REGASIRE

 REGASIRE Mareste imaginea.

Hristos a înviat! [Adevărat a înviat!]

Suntem în Duminica Mironosiţelor, a treia după Paşti, şi, din nou, iarăşi şi iarăşi, ni se descoperă taina învierii Domnului nostru Iisus Hristos, prin faptul că Biserica ne aduce martorii învierii, înaintea ochilor noştri duhovniceşti. Or, primii martori ai învierii n-au fost alţii decât femeile mironosiţe. Chiar înaintea Apostolilor, femeile mironosiţe L-au văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos înviat din morţi. De altfel, Evanghelia de astăzi ne descoperă faptul că femeile mironosiţe au devenit apostolii Apostolilor, în sensul propovăduirii învierii Domnului Hristos. Ele, care L-au văzut pe Domnul Iisus Hristos înviat din morţi, au şi primit poruncă să meargă şi să le spună Apostolilor, celorunsprezece, inclusiv lui Petru, că Domnul a înviat din morţi şi va merge în Galileea, aşa cum le făgăduise mai înainte. Aşadar, după ce duminica trecută i-a arătat ca martori pe Apostoli şi prin excelenţă pe Sfântul Apostol Toma, astăzi, Biserica ne descoperă alţi martori importanţi, cei dintâi, şi anume femeile mironosiţe.

Intotdeauna, noi trebuie să ne regăsim în ceea ce se rosteşte din Evanghelie, la fiecare Liturghie de duminică. Ne-am regăsit în Toma, duminica trecută, pentru că omul trăieşte toată viata lui cu îndoielile lui, mai mici sau mai mari, legate de Dumnezeu sau legate de semeni, legate de existenţa pământească şi de cea de dincolo de mormânt sau chiar legate de noi înşine, pentru că, de multe ori, reuşim să ne dezamăgim noi pe noi înşine. Câteodată, ne este frică şi de noi, pentru că vedem, în situaţii limită, ce reacţii avem şi ne îngrozim că există astfel de sentimente sau trăiri sau patimi în fiinţa noastră lăuntrică. Deci, dacă, duminica trecută, ne-am regăsit în Sfântul Apostol Toma sau în îndoiala lui, trebuie şi astăzi să ne regăsim în femeile mironosiţe, care s-au dus la mormântul Domnului Hristos, cu gândul să îl miruiască, să-L îmbălsămeze cu miruri de mare preţ, să-I încetinească degradarea trupească, pentru că mirurile de mare preţ aveau şi acest rost, de a opri degradarea, putreziciunea trupului.

Cea dintâi preocupare a lor era cine le va prăvăli piatra de la uşa mormântului, care era foarte mare. Şi, ajungând la mormânt, au găsit piatra răsturnată, iar un tânăr, înveşmântat în alb, un înger, le-a spus: „Căutaţi pe Iisus Nazarineanul? A înviat, nu este aici." Şi el le-a transmis porunca Domnului Hristos: „Mergeţi şi spuneţi Apostolilor că a înviat şi că va merge, înainte de voi, în Galileea, aşa cum v-a spus vouă!"

Este adevărat că astăzi este Duminica femeii creştine în general, însă, în realitate, este ziua Bisericii creştine, pentru că în femeile mironosiţe trebuie să ne regăsim toţi cei care facem parte din Trapul Domnului Hristos, adică din Biserică, pentru că ne spune Sfântul Apostol Pavel că: „voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte." (i Co iz, 27). Aşadar, de fiecare dată când venim la biserică, mai ales în duminici şi sărbători, trebuie să ne regăsim în femeile mironosiţe. In ce fel? Noi venim la biserică să ungem Trapul Domnului Hristos cu miruri de mare preţ. Ce înseamnă mir de mare preţ? Sfinţii Părinţi ne învaţă că mirai de mare preţ, atât al femeilor mironosiţe, cât şi al femeii care a uns picioarele Mântuitorului, înainte de patima Sa, nu este altceva decât mireasma rugăciunii. Aşadar, noi, când venim la biserică, acest rost îl împlinim: ne propunem şi ne străduim să ne rugăm şi ne rugăm! Mai mult decât la casele noastre, trebuie să aducem rugăciune lui Dumnezeu, miros de bună mireasmă, aşa cum spunem la binecuvântarea tămâiei. Noi îi aducem miros de bună mireasmă lui Dumnezeu prin rugăciunea noastră, aşa cum este ea, mai multă sau mai puţină, mai superficială sau mai profundă.

Găsim piatra prăvălită de la uşa mormântului, pentru că uşile Altarului sunt deschise şi mormântul Domnului Hristos ni se înfăţişează. Sfânta Masă, pe care noi slujim, preînchipuie mormântul Domnului Hristos, iar uşile împărăteşti sunt deschizătura mormântului, care a fost acoperit, odinioară, dar pe care Dumnezeu, prin înger, l-a deschis şi l-a deschis chiar mai înainte, la răstignirea Lui, prin despicarea catapetesmei în două, astfel încât avem acces la tainele lui Dumnezeu, iată, la taina sfântului mormânt şi la taina învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Cine este îngerul? Nu este altul decât preotul, care-L slujeşte pe Dumnezeu, cu timp şi fără timp, şi o şi spune, în cadrai Sfintei Liturghii, atunci când ridică mâinile către cer: „Noi, care pe heruvimi, cu taină, închipuim, şi făcătoarei de viaţă Treimi, întreit-sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm!" Cei care tâlcuiesc, liturgic, ceea ce se întâmplă la slujba Utreniei, din ziua de duminică, ne demonstrează acest lucru foarte clar. In fiecare duminică, la Utrenie, preotul nu citeşte Evanghelia din faţa sfintelor uşi, ci o citeşte de pe laterala sfintei mese, preînchipuindu-1 pe îngerul Domnului Hristos care vesteşte învierea, pentru că Evanghelia care se citeşte duminica, la Utrenie, este una dintre cele unsprezece Evanghelii ale învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Iată cum Sfinţii Părinţi au gândit Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, cele şapte laude ale Bisericii, tainele Bisericii! Toate au fost gândite pe temei scripturistic şi în relaţie cu viaţa Domnului nostru Iisus Hristos, mai ales cu pătimirea, moartea, învierea Lui şi, bineînţeles, cu înălţarea Lui la ceruri şi şederea de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, pentru că toate acestea sunt fapte pe care Dumnezeu Ie-a făcut şi le-a lucrat, pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Dacă am trăi cu adevărat în biserică, dacă am fi atenţi la slujbele Bisericii şi mai ales la slujba Sfintei şi dumnezeieştii Liturghii, am înţelege opera de mântuire a Domnului nostru Iisus Hristos, Care a venit, ne-a propovăduit evanghelia împărăţiei cerurilor, S-a jertfit pe Sine, a murit şi a înviat şi S-a înălţat la ceruri, ca şi noi, împreună cu El, să murim, să înviem şi să ne înălţăm de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, unde ne-a fost nouă pregătit loc, dintotdeauna.

Acestea fiind zise, aş vrea să adaug că n-am venit la întâmplare în parohia dumneavoastră! Dintotdeauna, legătura noastră cu familia părintelui Ioan Taloş a fost specială şi, mereu, am găsit câte ceva care să ne unească şi mai mult, să ne apropie şi mai mult, pentru că aceasta doreşte Dumnezeu de la oameni: sa trăiască în unitate, în comuniune, şi nu în alta decât aceea a Sfintei Treimi, pentru că Sfânta Treime este comuniunea supremă, desăvârşită, este comuniunea de iubire dintre cele trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Am venit, astăzi, să-l botezăm pe primul nepot al părintelui Ioan, părintele dumneavoastră duhovnicesc, pe copilul Larisei şi al lui Marius, pe nepotul lui Marcel şi aflui Tudor. Emoţiile noastre sunt deosebite şi aş vrea să-i încredinţez pe părintele Ioan, pe doamna preoteasă şi pe copiii dânşilor de faptul că sunt nişte oameni deosebiţi şi că, aşa cum am auzit în Evanghelia din duminica trecută, Dumnezeu i-a ales, nu dumnealor L-au ales pe El, aşa cum Dumnezeu ne-a ales pe noi toţi, creştinii, popor ales şi neam sfânt. Deci, Dumnezeu v-a ales, părinte Ioan şi doamnă preoteasă, Larisa şi Marius, Marcel şi Tudor, fiecare în slujirea lui, pe care tot Dumnezeu a ales-o, dumneavoastră doar aţi conlucrat cu EL Această sinergie este necesară. Viaţa noastră capătă sens dacă conlucrăm cu Dumnezeu şi cu planul Lui în ceea ce ne priveşte. Dacă vom conlucra cu Dumnezeu şi ne vom regăsi în planul Lui, viaţa noastră capătă sens, consistenţă, rost şi finalitate, iar noi vom ajunge să ne dăm seama, poate după ani şi ani, după experienţe mai bune sau mai rele, că este exact ceea ce ni se potriveşte nouă. Ceea ce Dumnezeu ne-a pregătit este exact ceea ce ni se potriveşte cel mai bine şi ceea ce ne-am dorit cel mai mult.

Aşadar, părinte Ioan şi doamnă preoteasă, fiilor şi fraţilor, Dumnezeu v-a binecuvântat şi se vede, dar aceasta presupune şi responsabilitate pe măsură! Dumneavoastră ştiţi prea bine şi aţi ştiut dintotdeauna că noi, neamul preoţesc, avem un rost special în lume, acela de a-L propovădui pe Dumnezeu, cu timp şi fără timp, dar, în acelaşi timp, pereţii casei preotului sunt de sticlă. Ne spune Sfântul Apostol Pavel, la un moment dat, că „pe noi, apostolii, Dumnezeu ne-a arătat ca pe cei mai din urmă oameni ca pe nişte osândiţi la moarte..., ca gunoiul lumii am ajuns, lepădătura tuturor..." (1C0 4,9-13) Uitaţi-vă, în mass-media, ce se întâmplă astăzi, cât de huliţi sunt preoţii şi arătaţi cu degetul! Cât de huliţi sunt preoţii şi Biserica noastră! Se împlineşte cuvântul Sfântului Apostol Pavel. Aşa a fost şi odinioară, acum două mii de ani. Nu poate să fie altfel acum! Eu ştiu, părinte, că nu este uşor, ci este greu! Nu este uşor să clădiţi biserică de ziduri şi nici biserică de suflete! Este greu, dar Dumnezeu este Atotputernic, iar neputinţele noastre se împlinesc în atotputernicia Lui.

Să ajute Bunul Dumnezeu, iubiţii mei, să ne vedem în asemenea împrejurări, din ce în ce mai frumoase, din ce în ce mai luminoase, din ce în ce mai bucuroase! Dar şi dacă sunt umbrite de suferinţă, şi-atunci, mai ales atunci să ne unim, aşa cum ne doreşte Dumnezeu, uniţi în aceeaşi Biserică, împărtăşin-du-ne din acelaşi potir, precum ne rosteşte Sfântul şi Marele Vasile, în Liturghia pe care aţi auzit-o în Postul Mare: „iar pe noi, pe toţi, care ne împărtăşim dintr-o pâine şi dintr-un potir, să ne uneşti unul cu altul, prin împărtăşirea aceluiaşi Sfânt Duh!"Amin!

ARHIM. DUMITRU COBZARU
AMVON, EDITURA DOXOLOGIA

* Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva", Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj, 26 aprilie 2015.

Cumpara cartea "AMVON"

09 Mai 2016

Vizualizari: 293

Voteaza:

REGASIRE 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE