Cuvant la Duminica Sfantului Grigorie Palama

Cuvant la Duminica Sfantului Grigorie Palama Mareste imaginea.

Predica la Duminica a 2 a din Post (a Sfantului Grigorie Palama)

Sfantul Grigorie Palama scoate in evidenta credinta ortodoxa potrivit careia Dumnezeu nu este o esenta abstracta, ci o persoana. De aceea cunoasterea Lui are un cu totul alt caracter decat cunoasterea stiintifica. Facand distinctie intre natura lui Dumnezeu si lucrarile Lui necreate, Sfantul Grigorie afirma cunoasterea directa a lui Dumnezeu prin harul pe care Dumnezeu ni-l impartaseste, har care este o lucrare, o energie necreata a lui Dumnezeu.



In pastorala pe care Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a trimis-o credinciosilor Bisericii noastre cu ocazia Duminicii Ortodoxiei, pastorala pe care ati ascultat-o duminica trecuta, se preciza sensul cuvantului „ortodox". Se spunea ca „ortodox" inseamna „drept maritor”, „dreptslavitor”. Bineinteles, este vorba de a fi „dreptmaritor al lui Dumnezeu”. Ortodox este acela care, raportandu-si credinta lui la credinta inaintasilor si la credinta Bisericii - totalitatea fratilor nostri care cred in acelasi Hristos si care se impartasesc de puterea Lui prin aceleasi Sfinte Taine - constata ca are aceeasi credinta, altfel este eretic sau sectar.

In Biserica este nevoie de dreapta credinta nu pentru a da satisfactie cuiva, ci pentru ca in Biserica ne mantuim prin credinta, harul Duhului Sfant si fapte bune. Dupa cum credem, tot asa ne comportam fata de fratii nostri crestini, fata de Dumnezeu si chiar fata de noi insine daca ne dam seama ca dupa fapte este apreciata calitatea noastra de om si de crestin. In functie de credinta dreapta si de viata conforma credintei, in functie de modul in care urmam credintei putem sa implinim destinul adevarat al vietii noastre.

Fraza aceasta pare mai dificila, de aceea voi incerca sa o explic printr-un exemplu care pare foarte obisnuit, dar care mi se pare destul de sugestiv. Sa ne ducem cu imaginatia la taranul care cultiva. El crede si este convins ca samanta semanata de el primavara peste cateva luni va aduce rod - deci, spre a implini credinta lui - trebuie pusa intr-un sol prielnic, nu in mijlocul strazii, ca ea trebuie ferita de capriciile climei de primavara in rasadnite sau solarii, ca trebuie plantata pe un pamant bun, ca trebuie plivita, prasita si legata, nu lasata sa creasca cu toate buruienile, ca trebuie udata, nu lasata in prada arsitei verii.

Credinta ca mai tarziu se va bucura de roade il face, asadar, pe taran sa lucreze intr-un anumit fel gradina lui. Si de modul in care a ingrijit ceea ce a plantat in primavara depinde rodul in care a crezut.

Tot asa este si in viata duhovniceasca: credinta conditioneaza, da nadejde si directie comportamentului nostru, iar comportamentul face vadita calitatea credintei.

Noi, cei ce credem in Dumnezeu, avem nevoie de o dreapta credinta si de o dreapta lucrare a credintei: pentru ca suntem convinsi ca numai asa putem sa implinim sensul profund al existentei noastre: sa devenim din ceea ce suntem (chip al lui Dumnezeu), ceea ce trebuie sa fim (asemanare a lui Dumnezeu). Sfantul Apostol Iacov spunea celor ce se laudau cu credinta, dar care nu aveau fapte: „Arata-mi credinta sa fac fapte si eu iti voi arata din faptele mele credinta” (Iacov, 11, 18).

Astazi este o zi deosebita - zi deosebita este fiecare zi in care se celebreaza Sfanta Liturghie, zi deosebita este fiecare zi in care intram in biserica, aprindem o lumanare, batem genunchiul de pa-mant si spunem o rugaciune. Astazi, a doua duminica din Post, este o zi deosebita pentru ca facem pomenirea uneia din cele mai mari personalitati din istoria Bisericii: Sfantul Grigorie Palama. Astazi ati auzit la lectura Sfintei Evanghelii istorisirea vindecarii paraliticului din Capernaum si conditiile acestei vindecari. Sunt exemple de credinta, dar mai ales de mod de lucrare a credintei si nu intamplator Biserica le-a prezentat impreuna.

Oamenii care purtau pe targa pe slabanogul din Capernaum credeau ca Iisus poate sa le vindece bolnavul, dar au si lucrat in sensul credintei lor: au urmat pe Hristos pana la casa unde Acesta a intrat, au desfacut acoperisul casei, au coborat pe cel bolnav si au gasit pe Iisus gata sa le vindece bolnavul. Si l-a vindecat. Ba mai mult, vedem ca pe de-o parte, credinta in puterea de vindecare a lui Iisus Hristos si modul in care acei oameni l-au cautat pe Iisus sunt date exemplu de Mantuitorul, pe de alta parte, Iisus se descopera ca Fiu al lui Dumnezeu care detine puterea de la Tatal, atat sa ierte pacatele (adica sa indrepte infirmitatile sufletesti ale oamenilor), cat si puterea de a vindeca bolile fizice.

Cand le-a vazut credinta, povesteste evanghelistul, a zis slabanogului: „Fiule, iertate iti sunt pacatele. Dar ca sa stiti ca Fiul Omului are putere pe pamant sa ierte pacatele, tie iti poruncesc, a zis El slabanogului, scoala-te, ridica-ti patul tau si mergi la casa ta!”(Marcu II, 5, 10-11).

Ce putem invata din aceasta? Sunt multe de invatat. Invatam, printre altele, ca in credinta si in modul de a actiona ca oameni credinciosi ne bucuram de darul lui
Dumnezeu, de milostivirea Sa, cat si de revelatia Sa. Numai in lucrarea credintei il simtim pe Dumnezeu aproape si-I intelegem in mod autentic prezenta, dincolo de orice demers rational sau zgomot al cuvintelor. Numai cautand pe Dumnezeu il putem gasi, dar cautandu-L cu toata fiinta, cautandu-L si lucrand cu respect fata de El, in iubire fata de aproapele si cu responsabilitate atat fata de Dumnezeu, cat si fata de aproapele si de destinul nostru. Dumnezeu este peste tot daca ne pregatim ochii sa-L vedem, dar mai ales este acolo unde lipseste pacatul. Dumnezeu nu alearga dupa pacatos, dar acesta il gaseste indata ce s-a rupt de pacat.

Evanghelistul ne spune ca Iisus predica intr-o casa unde multa Iume venise. Purtatorii bolnavului nu au dat din coate ca sa ajunga la Iisus, nu au strivit pe ceilalti sa-si vindece bolnavul lor, ci urcandu-se pe casa, l-au coborat in fata lui Iisus. Lucrarea credintei adevarate implica delicatete omeneasca, iubire, dar si risc. Credinta si faptele credintei, savarsite atat in conditii favorabile, cat si in cele in care riscul si jertfa de sine fac parte integranta din modul de a actiona ca oameni credinciosi, ne asigura dubla vindecare: de patimile sufletesti si de patimile trupesti. [.]

Sfantul Grigorie Palama se inscrie pe aceeasi linie a renuntarii si a jertfirii de sine pentru credinta. El a fost totodata si un mare teolog care, putem spune, a dat o ultima sinteza teologiei ortodoxe. Mai mult, Ortodoxia a primit coloratura ei specifica cu teologia acestui Sfant Parinte.

El s-a nascut in Constantinopol in 1296. Parintii sai se trageau din Asia Mica. Tatal Sfantului Grigorie era senator, consilier al imparatului Andronic II Paleologul si profesor al printului mostenitor. El a murit de tanar, lasand in urma 5 copii, cel mai mare fiind Grigorie, in varsta de 7 ani pe atunci.

Tatal Sfantului Grigorie avea o viata cu preocupari spirituale deosebite. Vorbind despre tatal Sfantului Grigorie, biograful acestuia spune ca intr-o sedinta a Senatului, intrebat de imparat despre o problema de stat, acela nu a auzit intrebarea, dat fiind ca era cufundat in rugaciunea mintii. Stiind ravna si evlavia consilierului sau si respectand rugaciunea acestuia, imparatul se abtine sa-l mai consulte pe moment in legatura cu acea problema. In ciuda crizei politice prin care Imperiul Bizantin trecea in secolul al XlV-lea, din punct de vedere cultural epoca Paleologilor a fost un „secol al luminilor” pentru lumea bizantina. Sfantul Grigorie si-a facut studiile in mediul acesta si la curtea imparatului. El a studiat logica, fizica, retorica, filosofia platonica, dar mai ales pe Aristotel. De curand, intra in contact cu calugarii din Muntele Athos care veneau sa se inchine in biserica Sfintei Sofia din Constantinopol.

In felul acesta, preocuparile duhovnicesti pe care le avea din familie cresc. Asa se face ca la varsta de 20 de ani tanarul Grigorie paraseste Constantinopolul si, impreuna cu doi din fratii sai, merge in Muntele Athos si incepe viata monahala aproape de Manastirea Vatoped, sub indrumarea unui batran calugar numit Nicodim. La scurt timp, Teodosie, unul din fratii sai, moare. Curand dupa aceea moare si maestrul sau. Din cauza ca locul in care se afla era expus mai mult piratilor, Sfantul Grigorie merge in sudul peninsulei Athos, in Manastirea Marea Lavra. Dupa cativa ani, in-tentioneaza impreuna cu un grup de calugari sa mearga la Muntele Sinai. La Tesalonic insa, intra intr-un cerc spiritual, animat de Isidor, viitor patriarh ecumenic.

La varsta de 30 de ani, Sfantul Grigorie este hirotonit preot (1326). El fondeaza aproape de Veria un schit cu o scoala, unde timp de cinci ani practica o asceza foarte riguroasa: cinci zile din saptamana ramanea intr-o izolare completa, venind in mijlocul fratilor sambata si duminica, spre a savarsi Sfanta Liturghie si a sta de vorba cu fratii.

Intre timp moare mama sa la Constantinopol. Tanarul preot merge in capitala, de unde se intoarce cu doua dintre surorile lui, calugarite deja, pe care le stabileste intr-o manastire din Veria.

In 1331 revine la Marea Lavra (mai precis la schitul Sfantul Sava de pe teritoriul acelei manastiri). Ajunge staret la Manastirea Esfigmenu (1355-1336). In 1347 este sfintit arhiepiscop al Tesalonicului, unde si moare in 1359. In 1368 a fost canonizat sfant.

Sfantul Grigorie Palama, in calitate de monah la Sfantul Munte, se face purtatorul de cuvant al calugarilor atoniti atunci cand calugarul occidental Varlaam, fost profesor la Academia din Constantinopol, contesta Ortodoxia credintei lor si rugaciunea sihastrilor atoniti.

Sfantul Grigorie scoate in evidenta credinta ortodoxa potrivit careia Dumnezeu nu este o esenta abstracta, ci o persoana. De aceea cunoasterea Lui are un cu totul alt caracter decat cunoasterea stiintifica. Facand distinctie intre natura lui Dumnezeu si lucrarile Lui necreate, Sfantul Grigorie afirma cunoasterea directa a lui Dumnezeu prin harul pe care Dumnezeu ni-l impartaseste, har care este o lucrare, o energie necreata a lui Dumnezeu. Cunoasterea lui Dumnezeu este o integrare a omului cu toata fiinta lui in intimitatea creata prin iubire si har intre om si Dumnezeu. Dum-nezeu, existenta personala, prin har se face simtit, iar cunoasterea Lui incepe cu raspunsul dat de fiecare om Celui care ne-a iubit mai intai si s-a jertfit pentru noi. Realitate personala, Dumnezeu se lasa atins si pipait in persoana Fiului Sau intrupat, Iisus Hrisos; se lasa gustat in Sfanta Euharistie. Dumnezeu este o persoana care ne creeaza fiinte libere, o persoana care ne solicita cu discretia iubirii Ei, care ne inconjoara si ne patrunde cu puterea ei, dar numai atunci cand ne deschidem solicitarii ei si ne integram in iubirea Ei prin lipsa de pacat. Dumnezeu ne solicita pe fiecare din noi potrivit puterilor noastre si se lasa cunoscut in efortul pe care fiecare din noi il da solicitarii lui Dumnezeu. Sfintele Taine constituie modalitatea prin care in chip obisnuit ne cheama la El, in care ne impartaseste harul Sau si prin care ne solicita raspunsul. Harul ne ajuta sa ne implinim menirea de fiinte create dupa chipul lui Dumnezeu, dar care avem inscris in noi mesajul de a ajunge asemenea cu El.

Calugarul Varlaam nu putea sa inteleaga rugaciunea continua a calugarilor atoniti. Despre ce este vorba?

Cand calugarul se odihnea, se aseza pe un scaunel, punea mana stanga la tampla, pe cea dreapta (cu degetele unite ca atunci cand se face Sfanta Cruce) la inima si privind spre inima si concentrandu-si atentia, rostea cand inspira: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiullui Dumnezeu”, iar cand expira, „miluieste-ma pe mine pacatosul!”. Aceasta rugaciune devenea cu timpul ceva cvasifiziologic si putea fi rostita in orice activitate si oricand. In acest fel calugarii atoniti intelegeau porunca Mantuitorului privind rugaciunea continua (Matei XXVI, 41). Prin practicarea indelungata si intensa a acestei rugaciuni, calugarii ajungeau sa vada lumina pe care Apostolii au vazut-o pe Muntele Taborului. Sfantul Grigorie Palama apara aceasta practica a rugaciunii si roadele ei.

Ca si personajele din Evanghelie […] si Sfantul Grigorie a ramas in istoria Bisericii un marturisitor al credintei si al practicii Bisericii. El a renuntat la cariera care-l astepta la curtea imparatului, a intrat in Muntele Athos, unde postul, rugaciunea, meditatia si iubirea de frati i-au fost preocuparile de capetenie. Pentru ca a fost crestin a suferit prizonierat de la turci; pentru Ortodoxie a fost inchis de eretici. Acestea nu i-au intrerupt dorul dupa sfintenie. La capatul acestor nevointe, Dumnezeu l-a bucurat cu cinstea de a fi arhiepiscop al Tesalonicului. invatatura lui devine normativa pentru toata Ortodoxia. Alaturi de Sfantul Dumitrie, izvoratorul de mir, el este socotit de greci ocrotitorul Tesalonicului, iar alaturi de ceilalti sfinti marturisitori, Biserica il stie sezand in lumina necreata a prezentei lui Dumnezeu. In Tesalonic, ziua pomenirii lui este serbata cu fast, aproape ca ziua nationala.

Suntem intr-o perioada de post, de pregatire duhovniceasca in vederea intampinarii lui Hristos Cel batut, Cel rastignit, dar si Cel inviat dupa trei zile. Cu Hristos ne intalnim de altfel si in multe chipuri in fiecare zi. Si fiecare zi cere, asadar, o pregatire pentru o noua intalnire cu Hristos. Daca de Sfintele Pasti ne intalnim in mod deosebit cu Hristos si trebuie sa ne pregatim pentru aceasta, pregatirea este necesara pentru intalnirea zilnica cu Hristos-Dumnezeu.

Postul este o perioada randuita de Sfintii Parinti ca un timp de urmare a lui Hristos in credinta si in lucrarea dreapta a credintei. Mantuitorul nu asteapta sa ne rastignim pentru El, ci sa rastignim patimile din noi. E perioada in care trebuie sa ne integram mai mult in experienta concreta a lui Dumnezeu.
Nu avem de purtat grija vreunui paralitic, avem insa datoria sa ne vindecam trupurile si sufletele, poate paralizate de pacate. Astazi nu ne cere nimeni sa ne varsam sangele pentru Hristos, dar este nevoie ca intr-o lume stresata, obosita si chiar bolnava de ritmul secolului XX (n.e. XXI) sa ne revarsam iubirea, intelegerea, compasiunea si ingaduinta catre cei cu care ne intalnim zilnic.

Nu este nevoie sa intram cu totii in manastiri spre a gasi sfintenia sau sa mergem la Muntele Athos, dar putem sa ardem si sa lucram pentru sfintenie oriunde ne-am gasi. Cum s-o facem? Ne raspunde Sfantul Grigorie Palama: „sa renuntam la egoism, sa cultivam modestia si daruirea de sine, sa ascultam de Hristos implinindu-i poruncile, sa ne impartasim mai des cu Sfintele Taine, sa postim mai mult. Dar postul sa fie spre slabirea poftelor pacatoase, spre ferirea de mandrie si de a ravni la ceea ce nu ni se cuvine, spre statornicirea in bine, spre stingerea maniei, spre uitarea raului provocat noua de altii, spre lucrarea rugaciunii, spre ferirea de a cugeta raul si spre curatie”. Amin.

Pr. prof. dr. Vasile Raduca
Glasul Bisericii, nr. 1-2, 1985.

.

12 Martie 2014

Vizualizari: 557

Voteaza:

Cuvant la Duminica Sfantului Grigorie Palama 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE