Toma Necredinciosul din Ierusalim versus Toma credinciosul din ASUR

Toma Necredinciosul din Ierusalim versus Toma credinciosul din ASUR Mareste imaginea.

Duminica aceasta gandurile-mi sunt ravasite de catre doi misionari, ambii numiti Toma. Necredinta unuia desavarseste credinta. Credinta celuilalt desavarseste necredinta. Necredinta credintei versus credinta necredintei. Pare complicat, asa-i?

Sa o luam logic si cronologic. Apostolul Toma, cel numit si Geamanul, reuseste, in scena atingerii ranilor Mantuitorului, un paradox tot atat de important ca si cel al tatalui ce avea un fiu suferind: Cred, Doamne!, ajuta necredintei mele! Caci pare greu de inteles ce mai este credinta si necredinta la cel ce evolueaza de la: Nu voi crede, la: Domnul meu si Dumnezeul meu. Dar nu este prima oara cand Toma pare ca vorbeste in dodii. Tot el, cand aude ca Lazar murise, spune: Sa mergem si noi sa murim cu El!

In realitate, Toma crede ca a fi un bun teolog presupune eliminarea indoielilor, prin dovezi stiintifice. El stia bine ca Invierea nu exista fara Patimi, ca Dumnezeu, desi nu poate muri, fusese totusi ingropat, dar mai stia si ca omul nu poate invia fara Dumnezeu. Deci ecuatia stiintifica a lui Toma e simpla, si a fost enuntata ceva mai tarziu, prin sec. V, de calugarii din partile Dobrogei, in frunte cu Ioan Maxentiu: Unul din Dumnezeire a patimit in trup. Adica Hristos patimise in umanitatea Sa, nu si in divinitatea sa. Daca El Inviase pe deplin si nu era doar o fantoma divina, atunci trebuia neaparat sa poarte, ca Om deplin, semnele Patimirii. Acestea erau, pentru Toma, dovada ca Hristos cel Inviat este acelasi cu Hristos Cel Rastignit: Dumnezeu si Om. De aceea, dupa ce vede semnele Patimilor, marturiseste ca Hristos este Mantuitorul firii umane, Domn al oamenilor si Dumnezeu al creatiei, care ne da tuturor sansa de a deveni dumnezei dupa har.

Cuvintele rostite de Hristos catre Toma amplifica si mai mult paradoxul necredintei credincioase. Mai intai, il invita sa vada si sa atinga ranile Sale, ademeni multor oameni de stiinta care vor o demonstratie palpabila a existentei suprafiresti. Numai ca, incredintarea nu va veni prin observare si atingere, ci prin credinta. Empirismul nu are nici o valoare daca nu este insotit de credinta. Ce folos ca cercetezi si obtii date empirice, daca ele nu-ti folosesc mai departe spre desavarsirea umana? Fara progres moral, stiinta este numai o impachetare de fum.

Asa ca urmeaza, din partea Domnului, un indemn clar catre Toma, valabil si pentru toti cercetatorii acestui veac si acestei lumi, anume: nu fi necredincios, ci credincios! Pericolul pandeste si azi, asa cum il pandea si pe Toma: sa vrei sa transformi totul in dovada empirica, in valoare masurabila (diavolul e contabil, zicea parintele Cleopa). In acel moment, sufletul moare, iar viata devine un pat al lui Procust. Dar totusi, cum sa masori iubirea, durerea, jertfa, spiritul? Ultima nebunie ar fi aceea de a dori sa demonstram ca existam. Sa ne punem singuri sub observatie. Dar nu radeti. Uitati-va, Dumnezeu spune ca El este Cel ce este, dar unii se agita sa-L gaseasca stiintific, cautandu-l acolo unde nu este, ca si cum ar vrea sa puna credinta sub microscop. De aici, alta rastalmacire a credintei: ca ea ne-ar impune oculta formulare crede si nu cerceta. Doar ca eroarea consta in metoda: spiritul uman nu se masoara cu sublerul, nici aura sfinteniei cu „auro-metrul”.

Dar poate s-ar intreba unii: Dar de ce? La ce bun sa fii credincios? Hristos nu ne lasa fara raspuns, stiind ca tragem mai mult spre indoiala si necredinta: fericiti cei ce au crezut fara sa fi vazut! Adica fericirea nu tine de ceea ce descoperim empiric, ci de implinirea unui crez, a unui ideal in viata. Caci fericirea vine in sufletul umplut de iubire, nu in buzunarul umplut cu cele materiale, fie ele si ultimele cuceriri high-tech.

Ajuns aici, ma intreb ce fericire ii asteapta pe secular-umanistii contemporani care, nici nu s-au „racit“ bine Sarbatorile si au si iesit la atacarea religiei. Aflu ca domnul Toma Patrascu, de la ASUR, credincios, in felul sau, lipsei de credinta, se ingrijeste iarasi de imbunatatirea conditiei libertatii de constiinta, printr-o noua propunere constitutionala. Numai ca, din pacate, credinta domniei sale, si a tovarasilor lui, ii va duce, paradoxal, pe un drum opus fericirii, ba chiar in opozitie si cu drumul sfintitor al Geamanului.

Acela voia sa se incredinteze ca Dumnezeu a salvat umanitatea, prin Inviere. Acesta vrea sa fie sigur ca L-a scos din societate si L-a ingropat pe termen foarte lung sau definitiv, asemeni deseurilor radioactive.

Acela dorea sa vada urma Patimilor desavarsite in Invierea vesnica. Acesta vrea sa se asigure ca jertfele si patimirile noastre, din aceasta lume, se vor sfarsi definitiv, in Moartea vesnica.

Primul se ridica, cu putina mustrare, din necredinta spre credinta unirii omului cu divinitatea. Al doilea mustra pe cine apuca, pentru ca Statul (compus din oameni care decid pentru alti oameni) nu e destul de separat de Dumnezeu si astfel exista, chipurile, riscul ca religia sa devina cel mai toxic poluator al societatii.

Primul da un sens fericit stiintei. Al doilea va ramane nefericit daca se va lua doar dupa stiinta.

Primul a vrut ca, prin pipaire, cu totii sa ne incredintam ca umanitatea a fost iertata si rascumparata de catre divinitate. Al doilea doreste ca, prin secularizare, umanitatea sa-si faca de cap dupa cum doreste, fara a fi invinuita de a nu rascumpara, prin desavarsire, viata dusa sub rautatea zilei.

Primului ii era teama ca nu cumva Invierea sa fie o inselare. Celui de-al doilea ii este frica de Inviere, ca nu cumva sa ii „insele“ pe cei ce cred ca Ea nu exista.

Primul a propovaduit crestinismul iubirii de Dumnezeu si de semeni. Al doilea este misionarul noii religii a europenismului, in care omul este autonom, individualist si (se) iubeste egoist, doar pentru pofte, placeri si interese.

Primul se ingrijeste de desavarsirea fiilor sai duhovnicesti, murind prin India, din dragoste pentru ei. Al doilea, in numele cretinismului fara de crestinism numit interesul superior al copilului, omoara educatia parintilor, transformandu-i in niste prosti care, probabil, nu mai stiu ce e bine pentru copiii lor.

Si uite-asa, altii te vor lamuri cum ca religia e nasoala pentru copilul tau, iar eu ma gandesc cu infrigurare la „1984“ a lui George Orwell, in care „nouvorba“ si „dublagandire“ bagasera in lagar umanitatea, iar politia gandirii se chinuia sa-i spele creierul si inima. In fond, ultima reduta a umanitatii, motorul vietii intregi este inima, dragostea. Omoar-o si vei obtine dezastrul perfect, aducator de control asupra maselor, iar pentru controlori, profit. Ca altfel nu-mi explic ce cauta afaceristul Soros printre semnatarii noii „dubleigandiri“ constitutionale.

Avem asadar un scenariu contemporan de lupta: Toma contra Toma. Credinta necredintei versus necredinta credintei.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)
 

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 08 Decembrie 2016

14 Mai 2013

Vizualizari: 1553

Voteaza:

Toma Necredinciosul din Ierusalim versus Toma credinciosul din ASUR 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE