Duminica inchinata Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic

Duminica inchinata Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic Mareste imaginea.

Duminica a saptea dupa sarbatoarea Sfintelor Pasti este inchinata Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic. E duminica ce urmeaza Inaltarii Domnului. Avand in vedere ca la Sinodul I Ecumenic de la Niceea a fost combatuta invatura lui Arie, cel care sustinea ca Iisus Hristos este prima dintre creaturile Tatalui, s-a randuit sa se faca pomenire imediat dupa Inaltare de cei 318 Sfinti Parinti prezenti la acest sinod, pentru a ne descoperi invatatura pe care ei au marturistit-o: Iisus Hristos este Dumnezeu facut Om. Asadar, Cel care S-a inaltat la cer este Cel Care S-a coborat din ceruri.

E o duminica dedicata Sfintilor Parinti si nu Sinodului I ecumenic. Pr. conf. dr. Daniel Benga subliniaza ca in cultul ortodox sunt pomenite persoanele participante la istoria mantuirii. Parintii sunt numiti "purtatori si cugetatori de Dumnezeu", "pazitori credinciosi ai apostolicestilor predanii" sau "guri de aur ale Cuvantului” etc. Din cei 318 Sfinti Parinti amintim pe Sfintii Alexandru al Alexandriei, Atanasie cel Mare, Eustatiu de Antiohia, Macarie al Ierusalimului, Marcel de Ancira, Nicolae al Mirelor Lichiei, Spiridon al Trimitundei, Leontiu de Cezareea sau Cecilian de Cartagina. Eusebiu aminteste ca "nu lipsea din ceata nici cel al scitilor", identificat de cercetatori in persoana episcopului Marcu Tomensis Scitanul. Cel de-al doilea ierarh de pe teritoriul tarii noastre prezent la Primul Sinod Ecumenic a fost Teofil, episcopul gotilor, cu resedinta in zona judetului Buzau.

Pomenirea Sfintilor Parinti participanti la Sinoadele Ecumenice a fost facuta la cererea poporului. In secolul al VI-lea, crestinii din Constantinopol au insistat pe langa patriarhul Ioan al II-lea sa proclame "comemorarea Parintilor". Astfel, la 16 iulie 518, s-a savarsit Sfanta Liturghie de proclamare a sarbatorii Sfintilor Parinti de la Sinoadele I si II Ecumenice.

E bine sa stim ca din cele douasprezece articole ale Crezului, primele opt au fost formulate de catre Sfintii Parinti din Sinodul I Ecumenic, tinut la Niceea in anul 325, iar ultimele patru sunt opera celor ce au participat la Sinodul II Ecumenic, care a avut loc la Constantinopol in anul 381. Din acest motiv Crezul se mai numeste si Simbolul niceo-constantinopolitan. Primele opt articole definesc credinta in Dumnezeu-Tatal si Dumnezeu-Fiul - care o include si pe Fecioara Maria -, iar ultimele patru formuleaza credinta in Dumnezeu-Sfantul Duh, in Biserica, in Botez, in invierea obsteasca si in viata vesnica de dupa Judecata.

Reprezentarile pentru aceasta Duminica nu sunt dominate de imparat si ierahi, precum in reprezentarile tarzii, ci de Sfanta Evanghelie, ca fundament al credintei.

Evanghelia Duminicii Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325) ne prezinta Rugaciunea lui Iisus (Ioan 17, 1-13), care a fost rostita inaintea Sfintelor Sale Patimi. De ce citim aceasta rugaciune in Evanghelia de astazi? Sfantul Nicolae Velimirovici spune ca este rostita aceasta rugaciune pentru ca ea si-a aratat lucrarea la Primul Sinod Ecumenic. Prin puterea acestei rugaciuni, Dumnezeu a facut pe Sfintii Parinti de la acest Sinod aparatori credinciosi si neinfricati ai adevarului, si biruitori asupra iscodirii si rautatii oamenilor si dracilor.

Sa nu uitam ca in gradina Ghetsimani Iisus S-a rugat nu doar pentru Sine, pentru ca Tatal sa-L preaslaveasca si ca om, trecandu-L prin moartea ce o primeste pentru El spre slava ce-a avut-o la El "mai inainte de a fi lumea". S-a rugat si pentru ucenicii Sai ca sa ramana si dupa plecarea Lui uniti cu El si intre ei si S-a rugat si pentru ca viitorii credinciosi, care vor alcatui Biserica Sa pe pamant, sa fie uniti in marturisirea credintei pentru ca lumea sa cunoasca ca Iisus a fost trimis de Dumnezeu Tatal.

El S-a rugat pentru ca toti cei care cred in El sa fie una, adica sa traiasca in unitate, in comuniune, dupa cum Tatal si Fiul sunt una (cf. In. 10, 30), traiesc in comuniune, in daruire reciproca de iubire sfanta.

Duminica inchinata Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic ne cheama sa pastram dreapta credinta, sa marturisim Crezul ortodox, asa cum ni l-au daruit noua Sfintii Parinti de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), si cei de la Sinodul al II-lea Ecumenic, din Constantinopol (381).

Vladimir Mateescu

.

22 Mai 2015

Vizualizari: 536

Voteaza:

Duminica inchinata Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE