Duminica a III-a dupa Pasti, a mironositelor

Duminica a III-a dupa Pasti, a mironositelor Mareste imaginea.

Duminica a III-a după Paşti, a mironosiţelor

a) Ingroparea lui Hristos

Prima parte (v. Marcu 15, 42-47) a acestei pericope evanghelice ne dă prilejul de a vorbi despre cum s-a făcut această îngropare a Domnului şi de a-L slăvi pe Domnul pentru marea Sa bunăvoinţă pe care a arătat-o pentru mântuirea noastră.

Pentru un răstignit existau două „proceduri". Una, cea romană, spunea: trupul celui mort trebuie să rămână pentru mult timp pe cruce pentru a fi bătut de soare, de frig, de căldură, de vânt, şi pentru a veni corbii să-l mănânce. Cealaltă procedură, cea iudaică, spunea că cel răstignit trebuia îngropat în aceeaşi zi (v. Deuteronomul 21,23). Dacă nu era mort, i se zdrobeau fluierele picioarelor cu ciocanul, aşa încât să moară pe loc, sufocat (Gândiţi-vă cu câtă putere trebuiau să-i lovească pentru a le sparge oasele!).

După aceea, luau trupul cel mort (deoarece, fiind blestemat, nu trebuia să rămână pe cruce) şi-l aruncau în gheena focului (Matei 5, 22). (Era o vale la sud-est de Ierusalim, unde aruncau orice lucru necurat, chiar şi resturile de animale tăiate. Pentru ca atmosfera din jur să nu se polueze, ei ardeau aceste resturi şi focul acela era mereu aprins. De aceea se şi numea gheena focului.)

Cu Hristos, acum, trebuia împlinită ori procedura romană, ori procedura iudaică. Asta urma să hotărască Pilat, însă arhiereii şi ceilalţi voiau să se ţină propria procedură, deoarece doreau, încă o dată, să se răzbune pe Hristos şi să-L facă să sufere mai mult, şi să-I arunce trupul la gunoi. începuse şi sărbătoarea Paştelui şi nu se permitea într-o astfel de zi sfântă să fie pe cruce un astfel de răstignit. Le-ar fi întinat atmosfera.

S-au dus deci iudeii la Pilat şi l-au rugat să se respecte de data aceasta procedura iudaică. Iar Pilat le-a făcut pe plac. A trimis sol daţi pentru a-i termina pe răstigniţi, sfărâmându-le oasele. Au sfărâmat întâi oasele celor doi tâlhari şi apoi au mers la Hristos, însă au văzut că Acesta deja murise. Pentru a se asigura, un soldat I-a împuns coasta cu o suliţă şi îndată au ieşit sânge şi apă (v. Ioan 19, 34). Deoarece Hristos era deja mort, nu I-au mai zdrobit oasele, aşa cum profeţise şi Scriptura (v. Ieşirea 12, 46).

Soldaţii trebuiau să ia acum trupul Lui şi să-l arunce la gunoi, dar nu au apucat, deoarece nu doar aceştia au mers la Pilat, ci imediat după ei a mers şi Iosif din Arimateea, un ucenic ascuns al Domnului, şi l-a rugat să-i permită să ia trupul lui Iisus. Iar Pilat i-a permis (Ioan 19, 38). Un duş rece pentru răstignitori. Au aruncat la gunoi doar trupurile tâlharilor.

Iosif, împreună cu Nicodim, au coborât trupul lui Hristos de pe cruce, l-au înfăşurat în pânză curată, l-au aşezat pe o lespede mare, l-au curăţat de sânge, l-au uns cu arome (v. Ioan 19,40). Au înfăşurat capul cu năframa şi trupul Său cu alte pânze, cu panglici, l-au înfăşurat aşa cum este obiceiul de îngropare la iudei (Ioan 19, 40). Apoi l-au îngropat în mormântul care era aproape (v. Ioan 19, 42).

Gândeşte şi minunează-te: Hristos a murit, a fost înfăşurat, a fost îngropat în mormânt. Da, acolo, în mormânt a fost îngropat Hristos, Cel care a venit să ne mântuiască. în mormântul în care a fost îngropat bunicul nostru, tatăl nostru, mama noastră, acolo unde vom fi şi noi îngropaţi, S-a îngropat Dumnezeul şi Mântuitorul nostru. A intrat în mormânt pentru a învinge moartea cu moartea Sa, dăruindu-ne nouă viaţa cea veşnică, în timp ce noi intrăm în mormânt pentru a dobândi viaţa cea veşnică, care a izvorât din mormântul lui Hristos. „Ce vom răsplăti Domnului pentru toate cele făcute nouă? Dumnezeu fiind, S-a făcut om pentru noi. Fără de păcat, a urcat pe cruce pentru noi. Viaţă era şi S-a îngropat pentru noi. Lumină, şi S-a coborât în iad. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!" (Utrenia de duminică, Tropar, glas VII, traducere liberă).

b) Mironosiţele şi mormântul gol

Femeile care s-au dus să ungă cu mir trupul mort al lui Hristos nu s-au arătat în clipa de pe urmă (la ceasul îngropării Lui), dar au fost aproape de El de la începutul vieţii Sale publice. Luca scrie: Şi a fost după aceea că El umbla prin cetăţi şi prin sate, propovăduind şi vestind împărăţia lui Dumnezeu. Şi erau cu El cei doisprezece şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Măria, numită şi Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, şi Ioana, femeia lui Huza, un dregător al lui Irod, şi Suzana şi multe altele, care slujeau din avutul lor (Luca 8, 1-3). L-au urmat jelind până la Golgota (v. Luca 23, 27), ba chiar şi până la mormânt. Şi femeile care veniseră cu El din Galileea mergeau in urmă şi au văzut mormântul şi cum I-a fost aşezat trupul. Şi după ce s-au întors au pregătit miresme şi mirul, iar sâmbătă s-au odihnit după Lege (Luca 23, 55-56).

De cum s-a terminat obligativitatea odihnei de sâmbătă, seara, Măria Magdalena, Măria, mama lui lacov şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă (Marcu 16,1). S-au întors apoi în cămara de sus şi au aşteptat să se lumineze. Şi foarte de dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt în răsăritul soarelui (Marcu 16,2). Insă când au ajuns la mormânt, îşi spuneau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? (Marcu 16, 3). Vedeţi? S-au pornit să ungă trupul celui mort, fără să se asigure în prealabil că vor putea deschide mormântul. Insă au mers. N-au putut rămâne. Le împingea dragostea pentru Hristos. Şi de-ar fi găsit mormântul închis, ar fi stat şi-ar fi uns mormântul. Nu doar asta. In timp ce-ar fi putut cumpăra miresmele duminică dimineaţă, nu au făcut-o. Le-au cumpărat de cu seară, deoarece voiau să câştige timp, voiau să ajungă la mormântul preaiubitului lor Iisus cât mai repede cu putinţă. Iisus cel înviat le-a răsplătit cu dărnicie pentru această mare dorinţă a lor pe care o împlineau de dragul Lui. Au fost primele de pe pământ care au aflat de la înger despre învierea Sa din morţi. (Despre Naşterea Lui au aflat mai întâi păstorii, tot de la înger - Luca 2, 8-14.)

Dar ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată (Marcu 16,4). Şi apoi, intrând în mormânt au văzut un tânăr (înger) şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb şi s-au spăimântat (Marcu 16, 5). Cum să nu te înspăimânţi când vezi mormântul în care tocmai ai îngropat un apropiat al tău, gol, şi înăuntrul lui un tânăr necunoscut vorbindu-ţi? Dar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Pe Iisus Nazarineanul îl căutaţi, pe Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus (Marcu 16, 6). Acest înger a fost trimis de Domnul pentru a vesti mironosiţelor că Hristos a înviat, şi, pentru a le convinge, să le arate mormântul gol. Cu alte cuvinte, mormântul nu s-a deschis ca să iasă Hristos, ci s-a deschis pentru a se convinge mironosiţele că Hristos înviase - lucru care înseamnă că Hristos a ieşit din mormânt fără să-l deschidă. Dacă n-ar fi putut ieşi din mormânt fără să-l deschidă, n-ar fi fost Dumnezeu, aşa încât n-ar fi putut nici învia din morţi. Dar, pentru că era Dumnezeu, de aceea a şi înviat din morţi, de aceea a ieşit din mormânt fără să-l deschidă.

Ingerul, la porunca Domnului, a spus mironosiţelor: Mergeţi acum şi spuneţi ucenicilor Săi şi lui Petru că va merge înainte de voi în Galileea; acolo vă va aştepta, precum v-a spus (Marcu 16, 7). (Le spusese asta la Cina cea de Taină: Dar după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea - Matei 26, 32.) Era o zonă de pe Muntele Măslinilor, acolo unde se întâlneau galileenii când coborau de la Ierusalim. In conti-nuare, mironosiţele au ieşit de la mormânt, pline de frică şi de uimire (v. Marcu 16, 8).

Iarăşi zic: poţi să nu te îngrozeşti atunci când mergi la mormântul mortului tău pentru a aprinde o lumânare şi să-l vezi brusc pe cel mort acum viu în faţa ta, vorbindu-ţi?

Da, învierea lui Hristos este un fapt care provoacă şi frică, şi uimire, însă noi ne-am obişnuit cu aceasta, de aceea nu ne mai provoacă nici frică, nici uimire. Dar poţi să te obişnuieşti cu o astfel de întâmplare? Da, când suntem morţi, desigur, te obişnuieşti. Să fim deci înviaţi mereu din mormântul patimilor, pentru a trăi mereu acest eveniment măreţ şi îmbucurător, izbăvitor al lumii, aşa cum l-au trăit şi mironosiţele!

c) Arătările îngerilor şi ale lui Hristos

Ingerul care s-a arătat mironosiţelor şi le-a anunţat că Hristos a înviat (v. Marcu 16, 6) avea o prezenţă impozantă. Chipul său era ca fulgerul, iar hainele lui, mai albe ca zăpada (v. Matei 28,3). Tulbura, emoţiona, îi lăsa pe privitori fără glas. Şi intrând în mormânt au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb şi s-au înspăi-mântat (Marcu 16, 5). Dimpotrivă, arătările lui Hristos, în comparaţie cu arătările îngerului, erau cu mult „inferioare": nici chipul Său nu era ca fulgerul, nici hainele Sale ca zăpada, aşa încât să-i convingă din prima că a înviat din morţi. De aceea şi ucenicilor le-a fost destul de greu să-L creadă.

Sâmbătă seara, în ziua învierii Sale, ucenicii, de frică, erau încuiaţi în cămara cea de sus (v. Ioan 20,19). La lumina lumânărilor, comentau întâmplările amare pentru ei, moartea nedreaptă a învăţătorului lor. In acea clipă li S-a arătat Hristos (v. Luca 24,36). Aşa, simplu, fără să strălucească precum străluciseră îngerii. Insă, fiindcă ucenicii, de teamă, se încuiaseră în camera aceea, pentru a nu putea intra nimeni, L-au văzut brusc pe Iisus înaintea lor. L-au luat drept închipuire (fantomă) şi s-au înfricoşat (v. Luca 24, 37). Pentru că uşile erau încuiate, numai o fantomă ar fi putut intra în casă, nicidecum un om. Doar dacă acest om ar fi fost Dumnezeu. Şi Hristos intenţionat a intrat în cămara aceea cu uşile încuiate, adică într-un mod minunat, pentru a arăta ucenicilor că este acelaşi Iisus binecunoscut lor, Care a făcut înaintea lor atâtea minuni, pe care L-au văzut, de exemplu, noaptea păşind pe apă, şi atunci s-au înspăimântat, crezându-L o fantasmă, şi acum II văd în faţa lor înviat din morţi.

Pentru a-i convinge că nu este o fantasmă, le zice: Vedeţi mâinile şi picioarele Mele, că Eu însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale (Luca 24, 39-40). Inchipuiţi-vi-L pe Hristos arătând ucenicilor Săi găurile din mâini şi din picioare. O privelişte înfricoşătoare!

Ucenicii au rămas înmărmuriţi văzând acestea. încă nu credeau. Iar Hristos le-a cerut de mâncare, pentru a le dovedi că nu este o fantoma. Aveţi aici ceva de mâncare?, i-a întrebat (Luca 24,41). Şi I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure cu miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor (Luca 24,42-43). în sfârşit, au crezut că Cel Care este înaintea lor este Hristos Care a murit, a fost îngropat şi pe Care acum îl vedeau înaintea lor pe de-a-ntregul viu. Şi s-au bucurat (v. Ioan 20, 20).

Dacă Hristos li S-ar fi arătat într-un mod măreţ şi impunător, L-ar fi crezut imediat. însă nu a făcut-o. Nu voia să-i oblige cu lucruri exterioare, ci cu simplitatea Sa, cu smerenia Sa. Nu voia să le covârşească logica, voinţa, libertatea. Astfel, fără „violenţă", vrea Hristos ca şi noi, oamenii, să credem în El. De aceea, în timpul vieţii a făcut şi multe minuni, arătând puterea Sa dumnezeiască, dar prezenţa Lui era şi simplă, smerită, astfel încât oamenii ezitau să creadă că acest preasmerit Iisus era Dumnezeu, Cel Ce venise să-i mântuiască.

Când a fost nevoie de a Se arăta în măreţia Sa, în dumnezeirea Sa, a făcut-o într-un cerc foarte restrâns, în faţa celor trei ucenici ai Săi, Petru, Iacov şi Ioan, noaptea, pe ascuns, în vârf de munte (v. Matei 17,1), nu în templul cel mare al lui Solomon, care era înconjurat de mii de închinători. Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca Soarele, iar veşmintele I s-au făcut albe ca lumina (Matei 17, 2). Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Vedenia aceasta să n-o spuneţi nimănui, până când Fiul Omului va învia din morţi (Matei 17, 9).

Prima şi ultima oară când Se va înfăţişa public în toată slava Sa înfricoşătoare (v. Matei 25, 31) va fi în ziua celei de-a Doua Veniri. Va fi atât de mare şi de impozantă prezenţa Sa, încât toţi, şi fariseii, şi cărturarii şi cei ce L-au răstignit vor cădea şi I se vor închina ca unui stăpân şi Dumnezeu (v. Filipeni 2,10). Iată, El vine cu norii şi fiece ochi îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi din pricina Lui se vor tângui toate seminţiile pământului (Apocalipsa 1, 7). Vor jeli deoarece au respins un astfel de Dumnezeu înfricoşător. Vedeţi, dacă Domnul vrea, poate doar prin simpla Sa prezenţă impunătoare să-i facă pe toţi să creadă.

Şi deşi doreşte cu tărie ca toţi oamenii să creadă în El şi să se mântuiască, nu face nimic forţat, să frângă voinţa lor, ci lasă această alegere la dispoziţia lor. Toţi cei care cred în El cred liberi fiind, şi toţi cei ce nu cred - liberi nu cred în El. Liberi îl hulesc, dovadă a măreţiei Sale, a prezenţei Sale liniştite.

ARHIMANDRIT VASILIOS BACOIANIS
TAINE ŞI DESCOPERIRI ÎN EVANGHELIILE DUMINICILOR, EDITURA DE SUFLET SI EDITURA TABOR

Cumpara cartea "TAINE ŞI DESCOPERIRI ÎN EVANGHELIILE DUMINICILOR"

09 Mai 2016

Vizualizari: 1610

Voteaza:

Duminica a III-a dupa Pasti, a mironositelor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE