Vamesul cel smerit si fariseul cel mandru

Vamesul cel smerit si fariseul cel mandru Mareste imaginea.

Iubiti frati si surori intru Domnul

Faptele bune ca si pacatele, pe care le savarsim cu trupul, sunt vazute de fiecare om in parte. Pe de alta parte, faptele rele, dar mai ales rautatea sufletului sunt ascunse simturilor trupesti si nici nu se vad, nici nu se aud, fiind cu anevoie sa le cunoastem. Astfel, sunt smerenia si mandria, prima fiind o inclinare a sufletului, sfanta si mantuitoare, cealalta fiind o patima a trupului, rea si pierzatoare. Dar, cu greu noi cunoastem cand cineva este mandru sau cand o persoana se smereste cu adevarat.

Mantuitorul Iisus Hristos, cunoscatorul a toate, stiind ca oamenii sunt mult mai inclinati spre mandrie si foarte putini sunt cei care se smeresc, a rostit aceasta pilda pentru a ne descrie pe omul madru si care este rasplata acestuia, apoi ni-l arata pe cel smerit care culege cu vrednicie roadele acesteia.

Pe vremea Mantuitorului, ca si astazi, erau unii oameni care aveau despre ei incredintarea ca sunt drepti si pentru aceasta priveau de sus pe altii. Catre ei a rostit Domnul parabola aceasta:

"Doi oameni s-au suit la templu, ca sa se roage: Unul era fariseu celalalt era vames. Fariseul, stand, asa se ruga in sine: Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau ca si acest vames. Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig. Iar vamesul, departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului. Zic voua ca acesta s-a coborat mai indreptat la casa sa, decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta.” (Luca 18; 10-14)

Multi poate va intrebati: De ce a trebuit Domnul sa ne spuna o pilda si nu ne-a spus direct cine este mandru si cine se smereste? Trebuie sa stiti ca pilda este o icoana a faptelor, care zugraveste faptele in culori luminoase si curate si le pune inaintea ochilor nostri mult mai lamurite decat cuvintele simple de invatatura.

Evanghelia de astazi ne pune in fata doua personalitati diferite, doi oameni care au mers in acelasi timp la templul din Ierusalim pentru asi prezenta inaintea lui Dumnezeu ofranda sufletului lor Fariseul estre intruchiparea mandriei, in toata slpendoarea ei, iar vamesul este intruchiparea smereniei. De fapt acum vom vorbi despre o patima - a mandriei si despre o virtute, cea mai mare si anume smerenia.

Drept maritori crestini,

Mandria este primul din cele sapte pacate capitale, dupa cum smerenia este cea mai mare virtute. Mandria, care, dupa cuvantul Sfintei Scripturi, izvoraste din inima omului (Marcu 7; 21-22), este pretuirea de sine peste masura si atitudinea de superioritate sau de dispret fata de ceilalti oameni. Deoarece prin mandrie au cazut atat ingerii cei rai, cat si cei dintai oameni, mandria este privita ca inceputul pacatului. Ispita mandriei este foarte intinsa. Nu este credincios care sa nu fie ispitit de acest pacat. Insusi Mantuitorul a fost ispitit spre acest pacat de catre diavol, la inceputul lucrarii Sale in lume (Matei 4, 8-9).

Insa atat de complex, de ambiguu, de perfid si viclean, de nociv si distrugator este acest pacat, incat pana si marii sfinti au fost ispititi de el. Nu este om pe fata pamantului care sa nu fie ispitit de acest diavol; de la copilul cel mai mic, pana la omul cel mai in varsta, de la cel mai simplu om, pana la ce mai invatat. Pacatul mandriei este auto-supra-dimensionarea persoanei noastre. Suntem mandri si facem acest pacat al mandriei atunci cand: ne atribuim unele merite sau daruri care de fapt nu sunt ale noastre, cand ne laudam in fata oamenilor pentru ce am facut, fara sa gandim ca Dumnezeu ne-a invrednicit sa le facem, cand ne suparam pe oricine si din orice motiv, cand ne facem publicitate pentru orice fapta buna, pe care poate nici n-am facut-o, cand ignoram si radem atat pe buna dreptate, cat si pe nedrept de cineva, cand invidiem si uram pe cineva care este mai bun decat noi, cand vorbim pe cineva de rau indiferent daca este adevarat sau nu, cand ne imbracam in diferite haine tentante pentru a place oamenilor sau pentru a fi in centrul atentiei, cand spunem aproapelui faptele bune pe care le-am facut etc.

Din acest pacat se nasc toate celelalte. Cel ce se lasa cuprins de pacatul mandriei uita ca tot ce are a primit de la Dumnezeu, nesocoteste poruncile lui Dumnezeu, se lauda numai pe sine, graieste de rau pe altul, este fatarnic, se razvrateste impotriva autoritatilor si randuielilor obstesti.

Sfantul Casian Romanul, vorbind despre acest pacat, spune: «Patima mandriei intuneca intreg sufletul si-l prabuseste in cea mai adanca prapastie. Pacatul mandriei, cand pune stapanire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit care a cucerit o cetate mare si inalta, il darama in intregime si il surpa pana in temelii. Apoi isi construieste cetatea sa. Marturie despre aceasta este ingerul acela care pentru mandrie a cazut din cer. Caci fiind zidit de Dumnezeu si impodobit cu toate virtutile si cu intelepciunea, n-a voit sa le recunoasca pe acestea venite din darul Stapanului, ci din firea sa» 635 (Filocalia, vol. 1, p. 123). Un intelept zice: ,, inceputul mandriei este a nu cunoaste pe Dumnezeu.” (Comentariu la Evanghelia de la loan, omilia XVI, 4, p. 80)

Mantuitorul infiereaza cu toata taria pacatul mandriei, aratandu-i urmarile atat de grele. El spune: "Oricine se inalta pe sine se va smeri" (Luca 14, 11). Iar Sfantul Apostol Iacov zice: "Dumnezeu celor mandri le sta impotriva" (4, 6). Crestinul, deci, trebuie sa se fereasca si sa se lepede de pacatul mandriei, imbracandu-se cu virtutea smereniei si intarindu-se sufleteste prin post si rugaciune. El trebuie sa-si aminteasca totdeauna ca toata virtutea si tot ce are el a primit de la Dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel: "Ce ai, pe care sa nu-l fi primit? Iar daca l-ai primit, de ce te falesti, ca si cum nu l-ai fi primit?" (I Cor. 4, 7)

Toata viata trebuie sa luptam impotriva acestui pacat si sa fim constienti ca-i putem cadea prada in orice moment al vietii. Numai intelepciunea ne poate ajuta sa discernem acest pacat, sa sesizam aparitia lui in mintea noastra. Trebuie luptat din frageda tinerete impotriva acestui mare microb, pana nu produce "boli cronice" de netamaduit. Foarte putini duhovnici pot vindeca asemenea boli.

Despre smerenie e greu sa vorbit, mai ales cand nu ne aflam printre practicantii acestei imparatese a virtutilor. Traita de unii, zugravita de altii, mereu vazuta de Dumnezeu, ea este camasa in care se adapostesc multe fapte bune.

Numita de unii ganditori temelia crucii, ea este considerata ,,filosofia crestina, sarea virtutilor”, fiind insasi viata sfintilor. Parintii bisericii rasariteana cred ca fara smerenie nu-L poti vedea pe Dumnezeu, nu te poti ridica la inaltimea cerului, la patria cereasca. Daca lipseste smerenia nu se poate simti cu adevarat gustul dulce al iertarii din taina Spovedaniei .

Acest margaritar al virtutilor este insasi viata lui Hristos, pilda cea vie si nemuritoare, iar parintii spun ca „cel care nu se smereste, alunga de la dansul harul lui Dumnezeu”. Si imi vine in minte o pilda din Pateric in care Avva Ilarion din Palestina a mers la Avva Antonie, si i-a zis lui Avva Antonie: „Bine ai venit, luceafarule cel ce rasari dimineata !” Si i-a zis lui Avva Ilarion: „Pace tie, stalpule de lumina care luminezi lumea !” Oare acesta este salutul dintre cei mai smeriti oameni din lume ?”

Daca vom citi in Pateric, vom gasi multe exemple, insa acest salut ma duce cu gandul la salutul Arhanghelului Gavriil catre Preacurata Fecioara Maria: „Bucura-te ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine.” (Luca 1; 28) si la smerenia acesteia: ,,Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau.”

Niciodata mintea omeneasca nu va putea cerceta pana la epuizare, procesul psihologic prin care smerenia se transforma in slava. Legea aceasta nu e taina, dar e prea mare pentru a o framanta in intregime mintea omeneasca. Explicatiile plastice pentru a face inteleasa smerenia si roadele ei sunt slabe.

Chiar daca smerenia poate fi socotita o insusire specifica monahilor, totusi aceasta scoala a smereniei poate fi practicata de oricine, indiferent pe ce treapta sociala se afla si la ce mod de vietuire a fost chemat de Hristos Domnul, deoarece smerenia e verificarea oricaror virtuti. Smerenia ridica si indreapta, asezand la loc de cinste chiar si cei mai pacatosi oameni (vamesul, femeia desfranata de la picioarele Domnului, talharul pe cruce, etc.).

In mod sigur multi dintre dumneavoastra o sa-mi puneti intrebarea: Si cum se dobandeste smerenia?

Spun parintii, ca smerenia se invata din citirea zilnica a vietilor sfintilor, prin spovedanie regulata, prin rabdarea cu nadejdea in Hristos a necazurilor, piedicilor si supararilor acestor vieti. Sa le primim in casa inimii ca pe niste surori iubite, venite in vizita, pentru pacatele noastre. Se dovedeste smerenia mai ales prin dragostea ce o manifestam fata de cei ce ne-au mahnit, dupa cum zice Sfantul Isaac Sirul: „smerita cugetare arata nu acela care se ticaloseste pe sine, ci acela care mustrat fiind de altul, nu-si micsoreaza dragostea fata de el.” Iar mai presus de toate sa cante armonios in viata noastra smerenia inimii, caci „oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta” (Luca 14, 11).

Sfanta Scriptura zice: „Indragosteste-te de ea si ea te va slavi” (Pilde 4; 6). Sfantul Vasile cel Mare foloseste acest loc din Scriptura cand vorbeste despre dobandirea smereniei. Sa urmaresti, zice, smerenia, ca si cum te-ai fi indragostit de ea. Pentru dobandirea ei se cere si nevointa trupeasca dupa putere. Dar mai inainte de toate, felurita nevointa launtrica. Marele Vasile zice ceva si mai indraznet „Sa nu te mandresti niciodata pe seama altuia, nici chiar pe seama celor mai mari pacatosi!” Adica sa nu ingadui niciodata cugetului tau sa se laude ca esti mai bun si decat cel mai rau criminal! Ti se pare rau acela? Deja ai o parere buna despre tine!” Iata un motiv in plus sa aplicam indemnul intelept al Marelui Vasile. Pe de alta parte Sfantul Apostol Pavel zicea: „Eu sunt cel dintai pacatos al lumii” (1 Timotei 1; 15)

Smerita cugetare nu sta in hainele ponosite, nici in vorbire domola, nici in privirea catre pamant ci in ceea ce cugeti tu despre tine insuti inaintea Lui Dumnezeu ne invata Sfantul Isaac Sirul. Iar parintele Arsenie Boca marturiseste ca omul, in genunchi in fata lui Dumnezeu este mult mai mare. Si, daca stai in genunchi in fata lui Dumnezeu, poti sa te ridici in picioare in fata lumii si sa o infrunti.

Iubiti credinciosi

Este foarte interesanta pilda vamesului si a fariseului. Fariseul pazea legea riguros, postea, se ruga, facea milostenii. Dimpotriva, vamesul dispretuia legea dumnezeiasca „bea sangele poporului sarac”, cum spunea un Sfant Parinte. Acestia doi erau cele doua extreme ale epocii aceleia. Si s-au dus amandoi la Templu sa se roage. Dumnezeu a primit ca pe o jertfa binemirositoare rugaciunea vamesului. Nedreptul vames a biruit pe dreptul fariseu. Faptele bune i-au adus Fariseului mandrie. Se spune undeva in Scriptura: „Mustele moarte imput untdelemnul celui ce pregateste miresme”. Mandria a facut nefolositoare faptele bune ale fariseului. „Cand lipseste lumina, toate sunt intunecate. Si cand lipseste smerenia toate ispravile noastre sunt fara folos” zice Sfantul Ioan Gura de Aur.

Dimpotriva, faptele pacatoase i-au adus vamesului zdrobire de inima, smerenie, iar aceasta smerenie era atat de adanca, incat a schimbat in buna mireasma duhoarea faptelor lui necurate. „Mai bine un tanar sarac si intelept decat un imparat nepriceput si fara de minte”, zice Scriptura. In cazul nostru tanarul sarac si priceput este vamesul, iar regele nepriceput este fariseul. Cu alte cuvinte, mai placut este lui Dumnezeu un pacatos cu smerenie si zdrobire de inima, decat un virtuos cu egoism, deoarece Dumnezeu nu vrea pacate cu smerenie, vrea fapte cu smerenie. Dumnezeu vrea ca si noi sa avem faptele fariseului si smerenia vamesului. Amin

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta

.

Despre autor

Marian David preot Marian David

Colaborator
84 articole postate
Publica din 03 Ianuarie 2014

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1825

Voteaza:

Vamesul cel smerit si fariseul cel mandru 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE