Invatatura in Duminica Iertarii

Invatatura in Duminica Iertarii Mareste imaginea.

Să nu întorci faţa ta de la sluga Ta; când mă necăjesc degrab mă auzi!"

Cu aceste cuvinte pătrunse de durere filială, iubiţi părinţi, fraţi şi surori în Domnul, Sfânta Biserică, astăzi la dumnezeiasca slujbă de seară, se adresează către Dumnezeu. Şi fiecare dintre cei ce stau aici, fără îndoială, a simţit în inima sa aceste cuvinte ca pe o adresare personală a sa către Dumnezeu.

Nu întoarce faţa Ta, milostive Doamne, de la noi! - cerem toţi. Dar această milă a lui Dumnezeu noi trebuie să o merităm. La chemarea Bisericii noastre Ortodoxe ne-am adunat în această sfântă seară în biserică pentru ca în ajunul Postului Mare să cerem binecuvântarea lui Dumnezeu pentru intrarea cu vrednicie pe tărâmul rugăciunilor sporite şi al pocăinţei.

Ne-am adunat, pentru ca, după sfântul obicei, rânduit în vremurile de demult, închinându-ne unul altuia din adâncul inimilor noastre, să iertăm jignirile şi greşelile reciproce.

De acest lucru avem nevoie dacă vrem să trăim cu Domnul şi cât timp ne aflăm pe pământ, şi când ne vom muta în viaţa veşnică. Toţi ne dorim veşnica mântuire. Dar aceasta este cu putinţă numai în cazul, în care nu va exista în inima noastră supărare; nu va exista îndârjire reciprocă, a unuia împotriva altuia, osândire, ură reciprocă.

Este cu putinţă numai atunci când în inima noastră va fi pace - acest bun preţios şi sfânt, pe care ni-l dăruieşte Mântuitorul Hristos.

Dar pentru aceasta, aşa cum bine ştiţi toţi, trebuie şi să îi iertăm pe cei care ne-au jignit, şi să cerem iertare celor pe care noi cu voie sau fără de voie i-am nedreptăţit.

Altfel, zadarnice vor fi toate ostenelile noastre în postul care se apropie. Nu va primi Domnul numeroasele noastre metanii până la pământ dacă în inima noastră vor continua să existe supărarea pe fratele, răutatea şi duşmănia faţă de aproapele.

Nu va auzi Domnul nici rugăciunile noastre cu lacrimi şi nici suspinele noastre, înălţate către El ca să ne miluiască, dacă nu se ating de conştiinţa noastră cuvintele Mântuitorului: De veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc (Matei 6,14).

Domnul spune: „Iartă!" Atunci şi tu vei avea dreptul să îţi ceri iertare. Domnul spune: „Nu îl jigni, ci iubeşte-L pe aproapele tău!" Dar cât de des iubim numai pe unii dintre cei care ne înconjoară, iar alteori pe nimeni nu iubim! Vedem la oameni numai defectele lor şi în chip nemilos îi osândim.

Şi doar noi trebuie să ne iubim unul pe altul, căci această iubire, după cuvântul lui Hristos, este semnul distinctiv al adevăraţilor creştini: întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii (Ioan 13,35).

Ziua de astăzi, dragii mei, este ziua verificării maturităţii noastre duhovniceşti, ziua auto-verificării noastre aspre, în care vom vedea dacă suntem capabili să îl urmăm pe Hristos, împlinind toate poruncile Lui. Mulţi dintre noi din propria lor experienţă de viaţă ştiu bine că a ierta este mult mai uşor decât a cere tu însuţi iertare celui pe care l-ai jignit. Aici mândria noastră ne împiedică să recunoaştem că suntem vinovaţi.

Mulţi credincioşi iubesc această sfântă seară. Cu bucurie vin degrabă la biserică pentru a participa la ritualul iertării. Dar toţi, oare, îşi închipuie clar ce răspundere luăm noi asupra noastră? Căci, din păcate, nu rareori acest ritual înduioşător la unii dintre noi poartă nuanţa împlinirii formale a iertării reciproce.

Ne-am apropiat unul de altul, am rostit: „Iar-tă-mă!" - şi cu un zâmbet chiar ne-am sărutat, iar în inimă în acelaşi timp nimic nu s-a schimbat. Pica purtată, duşmănia, aceleaşi au şi rămas. Nu aceasta, dragii mei, aşteaptă Domnul de la noi. El aşteaptă ca în această sfântă seară să se deschidă inimile noastre pentru dragoste reciprocă sinceră. Aşteaptă ca, biruind cu ajutorul Lui mândria din noi, să găsim în noi putere şi cu inima curată şi cu sufletul deschis să ne apropiem de cel pe care l-am jignit şi să zicem: „Iartă-mă pentru Dumnezeu!"

Aşteaptă ca noi să smulgem din inimile noastre şi îndârjirea reciprocă, şi osândirea reci-procă, şi tot ceea ce ne întinează şi ne îndepărtează de Dumnezeu.

Dar suntem noi, oare, capabili să iertăm întocmai aşa cum cere dreptatea lui Dumnezeu?

Să ştiţi că nu are nevoie Dumnezeu de făţărnicia noastră. Dumnezeu are nevoie ca noi să fim gata - să nu osândim pe nimeni, afară de noi înşine, pe toţi să îi iubim şi tuturor să iertăm. Are nevoie de hotărârea noastră ca în postul, care începe deja mâine, să renunţăm la păcatele, pe care le-am acumulat, poate, de-a lungul multor ani.

Dacă cu această stare sufletească am venit astăzi aici, atunci putem uni vocile noastre cu sunetele corului bisericesc şi cu toată puterea posibilităţilor noastre duhovniceşti să strigăm către Dumnezeu: Să nu întorci faţa Ta de la sluga Ta... Eu sunt al Tău, Doamne! Şi Te rog, degrab mă auzi! (ci. Psalmul 142, 7).

Dar înainte de a cere iertare unul altuia, trebuie să cerem iertare Domnului pentru faptul că L-am răsplătit cu o aspră nerecunoştinţa şi pentru chinurile Lui de pe Golgota, şi pentru moartea Lui pe cruce, pe care El le-a îndurat pentru răscumpărarea păcatelor noastre. Pentru faptul că avem atât de puţină dragoste faţă de El.

Trebuie să cerem iertare Maicii Domnului, că pentru a noastră mântuire Fiul Ei a fost răstignit pe Cruce. Iar noi cu păcatele noastre îl răstignim în continuare, pricinuind răni şi inimii Sale de maică.

Trebuie să îi iertăm nu numai pe cei care sunt prezenţi aici, ci şi pe cei care se află în momentul de faţă departe de noi, şi pe cei care au plecat deja în veşnicie. Noi înşine trebuie să iertăm şi să îi rugăm şi pe ei să ne ierte pe noi. Iar Domnul va duce până la inimile lor pacea, pe care numai El o poate da. Şi această pace (a iertării reciproce) va vindeca şi sufletele lor, şi sufletele noastre.

Dă-ne, Doamne, să simţim astăzi pacea Ta binecuvântată, care se dă numai în cazul iertării reciproce sincere şi cordiale.

Să nu întorci faţa Ta... (cf. Psalmul 142, 7).

Un duh trist de rugăciune se aude în această adresare minunată a sufletului păcătos către Dumnezeu. Şi sufletele noastre suferă. Căci noi ne adunăm în zilele Postului Mare să ne curăţim sufletul nostru de tot ce este păcătos. Dar cât de mult este în noi tot ceea ce ne depărtează de Dumnezeu!

Şi totuşi - Dumnezeule milostiv, să nu întorci faţa Ta...! Deşi suntem foarte păcătoşi, totuşi noi Te iubim, noi către Tine năzuim! Noi suntem neputincioşi şi cu trupul, şi cu duhul - şi de aceea degrab ne auzi pe noi (cf. Psalmul 142,7)!

Omul este alcătuit din trup şi suflet, de aceea şi Postul Mare, care începe mâine, trebuie să fie îndoit. Pentru trup - înfrânare de la mâncarea de dulce, iar pentru suflet - înfrânare nu numai de la faptele rele, ci şi de la gândurile şi dorinţele rele.

Fiecare dintre noi să îşi cerceteze cu toată severitatea viaţa trăită. Inima noastră să înceapă să palpite din pricina conştiinţei păcătoşeniei noastre şi să strige: „Milostive, miluieşte-mă pe mine, cel căzut!". Ziua de astăzi a fost precedată de trei săptămâni de pregătire, în cântările şi rugăciunile cărora s-a dezvăluit înaintea noastră învăţătura Bisericii despre importanţa pocăinţei.

Noi trebuie să intrăm în post cu acea stare sufletească, în care toţi oamenii, cu care ne vom întâlni, să ne fie dragi şi simpatici, ca nişte fraţi.

Iar pentru aceasta mai întâi de toate fiecare să se cerceteze pe sine cu toată severitatea, cu toată cruzimea propriei şi dreptei sale judecăţi. Şi vei înţelege că, vai, cât de departe eşti de viaţa trăită după poruncile evanghelice şi nu ai niciun drept nici să te superi pe cineva, nici să te cerţi, nici cu atât mai mult să jigneşti pe cineva. Aşadar, dă zor mai iute ca în această zi, special rânduită de Sfânta Biserică pentru curăţirea conştiinţei tale, să te împaci cu toţi. Ia hotărârea ca de azi înainte să nu superi pe nimeni şi să nu te superi pe nimeni.

Te pregăteşti în Postul Mare prin plecarea genunchilor şi, poate, chiar cu lacrimi să îl rogi pe Domnul să te ierte. Iartă mai întâi tu!

Şi în încheiere şi eu din partea fraţilor vă rog pentru Domnul: iertaţi-ne şi nouă toate cu câte v-am jignit sau v-am supărat! In numele întregii obşti a sfintei noastre mănăstiri, tuturor deopotrivă, atât enoriaşilor, cât şi pelerinilor, celor apropiaţi şi celor de departe vă cer iertare dacă am greşit faţă de voi cu cuvântul, cu lucrul, cu gândul şi cu toate simţurile noastre sufleteşti şi trupeşti. Dumnezeu cu harul Său să ne ierte şi să ne miluiască pe toţi. Amin.

Arhimandrit Ioan Krestiankin

Predici la Postul Mare, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Predici la Postul Mare"

 

11 Martie 2016

Vizualizari: 1102

Voteaza:

Invatatura in Duminica Iertarii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE