Predica la Duminica Sfintei Cruci

Predica la Duminica Sfintei Cruci Mareste imaginea.

Evanghelia Duminicii a III-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci):

"Zis-a Domnul: Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine isi va pierde sufletul Sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va mantui. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul in schimb pentru sufletul sau? Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el cand va veni intru slava Tatalui Sau, cu sfintii ingeri. Si le zicea lor: Adevarat graiesc voua ca sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea pana ce vor vedea Imparatia lui Dumnezeu venind intru putere."  (Marcu 8, 34-38)

Duminica a treia din Sfantul si Marele Post al Pastilor este numita si Duminica Sfintei Cruci. Aceasta duminica a fost randuita de Biserica la mijlocul Postului Mare pentru a intari duhovniceste pe credinciosi in urcusul lor spiritual spre Inviere. Atat textul Evangheliei, cat si insusi faptul ca in aceasta duminica cinstim in mod deosebit Sfanta Cruce, ne arata intelesurile duhovnicesti ale tainei Sfintei Cruci pentru viata noastra spirituala si pentru mantuirea noastra.

Mantuitorul Iisus Hristos ne arata ca cine doreste sa vina dupa El trebuie mai intai sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-I urmeze. Asadar, lepadarea de sine, purtarea sau asumarea crucii si urmarea lui Hristos sunt cele trei conditii pentru a fi crestin si a dobandi mantuirea.

Lepadarea de sine, eliberarea de modul egoist de a trai

Ce inseamna lepadarea de sine ca lucrare duhovniceasca? Insusi termenul de lepadare de sine este dificil de inteles pentru omul de astazi. In alte limbi decat romana, lepadarea de sine se traduce cu negarea de sine. Mai ales intr-o lume individualista, in care se afirma eul si se cultiva egoismul, ca lacomie dupa profit, lepadarea de sine, ca program spiritual de renuntare la egoism, inseamna ceva greu de acceptat. Totusi, Mantuitorul Iisus Hristos ne spune ca prima conditie a urmarii Lui, adica prima conditie pentru a fi ucenic al Sau, este lepadarea de sine. Insa lepadarea de sine nu inseamna desfiintarea sau anularea de sine, cischimbarea modului egoist de a vietui. Lepadarea de sine inseamna renuntarea la modul patimas de a trai in uitare de Dumnezeu si de semenii nostri. Mantuitorul ne arata, de fapt, ca numai atunci putem sa-I urmam Lui cand centrul vietii noastre nu mai suntem noi insine, ci El. Cand viata omului nu mai este centrata pe eul sau posesiv, trecator si limitat, ci pe legatura de iubire vesnica si infinita cu Hristos Dumnezeu-Omul, atunci viata omului devine comuniune pentru eternitate, deschidere spre imbogatire spirituala vesnica, in iubirea eterna a Preasfintei Treimi.

Autosuficienta, o inchisoare a sufletului din care acesta trebuie sa scape

Al doilea verset din Evanghelia Duminicii a treia din Post spune: "Cine voieste sa-si scape sau sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde, dar cine il va pierde pentru Mine si pentru Evanghelie il va mantui." Daca dorim sa ne mantuim pe noi insine, cu fortele proprii, ne pierdem. Daca insa ne daruim lui Hristos si ne unim cu El prin Sfintele Taine si implinim poruncile Lui in viata noastra, atunci ne mantuim, deoarece mantuirea inseamna unirea omului cu Dumnezeu. De ce? Pentru ca numai Dumnezeu are viata vesnica in Sine si numai intrucat ne unim cu El, Izvorul vietii vesnice, sufletul nostru se poate mantui si trai in comuniunea eterna de viata si iubire cu Hristos sau cu Sfanta Treime. De aceea, Botezul crestin sau Botezul in Hristos se savarseste in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, iar viata crestina este viata in comuniune de har cu Preasfanta Treime. Astfel, lepadarea de sine este o eliberare a sufletului de propriul sau egoism si narcisism, o iesire a sufletului din inchisoarea sau mormantul patimilor egoiste. Foarte adesea suntem atat de preocupati numai de noi insine, de propria noastra persoana, de imaginea noastra in fata lumii, incat nu mai avem timp sa vedem icoana lui Hristos din Evanghelie si din Biserica si nici chipul lui Hristos din semenii nostri. Foarte adesea viata noastra este mai mult iubire egoista de sine, bizuire pe sine, justificare de sine, cautare de sine, in uitare de Dumnezeu si de semenii nostri care asteapta iubirea noastra. Indiferent ca este cultivat in familie sau in manastire, egoismul devine o inchisoare a sufletului, iar lepadarea de sine inseamna rastignirea modului de existenta pacatos si patimas, ca autosuficienta sau multumire de sine, si deschiderea sufletului spre alt mod de viata, si anume viata in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii. Cu alte cuvinte, Mantuitorul Iisus Hristos voieste sa ne spuna ca iubirea de Dumnezeu este temelia adevaratei iubiri fata de semeni si fata de noi insine. Urmand lui Hristos, sfintii constata ca iubirea curata se naste din rugaciune, din relatia noastra cu Dumnezeu (Sfantul Isaac Sirul). De fapt, traim cu adevarat si ne implinim pe noi insine sau ne realizam ca persoane in masura in care Il iubim pe Dumnezeu si pe semenii nostri. Ca atare, masura libertatii noastre este, de fapt, masura capacitatii noastre de-a iubi pe Dumnezeu in rugaciune si pe semenii nostri in faptele bune savarsite pentru ei.

Crucea inseamna recunoasterea finitudinii si fragilitatii vietii umane

A doua conditie a vietii in Hristos este luarea sau asumarea Crucii. Crucea are o multime de intelesuri spirituale in Sfanta Scriptura.

In Evanghelia de astazi, Crucea poate insemna recunoasterea unei neputinte si a unei suferinte personale, recunoasterea finitudinii si fragilitatii conditiei umane. Crucea este adesea o neimplinire, o boala incurabila, o patima nevindecata, o tristete ca nu am devenit sau realizat ceea ce ne-am dorit. Foarte adesea, crucea in viata omului poate fi si o copilarie traita fara parinti sau o familie fara copii. Crucea poate fi si un handicap, ca urmare a unui accident. Crucea mai poate fi si o durere prelungita in tot timpul vietii pentru ca am pierdut o fiinta draga, mai ales poate fi o vaduvie de toata viata. In multe feluri, crucea este traita ca fiind o neputinta, o neimplinire sau o suferinta care marcheaza viata omului. Dar cand Mantuitorul indeamna pe fiecare "sa-si ia crucea sa", aceasta este o chemare: "Ia, accepta, neputinta ta si urmeaza-mi Mie! Adu la Mine, la Hristos, durerea ta, neputinta ta, boala ta, osteneala ta, lupta ta cu tine insuti si cu neputintele tale!". Hristos voieste sa poarte impreuna cu noi suferinta noastra, ca sa umple cu prezenta Lui iubitoare, mantuitoare si sfintitoare neimplinirea noastra apasatoare. El, Dumnezeu-Doctorul, vrea sa intre in viata noastra pentru a ne vindeca de neputintele noastre sufletesti si trupesti si pentru a ne darui viata divino-umana, adica mantuirea. El vrea sa ne ajute ca sa putem purta Crucea suferintei spre a dobandi bucuria Invierii. El doreste ca necazul, incercarea, neputinta sau suferinta pe care le avem sa nu ne desparta de Dumnezeu, sa nu ne instraineze de El, ci sa le folosim pe toate acestea in asa fel incat sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu. De fapt, necazurile sau suferintele nu ne lasa niciodata neutri. Oamenii care trec prin suferinta sau poarta o cruce grea nu mai raman complet indiferenti. Necazul sau suferinta ne poate apropia sau indeparta de Dumnezeu. De aceea, Evanghelia de azi ne indeamna sa luam Crucea, sa o asumam, sa o purtam venind cu ea la Hristos si sa facem din ea drum spre Inviere.

Un alt inteles duhovnicesc adanc al Crucii este "rastignirea" noastra permanenta intre idealul propus si rezultatul obtinut. Despre aceasta cruce, ca permanenta neimplinire si lupta cu egoismul din noi insine, vorbeste Sfantul Apostol Pavel cand zice: "Nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc" (Romani 7, 19). Aceasta este crucea sau neimplinirea cea mai frecventa din viata duhovniceasca a celor ce lupta cu patimile si neputintele din firea omeneasca inclinata spre pacat. Adesea omul isi propune o innoire duhovniceasca si un inceput bun, un ideal inalt, dar constata cu regret esecul in implinirea acestui ideal. Totusi, cand constatam ca in aceasta lupta avem mare nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, intelegem mai bine ceea ce Mantuitorul Insusi ne spune in cuvintele: "Fara Mine nu puteti face nimic" (Ioan 15, 5). Insa cu El, prin harul Lui vindecator, putem face mult bine, dupa cum spune si Sfantul Pavel cand zice: "Toate le pot intru Hristos, Cel care ma intareste" (Filipeni 4, 13).

In concluzie, asumarea Crucii si urmarea lui Hristos inseamna sa ne aducem pe noi insine la Hristos, purtand cu rabdare si speranta neputintele noastre, bolile noastre, "rastignirile" noastre intre idealul propus si rezultatul obtinut, pentru ca El sa devina Doctorul si Mantuitorul vietii noastre.

Prin credinta si iubire fata de Dumnezeu transformam suferinta in speranta

Numai Hristos Domnul poate transforma crucea noastra in scara catre cer, intr-o sansa de ridicare spirituala din pacat si suferinta, prin puterea Lui lucratoare si vindecatoare in interiorul suferintei si al neputintei noastre. Hristos Mantuitorul poarta impreuna cu noi crucea noastra si o transforma, adica daruieste sens suferintei noastre ca loc de intalnire a noastra cu El, Cel Rastignit si Inviat. Astfel, crucea noastra se transforma in lumina a sufletului si in urcus de inviere, ca sens si sensibilitate pentru a trai taina existentei umane in comuniune de iubire. Cand crucea suferintei este purtata cu credinta in Dumnezeu, cu iubire fata de Dumnezeu, suferinta se uneste cu speranta vindecarii sau mantuirii. Prin credinta in Dumnezeu si iubire fata de El noi transformam suferinta in speranta, ne apropiem mai mult de Dumnezeu si cautam mantuirea. Necazurile toate ne apropie mai mult de Dumnezeu, daca in timpul incercarilor ne rugam mai mult, ne pocaim mai intens si savarsim mai mult bine in jurul nostru.

Cei care nu se roaga cand trec prin necazuri, prin boala, prin suferinta si nu-si pun nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu ajung adesea la deznadejde. O multime de oameni s-au sinucis pentru ca nu s-au spovedit sau pentru ca nu s-au rugat suficient ori nu au avut pe cineva sa se roage pentru ei. Au cazut in deznadejde, mai ales atunci cand a slabit credinta, s-a rarit rugaciunea, a fost uitata Biserica lui Hristos, in care lucreaza El, Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, prin Sfintele Taine si rugaciunile Bisericii si ale Sfintilor din ceruri.

Jertfa Crucii si slava Invierii

Evanghelia ne arata, de fapt, ca centrul vietii noastre trebuie sa fie Hristos Cel milostiv, Cel Rastignit si Inviat, iar prezenta iubirii Lui milostive in viata noastra ne ridica din pacat si boala si ne vindeca. In aceasta Duminica, a III-a din Post, invatam ca taina Sfintei Cruci este izvor de innoire, de rastignire a pacatului sau a egoismului din noi, pentru a cultiva iubirea milostiva si smerita care ne pregateste sa primim bucuria si lumina Invierii. De aceea, la sfarsitul Evangheliei, in ultimul verset, se vorbeste despre faptul ca "sunt unii aici care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea Imparatia lui Dumnezeu venind cu putere".

Prin aceste cuvinte, Mantuitorul Iisus Hristos Se refera la taina Schimbarii Sale la Fata, care va avea loc cu putin timp inainte de rastignirea Sa, si la taina Invierii Sale. Cei ce "vad Imparatia lui Dumnezeu venind cu putere" sunt Apostolii Petru, Iacob si Ioan, care vad slava Domnului pe muntele Taborului. Insa, in viata Bisericii, acestia sunt multi crestini cucernici si smeriti, rugatori si postitori, rabdatori si milostivi, care simt, inca din lumea aceasta, bucuria si slava Imparatiei Cerurilor, bucuria si slava Invierii lui Hristos. Pe muntele Taborului, cei trei Apostoli, Iacob, Petru si Ioan, vad pe Mantuitorul schimbandu-Se la fata intr-o lumina ca lumina soarelui si simt in suflet o pace si o bucurie negraita. Aceasta inseamna pregustarea Imparatiei lui Dumnezeu, care, potrivit cuvintelor Sfantului Apostol Pavel, este "dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant" (cf. Romani 14, 17).

Asadar, este foarte semnificativ faptul ca Mantuitorul vorbeste, in acelasi timp, de purtarea sau asumarea Crucii si de pregustarea Imparatiei lui Dumnezeu sau de puterea Invierii. Astfel,Evanghelia de astazi leaga taina Crucii de taina Invierii. Cel ce poarta Crucea sa personala urmand lui Hristos merge spre Inviere. Lumina harului Imparatiei lui Dumnezeu patrunde tainic in sufletul omului credincios si in viata sa, iar el simte bucuria chemarii lui Hristos si a urmarii lui Hristos Cel Rastignit si Inviat, Care tainic participa la suferinta omului pentru a-i darui acestuia bucuria Invierii Sale.

Purtarea Crucii, lucrare de innoire duhovniceasca

Postirea noastra, ca pregatire pentru a serba Sfintele Pasti, contine in ea taina Crucii, atat ca rastignire a egoismului sau a pacatului din noi, cat si ca bucurie a ridicarii din pacat prin pocainta si iertare. Purtarea Crucii nu este nicidecum o autopedepsire masochista, ci ea este o lucrare de innoire duhovniceasca, o eliberare de egoismul orgoliului, o lepadare de iubirea de sine ingusta, pentru o unire cu Hristos Cel nelimitat si vesnic. Ne lepadam de egoismul din noi insine si ne umplem de iubirea milostiva, smerita si sfanta a lui Hristos. De aceea, in timpul Postului Mare, ne spovedim mai des, ne impartasim mai des cu Trupul si Sangele lui Hristos din Sfanta Euharistie. Ne eliberam de patimi egoiste sau posesive si ne imbogatim cu iubire jertfelnica si darnica. Ne izbavim de intunericul pacatului si ne luminam cu lumina harului lui Hristos. Iar pentru a sublinia toate aceste intelesuri duhovnicesti ale Crucii, Sfintii Parinti au randuit ca Duminica a III-a din Post, aceasta fiind considerata mijlocul Postului Sfintelor Pasti, sa fie inchinata cinstirii Sfintei Cruci.

In mijlocul Raiului se afla Pomul vietii, dar Adam si Eva nu au ajuns sa se bucure de Pomul vietii, pentru ca nu au postit, nu au ascultat de Dumnezeu si nu s-au pocait cu smerenie. Insa Noul Adam, Iisus Hristos, prin ascultare de Dumnezeu, prin postire si prin iubire milostiva sau iertarea greselilor celor care L-au umilit si L-au rastignit, a biruit ispitele neascultarii, lacomiei si slavei desarte, iar, prin Inviere, ne-a daruit noua oamenilor viata cea vesnica din Imparatia cerurilor. Ne-a daruit Pomul Vietii care este Sfanta Euharistie, dupa cum spune Sfantul Isaac Sirul. Intrucat in mijlocul Raiului se afla Pomul Vietii pe care l-au pierdut Adam si Eva, Biserica Ortodoxa a randuit ca in mijlocul Postului Mare sa fie asezata sarbatoarea de pomenire a Sfintei si de viata facatoarei Cruci a lui Hristos, prin care "a venit bucurie la toata lumea" – cum se spune in slujbele noastre liturgice.

Noi serbam in fiecare an Inaltarea Sfintei Cruci in ziua de 14 septembrie, dar aceasta serbare a Crucii in Duminica a III-a din Postul Pastilor are mai mult un inteles spiritual, ascetic, decat unul istoric. Prin aceasta ni se arata ca practica postului sau postirea este o lucrare duhovniceasca de rastignire a patimilor, de infranare, de ascultare a cuvantului lui Dumnezeu, de infranare de la ganduri, cuvinte si fapte rele, precum si implinire a poruncilor Evangheliei lui Hristos prin fapte bune sau prin milostenie, iar ca o bucurie sfanta si mare in timpul postului avem impartasirea mai deasa cu Sfanta Euharistie, care cuprinde in ea, in acelasi timp, taina Crucii si a Invierii lui Hristos.

Sfanta Cruce, steagul de biruinta al lui Hristos

Sinaxarul si slujbele din Duminica a III-a din Postul Mare ne arata ca aceasta Duminica a Sfintei Cruci este o incurajare, o intarire a noastra in urcusul spre Inviere. Pentru aceste motive, in Duminica a III-a din post, vazand si venerand Sfanta Cruce in mijlocul bisericii, ne gandim deja la Saptamana Sfintelor Patimiri ale Mantuitorului, dupa care urmeaza imediat slavita sarbatoare a Invierii lui Hristos. De aceea, cand sarutam Sfanta Cruce, zicem: "Crucii Tale ne inchinam Hristoase si Sfanta Invierea Ta o laudam si o marim".

Sfintii Parinti ai Bisericii ne spun ca Sfanta Cruce este steagul de biruinta al lui Hristos, adica este semnul iubirii lui Hristos mai tare decat moartea. Cu alte cuvinte, ea este, in acelasi timp, simbolul Rastignirii si Invierii lui Hristos.

In vechime, cand imparatii intrau biruitori intr-o cetate, mai intai trimiteau semnele biruintei lor in cetate si apoi venea armata victorioasa, impreuna cu imparatul. Prin analogie, intr-un inteles duhovnicesc, Crucea Imparatului Hristos, semnul biruintei Lui asupra pacatului si asupra mortii, este aratat in mijlocul Postului Mare tuturor credinciosilor pentru a se intari in postire si rugaciune, ca biruinta asupra pacatului si ca pregatire pentru Inviere.

Sa ne ajute Dumnezeu sa simtim de pe acum ca in Crucea Postului se afla tainic ascunsa bucuria Invierii, spre slava Preasfintei Treimi si spre a noastra mantuire! Amin.

Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Sursa: ziarullumina.ro

 

.

10 Martie 2015

Vizualizari: 1396

Voteaza:

Predica la Duminica Sfintei Cruci 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE