Samarineanca - propovaduitoare a Evangheliei Mantuitorului

Samarineanca - propovaduitoare a Evangheliei Mantuitorului Mareste imaginea.

Samarineanca - propovaduitoare a Evangheliei Mantuitorului

Iubiti credinciosi,
"Cei ce sunteti insetati, mergeti la apa" striga proorocul Isaia, vestind apropierea veacului de izbavire. Nu va fi avut in minte aceste cuvinte femeia din Sihar despre care vorbeste Evanghelia zilei de astazi, pentru ca samarinenii nu cunosteau decat cele cinci carti ale lui Moise. Si nici nu s-a gandit poate sa dea vreun sens spiritual obisnuitei sale osteneli de a merge inafara cetatii in care locuia, pentru a smulge din adancurile zgarcite ale pamantului o galeata cu apa.

Setea care se cerea astamparata trebuie sa fi fost istovitoare, de a facut-o pe aceasta femeie sa plece prin arsita ceasului al saselea spre fantana sapata de patriarhul Iacob.

Din pericopa Duminicii a V-a dupa Pasti aflam despre un om insetat care merge la apa si se intalneste cu Iisus. In Evanghelia de la Ioan exista mai multe episoade in care Hristos se face cunoscut unor oameni aflati in cautarea apei. El isi leaga prezenta de apa ca de un simbol menit sa anticipeze o taina ce nu poate fi sesizata decat de un suflet insetat, atent la orice susur discret.

Primul capitol al celei de-a patra Evanghelii il infatiseaza pe Ioan Botezatorul botezand cu apa si vestindu-L pe Hristos (Ioan 1, 26). Celor ce vin spre a se boteza si fariseilor care intreaba despre Hristos Ioan le vorbeste despre Cel Care va boteza cu Duh Sfant (Ioan 1, 33). Ioan Botezatorul sugereaza astfel o corespondenta intre apa siDuhul Sfant ce va fi stabilita printr-un eveniment pe care, desi nu-l relateaza, Evanghelia de la Ioan il aminteste, si anume Botezul lui Iisus. Fiul lui Dumnezeu intra in apa spre a se boteza, iar Duhul Sfant se pogoara.

Semnificatia acestui eveniment o exprima Parintele Dumitru Staniloae: "Fiul lui Dumnezeu intrupat, desi n-avea nevoie de aceasta renastere prin Botez, caci era nascut de la inceput din Duh, accepta Botezul pentru noi oamenii, pentru a fi si in aceasta privinta primul om care se boteaza din apa si din Duh. Prin aceasta a unit Duhul din El in mod actual cu apa, ca san si sustinator al vietii, de asta data al vietii nesupuse mortii, intrucat e deplin unit cu Duhul".

Din acest "san al vietii" pe care il reprezinta Sfantul Botez trebuie sa se nasca fiii imparatiei lui Dumnezeu, asa cum ii spune Mantuitorul lui Nicodim: "De nu se va naste cineva din apa si din Duh nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu" (Ioan 3, 5).

Capitolul al doilea al Evangheliei de la Ioan descrie prima minune savarsita de Domnul, aceea din Cana Galileii. Daca la Botezul Sau a sfintit firea apei, acum Iisus schimba aceasta fire, transformand apa in vin si vesteste astfel preschimbarea acestuia in insusi Sangele Sau la Cina cea de Taina.

In capitolul urmator Iisus apare impreuna cu ucenicii botezand in Iudeea (Ioan 3,22) desi, cum mentioneaza Sfantul Evanghelist Ioan, "Iisus insusi nu boteza, ci ucenicii Sai" (Ioan 4, 2). Hristos le iese astfel in intampinare celor care veneau sa primeasca botezul cu apa al pocaintei, pentru ca acestia, cunoscandu-L, sa poata primi si botezul cu Duhul Sfant atunci cand Mangaietorul avea sa se pogoare, dupa preamarirea Fiului lui Dumnezeu (Ioan 7, 39).

Aceste imagini ale lui Iisus, avand ea element constant vecinatatea apei, preced in Evanghelia de la Ioan episodul intalnirii cu femeia samarineanca la fantana lui Iacob. Discutia cu aceasta femeie este prilejul tagaduirii ''apei celei vii", din care cel ce va bea nu va mai inseta in veac si care se va face "izvor de apa curgatoare spre viata vesnica" (Ioan 4, 14). Daca celor ce se botezau Hristos le era aproape, iesind in intampinarea cautarii lor, la fantana lui Iacob Mantuitorul face o fagaduinta, iar la scaldatoarea Betezda El savarseste o minune consemnata in capitolul al cincilea al Evangheliei lui Ioan, dezlegand un om din legatura pacatului si a stricaciunii. Reluand firul simbolurilor, sa ne gandim la acesti cautatori de apa: cei ce veneau sa se boteze cautau sa se spele cu acea apa, deci sa se atinga de ea; femeia samarineanca dorea sa bea, adica sa se impartaseasca de acea apa; slabanogul nazuia sa se scufunde, asadar sa cunoasca revarsarea, profunzimea, preaplinul apei cu intreaga sa fiinta. Gradul in care cautau apa era diferit, de aceea si Mantuitorul a rasplatit cautarea lor in moduri diverse. Inainte de a atinge punctul culminant al acestui urcus simbolic, Evanghelistul mai consemneaza o intarire a fagaduintei facute samarinencei: "Cel ce crede in Mine niciodata nu va inseta"(Ioan 6, 35). Abia in capitolul al saptelea al Evangheliei sale Sfantul Ioan ofera sensul explicit al simbolului apei, spre care ne-a calauzit pana acum, consemnand cuvintele Mantuitorului si talmacindu-le: "Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura: rauri de apa vie vor curge din pantecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau sa-L primeasca acei ce cred in El. Caci inca nu era dat Duhul, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit" (Ioan 7, 37-39).

Venind in Samaria, Mantuitorul aduce vestea izbavirii si acestui popor devenit simbolic in constiinta evreilor pentru intinaciune si indepartarea de Dumnezeu. Prin aceasta femeie "sfadareata" (cum o numea Nicolae Steinhardt), dar insetata de adevar, Hristos binevesteste neamurilor, chemandu-le la "nasterea din nou", din apa si din Duh.

Samarineanca este prima femeie din neamurile instrainate care afla ca Duhul Sfant va veni ca "apa vie, curgatoare spre viata vesnica", pentru a satura setea oricarui om dupa Dumnezeu.

Este minunat si elocvent modul in care ea se apropie de Hristos. Stim ca multi dintre ucenicii Domnului, dupa ce au lasat toate si I-au urmat, dupa ce I-au ascultat invatatura si I-au vazut minunile, s-au lepadat de El. Aceasta femeie, intr-un timp scurt, printr-o simpla discutie, a sporit in apropierea de Fiul lui Dumnezeu, vazand in El mai intai un iudeu (Ioan 4,9), apoi un prooroc (Ioan 4, 19), pentru ca apoi sa ajunga sa presimta venirea lui Mesia: "Stim ca vine Mesia care se cheama Hristos; cand va veni, Acela ne va vesti noua toate" (Ioan 4, 25). Implinirea acestei banuieli a ei vine din marturia Domnului, caci omul singur nu se poate decat apropia de Dumnezeu, iar a-L cunoaste nu este posibil decat daca El i se descopera omului. Stand fata catre Fata cu Domnul, ca intr-o rugaciune, samarineanca s-a invrednicit sa primeasca de la Fiul lui Dumnezeu descoperirea "Eu sunt, Cel care-ti graieste", ca si cea facuta odinioara lui Moise: "Eu sunt Cel ce sunt" (Iesirea 3, 14). Sfantul Maxim Marturisitorul interpreteaza semnificatia ceasului al saselea, adica a maximei straluciri a soarelui, cand are loc intalnirea samarinencei cu Iisus, ca pe momentul "cand sufletul e strabatut in chip deosebit de razele cunostintei prin venirea Cuvantului la el, dupa ce a trecut umbra legii". Acest har il face pe om capabil sa-L vada pe Dumnezeu cu ochi duhovnicesti.

O data ce L-a cunoscut pe Domnul, samarineanca a alergat sa-L vesteasca si celor de un neam cu ea. Desi ea Il stia, conationalilor sai le propovaduieste apropierea Lui, intocmai ca un profet. Ea le spune "Nu cumva Acesta este Hristosul?" (Ioan 4, 29), chemandu-i pe toti sa-si gaseasca in El implinirea credintei, pentru ca fiecare sa-L cunoasca el insusi pe Hristos. Femeia a inteles ca inchinarea "in Duh si in adevar" (v. 23) inseamna primirea Duhului si cunoasterea adevarului de catre fiecare persoana umana, caci la nasterea din apa si din Duh Domnul il cheama pe fiecare pe nume.

Spune Evanghelistul ca "multi samarineni din cetatea aceea au crezut in El pe temeiul cuvantului femeii care marturisea: Mi-a spus toate cate am facut" (v. 39), dar "cu mult mai multi au crezut pentru cuvantul Lui" (v. 41). Minunea a fost spre ajutorul credintei, dar credinta este mult mai puternica decat uimirea in fata faptului neobisnuit. Ce au aflat acesti din urma samarineni? Au aflat ceva ce inca evreii nu intelesesera. In timp ce evreii asteptau un Mesia pamantesc, un imparat al poporului lui Israel, samarinenii au vazut in Iisus pe Mantuitorul lumii (v. 42), adica al tuturor oamenilor si al intregii fapturi, deoarece, cum spune Sfantul Apostol Pavel, "faptura insasi se va izbavi din robia stricaciunii, ca sa fie partasa la libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu. Caci stim ca toata faptura impreuna suspina si impreuna are dureri pana acum"(Romani 8, 21-22). Cunoscand harul lui Dumnezeu, samarinenii au inteles inaintea tuturor ca Tatal nu lipseste de iubirea Sa nicio faptura, iar Hristos a fost trimis pentru a arata in mod desavarsit masura acestei iubiri.

Acesti samarineni au venit spre Domnul ca niste holde bogate rodite din samanta cuvantului Sau. Proorocise odinioara Isaia: "Precum se coboara ploaia si zapada din cer si nu se mai intoarce pana nu adapa pamantul si-1 face de rasare si rodeste si da samanta semanatorului si paine spre mancare, asa va fi si cuvantul Meu care iese din gura Mea; el nu se va intoarce catre Mine fara sa dea rod, ci el face voia Mea si isi indeplineste rostul lui" (Isaia 55, 10-11). Cuvantul izbavirii semanat de Hristos a rodit bogat, un neam nou, nascut din apa si din Duh si pecetluit cu numele lui Hristos. Din Apostolul zilei de astazi am aflat ca in Antiohia s-au numit ucenicii pentru prima data "crestini" (Fapte 11, 26), confirmandu-si noua identitate, izvorata din Sfantul Botez.

Cei ce ne-am nascut din sanul Sfantului Botez si L-am primit pe Duhul Sfant, sa si umblam cu Duhul, dupa indemnul Apostolului Pavel. Numele pe care l-am primit fiecare la Sfantul Botez este ecoul numelui lui Hristos, prin care Tatal ne cheama la mostenirea imparatiei cerurilor. Asa cum purtam numele acesta alaturi de cel de crestini, sa izvoram din fiinta noastra si roadele Duhului pe Care L-am primit, pentru ca Fiul si Duhul Sfant sa-Si arate si in noi lucrarea nedespartita. "Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia" (Galateni 5, 22-23). Acestea sa izvorasca din inima noastra ca rauri de apa racoritoare pentru fiecare om mistuit de vapaia suferintelor.

Aceasta duminica pregatitoare pentru praznicul Cincizecimii este dedicata unei femei samarinence, caci ea a primit, in numele tuturor celor care asteapta si cauta izbavirea, incredintarea venirii Sfantului Duh. Sa invatam de la samarineanca setea dupa adevar si indrazneala de a cauta la Fata Domnului, cerand apa cea vie din care band, sa nu mai insetam in veac si sa se faca in noi izvor de viata vesnica. Amin!

CUVANT AL PREASFINTITULUI PARINTE AMBROZIE LA DUMINICA A V-A DUPA PASTI
Sursa: episcopiagiurgiului.ro
 

.

13 Mai 2012

Vizualizari: 1523

Voteaza:

Samarineanca - propovaduitoare a Evangheliei Mantuitorului 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE