Predica la Duminica Orbului

Predica la Duminica Orbului Mareste imaginea.

Frati crestini,

Acei care credem ca invatatura Domnului nostru Iisus Hristos e o revelatie, marturisim si credem de asemenea, ca si viata si felul cum a trait-o El e o revelatie. Prin urmare, noi, crestinii, avem in persoana intemeietorului credintei noastre crestinesti o indoita vadire a tainelor ceresti: mai intai in ceea ce priveste invatatura, apoi, chipul vietii celei ceresti. Pentru ca Domnul nostru Iisus Hristos nu s-a marginit numai in a aduce invatatura Sa dumnezeiasca, ci El si traia ceea ce invata. Predica sfintenia si indemna pe oameni sa o dobandeasca, dar, mai intai, El Insusi era sfant. Si de aceea invatatura Lui era vie si izvor viu de viata, pentru ca o traia El mai intai. In ceea ce priveste invatatura si viata, Domnul nostru Iisus Hristos, putem zice, cu dreptul, ca e Cuvantul Intrupat.

Daca Domnul nostru Iisus Hristos a invatat, ca sa "iubim pe vrajmasii nostrii si sa binecuvantam pe cei ce ne blastama, si sa facem bine celor ce ne urasc, si sa ne rugam pentru cei ce ne nedreptatesc si ne prigonesc” (Matei V, 44), apoi a trait El mai intai acest adevar. Acest nou chip de trai fratesc si de dragoste fata chiar si de dusmanii nostri, care s-ar parea o ciudatenie si de neinfaptuit, ne-a fost pilduit in chip concret de catre Insusi revelatorul acestui nou program de viata omeneasca. Domnul nostru Iisus Hristos a mers pana acolo cu iubirea Sa fata de dusmani, incat a iertat si pe acei care L-au rastignit, iar cat a trait a facut bine celor care L-au urat. Dovada cea mai vadita o avem chiar in Evanghelia de astazi, in care se istoriseste minunea vindecarii unui orb din nastere, pe care a savarsit-o Domnul nostru Iisus Hristos, imediat dupa cea mai vadita ura care s-a putut arata contra Lui. Si anume, ne spune Sfanta Scriptura ca "invatand Iisus in templu, au luat iudeii pietre, ca sa arunce in El. Iisus insa S-a ferit si trecand prin mijlocul lor, a iesit din biserica si s-a dus mai departe... si trecand a vazut un orb din nastere... caruia, dupa cum ati auzit din citirea Sfintei Evanghelii, i-a dat vedere” (Ioan VIII, 59; IX, 41). Prin urmare, vedeti in ce imprejurari a facut unui fiu al poporului ebreu cel mai mare bine, savarsind o minune, caci "din veac nu s-a auzit sa fi deschis cineva ochii vreunui orb din nastere”.

Cu toata aceasta vadita bunatate, dusmanii care-si aveau sufletul plamadit cu aluatul satanei, nu si-au schimbat ura in dragoste, ci impietrindu-se in dusmania lor, au cautat sa nege faptul vindecarii orbului din nastere. Sarmanii, orbiti ei de ura, cautau sa orbeasca si pe altii. Caci, chemand pe orbul caruia Iisus i-a dat vedere, cautau sa-l convinga ca n-a fost orb si apoi a vazut, ci din nastere el vedea! Orbirea lor in urma a mers mai departe, ca au chemat pe parintii tanarului si i-au intrebat: "Acesta-i fiul vostru de care ziceti ca s-a nascut orb?” Nu stiau ce sa faca, pentru a nega binele pe care il facuse Iisus Hristos unui concetatean al lor!!

Prin aceasta minune a vindecarii orbului din nastere si prin aceasta neastamparata zvarcolire de ura in a se nega minunea, putem observa cum aievea s-au implinit cele spuse de Mantuitorul: "Ca cei ce nu vad sa vada, iar cei ce vad, sa fie orbi” (Ioan IX, 39). Caci orbul care nu vazuse niciodata nimic, acum vede, si acest orb care nu stia pentru ca nu vazuse scrise fagaduintele venirii Mantuitorului, acum, intreband pe Cel ce-i daduse lumina, "cine-i Doamne, Fiul lui Dumnezeu, ca sa cred in El?”, i se spune: "L-ai vazut, si cel ce graeste cu tine, Acela este”. Iar el a zis. "Cred, Doamne!” Si s-a inchinat Lui. Pe cand fariseii, cei ce vedeau cu ochii acestia trupesti, vroiau sa fie orbi, sa nu vada minunea vindecarii, si ei care vazusera cum cele scrise despre Mesia erau intrupate in Iisus Hristos, totusi acum preferau sa nu vada si sa fie orbi.

In fata acestor lucruri pare ca ne cuprinde o revolta sufleteasca, nu de razbunare, caci pentru aceasta nu ne ingaduie nici distanta istorica, dar mai presus de toate, nici pilda Mantuitorului, insa sufletul fierbe in noi de o legitima intrebare: De ce atata ura contra Domnului nostru Iisus Hristos? Pentru ce oare dusmania i-a orbit atat incat sa nu vada lucrurile cele mai vadite, care izbesc simturile, faptul brut? Care sa fie pricinele acestei orbiri voite, contra careia protesteaza toti cei ce au o constiinta fie ea cat de ingenunchiata?

Raspunsul este foarte simplu: Interesul fariseilor de a nu scapa ca tot poporul sa creada in Iisus Hristos, si astfel ei sa ramana fara credinciosi. Interesul acestor conducatori religiosi ai poporului ebreu, de a nu ramane care cumva ei fara ascultatori, caci prin aceste minuni Iisus atragea de partea sa majoritatea ebreilor. Interesul fariseilor, ca toti sa creada cum cred ei si ca religia lor sa fie singura ascultata. Asa ca interesul nega. Interesul orbea. Interesul omenesc ori de cate ori intervine in cele religioase, orbeste. Ori de cate ori se cauta o intelegere a problemelor vietii religioase prin prisma interesului nostru, gresim. Egoismul nu se poate impaca niciodata cu jertfa de sine pe care ti-o cere indeosebi crestinismul si atunci orbeste neaga credinta. Pentru ca aplicand interesul nostru egoist in cele ale credintei, ajungem ia o rasturnare, de la inceput, a ierarhiei valorilor, punand omenescul mai intai si apoi divinul, ori firesc lucru e ca intai sa fie Dumnezeu si apoi omul... Si ceva mai mult, amestecand acest interes omenesc in cele ale religiei, nu ajungem decat la o marginire si la o coborare a religiei la puterile si nazuintele noastre. Ori, dorintele care ne mana pe noi fiind vinovate, se intelege ca si religia noi o vom adecva poftelor noastre. Si iata orbirea e gata. Negam adevarul absolut, in favoarea dorintelor noastre vinovate.

Fratilor, oare nu care cumva acest interes omenesc, egoist, in cele ale religiei il are si o parte din lumea noastra de astazi? Oare nu care cumva si acum o parte dintre noi mergem cu aceasta orbire in cele ale credintei si cautam sa negam faptele cele mai vadite si adevarurile cele mai de nezdruncinat?

Nu care cumva sunt unii care, in interesul de a face ceea ce e permis si ceea ce nu e ingaduit de morala crestina, privesc pacatul ca pe o bagatela, ca pe ceva care nu prezinta atata insemnatate? Si aceasta o fac in interesul de a-si adormi cugetul si a putea faptui cele mai negandite pacate?... Oare nu observam noi ca in aceasta tratare cu indiferenta a pacatului apare interesul omenesc, care aduce o orbire in cele ale credintei, facandu-ne sa nu deosebim pacatul de virtute? Noi oamenii manati de duhul rapirii, de interese, de placeri si petreceri cautam sa ne facem gusturile noastre si ale diavolului si pentru aceasta negam virtutile care ne supara, negam credinta crestina care ne indeamna pe caile sfinteniei. Caci, manati de interesul de a trai asa cum voim noi, dupa poftele inimii si ale simturilor noastre, noi nu ne-am oprit numai in a arata ca pacatul nu e cine stie ce si poti sa-l faci ori nu, ci acelasi interes al poftelor noastre ne mana mai departe in a nega o viata viitoare, deci in a tagadui ca exista o rasplata si o pedeapsa a pacatelor. Prin urmare, in zadar ar fi sa ne mai trudim pentru a ne pregati in sfintenie, caci viata se granituieste cu ceea ce vedem acum! Deci cu atat mai mult poti sa traesti cum iti dicteaza inima si cum te inferbanta poftele! Iata unde ne-a dus interesul egoist si interesul omenesc in a explica cele ale credintei! Dupa cum observati, la o completa orbire sufleteasca. Interesul omenesc in cele ale credintei duce pana acolo, ca invatatura Bisericii sa o dea dupa oameni, iar nu cum ar trebui, ca oamenii sa se dea dupa invatatura ei cea sfanta.

Interesul egoismului omenesc in cele ale credintei duce la o noua formare de religie, la o religie a dorintebr, a poftelor omenesti. O religie in care asezam drept idoli dorintele noastre. Si astfel am ajunge sa avem o religie a ceea ce ne place noua, a ceea ce ne izbeste imaginatia si gadila simturile noastre. Dar prin aceasta interesare omeneasca si explicare a credintei potrivit dorintelor noastre, noi vom cadea, fratilor, in greseala fariseilor, care am vazut ca i-a dus la orbire sufleteasca. Nu mai caut sa arat cu amanuntime partea ridicola a fariseilor care cautau sa tagaduiasca faptele cele mai vadite, si nici asupra pacatului celui mare, ca nu au urmat adevarul si virtutea, dar fie ca aceasta lectie istorica sa ne serveasca noua drept invatamant.

Si ceva mai mult, noi fiind stapaniti de acest interes egoist in cele ale religiei, nu facem decat sa imitam pe pagani, care, dupa cum spune un fericit scriitor bisericesc – Fer. Augustin: "ei aveau zei incestuosi, adulteri si plini de patimi si dorinte vinovate, pentru a-si justifica traiul lor”. Ei isi creasera pe acesti idoli, pentru a le patrona interesele unor nazuinti vinovate, si pe care nu le-ar fi indreptatit nici cel mai elementar bun simt. Iata unde duce interesul omenesc in cele religioase, la divinizarea patimilor, carora le slujesc apoi cu un fanatism orb.

Aceasta indumnezeire a patimilor si slujirea lor o observam si la multi dintre noi, care neaga invatatura Bisericii, pentru ca sa poata apoi in voie sa slujeasca lui mamona si placerilor lui. Ei se impotrivesc crestinismului, pentru ca el este acela care predica si indeamna la virtute, pe cand ei vor sa pluteasca in ale lumii valuri si in voia poftelor trupesti.

Iata adevaratul motiv pentru care foarte multi dintre contemporanii nostri cauta sa fuga de a asculta de invatatura Bisericii, care le pune inainte un program de viata cumpatata, virtuoasa, departe de orice zburdalnicie dupa placeri zanganitoare si izvoratoare de pacate. Caci, daca lumea ar asculta si si-ar orandui viata dupa invatatura cea crestineasca sufletul ar valora mai mult decat trupul, nu pentru a distruge pe unul in favoarea celuilalt, dar pentru a pretui pe fiecare dupa valoarea pe care o are. Iar in ce priveste stiinta, nu i-ar da o exagerata importanta, care a dus la negarea celorlalte valori sufletesti, ci morala ar trebui sa o premearga si sa o insoteasca.

Cat despre petrecerile nesabuite, insotite de imoralitati sau predispunatoare catre asa ceva, nu poate fi vorba sa ispiteasca macar sufletul crestinului adevarat. Cine asculta de Hristos, nu e rob pacatului, nu se inchina la idolii dorintelor noastre impatimite, ci e inger in trup, e slujitorul lui Dumnezeu. Si cine slujeste lui Dumnezeu, slujeste celor mai inalte si fericitoare idealuri pamantene, caci ce ideal si ce fericire mai mare poate fi, decat ca noi, creatura, sa ne inchinam Creatorului, iar nu cum ne-au adus interesele patimilor noastre, pana la orbirea ca noi oamenii, regi ai creaturei, sa ne inchinam altor creaturi menite sa fie supuse noua.

Si vai! unii se inchina pana si materiei neinsufletite, aurului!! Iata cum, fratilor, acei dintre noi, care se abat de la invatatura crestina, de la lumina vietii, ajung sa fie orbi in viata, cu toate ca, pe cand erau crestini, vedeau. Iar acei dintre oameni, care s-au trezit din amorteala pacatului si s-au zbatut sa treaca din noaptea pacatelor la lumina invataturii crestine, capata vederea pentru viata cea adevarata. Asa ca si astazi, ne este dat sa observam cele spuse de Mantuitorul: "ca cei ce nu vad sa vada, iar cei ce vad sa fie orbi”.

Despre aceasta orbire a celor ce vad si luminare a celor orbi din vremea noastra ar mai fi mult sa vorbesc si sa va arat cum in foarte multe cazuri bantuie printre contemporani aceasta orbire, tocmai la acei care se cred ca vad si, de asemenea, cum multi din acei ce erau socotiti orbi, acum vad. Timpul nu-mi ingaduie, si n-as vrea nici sa va obosesc prea mult, insa iarasi nu e bine sa ramanem la mijlocul drumului, lipsindu-ne de bucuria lucrului implinit.

Si atunci, ingaduiti-mi macar sa constat cum multi dintre intelectualii nostri, multi dintre filosofi care se socot ca-s cunoscatori ai tainelor vietii si ageri vazatori in a prinde, zic ei, sensul vietii, tocmai acestia fiind impaunati de o incredere in ei, nesocotesc pe urzitorul acestei lumi. Si in ceea ce priveste credinta in Dumnezeu, multi sunt sau panteisti, sau atei, sau pagani in formulari de religii in afara de cea crestina. Si iata cum, tocmai unii din acei pe care-i credeai ochii societatii, tocmai aceia sunt orbi.

Pe cand acei ce nu au auzit pana acum de crestinism, si nu s-au bucurat de o cultura atat de luminata, dar care auzind abia acum de invatatura lui Hristos o primesc ca pe lumina cea adevarata, si ei din orbi devin vazatori ai vietii celei adevarate. Tot in randul acelora care au pretentiunea ca vad, dar care sunt orbi, putem socoti si pe toti sectantii zilelor noastre. Ei se cred ca oameni luminati si vrednici de a conduce la mantuire si pe altii - prin explicarile Scripturii pe care socotesc ca numai ei o lamuresc cu adevarat! - insa ei nu-s decat fiii intunericului, orbii care nici pe ei nu se mantuiesc, dar si pe altii vor sa-i atraga la pierzare. Pe cand credinciosii Bisericii noastre, pe care ei ii socot orbi, tocmai ei sunt acei care vad, ca unii care, ascultand de invatatura si oranduielile lasate de Hristos, primesc cu adevarat lumina din lumina lui Iisus.

Frati Crestini,
Prin cele ce am vorbit eu astazi, am reusit, poate, ca sa ridic numai un colt din perdeaua care acopera vederea multora dintre noi, ramanand de datoria fiecaruia crestin, sa vada daca el are sau nu aceasta perdea care ii intuneca privirea lui cea sufleteasca. Si daca va veti vedea imbroboditi cu aceasta perdea, convinsi fiind de urmarile rele ale acestei orbiri sufletesti, nu ramane decat sa cautam sa dobandim lumina cea adevarata, care este Hristos, "lumina lumii”. Si atunci, de vom dobandi lumina din lumina lui Hristos, nu vom mai umbla cu opaitele luminii lumii acesteia si cu focul dorintelor si intereselor noastre egoiste cautand sa explicam cele ale credintei, potrivit dorintelor noastre. Si ceva mai mult, nu ne vom stradui ca sa inlocuim pe Soarele Hristos, cu flacara slaba a puterilor omenesti... Atunci vom fi imbracati in haina de lumina si in vestmantul adevaratei fericiri, dupa care atata suspinam. Pana vom ajunge atuncea, va trebui ca vesnic sa ne rugam impreuna cu psalmistul ca: Prin lumina lui Dumnezeu sa vedem lumina. Amin.

Protos. Dr. Vasile Vasilache

(din volumul "Dumnezeu este Lumina" - Predici rostite la Catedrala mitropolitana din Iasi intre anii 1935-1939)

14 Mai 2012

Vizualizari: 1916

Voteaza:

Predica la Duminica Orbului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE