Nu va temeti de Inviere!

Nu va temeti de Inviere! Mareste imaginea.

Femeile mironosite voiau sa faca ceva pentru Hristos Cel rastignit. Si-au pus inima-n miresme precum Sfantul Apostol Pavel isi va pune inima in sclavul Onisim. Este extraordinar cand omul devine pentru om mireasma: sclavul Onisim devine pentru Apostolul Pavel mireasma, momentul culminant al sfinteniei, poate la fel de inaltator ca jertfa.



Prin Fecioara Maria, femeia devine fantana de viata, viata care izvoraste din coasta pipaita de Sfantul Toma.

Bucuria depaseste orice teama.

Si totusi, femeile mironosite erau cuprinse de frica si de uimire si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau. Minunat!

Mireasma Invierii nu poate fi adulmecata decat cu frica, uimire, teama.

***

Sunt imagini (fapte - realitati - sensuri, toata viata alergam dupa sensuri) care iti zguduie din temelie intreaga vesnicie. Trairea inseamna viata; relatia inseamna existenta. Viata este Darul lui Dumnezeu facut omului prin creatie, dar ce trebuie inmultit, asa incat existenta fiecaruia sa devina un dar al omului facut lui Dumnezeu. Vesnicia este (ras)crucea unde viata intersecteaza existenta.

Sfantul Teotim I, praznuit la 20 aprilie, in orice an, este episcop de Tomis (Constanta de azi), traitor la sfarsitul secolului al IV-lea - inceputul secolului al V-lea, contemporan si prieten Sfantului Ioan Gura de Aur. Istoricii Sozomeu si Socrate, Fericitul Ieronim, precum si Sfantul Ioan Damaschin consemneaza marturii definitorii despre Sfantul Teotim: era locuitor al Dobrogei, crescut in dragoste de intelepciune, bland, ospitalier, facand frigurile sa se moaie de caldura credintei si invatandu-i pe huni Psaltirea, barbat stralucit prin cucernicia si sfintenia vietii.

Exista o imagine care ar putea fi cuprinsa intr-o pictura ce ar deveni celebra, daca trairile ar putea fi pictate. Hunii (barbari cum ne obisnuisem sa-i numim) crezand ca Sfantul Teotim este foarte bogat, au vrut sa-l ia prizonier. L-au invitat pe tarmul marii, rugandu-l sa le vorbeasca. Unul dintre ei a pregatit o funie cu lat, s-a sprijinit in scut si a ridicat mana dreapta vrand sa arunce latul asupra sfantului. Minunea s-a produs ca un trasnet, asa cum au loc toate minunile: mana hunului a ramas incremenita, parca aratand cerul. A fost necesara interventia celorlalti huni pe langa Sfantul Teotim. Acesta s-a rugat lui Dumnezeu, cazand in genunchi, si hunul, slobozit din laturile nevazute, a sarutat mana sfantului privindu-l, cu multumire, in fata. Sunt laturi vazute si laturi nevazute. Unele dezleaga pe celelalte, intr-un univers deschis sintezelor culturale. Nu am cunostinte de existenta unui astfel de tablou: hunul (necrestinul) fata in fata cu sfantul, mana ramasa incremenita pe albastrul cerului, privirile celor doi incrucisate ca doua laturi (unul vazut, celalalt nevazut). Vesnicia inseamna si sa te dezobisnuiesti de cotidian. Pictorii sunt prea obisnuiti cu lateralele, cauta permanent unghiurile. (Pictorului Lantara, aflat pe patul de moarte in anul 1778, cineva i-a spus: Nu te teme, peste putin o sa-L vezi mereu pe Dumnezeu drept in fata. Pictorul, deloc incurajat, din obisnuinta, a intrebat murmurand: cum, din profil n-o sa-L vad niciodata?). Sfantul Teotim I este un sfant in care viata se intersecteaza cu existenta. El spunea: a-ti aminti permanent de Dumnezeu inseamna a trai, a-L uita pe Dumnezeu inseamna a muri.

***

Avem un inger care ne insoteste din mormant in mormant; din pantecele mamei in pantecele pamantului noi venim si plecam, ingerul nostru ramane ca o adiere a vesniciei, ca o umbra a Invierii. Femeile purtatoare de miresme isi ridica ochii pentru a vedea, jos, mormantul gol. Inca o data, orice ridicare inseamna vedere a celor de jos si orice coborare devine vedere a celor de sus.

Tanarul, imbracat in vesmant alb, le intampina pe femeile mironosite zicandu-le: nu va-nspaimantati! Este, poate, acelasi inger care-i poruncise Fecioarei Maria: nu te teme! Ingerii nu imbatranesc niciodata. Si Fecioara nu s-a temut, pe cand femeile mironosite au fugit de la mormant fiind cuprinse de un tremur si de o uimire si de o teama de nedescris. Pantecele Fecioarei devine nu doar loc de nastere, ci, mai ales, salas de Inviere! Prin Inviere, mormintele isi pastreaza fecioria. Mormintelor mosilor si stramosilor nostri, adormiti intru nadejdea Invierii, pastreaza fecioria acestui pamant. De la curajul Fecioarei Maria la teama, uimirea si tremurul Mariilor, Magdalenelor si Salomeilor de azi, Invierea este cea care da sens existentei. Paradoxul paradoxurilor evanghelice se produce iarasi: pregatite sa vina sa unga Trupul lui Iisus Cel Mort, femeile mironosite se tem de intalnirea cu Dumnezeul Cel Viu. Frica ne impiedica de multe ori sa ne intalnim cu cineva si intotdeauna sa-L intalnim pe Dumnezeul Cel Viu. Ne-am obisnuit sa vietuim in vecinatatea Dumnezeului pe care ne este bine si comod sa-L stim mort, acolo, in cer, departe, decat sa ne vesnicim in prezenta Dumnezeului Celui Viu. Cata dreptate avea Sfantul Apostol Pavel, spunand: Infricosator lucru este sa cadem in mainile Dumnezeului celui Viu (Evrei 10, 31).
Ne mintim total, ne amagim permanent si ne faramitam cumparand miresme si nespunand nimanui nimic.

Teama de Inviere ne face sa ne obisnuim prea mult cu moartea, ca negatie ridicata la gradul superlativ absolut. Ne este mai lesne a pasi din mormant in mormant decat a urca din duminica in duminica, din sarbatoare in sarbatoare. Cat de repede am uitat ca primele cuvinte de dupa Inviere, ale Mantuitorului, din mijlocul ucenicilor, au fost: Pace voua!

Asadar, nu va temeti de Inviere!

pr. Sever Negrescu

.

28 Aprilie 2014

Vizualizari: 520

Voteaza:

Nu va temeti de Inviere! 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE