Zelul si smerenia apostolilor

Zelul si smerenia apostolilor Mareste imaginea.

Este evident din Evanghelii ca apostolii Il cunosteau pe Iisus inainte sa fi fost chemati de El. Unii din ei Il vazusera pe Iisus impreuna cu Ioan la Iordan. Altii Ii ascultasera predica. Dar cand au fost chemati, apostolii L-au urmat de indata. Nu s-au dus acasa sa ceara permisiunea parintilor, nu s-au sfatuit cu prietenii, nici n-au spus: “Sunt foarte onorat, Iisuse, dar lasa-ma sa ma mai gandesc”. Nici n-au spus: “Pot sa te urmez noua luni pe an si sa-mi pastrez deschisa afacerea cu pesti celelalte trei luni?”
Ceva i-a condus pe acesti barbati sa accepte o chemare radicala de a parasi toate ocupatiile lumesti ca sa se dedice cu totul lui Hristos si misiunii Lui. E o taina, si Evangheliile nu relateaza neaparat totul in aceasta privinta. De exemplu, nu ne spun ce gandea Natanael sub smochin cand Iisus i-a spus: “Mai inainte de a te chema Filip, te-am vazut sub smochin”.

Dar aceste cuvinte ale lui Iisus il fac pe Natanael sa marturiseasca: “Tu esti Fiul lui Dumnezeu!” (In 1, 48-49). Traditia spune ca Natanael se ruga sa-L vada pe Mesia. Evident ca el avuse o foarte profunda intalnire cu Dumnezeu in acel loc despre care nimeni nu stia; faptul ca Iisus stia asta l-a convins in adancul inimii lui.

Zelul cu care apostolii l-au urmat lui Hristos e un exemplu pentru toti crestinii. El ne cheama pe fiecare din noi intr-un fel esential pentru scopul Sau. Asa cum scrie sfantul Pavel, El i-a chemat „pe unii apostoli, pe altii proroci, pe altii evanghelisti, pe altii pastori si invatatori” (Ef 4, 11).

Poate ca nu fiecare e chemat sa lase totul — pentru ca crestinii trebuie sa ia parte la orice parte a societatii —, dar fiecare e chemat sa-L puna pe Dumnezeu pe primul loc si sa se foloseasca in mod corespunzator de darurile Lui.

Chemarea lui Petru e deosebit de instructiva in aceasta privinta. In Evanghelia dupa Luca (5, 1-11) vedem ca Petru il cunostea pe Iisus inainte sa fi fost chemat de El. Petru era un om muncitor si el L-a lasat pe Iisus sa-i foloseasca barca — o componenta-cheie a meseriei sale — intr-o situatie in care o multime de nestapanit il inghesuia. Dupa care Iisus i-a poruncit lui Petru sa se intoarca pe mare si sa arunce navoadele. Petru stia sa pescuiasca. Ostenise deja toata noaptea cu tovarasii sai si nu prinsesera nimic. Nu putem imagina ce anume gandea Petru care chiar pune la indoiala buna judecata a lui Iisus cand i-a cerut asta. Caracteristic insa pentru smerenia lui Petru, el se supune lui Iisus.

Şi Petru trage la mal o spectaculoasa captura de pesti. Cum anume? Pentru ca atunci cand Iisus i-a cerut lui Petru sa faca un lucru mic, care nu parea sa aiba sens, Petru s-a supus. Tot asa e si cu noi: adeseori Dumnezeu ne cere sa facem lucruri mici care uneori par sa nu aiba sens. Depinde de noi sa ascultam. Din mici acte de ascultare Dumnezeu face sa se intample lucruri mari. Prin micul sau act de ascultare Petru nu doar a prins peste, dar a primit o chemare si a devenit pescar de oameni, un apostol pentru intreaga lume.

Ascultarea lui Petru a facut cu putinta chemarea sa. Smerenia sa a facut cu putinta ascultarea sa. Petru s-a supus lui Iisus si numai atunci si-a dat seama ca Dumnezeu conducea lucrurile. Eforturile sale de-a lungul noptii nu adusesera pestele dorit. Ascultarea sa i-a ingaduit lui Dumnezeu sa-i aduca pestele. Smerenia lui Petru a fost evidenta si dupa minune. El n-a spus: “Gata, Iisuse! Sa ne intelegem: daca Te urmez, Tu sa-mi binecuvantezi afacerea cu pesti.” Ci mai degraba spune:
“Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos!” (Lc 5,8).

Ca si pe Petru, se poate ca Dumnezeu sa nu ne cheme dintr-odata sa facem lucruri mari. Ne cheama mai intai sa fim smeriti si ascultatori de El in lucruri mici ca sa ne invete smerenia si sa ne descopere puterea Sa.

A fi credinciosi inseamna a fi fideli — “cel credincios in cele mici este credincios si in cele mari“ (Lc 16,10) — unele lucruri nu sunt neaparat mai mult sau mai putin importante decat altele atunci cand e vorba sa ascultam, cautam si iubim pe Dumnezeu. Exemplul lui Petru ne invata ca Dumnezeu acorda importanta pana si unor mici gesturi de ascultare. S-ar putea sa nu credem ca vietile noastre sunt importante, dar pentru Dumnezeu fiecare om este important. Petru era un umil pescar. Oricine e ascultator si smerit e chemat de Dumnezeu sa faca lucrul Lui, fiecare in felul sau.

O analogie in aceasta privinta ne da sfantul Grigorie Teologul. El compara lumea, universul si toate lucrurile create din el cu o alauta. Cand cineva o priveste si vede frumoasa asamblare a lemnului, admira indemanarea si stiinta celui ce a facut-o. Dumnezeu a creat alauta. Dar El n-a creat pur si simplu harfa si a pus-o apoi deoparte, ci mai degraba canta la ea o cantare de o vasta complexitate si frumusete (Cuvantarea 28,6). Intregul univers devine o simfonie dirijata de Dumnezeu Insusi.

Dar muzica lui depinde si de noi. Dumnezeu ne cheama pe fiecare din noi sa cantam in aceasta simfonie. Face aceasta cerandu-ne sa cantam o nota – o nota anume intr-un moment anume, la un instrument anume, cel al vietii noastre personale. Ne-am putea gandi: “Ce nevoie e sa cant aceasta nota? La urma urmei, ce conteaza o singura nota?” Raspunsul este ca intr-adevar conteaza. Dar intelegem aceasta numai atunci cand facem sacrificiul de a canta mica noastra nota. Vedem atunci ca ea face sa apara nuanta notei altuia. Sau poate ca e o nota din varful unui crescendo, un crescendo iesit din jertfa si ascultarea iubitoare a multor crestini dinaintea noastra. Daca nu cantam si noi nota noastra, nu vom sti asta niciodata. Cantarea acestei mici note cere smerenie si ascultare. Trebuie sa fim atenti la dirijor si gata sa-I urmam porunca. Numai atunci ne poate El folosi ca sa-Şi creeze muzica. Toate celelalte in viata vor cadea la locul lor, pentru ca Dumnezeu a aranjat sa fie cantate alte note odata ce intram in muzica Sa.

Acesta e mesajul apostolilor: trebuie sa-L punem pe Dumnezeu pe primul loc. „Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate celelalte se vor adauga voua” (Mt 6,33).

Daca slujim lui Dumnezeu, El ne poate da din belsug cele de care avem nevoie, cum i-a dat pesti lui Petru. Dar, ca si Petru, nu ne putem alipi de acel belsug mai presus de Acela care ni l-a dat.

Multi citesc Evangheliile si cred ca Petru a fost conducatorul lor din pricina zelului sau. In parte e adevarat: zelul e necesar si Petru avea zelul si flacara care faceau din el un lider innascut. Dar nu din acest motiv a ajuns el liderul apostolilor; el a ajuns aceasta din pricina smereniei lui. De fiecare data cand Petru a incercat sa iasa in fata celorlalti prin zel, s-a impiedecat si a cazut. L-a marturisit pe Iisus ca “Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu“, dar o secunda mai tarziu a incercat sa-L opreasca de la rastignire astfel ca Iisus ii spune: “Inapoia Mea, Satana!” (Mt 16, 23). Petru a cerut sa mearga la Iisus pe apa si indata a inceput sa se scufunde (Mt 14,28 sq.). A marturisit inaintea ucenicilor ca Il va urma pe Iisus pana la moarte, numai ca sa-L nege putin mai tarziu in fata unei umile slujnice, aflata la baza de jos a societatii (Mt 26, 69-70).

Dar in toate aceste lucruri Petru nu s-a luat atat de in serios, incat sa nu mai poata cere iertare, atat iertand el insusi, cat si cerand iertare de la Hristos si de la ceilalti. Şi-a marturisit pacatosenia inca de la inceputul activitatii sale. Se scufunda in timp ce umbla pe apa, dar a strigat: “Doamne, scapa-ma!“ L-a negat pe Hristos, dar apoi a plans si s-a impacat cu Hristos, marturisindu-si pacatul si dragostea fara rezerve fata de Iisus. Se impaca cu Pavel cand a fost mustrat de el (Ga 2,11).

Petru e pentru noi un exemplu de cutremuratoare smerenie. Nu suntem desavarsiti — avem slabiciuni, defecte de personalitate, pacate. Acest lucru trebuie sa ne faca sa-l imitam pe Petru si sa-i iertam pe ceilalti si sa nu ne luam atat de in serios, incat greselile noastre sa ne descurajeze sa-L urmam pe Hristos. Poate ca Dumnezeu nu ne cheama la mari acte de evanghelizare, ascetism, minuni etc, cum l-a chemat pe Petru, dar El ne cheama in chip statornic sa fim ascultatori in lucrurile mici cu iubire si smerenie. In acest fel El continua misiunea lui Hristos si a apostolilor prin ascultarea tuturor.

E mare lucru sa fii zelos pentru Dumnezeu. Dar acest zel trebuie aratat in ascultare, mai ales atunci cand El ne cere sa facem lucruri care nu se potrivesc cu notiunile noastre lumesti de „responsabilitate”. Avem nevoie si de smerenie, atat in ascultarea, cat si in caderile noastre. Acest trebuie sa fie idealul nostru, si el este frumos exprimat de cuvintele sfantului Pavel: “slujind Domnului cu toata smerenia mintii” (FA 20,19).

Cuvinte intrupate in exemplul sfantului Petru, care ne invata ca in toate faptele noastre avem nevoie intotdeauna de zel impletit cu smerenie.

Ierom. Calinic,

Provocari ale gandirii si vietii ortodoxe astazi, Editura Deisis
 

30 Iunie 2016

Vizualizari: 596

Voteaza:

Zelul si smerenia apostolilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE