'Degetul lui Toma a ajuns condeiul dreptei credinte'

'Degetul lui Toma a ajuns condeiul dreptei credinte' Mareste imaginea.

Duminica a 2-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31

În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi uşile fiind încuiate, acolo unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.

Şi, spunând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma era împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi şi alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, viaţă să aveţi în numele Lui.

Hristos se defineşte pe Sine ca Adevărul. Tot el se defineşte pe Sine drept Învierea şi Viaţa. Textul evanghelic pe care Biserica îl propune spre meditaţie credincioşilor creştini în această primă duminică de după măritul praznic al Învierii din morţi a lui Hristos Domnul este unul dramatic, cutremurător. Sfântul Toma are privilegiul de a întâlni pe Învăţătorul după ratarea primei întâlniri a Acestuia cu Apostolii imediat după Învierea Sa din morţi. După opt zile de zbucium interior, de întrebări pe care cu siguranţă le-a experiat după dialogul cu ceilalţi Apostoli pentru care întâlnirea cu Învăţătorul înviat a readus speranţa şi bucuria, iată şi pe Apostolul Toma pe cale să-şi vadă visul cu ochii, anume ceea ce cu fermitate spusese fraţilor săi Apostoli, să pipăie cu propriile mâini şi să vadă cu ochii proprii locul cuielor care au provocat suferinţa şi moartea Dumnezeu-Omului, Adevărul, Lumina, Viaţa oamenilor şi a întregii lumi. Dar evenimentul întâlnirii îl copleşeşte pe Apostolul numit al îndoielii, al neîncrederii prin prisma raţiunii exegetice. Dar după cum între divin şi uman e distanţă, interval incomensurabil, gândurile omului fiind departe de cele ale lui Dumnezeu, după avântul impetuos al Sfântului Toma şi izbucnirea lui revendicativă în faţa celorlalţi ucenici, atitudinea sa devine una cu totul alta, sfioasă, smerită, pentru că Domnul înviat se oferă pe Sine spre a fi cercetat empiric, invitându-l prietenos să facă ceea ce dorise.

Hristos acceptă provocarea ucenicului
Raţiunea în avântul ei analitic şi voinţa în exerciţiul cercetării minuţioase, empirice a urmelor calvarului Golgotei la Cel ce S-a adus jertfă pentru noi oamenii Părintelui ceresc se opreşte pentru ca întreaga fiinţă a Sfântului Toma să se plece cuviincios în faţa lui Dumnezeu Adevărul. Dumnezeu Cel ce se descoperea şi se prezenta pe Sine poporului Israel de o manieră imperativă ca singurul Dumnezeu, iată că acum din gura omului aude în extazul doxologic al acestuia cuvintele „Domnul meu şi Dumnezeul meu“. Ceea ce se profeţise imperativ în Vechiul Testament, anume că poruncile divine vor fi transferate de pe piatra rece în inima caldă, fierbinte şi plină de entuziasmul credinţei a credinciosului mărturisitor, se împlineşte. Transferul adevărului din aria obiectivităţii exterioare în interioritatea subiectivă se petrece acum prin corelarea voinţei omului cu cea a lui Dumnezeu Care vrea mântuirea şi sfinţirea oamenilor. Adevărul din ipostaza fiinţială, obiectivă, impenetrabilă devine unul personal şi comunitar pentru oameni, pentru că iubirea divină încarnată şi jertfită suportă iar o chenoză, anume venirea Celui înviat la Sfântul Toma pentru a se oferi analizei, verificării de către acesta a misterului trupului înviat al lui Hristos. Dumnezeu îşi arată încă o dată disponibilitatea absolută pentru om, coborând la nivelul mental, afectiv al acestuia pentru a-l face să înţeleagă că este un Dumnezeu pentru om, cu iubire pentru acesta şi că de fapt existenţa în lume a acestuia e în planul divin al comuniunii cognitive şi iubitoare. Oricât de mult ar vrea omul să atragă absolutul divin, dar şi cel cosmic şi însăşi taina persoanei umane în reţeaua limitată a sinei sale raţionale, afective şi voliţionale, el trebuie să înţeleagă că realitatea absolută este dincolo de sine, anume în cel infinit ca existenţă de Sine, Dumnezeu Creatorul şi Mântuitorul. Dumnezeu a venit la om pentru a fi cu el, dar după cum taina divinităţii este dincolo de ceea ce omul poate înţelege, venirea şi înfăţişarea lui Hristos către Toma confirmă această venire divină. Hristos acceptă provocarea ucenicului care este copleşit de acest răspuns liber şi iubitor al Stăpânului Său. El nu mai doreşte să verifice rănile trupului înviat al lui Hristos, dimensiunea exerciţiului analitic, raţional se estompează pentru că este un alt moment, unul al întâlnirii faţă către faţă cu Dumnezeu-Omul. Este momentul întâlnirii, al extazului, al bucuriei participării la taina descoperirii de Sine iubitoare a lui Dumnezeu şi integratoare, totodată, cu înţelegere şi dor în ordinea divină.

Învierea nu e un spectacol în ordinea firii create
Omul nu mai are timp de a verifica, cerceta, cumula date, cunoştinţe, ci el vede pe Dumnezeu în faţa Căruia la acest moment al întâlnirii adoptă singura atitudine posibilă. Este atitudinea adoratoare, doxologică, recunoscătoare, de pe piscul sublim al actului religios. În acest moment, Sfântul Toma nu poate rosti, copleşit de fiorul sacru al prezenţei fulgurante a lui Hristos Înviat în faţa sa, decât „Domnul Meu şi Dumnezeul Meu“. După acest moment sublim va avea posibilitatea să reflecteze la această întâlnire, să analizeze detaliile, să se raporteze anamnetic la acel moment unic în care a beneficiat de darul maxim al coborârii lui Dumnezeu la el. Acest eveniment - kairos - îi arată măreţia divină infinită, aceea de a pătrunde şi a fi prezentă în omul muritor chemat de la moarte la viaţă prin Hristos înviat, începătură a învierii celor adormiţi. Iar acesta este adevărul voit şi lucrat tainic, dar eficient şi definitiv de Dumnezeu pentru om. Învierea nu e un spectacol în ordinea firii create, a cosmosului şi a vieţii omului pentru ca acesta să fie copleşit şi anesteziat de o grandoare divină evidentă în forţa legilor cosmice şi a miracolului vieţii, ci este chenoza divinului pentru coexistenţa cu omul în parcursul său mundan, Dumnezeu cu noi, parcurs promis la întrupare şi realizat gradual în învierea spirituală a omului prin locuirea harului divin în interioritatea acestuia, pregătindu-l pentru învierea eshatologică. Învierea spirituală se săvârşeşte prin naşterea întru Evanghelie şi harul Tainelor, culminând cu unirea euharistică, medicamentul nemuririi şi învierii după făgăduinţa hristică şi înţelegerea şi experienţa eclesială. Adevărul Învierii este unul evident pentru mărturisitorul creştin, pentru cel care vede spiritual şi aude cuvintele lui Hristos din exerciţiul intelectual al lecturii textului biblic în care are conştiinţa evidentă şi clară că îi vorbeşte Dumnezeu, din ascultarea cuvântului în cadrul cultului divin public ce culminează cu Sfânta Liturghie, prin unirea harică şi euharistică cu Hristos Cel Ce S-a lăsat şi S-a oferit pentru experimentul empiric dorit de Sfântul Toma care s-a transformat apoi în mărturisirea de credinţă creştină „Domnul meu şi Dumnezeul meu“. Or, la această experienţă a mărturiei ca vedere spirituală a Cuvântului lui Dumnezeu întrupat şi înviat pentru noi este chemat fiecare credincios care a primit pe Hristos şi s-a îmbrăcat în haina de lumină a Lui, a primit pecetea cunoştinţei spirituale a Duhului Sfânt şi se uneşte cu El prin Trupul şi Sângele Său în actul dăruirii de Sine în ceea ce este deja, aparţine Lui, omul şi lumea acestuia. Această experienţă spirituală devine posibilă şi constituie temeiul de neclintit pentru omul credincios care cunoaşte pe Hristos, îi împlineşte poruncile ce sunt expresia iubirii Sale pentru om şi experiază comuniunea iubitoare şi îndumnezeitoare prin perihoreza sacramentală a orizontului eclesial, pregustarea istorică şi temporală a Împărăţiei iubirii veşnice a lui Dumnezeu în viaţa de aici prin ceea ce numim învierea spirituală, prima înviere în harul Bisericii lui Hristos din lume.

Pentru Biserica primelor veacuri, Învierea a reprezentat evenimentul unei totale biruinţe divine în fiecare sferă a realităţii. Părinţii Bisericii au interpretat acest moment al venirii lui Hristos la Sfântul Toma în sensul realismului biblic şi teologic şi al mistagogiei, anume al experienţei existenţial-spirituale ce face din evenimentul biblic momentul, clipa întâlnirii şi comuniunii oricărui creştin iubitor şi mărturisitor cu Hristos în viaţa sa.

Îndoiala lui Toma face şi mai vădită Învierea Domnului
Creştinul este chemat la adevărul lui Hristos care nu ţine de raţionalitatea sa şi de ritmul vieţii cotidiene cu proiectele socio-profesionale şi familiale în care este prezent Hristos prin binecuvântarea Sa permanentă, adevăr veşnic şi mântuitor pe care mulţi dintre creştini cu scepticismul, neîncrederea lor, cu grijile veacului îl ratează. Evenimentul relatat de Evanghelia de astăzi invită pe toţi la încredere în adevărul rostit de Hristos şi care este Hristos Însuşi care aşteaptă pe fiecare dintre noi să venim la El să-L simţim aproape şi interior nouă în iubirea ce iluminează şi transfigurează prin această dăruire în braţele mântuitoare ale Fiului lui Dumnezeu. E invitaţia de a rosti şi simţi cu Sfântul Toma „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“. Sfântul Ioan Gură de Aur, de exemplu, ne invită să lecturăm şi să medităm la admirabilele sale gânduri legate de acest eveniment. A fost „rânduiala lui Hristos ca să lipsească Toma, pentru ca îndoiala lui să facă şi mai vădită Învierea. Dacă Toma n-ar fi lipsit şi nu s-ar fi îndoit de Înviere, Mântuitorul nu ar fi risipit îndoiala, şi minunea Învierii ar fi smintit încă pe mulţi. Dar îndoiala lui Toma a ajuns leac pentru toţi îndoielnicii. Uită-te, te rog! Mântuitorul nu aşteaptă să afle de la ucenici de îndoiala lui Toma. N-a fost mai întâi înştiinţat şi apoi a învăţat. Ci, ca să-l convingă pe Toma că era de faţă, chiar când nu era văzut, şi ca să-l facă să-şi cerceteze singur îndoiala, îi spune: Adu degetul tău încoace, după cum ai spus, şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios“ (Ioan 20, 27). Domnul arată că nu-i credincios cel care caută să se încredinţeze, ci cel care slujeşte credinţei. Pentru Sfântul Ioan, evenimentul este unul de evidenţiere a adevărului creştin unic pentru Biserica cea una a lui Hristos care manifestă recunoştinţa perpetuă exprimată astfel: „Totuşi să mulţumim bunătăţii şi îngăduinţei lui Dumnezeu, că degetul lui Toma a ajuns condeiul dreptei credinţe, care a rupt laţurile ereticilor şi a astupat gurile celor care îndrăznesc să spună că Domnul în aparenţă s-a îmbrăcat cu trup şi în aparenţă a murit. Degetul lui Toma a pus capăt îndoielilor ereticilor, ca şi degetul acela faţă de care n-au avut nici o putere magii egipteni, zicând: Degetul lui Dumnezeu este acesta“ (Ieş., 8, 19).

În altă predică, el pune, cu retorica sa binecunoscută, întrebarea la care oferă şi răspunsul într-o viziune euharistică pentru ascultătorii săi: „Fie, Stăpâne, ai mâncat şi ai stat la masă cu ucenicii înainte de Patimi, dar pentru ce petreci cu ei după Înviere? Ca să-i încredinţezi şi pe ei, şi pe Toma de Înviere, răspunde Domnul. Într-adevăr, dacă, după ce a făcut Domnul asta, mai sunt încă şi acum unii care nu cred în Învierea Domnului, ai mai fi putut, oare, convinge gurile cele neînfrânate ale acelora care îndrăznesc să grăiască cu uşurinţă orice despre viaţa Mântuitorului, de n-ar fi asta, de n-ar fi mâncat şi n-ar fi băut cu ei? De aici învăţăm să cinstim Masa cea Dumnezeiască şi Tainică.“

Nevoia de certitudini
Referitor la cuvintele lui Hristos cu ecou dincolo de evenimentul circumscris istoric, dar paradigmatic şi tipologic pentru creştini, în sensul că ceea ce face Hristos o dată, în planul istoric al Revelaţiei, El face spiritual, sacramental prin Duhul Sfânt, pentru toţi în timpul eclesial „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!“ Acelaşi Părinte afirmă: „Nu L-ai văzut cu ochii pe Hristos înviat, dar Îl vezi cu ochii credinţei înviat! Nu L-ai văzut cu privirile acestea pe El înviat, dar Îl vezi înviat prin minunile Apostolilor. Arătarea minunilor te duce la privirea prin credinţă a lui Hristos înviat. De aceea, cu mult mai mare şi mai puternică dovadă despre Învierea Lui au fost minunile făcute în numele Lui decât arătarea Lui înviat. Vrei să vezi că minunile ne încredinţează mai mult de Învierea Lui decât dacă S-ar fi arătat tuturora? Ascultaţi cu luare-aminte! Mulţi se întreabă şi spun: Pentru ce după Înviere nu S-a arătat îndată iudeilor? Întrebarea aceasta însă e de prisos şi zadarnică! Dacă avea să-i atragă prin asta la credinţă, apoi Hristos S-ar fi arătat după Înviere tuturora. Dar Lazăr e dovada că nu i-ar fi atras dacă li S-ar fi arătat după Înviere. L-a înviat pe Lazăr cel mort de patru zile; Lazăr mirosea, putrezise, era legat cu feşe, şi a făcut să iasă din mormânt în văzul tuturora; cu toate acestea, nu numai că nu i-a atras la credinţă, ci chiar i-a şi supărat. Da, au venit şi au voit chiar să-L omoare pentru asta (Ioan 11, 47-53). Dacă a înviat pe altul, şi nu au crezut, oare nu s-ar fi pornit iarăşi cu furie împotriva Lui dacă li S-ar fi arătat după Înviere?… Minunea aceasta e cea mai mare dovadă a Învierii; atrage mai uşor la credinţă decât Învierea însăşi. Că minunile săvârşite în numele Lui au putut convinge pe oameni mai mult decât vederea lui Hristos înviat se vede de aici: Hristos a înviat şi S-a arătat ucenicilor Săi; cu toate acestea, s-a găsit un necredincios şi între aceia: Toma cel numit Geamănul; a avut nevoie să-şi pună mâinile în semnul cuielor; a avut nevoie să vadă coasta Lui (Ioan 20, 24-28). Dacă ucenicul acela, care a stat cu El trei ani, care a stat la masă cu Stăpânul, care a văzut semne şi minuni mari, care a auzit cuvintele Stăpânului şi L-a văzut înviat, dacă el nu a crezut mai înainte, până ce n-a văzut semnele cuielor şi rănile suliţei, te întreb, cum avea să creadă lumea dacă-L vedea pe El înviat? Cine ar putea spune asta? Dar vă voi da şi o altă dovadă în afară de aceasta, că minunile au mai multă putere de convingere decât arătarea Lui înviat. Când a auzit tot poporul spunând ologului: În numele lui Iisus Hristos, scoală-te şi umblă!, au crezut în Hristos trei mii, chiar cinci mii de bărbaţi, pe când ucenicul n-a crezut, cu toate că L-a văzut înviat. Vezi că minunea asta te face să crezi mai uşor în Înviere? De vederea lui Hristos înviat s-a îndoit chiar ucenicul Lui, pe când la vederea minunii vindecării ologului au crezut chiar duşmanii Lui. Aşa că dovada minunii e mai puternică decât dovada arătării. I-a atras mai mult pe iudei şi i-a convins de învierea lui Hristos.“

Simţul prin excelenţă
Teologic, părintele André Scrima a remarcat faptul că această duminică vorbeşte despre atingere, o dimensiune specifică de altfel ordinii cunoaşterii experienţiale, concrete, biblice, evidenţiate de gândirea contemporană, despre punerea mâinii lui Toma în coasta lui Hristos. Regăsim aici binomul Ioan - Toma, ce revelează moduri de „atingere“: Ioan odihneşte la sânul Domnului, aşa cum Hristos odihneşte în sânul Tatălui. Or, atingerea, departe de a fi o percepţie grosolană, cum se pretinde câteodată, este simţul prin excelenţă. E simţul unic, s-ar putea spune. „Eu văd“, „Eu aud“, „Eu mănânc“ este o atingere, un contact. Cunoaştem datorită ştiinţei celei mai avansate că toate aceste acte fac să intervină o anumită calitate de vibraţii care ne ating. A fi un trup înseamnă a atinge. Gestul Apostolului Toma înseamnă: iată realul, Adevărul - Hristos este acolo. A fi un trup înseamnă a mânca, dar de asemenea a fi mâncat. La capătul acestui simţ unic care e atingerea stă aşadar atitudinea de acceptare sau de refuz. În vârful degetelor lui Toma se precizează hotărârea fundamentală. Hristos îşi dăruieşte propriul Trup, iar Toma atinge acest Trup de viaţă, pecetluit de Duhul Sfânt, plin de Duhul Sfânt (Ioan 6, 27), pe care Dumnezeu l-a însemnat cu pecetea Sa. Totul este la persoana întâi, pentru eul propriu vocaţional pentru divin.

În această epocă a ştiinţei şi a tehnicii, aceste cuvinte sunt pentru unii mai greu de înţeles, dar ştiinţele deschid şi spre Învierea lui Hristos. Fizicianul F.J. Tipler afirmă că Învierea este posibilă fizic, iar adevărul despre învierea trupurilor ar trebui să se bazeze pe evidenţe fizice pentru că nu ţine de creaţie, ci de Creatorul Unic şi Absolut care dă şi susţine dinamic legile creaţiei Sale. În neuroştiinţe, A.B. Newberg afirmă adevărul despre conştiinţa superlucidă a viziunii mistice (The Mystical Mind), ceea ce confirmă adevărul venirii lui Dumnezeu la om prin paradigma despre care dau mărturie profeţii sau sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu de ieri, astăzi şi de totdeauna. Această viziune l-a purtat pe Sfântul Toma la apostolat, la misiunea de extindere a Bisericii lui Hristos în lume pentru care a şi suferit martiriu, cu încununare de vederea lui Hristos în slava veşnică, după paradigma primului martir creştin, Sfântul Ştefan. Pericopa evanghelică a timpului pascal este invitaţie la convertire reală la Hristos şi participare la taina îndumnezeirii şi învierii ce se lucrează încă din veac cu depăşirea unui formalism creştin, declarativ ce duce la lipsa de participare la viaţa reală a Bisericii a multor creştini de astăzi.

Pr. prof. dr. Gheorghe Petraru Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ Iaşi
Sursa:ziarullumina.ro
 

.

15 Aprilie 2015

Vizualizari: 541

Voteaza:

'Degetul lui Toma a ajuns condeiul dreptei credinte' 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE