De ce ne inchinam?

De ce ne inchinam? Mareste imaginea.

Ortodocsii obisnuiesc sa se insemneze cu semnul Sfintei Cruci in anumite momente: cand intra, ies sau trec pe langa biserica, cand se roaga acasa sau la slujbele Bisericii, cand cinstesc icoane si moaste, cand stau la masa sau in alte momente semnificative. Fiind in preajma Duminicii Sfintei Cruci (a treia din Postul Mare) este oportun sa aflam care sunt motivele acestui gest.Ori de cate ori ne insemnam cu semnul Sfintei Cruci se cheama ca facem o inchinaciune, in chip vazut. Gestul este insa doar exteriorizarea simbolica a inchinarii interioare, “in Duh si in Adevar” dupa cum spune Hristos. Prin urmare, semnificatiile lui sunt multiple:

1. Este un gest sacramental. Orice religie recurge la semne simbolice care exprima sacrul. In crestinism, semnul Crucii este unul din cele mai vechi gesturi sacramentale care exprima, in mod complet si complex, semnificatia Crucii lui Hristos pentru viata crestinului. Esenta teologiei Crucii rezida in asumarea iubitoare si jertfelnica a suferintei. Crucea devine altar al dragostei divine, prin care ne desavarsim. O analogie mai prozaica gasim in medicina: uneori, din dragoste de viata, pentru a ne vindeca de boli grave, ne asumam suferinte temporare. Desigur, comparatia este vetusta, dar exprima ideea purtarii Crucii, atat in mod vazut, dar mai ales in mod nevazut, prin suferintele si necazurile mantuirii. Astfel, asa cum Hristos nu poate fi despartit de Crucea Sa, nici crestinul nu se desparte de Cruce, ci se insemneaza cu ea, ori de cate ori simte nevoia sa se inchine lui Dumnezeu. Dimineata, seara, la masa, la lucru, la rugaciune, la biserica si ori de cate ori simte nevoia comunicarii cu Hristos Cel Rastignit pe Cruce, crestinul isi face o cruce. Iar locurile pe care le considera a avea semnificatii crestine le marcheaza printr-o cruce: biserica, mormantul, monumente crestine (Crucea de pe Caraiman, de pilda) sau anumite locuri particulare. Este simplu de observat ca nimeni nu poate face acest gest de inchinare fara a avea o tainica legatura cu sacrul. Puterea de a-l savarsi vine doar din convingerea credintei ca avem nevoie de a ne exprima si in mod vazut sacralitatea nevazuta, sufleteasca. Exista insa, din pacate, si deformari ale acestui principiu, pe care le vom aborda mai jos.

2. Este o marturie. Contemporaneitatea tinde sa creada eronat ca evlavia si credinta trebuie pastrate cu discretie. Este doar rezultatul logic al unei slabiciuni: a te teme sa marturisesti ce esti. A fi crestin nu este o ilegalitate, o imoralitate sau o declasare sociala. Dimpotriva. A-ti purta Crucea si a arata aceasta este o chestiune de identitate, fata de care nu ai motive sa rosesti. In fond, a fi crestin inseamna a trai in Adevar si Iubire. Poate fi asta ceva damnabil?

3. Este o masura a varstei spirituale. Arata-mi cum te inchini, ca sa-ti spun cat esti de crestin. Asa ar putea suna o prelucrare tematica a unui proverb popular. Modul in care practicam insemnarea Crucii, dar si ce intelegem din aceasta sunt definitorii pentru gradul de maturitate spirituala. Aici apar si devierile de care vorbim. In mod corect, semnul Crucii se relationeaza cu Persoanele Sfintei Treimi si lucrarile Acestora. Astfel, impreunam primele trei degete ale mainii drepte (Persoanele Sfintei Treimi), iar celelalte doua (inelarul si degetul mic) se coboara in podul palmei (cele doua firi, umana si divina, unite in persoana lui Hristos) Asa grupate fiind, cele trei degete se duc mai intai la frunte (Tatal, izvorul tuturor, mintea mai presus de fire care a gandit toate), apoi le coboram spre pantece (Coborarea si Intruparea Fiului, in pantecul Maicii Domnului), apoi le ridicam spre umarul drept (Inaltarea Fiului de-a dreapta Tatalui) dupa care le ducem spre umarul stang (Trimiterea in lume, ca teren al luptei cu cel rau, simbolizat teologic prin “stanga”, a Duhului Sfant). In toata aceasta “gimnastica spirituala” crestinul pomeneste, se roaga sau slaveste, in gand sau cu voce tare, Persoanele Sfintei Treimi. Dar, practic, se poate observa ca nu toti acesti credinciosi stiu exact simbolistica Crucii sau motivele pentru care ne inchinam in diverse situatii, Sunt destui cei care, din pacate, flutura mana in dreptul pieptului “cantand la cobza” (expresie atribuita Parintelui Ilie Cleopa) si nestiind ce fac. Sau, mai grav, situatii in care inchinarea trece de la inchinarea adusa lui Dumnezeu spre alte planuri ale concretului lumesc: bani, noroc, pozitie sociala etc.

Sunt altii care se mira de ce crestinul se inchina cand trece pe langa o biserica. Probabil acestia uita sau inca nu stiu ca un lacas de cult nu este numai o constructie civila, ci si locul unde sta, fizic vorbind, pe Sfintei Altar, Trupul si Sangele Domnului, adica Insusi Hristos, caruia ii datoram cuvenitul respect. Ori, in viata de zi cu zi, a nu comunica cu cel pe care il cunosti si pe langa care treci este socotit a fi lipsit de bun-simt. Dar sa treci nepasator pe langa Dumnezeul in care crezi, cum e?! Exista chiar o „nebunie a Crucii”, adica asumarea constienta a Crucii, prin rastignirea propriei coruperi morale si pastrarea curateniei sufletesti intr-o lume decadenta, ceea ce poate aduce crestinului necazuri si suferinte, pana la martiraj. Acest lucru nu poate fi pe deplin inteles de catre cei ce alearga dupa cele lumesti, predispusi de obicei la compromisuri, motiv pentru care Crucea pare o nebunie. Nu uit si pe cei care exagereaza cu “executarea de cruci”, pierzand simbolismul si lucrarea harica, reducand totul la numar sau propriul interes. In acest caz, semnul Crucii este denaturat, ajungand pe post de lucrare magico-oculta, menita doar sa rezolve interese strict personale.

Fenomenul se extinde si asupra icoanelor, moastelor si altor lucruri sfintite, socotite doar obiecte magice, care rezolva prin superstitii “orice problema”. Asa ajungem, prin rationament apagogic, sa vedem ca si vrajitoarele si descantatoarele folosesc un intreg “arsenal” dotat cu cruci, icoane, agheasma etc., doar-doar vor convinge potentialii clienti de “albeata” si justetea magiei lor. Mai ramane doar sa aduca si “certificat de bune practici“ de la preot, ca, in rest, unele deja se lauda cu clerici printre clienti. Inchei cu un gand al Sfintei Ioan Gura de Aur despre inchinarea cu semnul Sfintei Cruci: „Crucea nu este altceva decat semnatura crestinului”.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 10 Decembrie 2016

22 Martie 2014

Vizualizari: 1583

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE