Fara credinta nu putem cunoaste Adevarul

"In ziua cea dintai a saptamanii, fiind seara si usile fiind incuiate, acolo unde erau adunati ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus si a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua! Si, zicand acestea, le-a aratat mainile si coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii vazandu-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarasi: Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si, spunand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant! Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate, si carora le veti tine, tinute vor fi. Insa Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamanul, nu era cu ei cand a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalti ucenici: Am vazut pe Domnul! Dar el le-a zis: Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede. Si, dupa opt zile, ucenicii Lui erau iarasi inauntru, si Toma era impreuna cu ei. Si a venit Iisus, usile fiind incuiate, si a stat in mijlocul lor si a zis: Pace voua! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele, si adu mana ta si o pune in coasta Mea, si nu fi necredincios, ci credincios! A raspuns Toma si I-a zis: Domnul meu si Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut! Iisus a facut inaintea ucenicilor Sai si alte multe minuni, care nu sunt scrise in cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si, crezand, viata sa aveti in numele Lui." Ioan 20, 19-31
Hristos a inviat!

In aceasta duminica, a doua dupa luminatul praznic al Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, Sfanta Evanghelie dupa Ioan ne infatiseaza doua dintre aratarile Mantuitorului dupa Invierea Sa din morti. Prin aceasta, sfanta noastra Biserica voieste sa ne incredinteze ca Hristos a biruit moartea prin puterea jertfei Sale si a castigat in trupul Sau viata vesnica, viata Preasfintei Treimi, impartasita acum pentru prima oara oamenilor.

Prima aratare a Mantuitorului Hristos sfintilor Sai Ucenici si Apostoli a avut loc in seara zilei Invierii Sale (duminica seara), „acolo unde erau adunati ucenicii de frica iudeilor“ (Ioan 20, 19), adica in foisorul Cinei celei de Taina. Pentru ce insa nu li S-a aratat Domnul Hristos mai devreme Apostolilor, ci i-a lasat sa astepte o zi intreaga, o asteptare infrigurata, plina de incertitudini? Urmarind cu atentie textul Sfintelor Evanghelii si avand inaintea ochilor sufletesti toate aratarile de dupa Inviere ale Mantuitorului, vom descoperi minunata lucrare a proniei dumnezeiesti, care si acum, ca de fiecare data, ne invata cum trebuie sa intelegem, treapta cu treapta, apropierea tainica a lui Dumnezeu de noi si a noastra de Dumnezeu.

Primirea credintei in Iisus Cel inviat
Cea dintai grija a Mantuitorului Hristos dupa Inviere a fost aceea de a-i ridica pe Ucenicii Sai iubiti la masura deplinei credinte in El, mai precis, in dumnezeirea Sa; pentru aceasta le-a cerut sa creada in primii martori ai Invierii Lui, femeile mironosite. Dar desi Maria Magdalena le-a vestit ucenicilor ca a vazut pe Domnul inviat, acestia, „auzind ca este viu si ca a fost vazut de ea, n-au crezut“ (Marcu 16, 11). Tot astfel au reactionat, dupa cateva ore, atunci cand doi ucenici din randul celor 70, Luca si Cleopa, s-au intors de la Emaus cu bucurie mare pentru ca au vazut, pe cale, pe Iisus Cel inviat, Care li s-a descoperit „la frangerea painii“, adica la prima Euharistie, savarsita de Insusi Hristos Mantuitorul. Sfantul Evanghelist Marcu noteaza cu amaraciune: „dar nici pe ei nu i-au crezut“ (Marcu 16, 13). Rostul acestor trimiteri la Ucenicii cei tematori, facute de Mantuitorul prin mironosite si prin martorii de la Emaus, era acela ca Apostolii „sa creada prin auzire“, sa se ridice de la planul simturilor (vaz si pipait) la planul credintei; doar asa ei ar fi fost pregatiti sa plece la propovaduire, cei chemati la credinta si la Sfantul Botez de catre ei neputand vedea pe Domnul inviat, ci primindu-L doar prin puterea credintei.

Atitudinea Mantuitorului fata de cei 11 Ucenici, pe care El voia sa-i transforme in Apostoli (trimisi), este asadar de inteles, in exprimarea aceluiasi Sfant Evanghelist: „La urma, pe cand cei unsprezece sedeau la masa, li S-a aratat si i-a mustrat pentru necredinta si impietrirea inimii lor, caci n-au crezut pe cei ce-L vazusera inviat“ (Marcu 16, 14). Cu alte cuvinte, Iisus Domnul le-a cerut Ucenicilor exact ceea ce ei aveau sa ceara celor carora le vor propovadui cuvantul Evangheliei, cuvantul Vietii: sa creada si sa marturiseasca pe Hristos Cel inviat. Mai mult decat atat, Mantuitorul, in chip profetic, i-a avertizat pe Apostoli prin cuvintele: „Cel ce va crede si se va boteza se va mantui; iar cel ce nu va crede se va osandi“ (Marcu 16, 16). Cel ce se va deschide sufleteste si va primi darul credintei care vine de Sus, acela prin Botez va alege calea mantuirii; cel ce nu se va deschide la chemarea credintei, nu doar ca nu-si va castiga mantuirea sufletului sau, dar va primi si osanda de la Dreptul Judecator.

Indoiala, boala credintei adevarate
Tot din randuiala tainica a lui Dumnezeu, unul din cei 11 Ucenici n-a fost prezent la venirea Mantuitorului Hristos din seara primei zile de dupa Inviere. Cel absent, Apostolul Toma, a adaugat la lipsa lui de solidaritate cu ceilalti Ucenici respingerea bunei vestiri a Invierii lui Hristos, motivandu-si necredinta prin cuvintele: „Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede“ (Ioan 20, 25). Vina necredintei lui era mai mare decat a celorlalti 10, care se indoisera la randul lor de cele spuse de femeile mironosite, caci cei care cautau acum sa-l convinga sau sa-l incredinteze de realitatea Invierii Domnului erau insisi Apostolii, care, ca si Toma, fusesera avertizati de trei ori de Mantuitorul in timpul propovaduirii ca El va muri, dar va si invia din morti. La aceasta se putea adauga si intreita minune a celor trei invieri savarsite de Hristos Domnul, cea din urma chiar inaintea sfintelor Sale patimiri, invierea lui Lazar, anticipare a propriei Sale Invieri.

Cu toate acestea, indoiala se strecurase in sufletul lui Toma, precum odinioara in sufletul lui Petru, pe cand mergea pe apa, slabindu-i credinta cultivata de Insusi Mantuitorul in sufletele Apostolilor timp de trei ani si jumatate, credinta intarita de El prin multe semne si minuni. Refuzand marturiile celor vrednici de crezare, adica ale celorlalti Apostoli, necredinciosul Toma refuza in fond sa faca saltul spiritual al depasirii cunoasterii prin simturi, spre castigarea cunoasterii prin credinta. A fost necesar ca Hristos Cel inviat sa Se arate din nou, in acelasi loc si in aceleasi conditii, pentru ca Toma sa fie incredintat de Inviere, nu inainte insa de a primi mustrarea Mantuitorului pentru indoiala sa in credinta.

Venind in ajutorul intelegerii inca slabe a Ucenicilor Sai, Mantuitorul Se arata din nou in mijlocul lor, intrand in chip minunat prin usile care erau incuiate. Desi erau obisnuiti cu minunile pe care Fiul lui Dumnezeu intrupat le savarsea spre confirmarea atotputerniciei Sale, Apostolii n-au inteles din primul moment talcul acestei intrari minunate prin care Mantuitorul urmarea sa-i incredinteze nu atat de puterea lui dumnezeiasca, cat de calitatea noua a trupului Sau transfigurat sau deplin pnevmatizat. Pentru trupul lui Hristos Domnul, Invierea n-a fost o simpla revenire la viata, ca in cazul lui Lazar, al fiicei lui Iair sau al fiului vaduvei din Nain, ci accederea la calitati noi, necunoscute inca oamenilor: nestricaciunea, nemurirea, depasirea oricaror constrangeri spatiale si temporale, intr-un cuvant viata dumnezeiasca in trup omenesc! O astfel de Inviere este crezuta, marturisita si asteptata cu nadejde in Biserica si de aceea ea nu mai lasa loc nici unei indoieli, fiindca ea echivaleaza cu intrarea in vesnica Imparatie a Preasfintei Treimi.

Pentru ca sa-l vindece pe Apostolul Toma de boala indoielii in credinta, Mantuitorul, din nesfarsita Lui iubire de oameni, ii cere acestuia sa se incredinteze prin simturi de realitatea fizica a trupului Sau, care purta semnele rastignirii, cerandu-i insa sa revina la credinta marturisitoare.

Parasirea indoielii si recastigarea credintei puternice cu ajutorul lui Hristos Cel inviat
Mesajul pe care Mantuitorul Hristos il adreseaza Ucenicilor Lui si lui Toma este acelasi din ziua Invierii Sale: „Pace voua“ (Ioan 20, 26). Chiar si numai aceste cuvinte, spuse cu putere dumnezeiasca, ar fi fost suficiente sa le aminteasca lor de cuvantarea de la Cina cea de Taina, prin care El le fagaduise aceeasi pace divina, singura in stare sa depaseasca nesfarsitele certuri si diviziuni omenesti: „Pace va las voua, pacea Mea dau voua, nu precum da lumea va dau Eu“ (Ioan 14, 27). Fagaduinta de atunci se transforma acum intr-un dar divin, menit sa rodeasca necontenit in sufletele celor chemati la cunoasterea lui Hristos si la unirea tainica cu El. Iar inainte de a porni la propovaduire, dupa ce vor fi imbracati cu putere de sus (Fapte 1, 8) in ziua Cincizecimii, Apostolii au facut, cei dintai, experienta minunata a salasluirii pacii lui Hristos in ei, dovada cea mai puternica fiind insasi transformarea lor din fricosi in curajosi, petrecuta in timpul celor 40 de zile, in care Mantuitorul li S-a aratat de mai multe ori, fie in Ierusalim, fie in Galileea.

Mustrarea adresata lui Toma de Hristos Cel inviat i-a trezit celui dintai glasul constiintei, recunoscand pe Domnul asemenea Mariei Magdalena. Mai mult insa, Toma va face dovada unei credinte marturisitoare prin cuvintele rostite cu toata fiinta sa: „Domnul meu si Dumnezeul meu!“ (Ioan 20, 28). Avem in aceste cuvinte prima marturisire de dupa Inviere a dumnezeirii lui Hristos, dar nu a unei dumnezeiri simple, ci a dumnezeirii intrupate, adica a Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu intrupat, jertfit si inviat, Care si-a implinit lucrarea de restaurare a omenirii, compromisa de pacat, daruindu-i prin harul Sau mantuire si viata vesnica.

Dar dialogul Mantuitorului cu Toma nu se incheie aici; urmeaza invatatura Sa directa si fara echivoc: „Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!“ (Ioan 20, 29). Hristos Cel inviat accepta intoarcerea la credinta a lui Toma si implicit marturisirea de credinta facuta de el; dar fericeste pe cei care, fara sa-L fi vazut inviat, au crezut primilor vestitori ai Invierii, care au fost sfintii ingeri de la mormant, apoi mironositele femei si, dupa ele, Luca si Cleopa. Exista insa in cuvintele Mantuitorului si o dimensiune profetica: sunt declarati fericiti cei care de acum inainte vor primi Evanghelia Invierii crezand in marturiile Apostolilor si ale urmasilor acestora, fara sa-L fi cunoscut direct pe Domnul Hristos. Cu adevarat sunt fericiti cei ce primind darul credintei il vor fructifica, acceptand si marturisind fara nici o urma de indoiala tot adevarul despre Mantuitorul, adica despre intruparea, jertfa si Invierea Sa, ultima fiind chezasia invierii noastre celei de obste. Iar regula de aur a religiei crestine va fi aceasta: credinta cea singura adevarata este credinta in Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu, in Tatal Sau Cel ceresc si in Duhul Sfant, Care de la Tatal purcede si in Fiul Se odihneste, adica ramane cu iubirea Sa cea vesnica, nedespartit de El.

Capitolul al 20-lea din Evanghelia Sfantului Ioan, in care se relateaza episodul primelor aratari ale Mantuitorului dupa Inviere, se incheie cu revelarea scopului insusi al Evangheliilor: „Iar acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, si crezand sa aveti viata in numele Lui“ (Ioan 20, 31). Astazi sunt in lume multi oameni care nu se indoiesc de existenta istorica a lui Iisus, Cel din Nazaretul Galileii. Unii dintre ei, in schimb, au serioase indoieli asupra dumnezeirii Lui, asupra Invierii Lui, asupra vesniciei Lui ca „Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat“, cum marturisim noi in Simbolul credintei sau Crez. Prin aceasta indoiala in credinta ei se aseamana Apostolului Toma, ramanand la o cunoastere empirica, eficienta doar in lumea materiala, si nici acolo in totalitate. Acest lucru nu poate fi valabil in religia revelata de Dumnezeu, religia crestina, unde ratiunea, primul dar divin al cunoasterii umane, trebuie unit cu credinta, cel de-al doilea dar divin al cunoasterii. Doar unite intre ele si intarite de cel de-al treilea dar, superior celor doua, care le potenteaza si le desavarseste pe cele doua, ele asigura cunoasterea adevarului mantuitor, deschizandu-se pentru primirea Descoperirii de Sine a lui Dumnezeu.

Hristos ne cere credinta puternica, neindoielnica, lucratoare si marturisitoare
Celui necredincios sau slab in credinta ori indoielnic ii vor ramane straine si de neatins minunile lui Dumnezeu, fiindca refuza credinta cea adevarata si mantuitoare, marturisita de-a lungul istoriei Bisericii crestine de mii de mucenici, cuviosi si sfinti. Cu cei ce resping credinta deplina in Mantuitorul Hristos si in Preasfanta Treime se implinesc cuvintele de avertizare ale prorocului Isaia, citate si confirmate de Iisus Hristos: „Cu urechile veti auzi, dar nu veti intelege si cu ochii va veti uita, dar nu veti vedea. Caci inima acestui popor s-a invartosat si cu urechile aude greu si ochii lui s-au inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii si sa auda cu urechile si cu inima sa inteleaga si sa se intoarca (sa se pocaiasca, n.n.) si Eu sa-i tamaduiesc pe ei“ (Isaia 6, 9-10; Matei 13, 14-15).

A te apropia, prin rugaciune si prin credinta, de Dumnezeu inseamna a-ti deschide mintea spre a fi luminata prin cunoasterea Lui, a-ti uni vointa cu vointa Lui prin ascultare mantuitoare, a-ti pune lucrarea la dispozitia Lui, pentru ca El sa imparateasca intru tine, nestirbindu-ti demnitatea sau libertatea, ci dimpotriva, ridicandu-te la vrednicia de fiu dupa har. Mantuitorul nostru Iisus Hristos i-a invatat pe Apostolii Sai, si prin ei pe noi toti, sa uneasca rugaciunea cu credinta atunci cand cer ceva de la Dumnezeu, pentru a li se implini cererea: „Toate cate cereti rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea“ (Marcu 11, 24). Credinta reprezinta implinirea nadejdii puse in Dumnezeu, increderea neclintita in mila Lui iubitoare si vindecatoare, in dragostea Lui parinteasca, aceeasi in toate imprejurarile vietii noastre. Chiar inainte de a ni se implini rugamintea adresata Lui, noi L-am castigat pe El ca Persoana dumnezeiasca, plina de iubire de oameni, iar Daruitorul este totdeauna mai de pret decat darul oferit. Numai asa credinta in Dumnezeu se descopera a fi relatia permanenta cu El, plina de iubire fierbinte si de speranta neinselatoare, credinta pe care au avut-o in cel mai inalt grad sfintii mucenici, care lasand toate, asemenea Apostolilor, i-au urmat lui Hristos, Mirele ceresc, dobandind in schimbul vietii celei vremelnice viata si comuniunea cu El in vesnicie.

Prin credinta, nadejde si iubire Il vedem si noi astazi pe Hristos Domnul
Cresterea in credinta marturisitoare conduce la cresterea in iubirea responsabila fata de semeni si fata de Dumnezeu. Credinta statornica izvoraste iubire statornica fata de Dumnezeu-Sfanta Treime, ceea ce reprezinta o unire spirituala a noastra tot mai stransa cu Dumnezeu. „Numai cine experiaza iubirea statornica experiaza pe Dumnezeu“. A spune: „cred in Tine, Doamne“, inseamna a spune: „Te iubesc, Doamne“; Te iubesc pentru ca Tu esti iubire; Tu esti scaparea mea, pentru ca in iubirea fata de Tine am viata; Tu esti Cel ce m-a adus la viata, ma sustine in ea, ma conduce spre plinatatea vietii si spre vesnicia ei. Altfel ma scufund in moarte“.

Pentru Sfintii Apostoli perioada celor 40 de zile dintre Invierea si Inaltarea Domnului a insemnat o crestere decisiva in credinta si in iubirea lor fata de Mantuitorul Iisus Hristos. Acum au inteles ei toate Scripturile care erau despre El, adica toate profetiile mesianice; acum au marturisit pe Iisus Hristos ca Dumnezeu adevarat si om deplin; acum au facut experienta iubirii Lui milostive, care intareste credinta si implineste nadejdea; acum au primit de la El Tainele Bisericii, puterea de a boteza si de a ierta pacatele. Invierea din morti a Fiului lui Dumnezeu intrupat i-a inviat si pe ei cu sufletul, ancorandu-i pentru tot restul vietii in credinta marturisitoare si in dragostea totala fata de Hristos.

Sa folosim si noi acest rastimp mantuitor, marturisind tuturor minunea Invierii Domnului, credinta recastigata a Apostolilor, tainele credintei noastre ortodoxe si indeosebi iubirea milostiva a Preasfintei Treimi, descoperita noua de Domnul Hristos, cerand de la El prin rugaciune sa ne daruiasca credinta puternica si statornica, pe care sa o intrupam in fapte bune fata de aproapele nostru, in iertarea celor ce ne gresesc, in iubire plina de recunostinta fata de Dumnezeu, Parintele nostru Cel ceresc. Amin.

pr. prof. dr. Stefan BUCHIU
Sursa: ziarullumina.ro

• Duminica Sfantului Apostol Toma
  Publicat in : Duminica Tomei
• Duminica Sfantului Apostol Toma
  Publicat in : Duminica Tomei