensiv animal, inconjurat de copii. Ce pasnica ofensiva, ce blanda cucerire a celui mai impietrit si trufas oras al lumii! Impietrit in prejudecata si trufit peste masura, deoarece in el rasunase de atatea ori glasul dumnezeiestilor descoperiri.


Multimea revarsata pe povarnisul Muntelui Maslinilor - afirma exegetii - nu era, in marea-i majoritate, din Ierusalim. Dupa Hristos se tineau scai orbii surprinsi de stralucirea luminii, slabanogii intremati, demonizatii eliberati de locuirea raului si toti cei ce asistasera inmarmuriti la invierea lui Lazar, in Betania. Asadar, dupa El se tineau locuitorii acelui sat dimpreuna cu miile de pelerini, veniti din toate colturile Iudeii, Galileii, Samariei si chiar de mai departe, spre a se inchina la Ierusalim, la Sarbatoarea Corturilor.


Acesta era alaiul care se ivise, in dupa-amiaza acelei duminici, la intrarea de Rasarit a marii cetati. Dincoace de ziduri, poporul ierusalimitean, calauzit de mai-marii sinagogii, era nedumerit. Ba chiar „...toata cetatea s-a cutremurat, zicand: Cine este acesta?“, asa cum ne incredinteaza Evanghelia dupa Matei. Dar de ce tocmai acum s-a cutremurat Ierusalimul, ca doar si in alte dati aparitia lui Hristos era insotita de minuni si semne ceresti? Textul evanghelic ne face sa credem ca, de fapt, fariseii si capeteniile sunt cei care s-au cutremurat! Si nu din pricina pildelor sau tamaduirilor lui Hristos, ci din aceea a entuziasmului popular cu care a fost intampinat. Sufragiul multimii, al necajitilor, leprosilor, ologilor, saracilor, dezmostenitilor soartei, al celor strafulgerati de adevarul credintei - asta a cutremurat Ierusalimul in dupa-amiaza acelui neuitat aprilie!


Bine au priceput fariseii: istoria chiar e pe cale de a-si schimba cursul! Masura omului tinde sa se plineasca, ca si Legea lor cea veche; Creatia se intoarce in baierele firii ei, dragostea incepe sa inunde pamantul intr-un altfel de potop - cel al Harului. Mangaietorul sade la portile inimii omului; peste mai mult de 50 de zile Se va pogori in forma de limbi de foc. Mai mult, iadul presimte si el, ca o vietate sireata, atacul ce i se va da, iar balamalele lui trosnesc; edificiul neputintelor omenesti, al pacatului imposibil de ispasit, se va prabusi curand, dezlegat din ferecatura minciunii. Este razmerita si zavistie mare in lumea duhurilor. Jos, pe pamant, oamenii parca au si ei o premonitie... Pacatul ancestral pare mai evident acum, de vreme ce s-a ajuns pana aici. Adica pana la a vedea - cu groaza! - ca parga istoriei omului nu e altceva decat moartea lui Dumnezeu, ca implinirea spirituala a lumii, dupa catastrofa prabusirii din Rai, sta in jertfa singuratica a Fiului Omului, Care singur va muri pentru toti...


Fara Invierea cea de a treia zi, totul e fara rost, oricat de frumoase ar fi cuvintele si faptele lui Iisus. Tot asa si in cazul nostru: oricate lucruri luminate am face, oricat de bine am vorbi ori am scrie, fara credinta si constiinta Invierii totul e zadarnic, totul e praf si cenusa. De aceea, dreptmaritori crestini, in aceasta Duminica, sa nu pregetam a ne duce la biserica - Ierusalimul nostru restaurat -  ca sa intampinam intrarea Domnului asa cum se cuvine; pentru ca Hristos - contemplandu-ne inimile - sa nu poata zice cu jale, ca odinioara, cand a plans la portile cetatii: „Daca ai fi cunoscut si tu, in ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tai“.


                                                                                           Razvan BUCUROIU
                                                                               Lumea credintei, anul II, nr. 4(9)

11 Mai 2012

Vizualizari: 10024

Voteaza:

Floriile 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Sergiu Dema Postat la 2010-03-22 05:53

    frumos :)

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE