Inaltarea Domnului la cer - slava omului indumnezeit

Inaltarea Domnului la cer - slava omului indumnezeit Mareste imaginea.

Cuvantul de invatatura al Preafericitul Parinte Patriarh Daniel la praznicul Inaltarii Domnului, rostit in anul 2009, in Catedrala patriarhala cu hramul „Sfantul Mare Mucenic Gheorghe“ din Constantinopol.

Cu adevarat mare este bucuria pe care o traim astazi! Ne bucuram ca impreuna-slujirea si convorbirea cu Sanctitatea Voastra ne ofera binecuvantat prilej de a trai in unitatea Duhului si in legatura pacii (cf. Efeseni 4, 3). Astazi, indeosebi, la praznicul Inaltarii Domnului, ne bucuram de incununarea tainei de ridicare in slava vesnica a firii noastre umane, si prin ea, a intregii creatii, „nu de la cele mai dedesubt ale pamantului la cele pamantesti, ci de la cele pamantesti la cerul cerului si pana la tronul de dincolo de acestea al Celui ce peste toate stapaneste“, cum atat de frumos spune Sfantul Grigorie Palama1.

Sanctitatea Voastra,
Taina minunata a Inaltarii Domnului nostru Iisus Hristos la cer imbraca semnificatii multiple si profunde.

Dintre ele, dorim sa evidentiem doar trei.

1) Inaltarea Domnului inseamna indumnezeirea umanului

Inaltarea cu trupul la cer a Mantuitorului nostru Iisus Hristos reprezinta in primul rand ridicarea firii umane la slava divina, la o demnitate si o cinste nemaiintalnite pana atunci. „Si cu milostivire inaltand firea noastra cea cazuta ai pus-o sa sada impreuna cu Tatal“, se spune in Penticostar2, iar Sfantul Ioan Hrisostom spune ca, prin Inaltarea lui Hristos, firea noastra umana „a trecut mai presus de ingeri, s-a inaltat peste arhangheli, peste heruvimi si serafimi, si nu s-a oprit pana ce a sezut pe tronul lui Dumnezeu“3.

Slujba Vecerniei praznicului Inaltarii Domnului arata ca Inaltarea Domnului este iesirea deplina din intunericul mortii si al iadului si intrarea in lumina cereasca a vietii vesnice, adica ridicarea firii noastre umane in iubirea Preasfintei Treimi si primirea ei pe tronul slavei divine: „Ingerii se minuneaza vazand un om mai presus decat ei. Tatal primeste in sanuri pe Acela pe Care Il are in sanuri de-a pururea; Duhul Sfant porunceste tuturor ingerilor Sai: Ridicati, capetenii, portile voastre! Toate neamurile bateti din palme, ca S-a suit Hristos unde era mai inainte“4.

Aceasta inaltare a umanului a fost posibila pentru ca Hristos Cel inaltat intru slava nu a lepadat firea umana, ci a asumat-o total si a condus-o in insusi centrul vietii Sfintei Treimi. Hristos nu Se intoarce la ceruri si nu Se infatiseaza Tatalui numai ca Dumnezeu, ci si ca Om, ca pe noi, oamenii, sa ne faca fii dupa har ai Tatalui ceresc in slava imparatiei cerurilor (cf. Ioan 1, 12 si 17, 24).

Teologia ortodoxa invata ca Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui reprezinta deplina indumnezeire a umanitatii Lui si eternizarea umanului in Dumnezeu, pnevmatizarea sau transfigurarea desavarsita a trupului Sau omenesc, adica ridicarea Lui suprema la starea de „mediu transparent al iubirii infinite a lui Dumnezeu“5 - dupa cum spune parintele Dumitru Staniloae. Omul este ridicat la cinstea suprema, in maxima apropiere si comuniune desavarsita cu Creatorul sau, in chiar intimitatea existentei divine a Preasfintei Treimi. Astfel, se vede ca inaltarea omului in slava divina a fost scopul coborarii sau al Intruparii Fiului lui Dumnezeu. Intr-o predica la sarbatoarea Inaltarii Domnului, Sfantul Grigorie Palama arata ca Hristos „S-a inaltat in slava si a intrat in Sfanta Sfintelor cea nefacuta de mana si a sezut de-a dreapta maririi in ceruri, pe acelasi tron al dumnezeirii, pentru ca de-aceeasi dumnezeire sa faca (partasa, n.n.) firea noastra cu care S-a amestecat (unit, n.n.)“6. Asadar, Inaltarea lui Hristos intru slava inseamna indumnezeirea si preaslavirea omului in iubirea vesnica a lui Dumnezeu.

2) Hristos Cel inaltat in slava devine Viata vietii crestinului

Ridicarea suprema a omenitatii lui Hristos in centrul slavei Sfintei Treimi, asezarea ei de-a dreapta Tatalui, nu inseamna insa ruperea comuniunii cu ucenicii Sai, nu inseamna izolarea sau distantarea Lui de cei care cred in El. Oricat de paradoxal ar parea, Inaltarea Domnului reprezinta, in acelasi timp, o apropiere suprema a lui Dumnezeu de om. Datorita pnevmatizarii sau transfigurarii supreme a trupului lui Hristos prin Inaltare, Hristos poate deveni interior celor care cred in El (cf. Ioan 17, 26). Firea Lui umana, inaltata in intimitatea slavei Sfintei Treimi, devine centrul de transparenta al harului divin comunicat oamenilor prin Sfantul Duh, Care face pe Hristos prezent si lucrator in viata crestinilor (cf. Ioan 14, 16-21; 16, 13-15; Galateni 2, 20).

Deci, pnevmatizarea sau transfigurarea deplina a umanului din Hristos nu are doar sensul de ridicare a Lui in slava dumnezeiasca, ci si unul de interiorizare a prezentei Sale in alti oameni, ca salasluire a lui Hristos Cel rastignit si preaslavit in cei care cred in El si-L iubesc pe El, pentru ca ei sa devina hristofori (purtatori de Hristos), potrivit fagaduintei lui Hristos: „Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi, si vom veni la el si vom face locas la el“ (Ioan 14, 23).

Deci, Dumnezeu-Omul, Cel din ceruri, sade pe tronul dumnezeiesc al slavei si locuieste in inima celor ce-L iubesc. El Se afla deodata in intimitatea Sfintei Treimi si in centrul vietii Bisericii, Se inalta intru slava la cer si coboara tainic in inimile celor de pe pamant (cf. Efeseni 1, 20; 2, 22; 3, 17 si Coloseni 1, 27). In acest sens, Fericitul Augustin spune ca Domnul „nu S-a departat de cer cand S-a pogorat pentru a veni la noi; nu S-a departat de noi cand S-a inaltat pentru a reveni in cer. Era deja acolo sus, fiind aici jos; cum o atesta El Insusi: «Nimeni nu s-a suit in cer, decat Cel ce S-a coborat din cer, Fiul Omului, Care este in cer» (cf. Ioan 3, 13)“7.

In textul liturgic ortodox al sarbatorii Inaltarii Domnului se arata acelasi adevar. Astfel, in Condacul de la sarbatoarea Inaltarii Domnului se spune: „Plinind randuiala cea pentru noi si pe cele de pe pamant unindu-le cu cele ceresti, Te-ai inaltat intru slava, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despartit; ci, ramanand nedepartat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra!“.

3) Biserica este spatiul ridicarii omului la viata vesnica

Sfantul Grigorie Palama subliniaza legatura dintre Taina Inaltarii Domnului Hristos si intemeierea Bisericii prin Pogorarea Sfantului Duh la Cincizecime, cand zice ca Stapanul Cel mai presus de ceruri „Se inalta, ori de cate ori Se pogoara, ca pe cele de jos sa le aduca impreuna cu cele de sus si sa intemeieze o singura Biserica, cereasca si pamanteasca, intru slava iubirii Sale de oameni. Asadar, bucurandu-se, ucenicii s-au intors la Ierusalim si erau pururea in altar, adica aveau mintea la ceruri, si binecuvantau pe Domnul, pregatindu-se pentru primirea binevestita a Pogorarii dumnezeiescului Duh“8.

Astfel, Biserica este manifestarea salasluirii lui Hristos, prin Duhul Sfant, in inimile oamenilor, ea fiind constituita in mod vizibil la Cincizecime ca revarsare a vietii lui Hristos Cel Unul Sfant in oamenii cei multi care cred in El, Capul Bisericii, ca acestia sa devina sfinti si fii dupa har ai lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 12 si Efeseni 2, 18).

Sarbatoarea Invierii Domnului, sarbatoarea Inaltarii Domnului si sarbatoarea Cincizecimii sunt legate tainic intre ele prin lucrarea Sfantului Duh asupra Trupului inviat al lui Hristos, ca prin Trupul Lui rastignit, inviat si inaltat in slava sa se reverse apoi viata vesnica divino-umana a lui Hristos in Biserica Sa, ca sa o pregateasca ca pe o mireasa pentru viata vesnica (cf. Ioan 6, 40 si 47; Romani 6, 22-23; Efeseni 2, 6), pentru slava imparatiei lui Dumnezeu sau slava Ierusalimului ceresc (cf. Apocalipsa cap. 21).

Asadar, Hristos cel inaltat in slava este prezent in Biserica prin Du-hul Sfant, indreptand necontenit viata crestinilor spre Invierea de obste si spre imparatia cereasca a slavei Preasfintei Treimi, potrivit fagaduintei Sale: „Iar Eu, cand Ma voi inalta de pe pamant, ii voi trage pe toti la Mine“ (Ioan 12, 32).

Deci, destinatia ultima a Bisericii este imparatia cereasca a Preasfintei Treimi, celebrata ca arvuna sau anticipata in Sfintele Taine si in intreaga viata liturgica a Bisericii Ortodoxe. De aceea, se spune ca „Biserica este plina de Sfanta Treime“ (Origen) si ca ea este „antecamera imparatiei cerurilor“ (Sfantul Nicolae Cabasila). Iar o cantare liturgica spune: „In Biserica slavei Tale stand, in cer ni se pare a sta“ (slujba Utreniei).

Sanctitatea Voastra,
In lumina sarbatorii Inaltarii Domnului si a Pogorarii Sfantului Duh, problemele lumii de astazi pe care le-ati amintit ne cheama, pe de o parte, la misiunea sfanta de a vesti si mai mult Evanghelia iubirii lui Hristos si de a chema oamenii la dobandirea mantuirii si a sfinteniei in Biserica lui Hristos, iar, pe de alta parte, ne cheama la coresponsabilitate, cooperare, consultare si ajutorare frateasca reciproca in situatii dificile.

De aceea, noi dorim sa ne consultam periodic cu Patriarhia Ecumenica si cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, avand conslujirea liturgica drept icoana de lumina si sursa de inspiratie pentru coresponsabilitate si conlucrare pastorala si sociala.

Slavitul praznic al Inaltarii Domnului ne ofera, inca o data, prilejul de a exprima dragoste si pretuire deosebita fata de venerabilul Tron Ecumenic, acesta fiind primul intre Scaunele patriarhale ortodoxe si Biserica Mama de la care Biserica Ortodoxa Romana a primit autocefalia, in anul 1885, si recunoasterea rangului de Patriarhie, in anul 1925.

In acelasi timp, consideram ca, pe baza autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane din anul 1885 si a rangului de Patriarhie din anul 1925, libertatea deplina si demnitatea cea mai inalta in Biserica lui Hristos cheama la mai multa coresponsabilitate, conlucrare si impreuna-slujire a Ortodoxiei. Astfel, avand in vedere chiar cele cuprinse in Tomosul de acordare a autocefaliei (25 aprilie 1885) - respectiv faptul ca Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane este declarat „frate in Hristos“ -, acesta are datoria de-a arata permanent coresponsabilitate fraterna in pastrarea si promovarea credintei ortodoxe si in intensificarea misiunii Ortodoxiei in lume.

Intrucat in cuvantul Sanctitatii Voastre rostit azi ati reamintit ca Biserica Ortodoxa Romana, in anul 1885, a fost „proclamata din Biserica fiica, Biserica sora, egala in rang“, aceasta ne obliga sa fim mai cooperanti in a pastra si promova valorile Ortodoxiei astazi.

De asemenea, apreciem, in mod deosebit, dragostea si pretuirea aratate de Patriarhia Ecumenica de Constantinopol fata de Mitropolia Tarii Romanesti, oferindu-i mitropolitului de la Bucuresti, in anul 1776, titlul onorific de „Loctiitor al Tronului Cezareei Capadociei“. Acesta ne obliga sa pretuim si noi, prin cuvant si fapta, stralucita mostenire spirituala primita de la Sfintii Capadocieni. In acest sens, dorind sa evidentieze odata mai mult personalitatea spirituala deosebita a Sfintilor Capadocieni, in general, si pe cea a Sfantului Vasile cel Mare, in special, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, la propunerea Noastra, a hotarat proclamarea, in intreg cuprinsul Patriarhiei Romane, a anului 2009 ca An comemorativ-omagial al Sfantului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379 - de la a carui trecere la cele vesnice se implinesc 1630 de ani), si al celorlalti Sfinti Capadocieni.

In acest context, Patriarhia Romana publica anul acesta, 2009, in limba romana, pentru prima data, opera omnia (opera integrala) a Sfantului Vasile cel Mare in editie critica, precum si o serie de studii academice sub titlul „Studia Basiliana“, cuprinse in trei volume, urmand ca in anii urmatori sa fie publicate si operele integrale ale Sfantului Grigorie de Nazianz si ale Sfantului Grigorie de Nyssa.

La acestea se adauga si o multime de carti de popularizare care prezinta selectiv si tematic cele mai frumoase invataturi ale Sfantului Vasile si ale altor Sfinti Capadocieni, atat de necesare si folositoare duhovniceste pentru clerul si credinciosii Bisericii noastre.

Tot in acest an comemorativ-omagial a fost emisa si o medalie de argint aurit cu chipul Sfantului Vasile cel Mare, pe care o oferim cu multa dragoste Sanctitatii Voastre si tuturor membrilor Sfantului Sinod al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol.

In aceeasi perspectiva, am hotarat ca, in acest an, Centrul de Pelerinaj Sfantul Apostol Pavel al Patriarhiei Romane sa intensifice pelerinajele in Capadocia. O dovada a acestei actiuni este multimea credinciosilor ortodocsi romani din tara si din Episcopia Ortodoxa Romana a Europei de Nord (Scandinavia), care s-au alaturat noua in aceasta calatorie spirituala la Constantinopol si in Capadocia.

De aceea, speram ca lumina praznicului Inaltarii Domnului sa ne calauzeasca pasii de pelerini pe urmele marilor Sfinti Capadocieni, ca marturisitori ai lui Hristos, care ne cheama „sa ridicam ochii si cugetele noastre la inaltime, sa ne inaltam… spre portile ceresti“9, spre iubirea Preasfintei Treimi.

Sa priveghem, asadar, si sa indreptam ochii sufletului nostru catre bunurile imparatiei lui Dumnezeu, intrucat Inaltarea Domnului ne cheama la speranta si iubire, la demnitate si sfintenie, ne inalta dincolo de toate ispitele si caderile lumii acesteia, ne indeamna pe fiecare dintre noi la gandire cereasca, la dobandirea „gandului lui Hristos“ (cf. I Corinteni 2, 16), daruitor de pace si bucurie duhovniceasca.

Ca semn de profunda recunostinta pentru bucuria de a fi coliturghisit astazi in Catedrala patriarhala din Constantinopol, dorim sa oferim Sanctitatii Voastre, cu profund respect si iubire frateasca, un sfant potir si un set de sfinte engolpioane din partea Patriarhiei Romane, rugand pe Hristos Domnul sa Va daruiasca pace si bucurie, sanatate si mult ajutor in slujirea Patriarhiei Ecumenice si a comuniunii fraterne panortodoxe.

† DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

Note:
1 Sf. Grigorie Palama, Omilia 21 - La Sfanta Inaltare, in Omilii, vol. II, Ed. Anastasia, Bucuresti, 2004, pp. 7-8.
2 Slujba Inaltarii Domnului - Vecernia Mare, Stihira V idiomela, Penticostar, EIBMBOR, Bucuresti, 1999, p. 245.
3 Sf. Ioan Gura de Aur, Cuvant la Inaltarea Domnului, in Predici la duminici si sarbatori, Ed. Bunavestire, Bacau, 2005, p. 20.
4 Slujba Inaltarii Domnului - Vecernia Mare, Stihira I idiomela, in Penticostar, ed. cit., p. 245.
5 D. Staniloae, Teologia dogmatica ortodoxa, vol. II, EIBMBOR, Bucuresti, 1996, p. 123. O inima omeneasca bate in Treime (Staniloae).
6 Sf. Grigorie Palama, op. cit., p. 15.
7 Augustin, Sermon 263, Pour le jour de laAscension, 2.
8 Sf. Grigorie Palama, op. cit., p. 15.
9 Slujba Inaltarii Domnului - Utrenia, Icos, in Penticostar, ed. cit., p. 255.

 

.

23 Aprilie 2014

Vizualizari: 1501

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE