Rugaciunea ca marturisire

Rugaciunea ca marturisire Mareste imaginea.

Evanghelia Duminicii a 7-a dupa Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic): In vremea aceea Iisus, ridicandu-Si ochii catre cer, a zis: Parinte, a venit ceasul! Preaslaveste pe Fiul Tau, ca si Fiul sa Te preaslaveasca, precum I-ai dat stapanire peste tot trupul, ca sa dea viata vesnica tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Si aceasta este viata vesnica: Sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslavit pe Tine pe pamant; lucrul pe care Mi l-ai dat sa-l fac l-am savarsit.

Si acum, preaslaveste-Ma Tu, Parinte, la Tine Insuti, cu slava pe care am avut-o la Tine mai inainte de a fi lumea. Aratat-am numele Tau oamenilor pe care Mi-ai dat Mie din lume. Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat si cuvantul Tau l-au pazit. Acum au cunoscut ca toate cate Mi-ai dat sunt de la Tine, caci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit si au cunoscut cu adevarat ca de la Tine am iesit si au crezut ca Tu M-ai trimis. Eu pentru acestia Ma rog; nu pentru lume Ma rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, ca ei sunt ai Tai. Si toate ale Mele sunt ale Tale si ale Tale sunt ale Mele si M-am preaslavit intru ei. Si Eu nu mai sunt in lume, iar ei in lume sunt si Eu vin la Tine, Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau pe cei pe care Mi i-ai dat, ca sa fie una precum suntem Noi. Cand eram cu ei in lume, Eu ii pazeam in numele Tau pe cei pe care Mi i-ai dat; si i-am pazit si n-a pierit nici unul dintre ei, decat numai fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura. Iar acum vin la Tine si pe acestea le graiesc in lume, pentru ca bucuria Mea sa o aiba deplina in ei. (In. 17, 1-13)

Nu stiu daca exista vreo continuitate in cele scrise, stiu insa ca incerc sa existe o continuitate in cele traite. Caut sa gasesc trairea necesara mantuirii pentru a fi cat se poate de aproape de Duhul Adevarului prin care toate ni se fac cunoscute. Nu stiu daca este nevoie de o cunoastere mai profunda, dar stiu ca este nevoie de o traire indemnata de dragoste, calauzita prin rugaciune si faptuitoare de mila (caci trebuie sa implinim cuvantul Lui "mila voiesc, nu jertfa!").

In aceste versete ce ni se descrie rugaciunea Lui Iisus catre Tatal Sau, in aceasta "cuvantare de despartire" cum este intitulata in Noul Testament, descoperim inca odata iubirea Lui, grija si rugaciunea "pentru cei pe care Mi i-ai dat, ca ai Tai sunt." (Vers. 9).

Un model de rugaciune pentru toti, dar mai ales pentru Preoti, pentru Pastori. De multe ori m-am intrebat ce trebuie sa caracterizeze misiunea unui Preot?. Ce ar trebui sa ne desavarseasca in slujirea aceasta?. Am spus, si continui sa spun, ca Hristos este modelul nostru, dar cum urmam Lui? Continuam invatatura, insa nu sporim dragostea; cautam sa indreptam, dar nu cu Duhul blandetii; sau poate cautam adesea sa ne indreptatim fara sa cautam la pacatele noastre, ci suntem "cu o neodihnita veghere la greselile unora fata de altii; le certam, le osandim, dar solutii salvatoare nu prea oferim; judecam fara sa vindecam!." dupa cum spunea Pr. Galeriu. Si totusi, un singur lucru daca l-am face cum trebuie ar fi mai mantuitor decat orice altceva: o rugaciune din inima, din dragoste, din co-patimire.

Traim cu speranta ca ne vom indrepta, dar este foarte greu de realizat. Ceea ce ne va ridica din pacat este pocainta intemeiata pe acea stanca ce se poate numi "rugaciunea Lui". Speranta ne ramane Mila Lui ce se dezvaluie noua prin lucrarea Harului in viata noastra. De la Rastignirea Lui si pana la sfarsitul veacurilor, noi pacatuim si El se roaga pentru noi; noi deznadajduim, iar El ne sopteste "Indrazniti, Eu am biruit lumea"; noi ne pierdem credinta, dar El nu-Si intoarce fata de la noi! Un ultim gand: noi adesea ne vaitam de crucea noastra, El s-a plans de pacatele noastre?.

IPS Antony Bloom spunea: "Sa ne gandim putin la rugaciunea noastra, la ale voastre si la ale mele. Ganditi-va la caldura, la profunzimea si intensitatea trairii noastre, atunci cand ne rugam pentru cineva drag noua, sau atunci cand ne rugam pentru ceva ce este important in viata noastra. Atunci inima voastra este deschisa, tot adancul fiintei este daruit rugaciunii facute. Asta inseamna ca Dumnezeu este important pentru voi?. Nu, deloc! Pur si simplu inseamna ca motivul rugaciunii este important!.". Trist, dar adevarat.

Ar fi bine ca tot sufletul sa se cerceteze, sa se intrebe de ce Il simte pe Hristos ca ar fi departe de el?. Este bine sa ceri, dar oare nu este mai frumos sa multumesti? Daca tot cerem mereu, cand mai apucam sa daruim si noi?. Sa ne intrebam: ceea ce cerem este mai important decat Cel ce daruieste? Sau mai bine zis, tot prin cuvinte Mitropolitului Bloom: "Vrem ceva de la El, sau Il vrem pe El?.

Venit-a Mantuitorul sa ne invete sa credem, sa iubim, sa fim fii ai lui Dumnezeu. Ne-a vorbit simplu "caci cuvintele pe care Tu mi le-ai dat Mie, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit si au cunoscut cu adevarat ca de la Tine am iesit si au crezut ca Tu M-ai trimis" (vers. 8). Oare chiar am cunoscut?. Putem spune ca am crezut?. Multi cred ca pot raspunde pozitiv. Faptele lor pot da marturie de acelasi lucru? Cu totii credem, dar nu toti marturisim prin fapte de credinta. Si mai trist decat atat, nu toti iubim.

"Ceea ce oamenii doresc defapt, nu este cunoasterea, ci certitudinea!" (Bertrand Russel), oare cautam motive sa credem sau prilej de a fi cu El?. Daca ne uitam in jurul nostru astazi vom vedea ca omul contemporan este dornic de cunoastere superficiala, de o informatie cat mai simpla. Si totul este pus sub semnul intrebarii. Cel mai usor lucru este sa negi, caci asta te scapa de responsabilitatea cunoasterii. Probabil acesta frica de responsabilitate ar putea fi numita "sindromul adamic", caci prin ea ne departam de noi, de Dumnezeu. Daca nu dam importanta cuvantului, cum putem cunoaste adevarul? Pentru ca spune Insusi Hristos: "cuvantul Tau este adevar" (vers. 17).

Daca ne vom aminti ca suntem si noi copii ai lui Dumnezeu, atunci am putea invata din comportamentul unui copil cum sa invatam sa credem cu adevarat. Uitati-va la setea ce exista in ochii unui copil atunci cand va intreaba ceva, priviti cu cata simplitate accepta raspunsul dat si veti invata cum sa privim, cum sa intrebam, cum sa primim raspunsul dat fiecaruia dintre noi de catre Hristos atunci cand intrebam cu inima curata in simplitatea rugaciunii. El intotdeauna ne raspunde, noi nu mai stim sa ascultam.

Dar Hristos, in ciuda tuturor acestea Isi continua rugaciunea "nu numai pentru ei ma rog, ci si pentru cei ce prin cuvantul lor vor crede in Mine."(vers. 20). Continuitatea Apostolica poate fi definitia si prin invatatura neintrerupta a dreptei credinte, incercarea de a face cat mai "accesibila" credinta curata tuturor oamenilor. A marturisi pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu si ca cea de-a doua Persoana a Sfintei Treimi este mantuitor, dar nu este de ajuns. Dorinta de cunoastere trebuie sa fie mai mare decat nevoia de a primi, si in acelasi timp direct proportionala cu intentia mea de a darui Lui ceva.

Doamne, ajuta-ne sa Te cunoastem cu adevarat!. Caci "asta inseamna sa-L gasesti pe Hristos, sa-L cauti in mod continuu, fara incetare" (Sf. Grigorie de Nyssa).

Arhim. Siluan Visan


 

.

Despre autor

Siluan Visan Arhim. Siluan Visan

Senior editor
153 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2011

02 Iunie 2014

Vizualizari: 3239

Voteaza:

Rugaciunea ca marturisire 5.00 / 5 din 3 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE