Pilde si invataturi duhovnicesti in Duminica Samarinencei

Pilde si invataturi duhovnicesti in Duminica Samarinencei Mareste imaginea.

Convorbirea samarinencei cu Domnul Iisus Hristos, prezentată de Sfântul Evanghelist Ioan (cap. 4, 5-42), este revelatoare şi ziditoare de suflet. Este întâlnirea omului cu Dumnezeu-Omul în persoana Mântuitorului şi se distinge printr-un bogat conţinut religios-moral şi misionar.

Mântuitorul vine într-o cetate a Samariei, numită Sihar, arătându-ne în chip tainic trecerea propovăduirii Evangheliei şi cuvântului dumnezeiesc din Ierusalim la alte neamuri (Sfântul Chiril al Alexandriei). Aici se opreşte, ostenit de călătorie şi căldură, la fântâna lui Iacov. Era pe la ceasul al şaselea al zilei, la amiază, când soarele îşi trimitea razele sale arzătoare de pe bolta cerului. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă rece din fântână, iar Mântuitorul i-a cerut să-I dea să bea, căci ucenicii Lui plecaseră în cetate.

Femeia, auzind cuvintele Domnului, cu sfială I se adresează: „Cum Tu, iudeu fiind, ceri să bei apă de la mine, care sunt femeie samarineancă?“ (Ioan IV, 9). După înfăţişarea şi graiul Său, îşi dă seama că nu este din neamul ei. Iar iudeii nu aveau nici un amestec cu samarinenii, „ca unii ce voiau să facă mai mult decât cerea Legea“ şi pe cei de alt neam îi socoteau necuraţi şi nu gustau nici din apa, nici din mâncarea trecută prin mâna lor.

Domnul îi răspunde: „Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie“ (v. 10). Prin acestea, Domnul îi ridică samarinencei gândirea despre El, văzând că ea nu ştie cine i-a cerut să bea, nici ce era apa vie, stimulându-i şi dorinţa de a afla mai repede adevărul. Căci apa aceasta vie este „darul de viaţă făcător al Duhului, prin care umanul… revine la frumuseţea de la început a firii“ (Sfântul Chiril). Dar apa aceasta vie nu se dă fără dorirea ei de către om, nu se dă cu sila.

Samarineanca Îi răspunde nelămurită: „Doamne, nici găleată nu ai şi fântâna este adâncă… Nu cumva eşti Tu mai mare ca părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta?“ (vv. 11-12). Sinceră şi respectuoasă, ea Îl numeşte Domn. Bucurându-se de cuvintele Lui dumnezeieşti, Îl compară cu Patriarhul Iacov, pe care şi samarinenii îl socoteau ca părinte al lor.

Izvorul Apei celei vii
Domnul vrea să o ridice pe un plan mai înalt de înţelegere. Deschisă fiind la minte şi la suflet, ea îi cere acea apă, pentru ca să nu mai înseteze, deşi El îi vorbea despre o „apă spirituală“, pe care o primeşte sufletul, nu trupul. Şi îi arată însuşirile apei spirituale, zicând: „Cel ce va bea din apa pe care Eu i-o voi da, nu va înseta în veac“ (vv. 13-14). Va avea acel izvor, ce susţine viaţa veşnică. Apa aceasta este harul Sfântului Duh, de care făcându-se cineva părtaş, va avea în sine însuşi izvorul învăţăturilor dumnezeieşti (Sfântul Chiril). Un astfel de om va putea să mângâie şi pe alţii, care însetează după cuvântul dumnezeiesc, întocmai cum au făcut mai întâi proorocii, iar apoi apostolii. Căci „râuri de apă vie vor curge din pântecele celui care crede în Mine“ (Ioan VII, 38).

Femeia samarineancă, dornică să Îl asculte pe Domnul, „soarbe“ cuvintele învăţăturii Sale. Este răbdătoare, în pofida căldurii zilei şi ascultă cu stăruinţă, până ce află ceea ce caută. Şi zice: „Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez“ (v. 15). Înţelege că era ceva care îi depăşea simţurile. Când spunea acele cuvinte, „deja ea Îl prefera pe Iisus în locul lui Iacov“.

Domnul ridică sufletul ei la un alt nivel de înţelegere. Nu o mustră pentru viaţa ei, ci doar îi zice: „Du-te şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici“. Iar ea îi răspunde: „N-am bărbat“. Domnul continuă: „Bine ai spus. Căci ai avut cinci“. Şi ea spune: „Doamne, văd că eşti proroc“ (vv. 16-19).

Rugăciunea cea adevărată
De acum, nu Îi mai cere apa cea vie, fiindcă gustase deja din apa cea vie a învăţăturii Mântuitorului, ci zice: „Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm“ (v. 20). Ea, care trăise în păcate, se arată acum dornică să cunoască cele mântuitoare. Iar Domnul îi răspunde: „Femeie, crede-Mă că vine ceasul când… adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi adevăr“ (vv. 20-23). Îndemnul „crede-Mă“ ne arată că pretutindeni credinţa ne este necesară, fiindcă este „izvorul tuturor bunurilor“, lucrând mântuirea şi fără ea „nu putem înţelege dogmele, nici marile adevăruri ale religiei noastre“ (Sfântul Ioan Hrisostom). Fără credinţă, suntem ca oamenii care încearcă să treacă marea fără corabie, dar după un timp, valurile îi înghit.

Hristos îi descoperă samarinencei un adevăr pe care nu îl descoperise altora: acela că va fi o schimbare nu numai a locului de închinare, ci şi a felului de a se închina. „Omul duhovnicesc va fi călăuzit la vieţuirea bineplăcută Tatălui, prin învăţătura evanghelică, înaintând spre o mai mare intimitate cu Dumnezeu“ (Sfântul Chiril). Cât despre cuvintele „adevăraţii închinători“, ele nu se referă nici la iudei, nici la samarineni, ci se referă la Sfânta Biserică, în care lui Dumnezeu I se aduce închinarea adevărată. Adorarea pe care trebuie să o oferim lui Dumnezeu Cel netrupesc este „prin suflet şi prin duhul curat“.

„Eu sunt Cel ce vorbesc cu tine“
În continuare, samarineanca zice: „Ştim că vine Mesia, zis Hristos. Când va veni, Acela ne va vesti nouă toate“ (v. 25). Ea mărturiseşte că ştie despre Mesia. Aceste cuvinte ale ei, rostite spontan şi în cel mai potrivit moment, Îl determină pe Domnul să îi răspundă: „Eu sunt Cel ce vorbesc cu tine“ (v. 26). Hristos nu se descoperă pe Sine sufletelor nepregătite, ci se arată celor care sunt dispuşi să înveţe şi care „năzuiesc spre cunoştinţa celor mai desăvârşite“. Aşa este şi femeia samarineancă. Ea „a venit în mod cuvenit la credinţă şi, urcând ca pe nişte trepte, sare de la întrebări mai mici la o înţelegere mai înaltă“. De aceea, Mântuitorul îi vorbeşte deschis că El este Adevărul, fiindcă ea „era foarte pregătită pentru credinţă, avea sentimentul că deja Îl are în faţă pe Cel aşteptat şi de aceea era plină de nădejde“ (Sfântul Grigorie Palama).
Convorbirea samarinencei cu Domnul se încheie, dar cuvintele Lui stăruie în urechile ei. Purtând într-însa „scânteia credinţei“, îşi ia găleata şi se duce în cetate să spună oamenilor cele ce văzuse şi auzise, zicându-le: „Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristosul?“ (vv. 28-29). Iar scânteia aceea se aprinde „într-o mare flacără“ (Sfântul Chiril).

Misionară a Evangheliei lui Hristos
Femeia care odinioară fusese stăpânită de plăceri „se arată mai înaltă şi mai tare decât grijile pentru trup şi… dispreţuind setea, se întoarce, prin credinţă, spre o altă deprindere“. Ea nu se aseamănă slugii celei leneşe, care îngroapă talantul primit, ci face cunoscut şi altora binele dăruit ei. Cea care la început nu înţelege nimic devine acum „introducătoare în taine“ (Sfântul Chiril). Le face tuturor „mai netedă calea spre credinţă“, zicând: „Veniţi şi vedeţi!“ Este plină de râvnă şi de înţelepciune, iar sufletul ei este cuprins de focul divin şi nimic nu-l mai stinge. „Deci au ieşit din cetate şi veneau către El.“ (vv. 30). Aleargă în grabă pe drum spre Iisus. Samarineanca devine misionara Evangheliei lui Hristos, pe care ea o auzise din gura Lui şi care îi potolise setea sufletului. Căci Domnul spunea: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea“ (Ioan VII, 37). Acest moment este o Cincizecime mai înainte de Cincizecimea apostolilor. De aceea, Duminica Samarinencei este rânduită la jumătatea intervalului dintre Înviere şi Rusalii. „Mulţi dintre samarineni au crezut în El.“ Îl rugau stăruitor să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. „Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui“ (vv. 39-41).

Sfânta Scriptură nu spune numele samarinencei, dar Tradiţia l-a reţinut ca fiind Fotini, adică „Lumină“. Căci prin convorbirea ei cu Hristos, a fost luminată cu lumina cunoştinţei adevărului şi a devenit ea însăşi ca o lumină, care i-a luminat pe toţi. Fie ca lumina noastră să lumineze înaintea oamenilor, încât văzând faptele noastre cele bune, cu toţii să preamărim pe Tatăl nostru cel din ceruri (Matei V, 16). Amin!

Conf. Constantin Băjău
Sursa: ziarullumina.ro

28 Mai 2016

Vizualizari: 332

Voteaza:

Pilde si invataturi duhovnicesti in Duminica Samarinencei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE