Duminica Ortodoxiei

Duminica Ortodoxiei Mareste imaginea.

Praznicul Ortodoxiei nu este o sarbatoare fixa transferata in ciclul mobil, ci ea a fost nemijlocit instituita, pentru a fi serbata in prima duminica din Postul Mare, de catre patriarhul Metodie al Constantinopolului cu prilejul celei de-a doua restaurari definitive a sfintelor icoane, pe 11 martie 843. Aceasta sarbatoare solemna, cea mai importanta dintre comemorarile dogmatice repartizate in cursul anului liturgic, nu s-a generalizat insa imediat, impunerea ei definitiva fiind atestata abia in secolul XI. La Constantinopol, dupa o Panihida tinuta la biserica din Vlaherne si dupa privegherea de seara se facea o lunga procesiune pana la Sfanta Sofia, unde se celebra Liturghia, la sfarsitul careia patriarhul oferea la patriarhie un mare banchet oficialitatilor Bisericii si Imperiului. Aceste festivitati erau un prilej de adunare a unui mare numar de "monahi si de laici veniti din provincii, marcand astfel puternic sfarsitul primei saptamani a postului.

Praznicul Ortodoxei s-a suprapus peste vechea comemorare a profetilor Moise, Aaron si Samuel, pe care Typikon-ul Marii Biserici o indica drept singura praznuire a primei duminici din Postul Mare55, atestata cel putin in epoca patriarhului Gherman al Constantinopolului (+ 740), fiindca sub numele sau gasim in unele manuscrise un canon imnografic in cinstea profetilor. Potrivit Kontakarion-ului de la Patmos 213 (secolul XI), Postul Mare era plin odinioara de comemorari biblice: in Saptamana a II-a era comemorat Noe, in Saptamana a IV-a jertfa lui Isaac si Isaac insusi in vinerea Saptamanii a V-a, astfel ca aceste praznuiri corespundeau lecturilor din cartea Facerii. Typikon-ul Marii Biserici nu face insa decat aceasta singura aluzie la Vechiul Testament in timpul Postului Mare, a carei origine, dupa Karabinov, ar fi mai putin lectura cartii Facerii, cai o amplificare a pericopei evanghelice citite la Liturghia acestei duminici (In 1, 44-52), unde se face limpede aluzie la profeti. Aceasta ar apartine unui vechi sistem de lecturi biblice, potrivit caruia Evanghelia dupa Ioan se citea in timpul Postului Mare, iar nu in timpul perioadei Penticostalului. Oricare ar fi motivele instituirii ei, aceasta sarbatoare a prorocilor se potrivea perfect cu prima saptamana din Postul Mare si cu atmosfera vechi-testamentara a sistemului lecturilor. In chip fericit ea n-a fost cu totul suprimata de sarbatoarea Ortodoxiei, ramanand in imno-logie legata de aceasta intr-un mod armonios si pertinent din punct de vedere teologic, intrucat profetii figurau anticipat intruparea pe care o manifesta icoanele:

 

"Stralucit-a harul adevarului si cele ce de demult s-au preinchipuit umbros, acum s-au savarsit aratat. Caci iata Biserica, pe care o insemna mai inainte chipul cortului marturiei si care tine credinta dreapta [ortodoxa], se imbraca ca si cu o podoaba mai presus de lume cu icoana dupa trup al lui Hristos; ca tinand icoana Celui pe care-L cinstim, sa nu ratacim ...".

 

Sfantul Ioan Damaschinul semnala deja, in discursurile sale despre icoane, analogia ce exista intre acestea si vedeniile prorocilor; acestia n-au privit vedeniile care le-au fost date cu ochii sensibili, ci cu "ochi duhovnicesti", ca si apostolii pe Tabor, si au vazut "icoane" ale lui Dumnezeu, nu fiinta Sa. Ca intreaga Lege si prescriptiile sale, aceste vedenii care anuntau tipologic bunurile viitoare erau "imagini" a ceea ce avea sa fie dezvaluit pe deplin prin intrupare. Dupa sfasierea perdelei templului, prefigurarile s-au destramat si vedeniile profetilor au fost inlocuite de icoane: reprezentari analogice si actualizare efectiva a prezentei ipostatice a Cuvantului intrupat si a sfintilor. Vedeniile profetilor, ca si cele ale lui Moise, Isaia sau Iezechiel, erau prefigurari ale intruparii "Icoanei naturale a Tatalui", pe care o reproduce imaginea sacra crestina; astfel, ele pot fi privite drept icoane ale acestor icoane, iar prorocii pot fi celebrati impreuna cu sfintele icoane in Duminica I a Postului Mare. Praznicul restabilirii icoanelor a fost intitulat Triumful Ortodoxiei, caci marca sfarsitul a 120 de ani de lupte si dispute de mai multe ori reluate si cu importante consecinte pentru definirea identitatii Bisericii Ortodoxe si a statului bizantin; dar si, pe un plan mai general dogmatic, pentru ca iconoclasmul reprezenta punctul final si consecinta tuturor ereziilor hristologice. De aceea, cel de-al doilea Sinod de la Niceea (787) a fost privit drept pecetea celor sapte mari Sinoade Ecumenice. Desigur, ulterior vor aparea multe alte erezii, dar ele toate vor putea fi respinse de definitiile dogmatice ale celor sapte Sinoade Ecumenice si de teologia ortodoxa a venerarii icoanelor. Asa cum se exprima foarte vechiul tropar al praznicului Ortodoxiei, venerarea icoanei lui Hristos e o marturisire a  intregii Iconomii dumnezeiesti si semnul supunerii credinciosului fata de integralitatea invataturii Bisericii:

 

"Preacuratei Tale icoane inchinandu-ne, Bunule, cerem iertare greselilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Caci de bunavoie ai voit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca sa izbavesti din robia vrajmasului pe cei pe care i-ai plasmuit. Pentru aceasta cu multumire strigam Tie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mantuitorul nostru, Cel ce ai venit sa mantuiesti lumea!".

 

Icoanele restaurate sunt privite de imnografii nostri drept "podoaba Bisericii" si pecetea Ortodoxiei. De aceea, de la celebrarea particulara a icoanelor s-a trecut rapid la o sarbatoare a Ortodoxiei in general, instituita definitiv o data cu a doua jumatate a secolului XI.

 

Synodikon-vl Ortodoxiei, al carui strat initial privitor la icoane trebuie atribuit patriarhului Metodie insusi, s-a imbogatit incepand din secolul XI cu numeroase anatematisme formulate impotriva noilor erezii de sinoade cohstantinopolitane reunite sub imparatii Comneni. Au inserate si decizii ale unor sinoade locale, iar in secolul XIV anateme impotriva , lui Varlaam, Achindin si adversarii isihasmului, astfel incat acum Synodikon-ul apare marturia fidela a traditiei dogmatice bizantine si a continuitatii ei in timp si in spatiu. Lectura sa solemna devenise un adevarat oficiu liturgic in sine. Initial (in secolele IX-X), aceasta avea loc la Liturghie intre "Sfinte Dumnezeule" si lectura din Apostol. Apoi, dezvoltandu-se in lungime si in importanta, se facea dupa concedierea de la Utrenie si procesiunea in timpul careia se canta un canon al Sfantului Metodie despre restaurarea sfintelor icoane (redactat probabil in 843 si atribuit pe nedrept Sfantului Teodor Studitul80). Odinioara, Synodikon-ul era declamat din amvon cu aceleasi formule de introducere ca si Evanghelia. Triodul grec nu mai are aceasta rubrica, prezentandu-l drept lectura unei omilii. El indica totusi raspunsurile poporului care trebuie sa puncteze lectura sa cu exclamatii "Anatema sa fie!" sau "Vesnica pomenire!" dupa cum sunt mentionati ereticii sau aparatorii adevaratei credinte Aceasta participare a comunitatii la proclamarea Ortodoxiei poate fi legata de invatatura ortodoxa, potrivit careia, in ultima instanta, poporul insusi e garantul unitatii traditiei si validitatii Sinoadelor Ecumenice.

 

Proclamarea Synodikon-ului in manastiri si in catedrale are in constiinta ortodoxa o valoare cu adevarat "sacramentala"; asa cum scria un episcop rus, el este "Taina innoirii duhovnicesti, Sfanta Taina a intaririi in adevar". Triumful Ortodoxiei asupra ereziei e o eliberare, o innoire, o primavara duhovniceasca. Biserica straluceste atunci cu "stralucirea dogmelor" in bucuria si lumina harului. Aceasta proclamare poate fi supusa si unei transpuneri duhovnicesti, putand fi privita ca un adevarat exorcism al ereziilor ce incoltesc in fiecare din cei ce inca nu si-au curatit cu totul patimile, caci in definitiv erezia nu e decat varianta intelectuala a acestor patimi. Prin definitie, erezia divizeaza si separa, in timp ce credinta ortodoxa strange in unitate si sobornicitate membrii Trupului lui Hristos86. Ea este semnul impacarii cosmice a tuturor fapturilor trupesti si netrupesti in participarea lor armonioasa la unitatea divino-umana si la plinatatea cunoasterii Adevarului pe care-l are Biserica.

 

"Pustie si pamantule, bucurati-va, munti picurati si dealuri saltati, caci Hristos, Cuvantul, a dat pace celor de pe pamant si sfintelor biserici unitatea credintei".

 

Semnificatia acestei sarbatori, ca si cea a Sfantul Grigorie Palama, in iconomia duhovniceasca a Triodului sta tocmai in aceasta conceptie despre unitatea in credinta. Armonia crestinilor uniti in credinta lor in acelasi Hristos e conditia necesara pentru celebrarea duhovniceasca a praznicului Ortodoxiei si pentru a duce un post folositor.

 

Ortodoxia apare din plin in cateheza Triodului, caci, potrivit Sfantului Vasile cel Mare, ea face parte din virtutile monahului si ale adevaratului crestin. Marturisirea dreptei credinte e, potrivit Sfantului Grigorie din Nazianz, o "sfintire a limbii" si, prin urmare, curatirea mintii rationale. In timp ce erezia decurge in fond din mandria mintii nerastignite si netransfigurate, Parintii leaga Ortodoxia de smerenie si de infranare, adica de orice virtute care aduna fiinta pentru a o face sa urce spre Dumnezeu. "O credinta tare este maica lepadarii", spunea Sfantul Ioan Scararul. Nu ne-am putea astfel angaja in viata duhovniceasca rezumata in Postul Mare, fara sa fi fost intariti inca de la inceputul acestuia in credinta ortodoxa.

 

"Pe acestea [arhetipurile lucrurilor stricacioase] le vom vedea, daca vom duce o viata dreapta si ne vom ingriji de credinta dreapta, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul".

 

Fiindca este cu neputinta sa gasim pe Hristos, plinatatea virtutilor, fara marturisirea exacta a "ceea ce este El" si alipirea totala de Trupul Sau tainic, pentru ca numai credinta ortodoxa afirma realitatea indumne-zeirii si a participarii trupului si sufletului omului la viata dumnezeiasca, fara sa existe contopire a firilor. Faptele ascezei practicate in timpul Postului Mare reprezinta, asadar, manifestarea si stralucirea adevaratei credinte confirmate de lectura Synodikon-ului.

 

"... credinta fara fapte e moarta si lipsita de consistenta, iar faptele fara credinta sunt desarte si nefolositoare. Harul Duhului a reunit astazi, in acest timp de post si nevointa pentru virtute, vestirea celor ce au impartasit cu credinta cuvantul dreptei credintei si lepadarea celor care n-au vrut sa-1 impartaseasca cu credinta, ca noi insine sa ne grabim, cum se cuvine, atat spre una, cat si spre cealalta: aratand adica credinta prin fapte si dobandind folosul ostenelilor noastre prin credinta".

 

Duminica Ortodoxiei si lectura Synodikon-ului pot fi, asadar, privite ca o transpunere in Triod a recitarii Simbolului de credinta niceo-constantinopolitan la Liturghie, inaintea anaforalei". Desigur, Synodi-kon-ul e mai dezvoltat decat Crezul, vizand cazuri de erezie si persoane precise, in marea lor majoritate dintr-o epoca posterioara iconoclasmului. Pe de alta parte, el se inscrie intr-o scara temporala mai vasta, fiindca pentru a ne cumineca trebuie sa asteptam 40 de zile, in timp ce Crezul precede doar cu putin Euharistia; in ambele cazuri insa scopul ramane acelasi: exprimarea unitatii adunarii crestine in credinta in Acelasi Hristos, pe care o pecetluieste Cuminecarea euharistica. In dimensiunea pregatirii in vederea Pastelui si a catehezei baptismale a Triodului, praznicul Ortodoxiei reprezinta, asadar, un element fundamental si prima etapa a incorporarii in Hristos si Patima Sa.

 

"Crestin este - spune Sfantul Ioan Scararul - cel ce imita pe Hristos pe cat e cu putinta oamenilor prin cuvinte si fapte si crede" cu o cugetare dreapta si neprihanita in Sfanta Treime".


Ieromonahul Makarios Simonopetritul

11 Mai 2012

Vizualizari: 3298

Voteaza:

Duminica Ortodoxiei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE