Cuvant la Duminica Tuturor Sfintilor

Cuvant la Duminica Tuturor Sfintilor Mareste imaginea.

N-au trecut sapte zile de cand am praznuit sfintita sarbatoare a Rusaliilor si iarasi a venit la noi cor de mucenici, dar ‘mai bine spus tabara si oaste de mucenici asezata in ordine de bataie, intru nimic mai mica decat tabara ingerilor pe care a vazut-o patriarhul Iacov, ci deopotriva egala cu ea.

In adevar mucenicii si ingerii se deosebesc unii de altii numai prin nume, dar sunt uniti prin fapte; ingerii locuiesc cerul, dar si mucenicii; neimbatraniti si nemuritori sunt ingerii, dar si pe aceasta o vor dobandi-o si mucenicii. Poate imi vei spune: ingerii au avut, parte de o fire netrupeasca! Si ce-i cu asta?

Chiar daca mucenicii sunt imbracati in trup, totusi acesta-i nemuritor; dar, mai vartos, chiar inainte de nemurire, moartea lui Hristos impodobeste trupurile lor mai bine decat nemurirea.

Nu este atat de stralucitor cerul impodobit fiind cu multimea stelelor, pe cat sunt de impodobite trupurile mucenicilor cu multimea ranelor. Astfel pentru ca au murit, pentru aceasta au luat mai mult; au luat premii chiar mai inainte de nemurire, fiind incununati prin moarte.

“Micsoratu-l-ai cu putin decat ingerii cu slava si cu cinste l-ai incununat” spune David despre firea obsteasca a oamenilor. Dar dupa ce a venit Hristos, dupa ce a osandit moartea prin moarte, a restituit acest “putin”. Eu, insa, nu afirm aceasta pe temeiul celor de mai sus, ci afirm ca chiar acest defect al mortii a ajuns un avantaj, caci daca n’ar fi fost muritori, n’ar fi ajuns mucenici.

Prin urmare, daca n’ar fi fost moarte n’ar fi, fost coroana; daca n’ar fi fost moarte, n’ar fi fost mucenicie; daca n’ar fi fost moarte , Pavel n’ar fi putut sa zica: “in fiecare zi mor; marturie de asta imi este lauda voastra, pe care o am in Hristos Iisus”.

Daca n’ar fi fost moarte si stricaciune, n’ar fi putut Pavel sa zica.: “Ma bucur in suferintele mele pentru voi si implinesc in trupul meu lipsurile suferintelor lui Hristos”.

Sa nu ne intristam deci, ca am fost facuti muritori, ci sa multumim ca prin moarte ne-a fost deschis stadiul muceniciei, prin stricaciune am primit pricina premiilor, prin ele avem prilejul luptelor.

Vezi intelepciunea lui Dumnezeu! Cel mai mare dintre rele, inceputul nenorocirii noastre, introdus de diavol, adica moartea, pe aceasta a schimbat-o spre cinstea si slava noastra, ducand prin ea pe atletii evlaviei spre premiile muceniciei.

Ce dar? Vom multumi diavolului pentru moarte? Sa nu fie! caci aceasta fapta de isprava nu este consecinta intentiei diavolului, ci este harisma intelepciunii lui Dumnezeu. Diavolul a introdus moartea ca sa piarda si sa curme orice nadejde de mantuire prin aducerea ei pe pamant. Hristos, insa, luand-o a schimbat -o si prin ea ne-a urcat iarasi la cer.

Nimeni sa nu ne osandeasca daca am numit ceata mucenicilor cor si oaste asezata in ordine de bataie, doua numiri contrare, date unuia si aceluiasi lucru, caci corul si oastea sunt notiuni contrare, dar aici amandoi s’au unit.

Mucenicii, ca niste cantareti, mergeau cu placere spre chinuri, si ca niste luptatori, au aratat toata vitejia si rabdarea si au invins pe dusmani. Daca te vei uita, la natura celor facute, atunci cele savarsite sunt lupta si razboiu; dar daca vei cerceta starea sufleteasca a celor ce s’au savarsit, atunci cele savarsite sunt coruri, banchete, praznuiri si cea mai mare placere.

Vrei sa afli ca faptele mucenicilor sunt mai infricosatoare decat razboiul?

Ce este oare infricosator in razboiu? Ostile stau asezate fata’n fata, cu armele stralucitoare, luminand pamantul; dau drumul la nori de sageti, care acopar de pretutindenea cu multimea lor vazduhul; rauri de sange curg pe pamant si peste tot cadavre de soldati cazuti la pamant unii peste altii ca spicele in timpul secerisului.

Haide dar sa te duc de aici la lupta mucenicilor! Si aici doua ostiri stau fata ‘n fata: una a mucenicilor, alta a tiranilor.

Tiranii sunt inarmati, iar mucenicii se lupta cu trupul gol; victoria este insa a celor goi, nu a celor inarmati.

Cine oare nu s’ar minuna de faptul ca cel biciuit biruieste pe cel ce biciuieste, cal legat pe cel deslegat, cel dat prada flacarilor pe cel ce arunca in foc, cel ucis pe cel ce ucide?

Ai vazut ca luptele mucenicilor sunt mai infricosatoare decat luptele ostasilor ? Acestea desi infricosatoare, totusi se savarsesc in chip firesc; acelea, insa, covarsesc intreaga fire si intreaga ordine a lucrurilor, ca sa cunosti ca faptele de vrednicie savarsite sunt opera harului lui Dumnezeu.

Totusi cat este de neegala aceasta lupta! Cat de mult nesocotesc aceste lupte legile militare! In lupte, amandoua ostirile sunt inarmate; aici, insa, nu-i asa, ci una este neinarmata, iar cealalta inarmata.

Si iarasi, in lupte, amandoua ostile pot sa ridice manile una contra alteea, dar aici una are manile legate, iar cealalta loveste cu toata libertatea si puterea; si dupa cum intr’o stapanire tiranica judecatorii isi pastreaza dreptul de a face rau, iar dreptilor mucenici le da sa sufere in chip rau, tot astfel lovesc si pe sfinti; dar nici asa nu-i birue, ci fiind biruiti, dupa aceasta lupta neegala, pleaca.

Si se intampla acelas lucru ca si cu un luptator caruia i s’ar porunci sa lupte cu trupul gol, dupa ce i se rupe lancea, si i se pune jos pavaza; dar el, cu toate ca este lovit si batut, cu toate ca primeste de pretutindenea nenumarate rani, totusi ar ridica trofeul.

Si mucenicii in acelas chip biruiau, desi erau adusi goi, cu manile legate la spate si erau de pretutindenea batuti si strujiti.

Cei cari au primit ranile, aceia au inaltat trofeul, contra diavolului! Si dupa cum otelul lovit nu cedeaza, nici nu se moaie, ci ferul care bate se strica, tot astfel si sufletul sfintilor, cu toate ca primeau atat de multe chinuri, nu sufereau nimic cumplit, ci se sfarama puterea celor cari loveau si ii alunga din lupte pe chinuitori in chip rusinos si batjocoritor, dupa multe si nesuferite rani.

Ii legau pe mucenici la butuc, le gaureau coastele, faceau brazde adanci in trupurile lor, ca si cum ar fi arat un ogor si n’ar fi spintecat trupuri.

Puteai sa vezi coapse desfacute, coaste deschise, piepturi sfasiate. Dar cu toate acestea acele fiare mancatoare de sange, in nebunia lor, nu se opreau aici, ci coborandu-i de pe butuc, ii intindeau pe gratare de fier, sub care erau carbuni aprinsi. Si puteai sa vezi acum iarasi privelisti mai cumplite decat cele dintai; doua feluri de picaturi curgeau din trupurile lor: unele de sange, ce curgea, iar altele de carnuri topite.

Sfintii, insa, stand pe carbuni, ca pe trandafiri, priveau cu placere la cele intamplate.

Tu dar, cand auzi de gratar de fier, adu-ti aminte de scara aceea spirituala intinsa de la pamant la cer, pe care a vazut-o patriarhul Iacov. Pe aceea se coborau ingerii, pe aceasta se urca ucenicii; pe amandoua, insa, Domnul se sprijinea.

Sfintii acestia n’ar fi suportat durerile, daca n’ar fi fost rezemati de ea. Este clar orisicui ca pe aceea se suie si se pogoara ingeri, iar pe aceasta urca si mucenici. Cum asa? Aceia se trimit ca sa serveasca celor ce aveau sa mosteneasca mantuirea, iar acestia, ca niste atleti incununati si izbaviti de lupte, plecau catre conducatorul luptelor.

Sa nu ascultam cu indiferenta cele spuse cand auzim ca au fost puse sub trupurile strujite ale mucenicilor carbuni aprinsi, ci sa ne gandim ce simtim cand ne cuprinde vreo fierbinteala.

Atunci socotim ca viata este cu neputinta de trait, ne suparam, suntem nemultumiti, ne necajim ca niste copii mici, socotind ca acea fierbinteala, cu nimic nu este mai mica decat gheena.

Mucenicii, insa, nu erau cuprinsi numai de fierbinteala, ci ii inconjurau din toate partile flacarile, scantei sareau pe rani si muscau din ele mai cu cruzime decat o fiara salbateca; cu toate acestea ei, ca niste oameni de otel, cari vad petrecandu-se acestea in corpuri straine, staruiau in cuvintele marturisirii lor, cu barbatie si cu curajul cuvenit lor, ramaneau neschimbatori prin toate incercarile, si aratau cu stralucire barbatia lor si harul lui Dumnezeu.

Ati vazut de multe ori la rasarit, cand soarele rasare si sloboade raze la fel cu sofranul?

Tot asa erau si corpurile sfintilor ca niste raze la fel cu sofranul. Siroaie de sange curgeau din toate partile corpurilor lor si luminau trupurile lor mai mult decat lumineaza soarele cerul, ingerii, cand vedeau acest sange, se bucurau, demonii se infricosau si insusi diavolul se cutremura.

Ceea ce se vedea nu era numai sange, ci sange mantuitor, sange sfant, sange vrednic de ceruri, sange care uda necontenit plantele cele bune ale Bisericii. Diavolul a vazut sangele si s’a infricosat, caci si-a amintit de celalalt sange al Stapanului.

Din pricina sangelui Domnului a curs si sangele mucenicilor. Caci din momentul in care coasta Stapanului s’a impuns, vezi nenumarate coaste impunse.

Cine voind oare sa se faca partas patimilor Stapanului si sa se asemene mortii lui Hristos nu si-ar fi lepadat cu multa placere hainele ca sa intre in aceste lupte?

Rasplatirea este indestulatoare, cinstea este cu mult mai mare decat durerile, ia,r rasplata covarseste luptele chiar inainte de a intra in imparatia cerurilor. Asa dar sa nu ne infricosam cand auzim ca cutare a suferit mucenicia, ci sa ne infricosam cand auzim ca cutare s’a molesit si a pierdut astfel de premii ce-i stateau inainte.

Iar daca vrei sa auzi si pe acelea primite de mucenici dupa aceste lupte, apoi trebue sa stii ca nici un cuvant nu poate sa le infatiseze.

Apostolul spune ca “nici ochiul nu le-a vazut, nici urechea nu le-a auzit, nici la inima omului nu s’au suit acelea pe care le-a pregatit Dumnezeu celor cari Il iubesc pe El”.
Nimeni dintre oameni nu L-a iubit asa de mult pe Hristos ca mucenicii.

Totusi nu vom tacea prin faptul ca maretia bunatatilor gatite mucenicilor covarseste cuvantul si mintea, ci vom incerca sa va aratam, destul de slab, atat cat este cu putinta noua sa spunem, iar voua sa auziti, fericirea care i-a primit acolo.

Am spus: destul de slab, deoarece numai aceia cari s’au bucurat de aceasta incercare o vor cunoaste lamurit. Mucenicii sufar intr’o clipeala de timp aceste dureri cumplite si nesuferite; dar dupa izbavirea de aici se urca la ceruri, mergand inaintea lor ingerii, iar arhanghelii facandu-le suita, ingerii si arhanghelii nu se rusineaza de ei, ci ar prefera sa faca totul, pentru ei, pentru ca si aceia au preferat sa sufere toate pentru Stapanul lor Hristos.

Cand mucenicii se urca la cer, toate acele sfinte puteri alearga impreuna cu ei. Daca atunci cand soseste in oras atleti straini, tot poporul se revarsa de pretutindeni si inconjurandu-i examineaza cu atentie vigoarea madularelor lor, cu cat mai mult, cand urca la ceruri atletii evlaviei, vor alerga impreuna ingerii si se vor revarsa de pretutindenea toate puterile cele de sus ca sa le examineze cu atentie ranile lor.

Si-i primesc si-i imbratiseaza pe toti cu multa bucurie, ca pe niste viteji, cari se intorc din razboi si din lupta cu multe trofee si victorii. Dupa aceea ii duc cu mult alai la Imparatul cerurilor, la scaunul acela plin de multa slava, unde sunt Heruvimii si Serafimii.

Dupa ce ajung acolo si dupa ce se inchina, Celui care sta pe scaun, se bucura de mai multa primire decat de la ingeri si de la arhangheli. Domnul nu-i primeste ca pe robi (desi si aceasta este cea mai mare cinste si nu se poate gasi alta asemenea ei), ci ca pe prieteni ai Lui. Caci zice Domnul: “Voi sunteti prietenii mei!”

Si pe buna dreptate, caci El iarasi spune: “Mai mare decat aceasta nimeni nu are oa cineva sa-si puna sufletul lui pentru prietenii lui”.

Asa dar de vreme ce mucenicii au aratat cea mai mare dragoste, Domnul ii primeste, iar ei se bucura de slava de acolo, se unesc cu corurile si iau parte la cantarile cele de taina. Caci daca atunci cand erau in trupuri luau parte la acel cor in timpul impartasirii tainelor, cantand impreuna cu Heruvimii cantarea cea intreit sfanta, dupa cum voi cei initiati stiti, cu atat mai mult acum participa la acele strigate de bucurie, dupa ce au primit cu multa incredere pe impreuna coristi.

Nu va infricosati oare de mucenicie inainte de a auzi acestea?
Nu doriti oare acum mucenicia?
Nu va pare rau oare ca acum nu mai este timp de mucenicie?
Cu toate acestea sa ne exercitam ca in timp de mucenicie.
Ei au dispretuit viata; tu dispretuieste desfatarea.
Ei au aruncat in foc trupurile; tu arunca banii in mainile saracilor.
Ei au calcat peste carbuni; tu stinge flacara poftei.

Impovaratoare sunt acestea, dar si folositoare.

Nu te uita la greutatile de acum, ci la bunatatile viitoare; nu te uita la greutatile ce-ti stau in fata, ci la bunatatile nadajduite; nu la patimi, ci la premii; nu la nevointe, ci la coroane; nu la sudori, ci la rasplatiri ; nu la suferinte, ci la rasplati; nu la focul care arde, ci la imparatia care sta inainte; nu la muncitorii cari stau imprejur, ci la Hristos care incununeaza.

Cea mai buna metoda si cea mai usoara cale catre virtute este a nu te uita numai la ostenele, ci si la premiile unite cu ostenele: nu te uita la ele in chip separat.

Asa dar cand vei voi sa dai milostenie, nu te uita la cheltuiala banilor, ci la strangerea dreptatii.

“A risipit, a dat saracilor, dreptatea lui ramane in veacul veacului”.

Nu te uita la bogatia care se desarta, ci uita-te la vistieria care creste.

Daca vei posti, nu te gandi la traiul rau care vine din post, ci la odihna care rasare din traiul cel rau.

Daca vei priveghea rugandu-te, nu te uita la oboseala care vine din priveghere, ci gandeste-te la increderea, care rasare din rugaciune.

Tot astfel fac si soldatii; nu se uita la rane, ci la rasplati; nu la junghieri, ci la victorii; nu la mortii cari cad, ei la vitejii incununati.

Tot astfel si carmacii corabiilor vad inaintea valurilor porturile, inaintea naufragiilor afacerile ce le fac pe mare, inaintea greutatilor de pe mare bunatatile ce le au dupa ce traverseaza marea.

Asa fa si tu; gandeste-te ce lucru bun este ca in adancul noptii, cand toti oamenii, fiarele si dobitoacele dorm, cand totul este cuprins de o liniste adanca, atunci numai tu sa fii treaz si sa stai de vorba cu incredere cu Stapanul de obste al tuturora!

Imi vei spune poate: Dar somnul este dulce!

Nimic insa nu-i mai dulce decat rugaciunea!

Daca vei vorbi cu el in deosebi vei putea savarsi multe, caci nimeni nu te supara, nimeni nu te indeparteaza de rugaciune ; si timpul iti este intr’ajutor ca sa dobandesti ceea ce vrei.

Cand esti culcat pe asternut moale si te lenevesti sa te scoli si te intorci pe partea cealalta, gandeste-te la mucenicii de azi cari au stat pe gratar de fier? N’aveau asezat sub ei asternut, ci dedesubtul lor erau asternuti carbuni aprinsi!

Aici voesc sa termin cuvantul pentru ca sa plecati de aici avand proaspata si infloritoare amintirea gratarului si sa va aduceti aminte de el ziua si noapte. Daca am avea in minte pururea gratarul acela, chiar daca ne-ar tinea nenumarate legaturi, vom putea pe toate cu usurinta sa le rupem si sa ne sculam la rugaciune.

Sa zugravim dar pe latul inimii noastre nu numai acel gratar, ci si pe celelalte munci ale mucenicilor. Si dupa cum cei cari infrumuseteaza casele lor, le impodobesc peste tot cu zugraveli inflorite, tot astfel si noi pe peretii mintii noastre sa zugravim muncile mucenicilor.

Zugraveala caselor este nefolositoare, dar aceasta are castig; n’are nevoie de bani, nici de cheltuiala, nici de vreun mestesug, ci in locul tuturor este destul sa se foloseasca de ravna si de o gandire viteaza si treaza si prin ele, ca, prin cea mai indemanateca mana, sa zugraveasca muncile lor.

Sa zugravim asa dar in suflet pe cei cari au fost asezati pe tigai de fript, pe cei cari au fost intinsi pe carbuni aprinsi, pe cei aruncati in caldari de fiert, pe cei inecati in mare, pe cei strujiti, pe cei intinsi pe roata, pe cei aruncati in prapastie, pe cei cari s’au luptat cu fiarele salbatice, pe cei dusi in rapi adanci si in sfarsit pe cei cari si-au sfarsit viata asa cum fiecare a avut parte, ca prin varietatea acestei picturi, facandu-ne stralucitoare casa noastra, sa o facem locas potrivit Imparatului cerurilor.

Daca Domnul va vedea astfel de picturi in mintea noastra, va veni impreuna cu Tatal si-si va face locuinta in noi impreuna cu Duhul Sfant.

Mintea noastra va fi atunci casa imparateasca si nici un gand ne la locul lui nu va putea sa intre in ea, de vreme ce amintirea mucenicilor se afla in noi pururea ca o pictura inflorita, slobozind multa stralucire, iar Dumnezeu, Imparatul tuturora, traind pururea in noi. Astfel dar primind pe Hristos inca de pe pamant, vom putea, dupa plecarea de aici, sa fim primiti in corturile cele vesnice, pe care sa dea Dumnezeu ca noi toti sa le dobandim, prin harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin care si cu care Tatalui slava impreuna cu Sfantul si de viata facatorul Duh, in vecii vecilor, Amin.

Sfantul Ioan Gura de Aur

30 Iunie 2013

Vizualizari: 709

Voteaza:

Cuvant la Duminica Tuturor Sfintilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE