Veniti si scoateti Apa Nemuririi!...

Veniti si scoateti Apa Nemuririi!... Mareste imaginea.

Cantarea liturgica ne comuta astfel la textul larg al Scripturii (Ioan IV, 5-42), text pe care-l interpreteaza in contextul larg al istoriei. Caci ce se intampla acolo, la poalele muntelui Garizim (cf. Ioan IV, 20) nu tine numai de neamul samarinenilor, ci de al tuturor destaratilor, in fond, fiecare neam fiind, in raport cu spatiul dintai al Edenului, un pic destarat. „Fiul si Cuvantul Tatalui, Cel impreuna-vesnic, Izvorul tamaduirilor, a venit la fantana; si o femeie din Samaria a venit sa scoata apa; pe care, vazand-o Mantuitorul, a zis: Da-Mi apa sa beau, si mergi de cheama pe barbatul tau! Iar ea, graind ca unui om, iar nu ca lui Dumnezeu, silindu-se sa tainuiasca, a zis: Nu am barbat! Si Invatatorul a grait catre dansa: Adevarat ai zis: Nu am barbat! Ca cinci ai avut, si pe cel pe care-l ai acum nu-ti este barbat tie. Iar ea, mirindu-se de acel cuvant si alergand in cetate, striga multimilor, graind: Veniti de vedeti pe Hristos, Care daruieste lumii mare mila" (Idiomelele samarinencii, III, gls. 2).

Langa fantana lui Iacov
Iar „Slava." vecerniei ne arata, o data in plus, ca ceea ce s-a petrecut la ghizdul putului nu tine numai de pamant, cat mai ales de cer: „Langa fantana lui Iacov, afland Iisus pe samarineanca, apa de la dansa a cerut, Cel Ce acopera pamantul cu nori. O, minune! Cel Ce este purtat pe heruvimi statea de vorba cu o femeie pacatoasa, apa cerand, Cel Ce a spanzurat pamantul pe ape; apa cautand, Cel Ce revarsa izvoarele si limanurile apelor, vrand sa atraga spre Sine, cu adevarat, pe cea vanata de luptatorul vrajmas si sa adape cu apa cea vie pe cea inflacarata amarnic dupa lucruri netrebnice, ca un indurat si de oameni iubitor" (Slava, gls. 6).

Sa ne ascutim auzul
Aproape ca orice exegeza am adauga, pare in plus. Bine ar fi de fiecare data cand ne parasim preocuparile si ne adaugam ascultatorilor din Biserica, bine ar fi dar, sa ne ascutim auzul, sa fim atenti intru toate, textele acestea curgand spre mintea noastra prin binecuvantata cantare liturgica. Doar atat ca, de fiecare data, asemeni unui diamant, in functie de fata pe care le intoarcem, ni se lumineaza un aspect sau altul al Evangheliei. Si intalnirea cu samarineanca nu-i altfel, izvorandu-ne apa vie.

Cautand la inima omului
Amestec de sange si mentalitate cu popoare din alt neam decat cel ales, sufletul samarineanului, iconizat atat de frumos de femeia ce-I iese in cale, purta cu sine toata navala de sentimente care-L inconjura pe Dumnezeu in neamul lui Israel, iar inalta constiinta ca „s-a rupt" de marele neam, ales de Dumnezeu sa-I plineasca opera intre oameni, Israel, accentuase, probabil, si starea de smerenie, de smerita asteptare. Faptul ca samarinenii alesesera Garizimul ca loc al inchinarii, pe Iacob ca parinte spiritual, nu face altceva decat sa ne atraga atentia ca erau in cautarea unei „legalitati" spirituale, pe care si-o doreau extrem de mult. In acest spatiu, mereu ocolit de iudei, Hristos Se poarta ca Dumnezeu: necautand la fata omului, ci la inima sa. Si cate inimi nu asteptau mantuirea si in Samaria!

„Vanare de oameni"
Obisnuita sa supravietuiasca contactului cu barbatii, femeia samarineanca pare intai ca mai mult cocheteaza cu exoticul iudeu, care nu doar ca intra in vorba cu ea, de doua ori dezavantajata in dialog - ca femeie si ca samarineanca -, dar ii mai cere si apa, luand dar din mainile ei. Reactia pedagogica a lui Hristos ramane, pana astazi, una din cele mai frumoase lectii de „vanare de oameni" pe care o tezaurizeaza Scriptura.

Suflet mirat
I.P.S. Sa, I.P.S. Bartolomeu, comentand Evanghelia aceasta, subliniaza: „Sufletul femeii merge din mirare-n mirare: Strainul iudeu ii fagaduieste apa cea vie. Ea nu cunoaste metalimbajul evanghelic, dar nu e nici ignoranta; ea stie ceea ce multi din oamenii secolului 20 inca n-au aflat: ce anume este apa vie: „Doamne, nici galeata nu ai si fantana este adanca." Asadar, apa vie este apa din adancime, apa originara, temelia si inceputul oricarei fantani, apa pe care noi, cei de acum, o cunoastem sub numele de panza freatica, stratul profund si pur, necontaminat de infiltratiile superficiale, a carei limpezime nu e concurata decat de viata insasi" (Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiep. Clujului, „Apa cea vie a Ortodoxiei", in vol. cu acelasi titlu, Ed. Renasterea, Cluj-Napoca, 2002, p. 48-49).

Sensurile adanci ale credintei
Sensul asezarii acestei Evanghelii la „injumatatirea Praznicului" in asteptarea Duhului Sfant, a Rusaliilor, este clar: „Apa vie, cea saltatoare, apa nemuririi ai fagaduit si dai, Izvorule cel pururea viu, celor ce primesc cu credinta Duhul Tau, Mantuitorule, Care din Tatal purcede" (Cantarea a 7-a, Utrenia, III). Vindecata astfel de „uscaciunea necunostintei" (Cantarea a 7-a a samarinencii, 7, V), femeia samarineanca afla toate sensurile adanci ale credintei: atotstiinta lui Dumnezeu, puterea seducatoare a lui Hristos transmitandu-i-se intr-atat incat, indata dupa aceea, multime de samarineni devin „ai lui Hristos". O cetate, a Siharului, care crede in Hristos nu doar pentru ca El este de fata, ci si mai tarziu, dupa Inviere, convinsi de-acum ca nu mai inseteaza, samarinenii Samariei vor fi, dupa Ierusalim, intaia izbanda a misiunii apostolatului crestin (F. Ap. 8, 5-25).

Apa cea Vie
In loc de propria-mi concluzie la cuvantul acesta, fie-mi ingaduit sa-l las pe I.P.S. Bartolomeu sa vorbeasca (op. cit. p 49): „Filologia biblica stie ca manuscrisele cele mai vechi sunt si cele mai adevarate, deoarece ele nu sunt contaminate de greselile involuntare ale copistilor sau de cele voluntare ale ereticilor. Sfintii Parinti stiau, de asemenea, ca adevarata credinta este aceea mai veche, adica cea predata de Sfintii Apostoli. Biserica stie ca apa cea vie a unei fantani se pastreaza ca atare numai daca fantana este adanca si daca peretii ei sint ziditi din pietre tencuite. Ei bine, cele sapte Sinoade Ecumenice nu sunt altceva decat pietrele tencuite ce apara apa cea vie de apele viiturilor. Aici, intre viu si viitura e toata drama sfasierilor la care este supusa camasa lui Hristos. Panza freatica este una singura, fantanile pot fi mai multe, chiar foarte multe. Care este cea adevarata? Aceea care s-a ferit si se apara de viituri (sau ivinituri nobi, n. c.). O numim Ortodoxie. Acuzata de conservatorism, Ortodoxia e singura care stie ce conserva: apa cea vie a Evangheliei lui Hristos, pururea innoitoare prin Duhul Sfant. Si e de-ajuns."

Iar noi, noi nu putem decat subscrie, in speranta ca am fost intelesi.

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

.

01 Iunie 2013

Vizualizari: 1729

Voteaza:

Veniti si scoateti Apa Nemuririi!... 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE