Mantuirea prin iertare

Mantuirea prin iertare Mareste imaginea.

Randuit-au Sfintii Parinti la inceputul Postului sa citim textul cel mai profund si mai "revolutionar" in acelasi timp, incercand sa dam curs chemarii de a posti, a ne ruga, a ne infrana si a ne pocai mai mult. Ni se aminteste poate cel mai trist moment al intregii omeniri - Duminica Izgonirii lui Adam din Rai; totodata citim textul Evangheliei Iertarii, oare intamplator?.

"Adam, parintele intregii lumi, in rai a cunoscut desfatarea iubirii lui Dumnezeu, si de aceea, cand a fost gonit din rai pentru pacat, si s-a lipsit de dragostea lui Dumnezeu, amar a suferit; si cu mare suspin se tanguia in toata pustia. Sufletul sau era chinuit de gandul: "pre iubitul Dumnezeu am intristat"! Nu atata ii parea rau dupa rai si frumusetea lui, cat pentru ca se lipsea de iubirea lui Dumnezeu care, in chip nesatios, in fiecare clipa atrage sufletul catre Dumnezeu." (Sf. Siluan Athonitul)

Despartirea cred ca este cel mai trist lucru pe acest pamant, cu care niciodata nu ne-am obisnuit si nici nu ne vom obisnui; ci din contra, mereu este tot la fel de "sangeroasa"! O ruptura ce sfasie sufletul, face inima sa sangereze si suferinta pune stapanire pe om.

Cred si marturisesc ca tristetea aceasta nu a fost traita numai de Adam si Eva, ci si de Dumnezeu! Pe langa tanguirea lui Adam la poarta raiului, si Dumnezeu se caia de cele intamplate; din pacate insa, Dumnezeu "Caruia Ii pare rau de rautatile oamenilor" (rugaciunea lui Manase, Pavecernita Mare) continua sa Ii para rau; dar noi de cele mai multe ori ramanem indiferenti fata de tristetea Lui.

As vrea sa ramanem putin asupra celor spuse, dar ca sa intelegere mai bine trebuie sa ne amintim cateva amanunte din rai.

"Si l-a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau [.]; barbat si femeie i-a facut. Si Dumnezeu i-a binecuvantat, zicand: cresteri si inmultiti-va si umpleti pamantul si supuneti-l, si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate dobitoacele si peste tot pamantul". ( Facere 1, 27-28)

Aceasta binecuvantare insa, nu este retrasa de catre Dumnezeu dupa izgonirea din rai a celor doi, singurul lucru ce se schimba este faptul ca in "in dureri vei naste copii" (Fac. 3, 16). Deci, putem spune ca inca ne aflam sub binecuvantarea data de la inceputul creatiei; caci nasterea este mangaierea omului, facandu-l sa se simta vesnic prin copiii avuti.

In acelasi timp totusi, suntem si mostenitori ai pedepsei primite de stramosii nostri; pentru ca Adam nu a stiut sa-si asume responsabilitatea pacatului facut, iar neascultarea poruncii primite este acoperita de lasitatea ce pana astazi ne caracterizeaza. Ar fi bine ca intotdeauna sa stam cu smerenie in fata lui Dumnezeu, sa ascultam si sa ne recunoastem pacatului facute prin marturisirea lor fara echivoc.

Dar, pentru ca "bunatatea lui Dumnezeu nu pedepseste spre nimicire, ci spre indreptare" dupa cum spunea IPS Bartolomeu Anania, prin pastrarea binecuvantarii date in Rai, putem afla profunzimea iubirii cu care ne inconjoara Dumnezeu pana si astazi.

Pentru ca, asa cum sufera mama la despartirea de copilul ei atunci cand moare, tot asa a suferit (si sufera!) si astazi Dumnezeu cand un suflet -"un copil" de-al Lui!!!-, ramane mort, nu se intoarce la Casa Parinteasca. Si astfel, binecuvantarea de a avea copii cu tot ceea ce o caracterizeaza -bucuria nasterii, tristetea plecarii, suspinul absentei, nerabdarea revederii, starea de jertfa continua pentru el, iertarea cu care il intampini mereu si dorinta de a-i lasa ce ai mai bun mostenire- nu fac altceva decat sa ne dezvaluie CAT SI CUM ne iubeste Dumnezeu Intreit: Tatal, Fiul si Duhului Sfant!

Aici este binecuvantarea: in ocazia pe care o avem de a-L cunoaste in profunzime pe Dumnezeu avand posibilitatea ca prin aceste sentimente ce le traim la o scara mica, sa fie revelatia care ne umple golul existentei pe acest pamant cu sentimentele inaltatoare ce ne fac partasi Dumnezeirii.

Acum -cand Il cunoastem si pentru ca "iubirea desavarsita alunga frica" (1 Ioan 4,18)- ne putem cu usurinta cere iertare de cele facute. Iar iertarea ne este deja data, caci nu singuri am reusit aceasta, ci este ajutorul Lui "Cel ce dai intelepciune si pricepere celui care cere si nu treci cu vederea pe cel ce greseste, ci pui pocainta spre mantuire" (rugaciunea Cantarii celei Intreit Sfinte, Sfanta Liturghie).

"De veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel Ceresc. Iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre" (Matei 6, 14). Pacatuit-am toti inaintea Domnului, insa cerem si ni se da iertarea. De iertarea Lui depindea mantuirea mea, de iertarea mea depinde nu numai mantuirea mea, ci si mantuirea lui (a fratelui)!

Arhim. Siluan Visan

.

Despre autor

Siluan Visan Arhim. Siluan Visan

Senior editor
153 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2011

09 Martie 2016

Vizualizari: 4791

Voteaza:

Mantuirea prin iertare 5.00 / 5 din 2 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Stefan PopaPostat la 2013-03-16 07:51

    Unde eşti Adame? Omul care se ascunde de Dumnezeu ajunge în criză pentru că este adevărat că „Cel ce poate să vadă sfârşitul la care ajung deopotrivă toate nu are nevoie de alt învăţător pentru lepădarea grijilor vieţii”, potrivit învăţăturii Părintelui Iustin Popovici. Această viziune a zădărniciei creează deschiderea pentru răspunsul la chemarea nebună a lui Dumnezeu, chemare ce în mod straniu se aude prin strigătul aparent absurd al suferinţei. Aşadar, dorul dumnezeirii este cel mai greu de suportat de către om. Credincioşii, în special, călugării, pătrunşi de acest dor mistuitor, se roagă, zi şi noapte la Mântuitorul lor să vină să îi ia la El. Vino, Iisuse!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE