Inaltarea Domnului - ridicarea umanului in slava cereasca

Inaltarea Domnului - ridicarea umanului in slava cereasca Mareste imaginea.

"Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer" (Luca 24, 51)

Sfânta Evanghelie care se citeşte la sărbătoarea Înălţării Domnului este plină de înţelesuri duhovniceşti şi ea ne arată semnificaţia deosebită a sărbătorii de astăzi.

După ce a înviat din morţi, Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat de mai multe ori ucenicilor Săi şi altor persoane pentru a dovedi că învierea Lui este adevărată, este reală. În perioada aceasta de 40 de zile, ne spune Sfânta Scriptură, care au trecut de la învierea Sa din morţi până la înălţarea Sa la ceruri, Iisus le-a vorbit ucenicilor Săi de mai multe ori despre tainele Împărăţiei cerurilor, pentru că lor li s-a dat de către Dumnezeu să cunoască Tainele Împărăţiei cerurilor.

Tainele cele mari ale Împărăţiei cerurilor sunt Întruparea Domnului, răstignirea Sa pe cruce, învierea Sa, înălţarea Sa la ceruri şi a doua venire întru slava Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca să judece viii şi morţii, iar Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.

Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de a se înălţa le cer, i-a învăţat pe ucenici într-o formă concentrată, dar foarte profundă, adevărul că tot ceea ce s-a întâmplat, tot ceea ce s-a săvârşit cu El şi de către El, Mântuitorul lumii, a fost planul de mântuire al lui Dumnezeu Tatăl, şi ca atare toate trebuia să se împlinească aşa cum s-au împlinit. Şi apoi adaugă: trebuie să se propovăduiască pocăinţa spre iertare la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Deci pocăinţa spre mântuire vine ca dar al morţii şi învierii Mântuitorului Iisus Hristos, al arătării smereniei Sale celei multe până la moarte şi a arătării slavei Sale celei negrăite prin învierea Sa din morţi. După ce ne-a arătat smerenia Sa desăvârşită şi slava Sa cea negrăită, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că a venit timpul să se propovăduiască pocăinţa spre mântuire la toate neamurile.

Cu alte cuvinte, în Împărăţia lui Dumnezeu nu se poate intra decât prin pocăinţă şi iertare de păcate, şi anume poarta crucii, care înseamnă răstignirea egoismului şi a păcatului din noi, şi poarta învierii, ca ridicare a sufletului din păcat şi a unirii omului cu Dumnezeu. Iar această taină a intrării în Împărăţia lui Dumnezeu prin Cruce şi Înviere, prin smerenie şi prin bucuria credinţei în Dumnezeu sau bucuria unirii cu Dumnezeu, prin rugăciune şi prin Sfintele Taine, începe odată cu Taina Sfântului Botez, deoarece prin Botez ne unim cu Hristos Cel răstignit şi înviat, murim împreună cu El şi înviem împreună cu El, pentru a dobândi sfinţenia şi viaţa veşnică. Aceasta înseamnă, în puţine cuvinte, că trebuie să se propovăduiască pocăinţa spre mântuire la toate neamurile. Apoi Mântuitorul Iisus Hristos binecuvintează pe ucenicii Săi, iar pe când îi binecuvânta S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la ceruri. Dar înainte de a-i binecuvânta le spune: "Vă trimit făgăduinţa Tatălui Meu", şi anume va trimite pe Duhul Sfânt. Deci Mântuitorul Iisus Hristos Se înalţă la ceruri ca să trimită pe Duhul Sfânt în lume.

În Evanghelia după Luca se spune acest lucru în formă concentrată, şi anume: "Vă trimit făgăduinţa Tatălui Meu". În Evanghelia după Ioan însă ni se spune mai mult despre Duhul Sfânt, şi anume ni se spune că Duhul Sfânt este a treia Persoană a Sfintei Treimi, Care purcede de la Tatăl şi Care este trimis de către Tatăl în lume la cererea Fiului. Duhul Sfânt este trimis în lume de către Tatăl şi de către Fiul pentru a ne ridica în iubirea Tatălui şi a Fiului. Mântuitorul Iisus Hristos mai spune că "dintru ale Mele va lua şi vă va da vouă", adică Duhul Sfânt nu ne descoperă un alt Hristos, ci ne împărtăşeşte sau ne comunică viaţă din viaţa lui Hristos Cel răstignit şi înviat şi înălţat la cer.

De ce Duhul Sfânt vine numai după înălţarea Domnului la ceruri? Pentru ca să ne arate că Duhul Sfânt nu ne dăruieşte doar o viaţă din lumea aceasta, ci ne dăruieşte şi viaţă cerească. Viaţa veşnică nu este viaţa pământească, deoarece viaţa pământească sfârşeşte în mormânt, ci viaţa veşnică este viaţa trăită veşnic cu Dumnezeu, ea este viaţă cerească nesfârşită. Duhul Sfânt este trimis de Hristos Domnul, Cel înălţat la ceruri cu Trupul, cu umanitatea Sa, în intimitatea sau în iubirea şi slava Preasfintei Treimi. Deci Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de a se înălţa la ceruri, făgăduieşte, promite ceva, dar, de fapt, nu ceva, ci promite pe Cineva, deoarece Duhul Sfânt este Persoană, iar harul Lui, care se numeşte adesea tot Duh Sfânt, este harul care vine din Sfânta Treime prin lucrarea Duhului Sfânt în oameni.

Aşadar, atunci când ucenicii se despart de Mântuitorul au deja în suflet o anumită bucurie, ne spun Sfânta Evanghelie şi Faptele Apostolilor, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos le promite că nu-i lasă singuri, că Duhul Sfânt va fi cu ei şi în ei. Prin urmare, prin înălţarea Sa la ceruri şi prin trimiterea Sfântului Duh, Mântuitorul Iisus Hristos nu mai este în faţa oamenilor, ci El devine viaţa noastră şi locuieşte în noi. De aceea, în Evanghelia după Matei, Hristos Domnul, Cel înviat din morţi, zice ucenicilor Săi: "Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului"(Matei 28, 20).

Înălţarea Domnului
mai arată demnitatea cea mai mare pe care omul o poate avea, şi anume aceea de a fi înălţat în slava cerească eternă. Mântuitorul spune în altă parte: "Mă duc în ceruri la Tatăl să vă gătesc vouă un loc, pentru că acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi împreună cu Mine". Înălţarea la ceruri a Mântuitorului Iisus Hristos ne arată că trupul omului nu e făcut pentru mormânt, ci e făcut pentru înviere şi viaţă cerească, nu e făcut pentru stricăciune, ci e făcut pentru slavă. Iar această slavă o vedem în Trupul Mântuitorului înviat din morţi şi înălţat la ceruri. Ceea ce s-a realizat în El este începutul lucrării pentru noi toţi. Deci la a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos, când va veni cu slavă să judece viii şi morţii, va avea loc şi învierea cea de obşte, iar cei care au crezut în Hristos şi L-au iubit din tot sufletul lor, şi au împlinit voia Lui, aceia se vor înălţa întru slava şi iubirea Preasfintei Treimi, în fericirea veşnică a vieţii cereşti.

Evanghelia ne spune că Mântuitorul, pe când Se înălţa la cer, a binecuvântat pe ucenici. De ce? Pentru a arăta că Biserica lui Hristos trăieşte prin binecuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos. Toate binecuvântările pe care le primim în Biserică în timpul slujbelor vin de la Hristos Cel ce a binecuvântat pe ucenici Săi când S-a înălţat la cer. Când preotul zice "Pace tuturor", el nu transmite pace de la sine, ci pace de la Hristos; Hristos binecuvintează poporul, dar, aşa cum frumos ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, Hristos Domnul împrumută de la preot vocea şi mâna; vocea lui ca să se audă cuvântul păcii, şi mâna ca să vadă lumea că este binecuvântată de către Hristos, Cel ce a binecuvântat pe ucenicii Săi atunci când S-a înălţat la cer. Deci în Biserică noi primim binecuvântare din binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos Cel răstignit, Cel înviat şi Cel înălţat la ceruri, Cel ce va să vie cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit. Deci ziua de înălţare la ceruri a Mântuitorului Iisus Hristos este o zi de mare binecuvântare pentru noi. De aceea, sărbătoarea aceasta este o sărbătoare de bucurie, este o sărbătoare de speranţă sau de nădejde, pentru că nu suntem făcuţi să rămânem în mormânt, suntem făcuţi pentru slavă cerească şi viaţă veşnică.

Tot în această zi de sărbătoare a Înălţării Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos la ceruri întru slavă facem şi pomenirea eroilor români jertfiţi pe toate câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru reîntregirea neamului românesc, pentru libertatea şi demnitatea poporului român. De ce facem noi pomenirea eroilor neamului nostru românesc în ziua Înălţării Domnului? Deoarece învăţăm că înălţarea la ceruri a Mântuitorului Iisus Hristos are loc după ce El trece prin jertfa crucii şi prin înviere. Deci Hristos Cel jertfit pe cruce şi înviat din morţi Se înalţă la ceruri, iar mâinile Sale care binecuvintează, mâinile Lui Celui înviat din morţi păstrează semnul cuielor de la răstignire, ceea ce înseamnă că nu există slavă fără cruce, iar slava Învierii şi a Înălţării Domnului este ascunsă în crucea suferinţei şi a pătimirii Sale, a iubirii Sale jertfelnice. Pentru a face legătura între jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, Care S-a dăruit pe Sine din iubire pentru mântuirea oamenilor, şi jertfa eroilor neamului, Biserica noastră a rânduit, în 1920 şi apoi în 1999 şi 2001, ca pomenirea celor ce s-au jertfit din credinţă şi dragoste pentru patrie şi popor să se săvârşească la Sărbătoarea Înălţării Domnului.

Parlamentul României, prin legea 379/2003, a legiferat această cinstire a eroilor la Sărbătoarea Înălţării Domnului şi a declarat această zi ca fiind sărbătoare naţională. Pomenirea eroilor ne învaţă că cei care s-au dăruit cu iubire jertfelnică pentru Dumnezeu şi pentru semeni vor fi înălţaţi în binecuvântarea şi bucuria Mântuitorului Iisus Hristos Cel înălţat la ceruri întru slavă. Deci pomenirea şi cinstirea eroilor sunt un act de înălţare sufletească a noastră, de înălţare duhovnicească, de preţuire a jertfei lor şi de speranţă că jertfa lor nu este zadarnică, că libertatea noastră a fost adesea plătită cu jertfa lor plină de iubire faţă de Biserică şi faţă de popor. De aceea, noi trebuie să facem pomenirea celor ce s-au jertfit pentru popor şi ţară, cu multă dragoste, cu multă preţuire, cu mult respect, şi să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să aşeze sufletul lor împreună cu drepţii. Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că nimeni nu are mai mare dragoste decât să-şi dăruiască viaţa pentru semenii săi. Această dragoste de patrie şi popor a eroilor neamului nostru este cinstită, este onorată şi este pomenită astăzi.

Rugăm pe Hristos Domnul să ne dăruiască bucuria aceasta de a pomeni totdeauna sfinţii şi eroii neamului nostru. De fapt, când îi pomenim pe eroi nu-i cinstim numai pe ei, ci ne cinstim şi pe noi înşine, cinstim rădăcinile noastre spirituale, cinstim demnitatea noastră de popor creştin jertfelnic. Pe stema ţării noastre se află vulturul purtând crucea în plisc, pentru a ne arăta că înălţarea poporului român s-a făcut totdeauna prin jertfă şi prin credinţă în Hristos Cel răstignit şi înviat. Întotdeauna noi, românii, n-am primit nimic în dar fără jertfă, fără osteneală, fără dăruire de sine. În aceste zile vedem că trebuie să facem multe eforturi pentru a ne înălţa în demnitate între popoarele lumii, că adesea trecem prin încercări, prin suferinţă, prin boală, prin sărăcie, dar dacă avem credinţă puternică atunci ne înălţăm prin rugăciune în ceruri, iar Dumnezeu trimite harul şi binecuvântarea Sa, şi ne dă puterea de a păstra credinţa şi de a trece cu speranţă prin încercări, întărindu-ne mai mult în iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. De aceea, încercările care vin asupra noastră trebuie să ne facă mai buni, nu mai răi, mai milostivi, nu mai egoişti, mai darnici, nu mai zgârciţi, mai harnici, nu mai leneşi. Deci toate aceste încercări sunt semnul că Dumnezeu ne iubeşte şi ne cheamă să ne ridice la o treaptă superioară din punct de vedere duhovnicesc.

Aşadar, sărbătoarea Înălţării Domnului la cer ne cheamă să ne înălţăm în demnitatea noastră de popor creştin de 2000 de ani, ne îndeamnă să înălţăm biserici pentru mântuire, să creştem copiii în credinţă. Un popor se înalţă când se ridică prin credinţă şi rugăciune, prin virtute şi fapte bune, nu când uită de Dumnezeu, ci când se apropie de Dumnezeu, nu când uită de sfinţi, de martiri şi de eroi, ci când îi cinsteşte văzând cum a lucrat în ei harul, binecuvântarea lui Hristos Cel răstignit, înviat şi înălţat la ceruri întru slavă.

† DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Sursa:ziarullumina.ro

 

.

20 Mai 2015

Vizualizari: 575

Voteaza:

Inaltarea Domnului - ridicarea umanului in slava cereasca 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE