Iar cel ce se smereste pe sine…

Iar cel ce se smereste pe sine… Mareste imaginea.

Ca intotdeauna cand vrea sa ne invete ceva, divina pedagogie a Bisercii ne pune dinaintea unui text evanghelic. Usor, o sa ziceti. Povestea spusa de Mantuitorul Ucenicilor Sai este simpla. Doi oameni urca la templu. Unul se lauda cu duhovnicia sa, altul se smereste in pacatele sale, cel din urma intoarcandu-se mai indreptat la casa sa.

Greu, am sa va raspund, pentru ca Mantuitorul foloseste limbajul lumii ca sa ne descopere tainele ceresti. Caci nu despre simpla smerenie este pilda aceasta, ci despre „smerirea de sine“, adica virtutea ce se naste in noi dupa ce ne-au smerit ceilalti, capacitatea de a nu folosi umilirile tale pentru a-i umili pe altii, ci pentru a castiga una dintre cele mai ample virtuti: smerirea de sine.

Dreptatea lui Hristos

Unde ne cere Hristos sa o practicam? In miezul de pacat al lumii din care facem parte. Caci pe buna dreptate vamesul avea de ce sa se rusineze, cum pe buna dreptate avea fariseul a se declara multumit. Dar pe Hristos nu aceasta-l interesa. Nu venea sa ne invete dreptatea noastra, ci dreptatea Lui, care este smerirea de sine. Echivalarea eforturilor noastre nu in raport cu oamenii din jur, ci cu darul Lui daruit noua, pentru mantuirea noastra. Postea fariseul, dar postea postul lui, nu acela pe care i-l cerea Dumnezeu! Se ruga fariseul, dar nu rugaciunea lui Dumnezeu, ci rugaciunea lui! Dadea zeciuiala, dar nu din ceea ce-i daruise Dumnezeu, ci din ce credea ca-i al sau! Hristos Domnul vine si ne spune, de fapt: postiti Postul meu, rugati-va cu rugaciunea Mea, daruiti zeciuiala din ce v-am daruit Eu. Aflati-ma viu in tot ce faceti si eu va voi face vii. Cu alte cuvinte, nu strangeti o avere pe care s-o lasati copiilor vostri doar dupa moartea voastra, ci cresteti-i pe ei ca pe cea mai de pret comoara, care ucide moartea. Inclusiv propria voastra moarte.

Alegerea dintre viata si moarte

Am scris deja ca pilda aceasta este grea pentru noi. Hristos ne spune prin ea, si nu numai, ca viata crestina incepe cu o alegere. Nu alegerea dintre bine si rau, caci aceasta se presupune deja, ci alegerea intre viata si moarte, caci automultumirea este o moarte a sufletului. Dar nu vorbim nicidecum despre o nemultumire carcotasa, pururea bodoganitoare, croncanitoare pana dincolo de mormant. Ci nemultumirea vie, aceea care-ti da constiinta unei vieti nedepline fara deplinatatea in Hristos. Acesta este Dumnezeul Cel Viu, Acela Care te provoaca mereu si mereu la alegeri, la alegeri ca niste smeriri ale propriei firi, vointe, nazuinte. Acela Care ne spune sa discernem la vremea de acum care anume ne sunt prioritatile, ce anume mai este cu adevarat fericit in viata noastra, atat de fericit incat merita sa induram efortul postirii, al smeririi de sine, al rugaciunii si ascultarii, efortul vietii crestine, deloc usoare. Care ne cerem sa alegem intre Fericire si fericiri, intre Viata si vieti. Care ne spune ca nu putem trai niciodata paralel, nici amestecat, nici parsiv (care vine de la perisim, adica fariseu). Nu vamesi ne vrea Hristos, ci asemeni vamesului in smerire de sine. Nu ne cere sa ne mangaiem pacatele, indulcindu-le cu argumentari ale neputintei noastre. Ci sa le infruntam cu smerire de sine, cu bucuria ca prin cresterea noastra in Duhul lui Hristos vom reduce din duhuhl nostru, hraparet si ingamfat, multumit cu sine, chiar atunci cand pierde sinele noastru. Caci Hristos nu ne cere o aneantizare in nimic, ci o identificare, dinspre chip spre asemanare, cu El, pedagogul smeririi noastre de sine.

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

.

08 Februarie 2014

Vizualizari: 1887

Voteaza:

Iar cel ce se smereste pe sine… 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE