Sarbatoarea Intampinarea Domnului

Sarbatoarea Intampinarea Domnului Mareste imaginea.

La patruzeci de zile de la Nasterea Sa dupa trup, Hristos a fost dus la templu, asa cum cerea legea acelei vremi. Pentru ca acolo, la templu, El a fost intampinat de oameni miscati de Duhul Sfant, dar mai ales pentru ca Simeon L-a primit pe El in bratele sale, venirea lui Hristos la templu s-a numit “Intampinare“. Cuvantul “ipapandi” (intampinare) provine de la verbul “ipandao“, care inseamna a veni in intampinarea cuiva.

Biserica a stabilit ca aceasta mare sarbatoare a lui Hristos si a Maicii Domnului sa fie praznuita pe 2 februarie, pentru ca atunci se implinesc patruzeci de zile de la 25 decembrie, cand se sarbatoreste Nasterea lui Hristos dupa trup. Prin aceasta repartizare a praznicelor imparatesti, timpul anului este impartit si binecuvantat de etapele iconomiei duhovnicesti. In paralel, aceasta impartire ofera omului posibilitatea de a se initia in marea taina a intruparii Fiului lui Dumnezeu Cuvantul.

Episodul ducerii lui Hristos la templu, in cea de-a patruzecea zi de la Nasterea Sa, este descris numai de catre Sfantul Evanghelist Luca (Luca 2, 22-39).

1. Porunca de curatire in cea de-a 40-a zi

Porunca curatirii in cea de-a patruzecea zi a fost data lui Moise de Insusi Ziditorul, adica de Dumnezeu Cuvantul neintrupat. Ea a fost randuita pentru toti israelitenii, fiind descoperita lui Moise inca dinainte de fuga iudeilor din Egipt, adica inainte ca ei sa treaca prin Marea Rosie.

Porunca era urmatoarea: “In vremea aceea a vorbit Domnul cu Moise si i-a zis: Sa-Mi sfintesti pe tot intaiul nascut, pe tot cel ce se naste intai la fiii lui Israel, de la om pana la dobitoc, ca este al meu!” (Iesirea 13, 1-2).

Aceasta legiuire se referea si la primii nascuti de partea barbateasca din randul animalelor, care trebuiau sa fie deosebiti si oferiti lui Dumnezeu. Porunca lui Dumnezeu era clara: “sa osebesti Domnului pe tot cel de partea barbateasca de la oameni, care se naste intai; si pe tot cel de parte barbateasca, care se naste intai din turmele sau de la vitele ce vei avea, sa-l inchini Domnului” (Iesirea 13, 12).

Aceasta inchinare era semn al recunoasterii binefacerilor lui Dumnezeu si dovada a apartenentei la poporul ales. Este cunoscut faptul ca porunca inchinarii intaiului nascut de parte barbateasca a fost data iudeilor prin Moise, imediat dupa pedepsirea intailor nascuti ai egiptenilor, dupa care Faraon a ingaduit iesirea si, desigur inainte de trecerea Marii Rosii. Motivatia acestei practici era semnificativa: “caci cu mana tare te-a scos Domnul Dumnezeu din Egipt” (Iesirea 13, 9).

Intr-o alta carte a Vechiului Testament, si anume in Levitic, vedem ca Dumnezeu da amanunte despre cum anume sa se desfasoare ceremonia inchinarii si a recunostintei. Femeia care va naste copil de partea barbateasca il va taia imprejur in cea de-a opta zi, iar in cea de-a patruzecea zi il va inchina in templu. Impreuna cu inchinarea noului nascut, “sa aduca preotului la usa cortului un miel de un an ardere de tot si un pui de porumbel sau de turturica” (Leviticul 12, 6).

De vreme ce Insusi Dumnezeu Cuvantul a dat legea aceasta lui Moise, a trebuit ca si el sa o respecte atunci cand a luat trup omenesc, pentru ca sa nu fie calcator de lege. Sfantul Chiril al Alexandrei spune ca nimeni nu trebuie sa fie indignat la vederea faptului ca Hristos a tinut aceasta lege si nimeni sa nu-L socoteasca rob pe Cel care este liber, ci sa priveasca “in adancul iconomiei dumnezeiesti“. Respectarea legii inchinarii la templu face parte din taina sfintei smeriri a Fiului lui Dumnezeu Cuvantul.

La randul sau, Sfantul Grigorie Palama spune ca, desi Hristos nu avea nevoie de curatire, luand in consideratie faptul ca ceremonia respectiva a fost lasata in Vechiul Testament pentru curatirea parintilor si a celor nou-nascuti, El a tinut randuiala pentru a Se supune legii pe care El Insusi a dat-o. Hristos nu avea nevoie de curatire, pentru ca S-a zamislit fara samanta si S-a nascut fara stricaciune. “Nu era nevoie de curatire, ci lucrarea s-a facut din ascultare“. Desigur ascultarea are sensul de supunere in fata legii lui Dumnezeu, dar si acela de ascultare a noului Adam, spre deosebire de neascultarea vechiului Adam. Daca neascultarea primului Adam a avut drept urmare caderea si stricaciunea, ascultarea noului Adam, adica a lui Hristos, a readus firea omeneasca razvratita la Dumnezeu si l-a izbavit pe om de raspunderea pentru neascultare.

2. De ce Hristos si Maica Domnului au venit la templu pentru sarbatoarea curatirii

Aducerea copiilor la templu, in cea de-a patruzecea zi de la nastere, era o sarbatoare a curatirii. Mama si copilul trebuia sa fie curatati de urmarile nasterii.
Desigur, nasterea copiilor este o binecuvantare a lui Dumnezeu, dar in acelasi timp, nu trebuie trecut cu vederea faptul ca modul in care omul se naste este rodul si rezultatul caderii si ca fiecare prunc poarta hainele de piele pe care Adam le-a luat dupa pierderea harului lui Dumnezeu. Acesta este sensul cuvintelor Psalmului: “Caci iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea” (Ps. 50, 6). In cele din urma, prin bunavointa Sa, Dumnezeu a binecuvantat modul acesta de nastere, dar el a ramas in continuare rodul caderii si prin urmare, atat parintii, cat si copiii trebuiau sa isi aminteasca de aceasta realitate, fapt care explica si justifica ceremonialul curatirii.

Gandindu-ne la aceste adevaruri teologice, putem sa ne dam seama ca Hristos si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu nu aveau nevoie de curatire, pentru ca zamislirea fara samanta si nasterea fara stricaciune nu au legatura cu necuratia.

Porunca lui Dumnezeu, care a fost data lui Moise, spunea: “Daca femeia va zamisli si va naste prunc de parte barbateasca, necurata va fi sapte zile” (Leviticul 12, 2) [In Septuaginta: “Daca femeia va primi samanta si va naste prunc de parte barbateasca, necurata va fi sapte zile“. Am redat traducerea exacta a textului grecesc, deoarece argumentatia care urmeaza se bazeaza pe aceasta varianta. n.t.]. Indirect, acest fragment arata curatia Preasfintei Fecioare Maria, pentru ca necurata era femeia care zamislea prin samanta barbateasca. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu nu a zamislit prin samanta, ci de la Sfantul Duh si de aceea, era curata. Aceasta inseamna ca nu avea nevoie de ceremonialul curatirii, insa a mers la templu pentru a se supune legii.

3. Hristos – Unul-Nascut

Porunca lui Dumnezeu era clara: “Sa-Mi sfintesti pe tot intaiul nascut, pe tot cel ce se naste intai” (Iesirea 13, 2). Aceasta porunca era, in acelasi timp, si o proorocie, care se referea la intruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvantul si care nu avea aplicare exacta pentru intaii nou-nascuti de parte barbateasca.

Acest fragment nu se poate aplica exact in cazul intailor nou-nascuti (in afara de Hristos) pentru ca nici un copil, nici macar intaiul nascut, nu deschide pantecele mamei sale. Intr-o predica referitoare la acest subiect, Sfantul Atanasie cel Mare spune ca nu pruncii sunt cei care deschid pantecele mamei lor, “ci barbatul, prin unire cu femeia“. Pantecele se deschide la unirea barbatului cu femeia sau la zamislirea copilului. Numai Hristos a deschis pantecele mamei Sale, desigur, fara sa-i strice fecioria, lasand-o asadar inchisa. “Pruncul a deschis pantecele fara sa faca nici o stricaciune“.

Sfantul Nicodim Aghioritul, dupa ce spune ca ceea e se petrecea in Vechiul Testament era preinchipuirea Nasterii lui Hristos, adauga in continuare ca numai Hristos a deschis pantece de fecioara, “ca un Dumnezeu si fara luare in stapanire; i-a deschis pantecele pentru nastere, dar a lasat-o inchisa, asa cum era inaite de zamislire si de nastere“.

Hristos a fost intai nascut, asa cum este El numit in Sfanta Scriptura. Desigur, aceasta nu inseamna ca a mai existat si un al doilea sau un al treilea nascut, ci ca S-a nascut primul, indiferent de existenta unui al doilea sau al treilea. Intai nascut trebuie corelat cu Unul-Nascut, asa cum mai este numit Hristos in Evanghelie.
Intai nascut se refera la amandoua nasterile lui Hristos, adica la nasterea de mai inainte de veac, din Tatal Preacurat, fara de mama, si la cea din veac, din Maica Fecioara, fara de tata (Sfantul Grigore Palama).

Exista trei motive pentru care Hristos este numit intai nascut. Mai intai, pentru ca S-a nascut mai inainte de veac, din Tatal. Sfantul Apostol Pavel spune: “acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevazut, mai intai nascut decat toata faptura” (Col. 1, 15). Iar dupa cum am vazut mai devreme, intai nascut se identifica cu Unul-Nascut. (Luca 2, 7). In al treilea rand, El a fost numit “intai nascut din morti“, pentru ca a inviat primul, deschizand posibilitatea ca fiecare om sa invieze la vremea sa. Asadar, termenul de nastere se foloseste si cu sensul de inviere, pentru ca invierea este socotita o nastere. Sfantul Apostol Pavel spune: “El este inceputul, intaiul nascut din morti” (Col. 1, 18). Asadar, primul sens al lui intai nascut se leaga se nasterea dupa fire a Fiului lui Dumnezeu, expresia referindu-se la teologie, iar celelalte doua sensuri sunt legate de intruparea Cuvantului si se refera la iconomie.

Potrivit spuselor Sfantului Grigorie, Episcopul Nisei, pentru ca sa dea viata firii noastre omenesti Hristos S-a facut intai nascut in trei feluri. Desigur, prin aceasta, el nu se refera si la nasterea de dinainte de veac, din Tatal. Asa cum propria noastra fire vine la viata prin trei nasteri, adica din mama noastra, din Botez si din morti, care nadajduim ca se va petrece in viitor, si Hristos S-a facut intai nascut in trei feluri, pentru ca sa da viata si sa indumnezeiasca firea noastra omeneasca. Asadar, dupa nasterea trupeasca, trebuie neaparat sa urmeze si cea duhovniceaca.

4. Hristos Prunc

Scena in care Hristos Se ofera pe Sine in templu ca prunc si ca nou-nascut este emotionanta. Dumnezeul de dinainte de veac, Care, Fiul Celui Preainalt fiind, era unit in permanenta cu Tatal si cu Duhul Sfant, Cel care cuprindea lumea si intreaga creatie, vine acum in templu, ca prunc, purtat pe bratele mamei Sale.

Chiar daca era prunc, Hristos era in acelasi timp si “Dumnezeu de dinainte de veac” si de aceea, era mai intelept decat oricine altcineva. Stim ca, prin unirea firii dumnezeiesti cu cea omeneasca in ipostasul Cuvantului, in pantecele Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, firea omeneasca s-a indumnezeit si de aceea, sufletul lui Hristos era inbogatit cu plinatatea intelepciunii si cunoasterii. Numai ca aceasta intelepciune se manifesta in functie de varsta Sa, caci daca ar fi fost altfel, El ar fi parut un monstru (Sfantul Ioan Damaschin). Cu toate acestea, chiar de era prunc, era si Dumnezeu, avand in trup plinatatea Dumnezeirii si toata intelepciunea si cunoasterea umana, datorita unirii ipostatice a firii dumnezeiesti cu cea omeneasca.

Prin starea Sa de prunc, Hristos a vindecat “constiinta de prunc” a lui Adam. Atunci cand Dumnezeu l-a creat pe Adam in Rai, acesta era prunc in privinta harului si a sfintirii. Avea, desigur, iluminarea mintii, dar pentru ca sa ajunga la indumnezeire, trebuia sa fie incercat. Deoarece, din punct de vedere duhovnicesc, Adam era prunc neincercat si avea constiinta de prunc, a fost usor ca el sa fie inselat de demonul viclean, care era vechi in pacat si in viclenie. De aceea, prin varsta trupeasca de prunc, Hristos a tamaduit nu numai constiinta lui Adam, dar si intreaga fire omeneasca, si a savarsit ceea ce nu a reusit sa faca primul Adam. Astfel, prin intruparea Fiului Sau, Dumnezeu Tatal a facut mai sigura si mai lucratoare, calea indumnezeirii omului, pentru ca diavolul nu mai putea acum sa insele firea omeneasca a lui Hristos, asa cum a facut-o, cu indemanare, in cazul primului Adam.

Dupa cum se observa si din episodul aducerii lui Hristos la templu ca prunc, smerirea Fiului lui Dumnezeu Cuvantul depaseste si intelegerea ingerilor, pentru ca si acestia s-au inchinat in fata nesfarsitei bunavoiri a lui Dumnezeu. Profetul Avacum a vorbit despre intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, spunand: “Dumnezeu vine din Teman, si Cel sfant din muntele Paran! Sela (oprire) – Slava Lui acopera cerurile si tot pamantul este plin de slava Lui” (Avacum 3, 3).

Prin cuvantul slava, se intelege intruparea si sfanta chenoza a lui Dumnezeu Cuvantul, iar acopera cerurile arata ca intruparea a acoperit si a depasit pana si inaltimea ingerilor, de vreme ce si ingerii s-au inchinat vazand nesfarsita si nespusa aplecare a lui Dumnezeu Cuvantul.

5. Turturelele si porumbeii

Dumnezeu a stabilit ca aducerea pruncului de parte barbateasca sa fie insotita de oferirea unui miel neprihanit, a unei perechi de turturele sau a doi pui de porumbel. In Levitic sta scris: “sa aduca preotului la usa cortului un miel de un an ardere de tot si un pui de porumbel sau de turturica” (Leviticul 12, 6).
Sfantul Evanghelist Luca spune ca parintii L-au dus pe Hristos la templu pentru ca “sa dea jertfa, precum s-a zis in Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel” (Luca 2, 24).

Parintii lui Hristos nu au adus un miel, asa cum se dadea posibilitatea in Lege, pentru ca erau saraci. Cei din clasele bogate ofereau un miel neprihanit de un an, in vreme ce paturile sarace aduceau o pereche de turturele sau doi pui de porumbel (Procopie). Cu adevarat, Hristos S-a nascut intr-o familie saraca si a crescut in saracie. Totusi, saracia lui Hristos nu a venit din faptul ca S-a nascut si a trait sarac, ci din aceea ca S-a intrupat si a luat fire omeneasca. Dupa cum spune Sfantul Grigorie Teologul, chiar daca era bogat, Fiul lui Dumnezeu a saracit, pentru ca sa ne imbogateasca pe noi cu Dumnezeirea Sa.

Legea cerea sa se ofere o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, pentru ca in primul caz (perechea de turturele), era simbolizata intreaga-intelepciune a parintilor, care inseamna unirea lor prin casatorie, in vreme ce in al doilea caz (doi porumbei), se facea referire la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si la Hristos, pentru ca Hristos S-a nascut din Fecioarea si a ramas El Insusi Curat pana la sfarsit. Asadar, in vreme ce turturelele simbolizau cinstita si binecuvantata casatorie, porumbeii preinchipuiau fecioria Preasfintei Nascatoare si a lui Hristos (Sfantul Grigorie Palama).

Jertfa ceruta de legea Domnului era preinchipuirea lui Hristos. Dupa cum noteaza Sfantul Chiril al Alexandrei, “turtureaua canta cu glas frumos, precum vrabia, pe cand porumbita este blanda si cuminte“. Turtureaua si porumbita Il simbolizau pe Hristos, pentru ca Hristos a fost ca o turturea care ciripeste pe tot pamantul si umple via Sa, adica pe noi, cei care credem in El, cu voce frumoasa, si a avut blandetea desavarsita a porumbelului. Asadar, in mod cert, aceasta jertfa se referea la intruparea milostivului Dumnezeu.

6. Dreptul Simeon

Unul dintre personajele principale ale Intampinarii Domnului, in afara, desigur, de Hristos si de Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, a fost si Simeon “cel drept si temator de Dumnezeu“, care s-a invrednicit sa Il intampine pe Hristos, sa-L ia in brate si sa-L recunoasca, prin puterea si prin harul Duhului Sfant. Fara indoiala, el este o mare personalitate, lucru care reiese atat din faptul ca L-a recunoscut pe Hristos, cat si din cuvintele pe care le-a rostit in acel ceas.

Numele Simeon corespunde vietii si asteptarii purtatorului acestui nume, dar si revelatiei lui Dumnezeu catre el, pentru ca in limba ebraica, Simeon inseamna ascultare (Cuviosul Nichita) sau acesta L-a ascultat pe Dumnezeu (Sfantul Ioan Gura de Aur).

Sfantul Evanghelist Luca spune despre el ca locuia in Ierusalim si era drept, temator de Dumnezeu si astepta mangaierea lui Israel. In acelasi timp, se spune ca avea Duhul Sfant asupra lui, Care ii daduse de veste ca nu o sa moara inainte de a-L vedea pe Hristosul Domnului (Luca 2, 25-26). Toate aceste caracterizari sunt trasaturi ale unui om induhovnicit. Drept urmare, Sfanta Scriptura nu se intereseaza de originea lui omeneasca si de alte aspecte ale vietii sale sociale, pentru ca el ducea in acelasi timp o viata mult mai importanta, care este viata duhovniceasca.

Sfantul Nicodim Aghioritul a strans laolalta mai multe puncte de vedere ale interpretilor in legatura cu cine anume era Simeon. El a facut acest lucru deoarece in Evanghelie nu se spune categoric daca era preot sau nu, el fiind numit doar om. Astfel, Cuviosul Iosif, scriitorul de cantari, il numeste “preot sfintit“, Sfantul Mucenic Metodie il numeste “preot induhovnicit“, Cuviosul Fotie si Cuviosul Teofilact spun ca nu era preot, dar era mai presus de preoti, iar altii spun ca era unul dintre cei saptezeci de traducatori ai Vechiului Testament, care nu a crezut atunci cand a tradus proorocia lui Isaia: “iata, Fecioara va lua in pantece” si, in acel moment, i s-a dat vestea ca va trai pana cand Il va primi in mainile sale pe Hristos. Unii cred ca era fiu al lui Hiliel, Patriarhul evreilor, si tata al invatatorului de lege Gamaliel, iar altii, ca era conducatorul Sinedriului evreilor. De asemenea, se spune ca era de peste doua sute saptezeci (270) de ani. Cu referire la toate aceste, Sfantul Nicodim Aghioritul afirma ca cei care vor sa urmeze certitudinea Evangheliei, spune ca Primitorul de Dumnezeu Simeon era un “barbat inspirat de Duhul Sfant”.

Cu adevarat, Sfantul Simeon Primitorul de Dumnezeu a venit la templu prin puterea si prin harul Duhului Sfant. El a avut Duhul Sfant asupra lui, in Duhul Sfant a primit vestea ca Il va vedea pe Hristos inainte sa moara si a venit la templu prin iluminarea Duhului Sfant (Luca 2, 25-27). De aici intelegem faptul ca omul trebuie sa aiba Duh Sfant pentru a fi invatat de Acesta. Cu alte cuvinte, Sfantul Duh nu descopera tainele Sale oamenilor necurati in care nu Si-a aflat de dinainte salas.

Isaia prooroceste: “Intariti-va voi, maini slabe, si prindeti putere genunchi slabanogi … intariti-va si nu va temeti” (Isaia 35, 3-4). Acest lucru s-a petrecut mai ales cu Sfantul Simeon Primitorul de Dumnezeu, caci dupa cum spune Evanghelistul Luca, “din indemnul Duhului Sfant a venit la templu“. Si nu numai ca era indrumat de Duhul Sfant, dar era si intarit de Acesta. Nimeni nu poate sa Il vada pe Dumnezeu daca nu are puteri duhovnicesti, adica daca nu se intareste prin puterea si prin harul Preasfantului Duh. Asadar, Duhul Sfant ii intarea picioarele, ca sa mearga spre templu, si mainile, ca sa Il tina pe Hristos. Sfantul Gheorghe al Nicomidiei spune ca Simeon nu a mers cu propriile sale picioare ca sa purceada spre slujirea tainei, ci Duhul Sfant S-a facut pentru el car purtator.

O data ajuns la templu, Dreptul Simeon L-a recunoscut prin puterea Duhului Sfant pe Fiul lui Dumnezeu intrupat. Cu alte cuvinte, el s-a invrednicit sa vada cu ochii sai intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, pe care au vazut-o toti prorocii prin vedenii profetice. Dupa cum spune Sfantul Vasile cel Mare, Simeon si Ana au vazut sfanta putere care se afla in Hristos, adica “vederea lor a trecut prin trupul omenesc, asa cum trece lumina prin sticla“. Asa cum vedem lumina dintr-o casa prin ferestre sau cum vedem lumina prin becurile de sticla, la fel si cei curati cu inima vad prin Trupul lui Hristos lumina Dumnezeirii, ceea ce pentru altii este necunoscut si nevazut.

Sfantul Vasile cel Mare a alcatuit lauda Sfantului Simeon Primitorul de Dumnezeu, care a fost purtat de Duhul Sfant si s-a invrednicit de o mare cinste. Sfantul Vasile spune ca, desi dupa cele vazute, Simeon era om, dupa cele duhovnicesti, el era supraom; prin substanta era ca noi toti, dar prin virtute era deasupra, mult mai sus decat semenii lui; dupa fire era om, dar prin virtute era inger; avea drept locuinta Ierusalimul fizic, dar ca mitropolie avea Ierusalimul de sus. Si nu numai ca era mai presus de oameni, dar “Simeon ii intrecea si pe ingeri“.

7. Proorocita Ana

In afara de Simeon Primitorul de Dumnezeu, in templu se afla si Proorocita Ana, care s-a invrednicit si ea sa Il vada pe Dumenzeu si sa spuna ca Acesta este Mantuitorul ei. Ea avea optzeci si patru de ani si era vaduva, dupa ce traiese cu barbatul sau timp de sapte ani (Luca 2, 36-38).

Ana statea zi si noapte in templu si nu se indeparta de el. Asadar in timp ce Simeon a fost indrumat la templu de Duhul Sfant, ea se afla acolo si L-a recunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant.

Evanghelistul Luca o numeste proroocita, pentru ca avea Duh Sfant. Cuviosul Cosma Melodul spune ca Ana “era ipofeta care lauda pe Dumnezeu cu lauda sfanta“. Dupa ce afirma Sfantul Nicodim Aghioritul, intre preot si ipofet exista o diferenta. Profetul anunta cele ce urmeaza sa aiba loc dupa destul timp, in vreme ce ipofetul explica faptele prezente si trecute, sau chiar pe acelea care urmeaza sa se petreaca la un interval scurt de timp. Asadar, Sfantul Evanghelist Luca, a folosit cuvantul prooroc cu sensul de ipofet, pentru ca Proorocita Ana a recunoscut sosirea lui Dumnezeu Cuvantul prin Duhul Sfant.

De altfel, in Noul Testament, profetia are si sensul de explicare in Duh Sfant a intelesului celui mai adanc al Legii si, in general, al Sfintei Scripturi. In limbajul biblic, profetii sunt teologi care deosebesc duhurile.

Marturisirea Anei a reprezentat o multumire si o doxologie adusa pentru vestea izbavirii lui Israel. Fapta ei a fost o imbinare intre multumire si proorocie, pentru ca, “vorbea despre Prunc“.

8. Turturelele cugetatoare

Prezenta Dreptului Simeon si a Prorocitei Ana ne mai dezvaluie o realitate. Practic, ei doi au fost perechea de turturele cugetatoare care L-au intampinat pe Hristos atunci cand Acesta a urcat la templu. Asadar, pe langa perechea de turturele necuvantatoare, Duhul Sfant a trimis si o pereche de turturele duhovnicesti si purtatoare de duh, adica pe Simeon si pe Ana.

Dupa cum spune Sfantul Grigorie Palama, din toate acestea intelegem cine sunt cei care urmeaza sa Il primeasca pe Hristos si cum trebuie sa fie acestia. Unirea cu Hristos presupune o viata corespunzatoare. Simeon era numit drept si nu se mentioneaza daca a fost sau nu casatorit, in vreme ce Ana, dupa moartea sotului sau, a trait in binecuvantarea vaduviei, in neprihanire si curatie.

Viata in Hristos inseamna fecioria dupa Hristos sau casatoria binecuvantata de Dumnezeu, asa cum afirma Sfantul Grigorie Palama. De asemenea, intr-o predica rostita la sarbatoarea Intampinarii Domnului, Sfantul Grigorie vorbeste in detaliu despre raul pe care il provoaca desfranarea si spune ca omul nu poate sa aiba legatura cu Hristos daca este desfranat, deoarece o asemenea legatura cere rastignirea carnii si a dorintelor ei.

Mantuirea omului nu depinde de felul de viata ales, adica feciorie sau casatorie, ci de felul in care omul traieste, adica de legatura pe care acesta o are cu Hristos. Si intr-un caz si in celalalt, se cer feciorie si cumintenie. Spre aceste lucruri tinteste viata ascetica, traita in Tainele Bisericii; acesta este modul de viata spre care Dumnezeu-Om Hristos il indruma pe om.

9. Dreptul Simeon primeste pe carbunele Hristos

Atunci cand Dreptul Simeon a intalnit-o pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, care Il tinea in brate pe Hristos, L-a luat pe Pruncul sfant cu mainile sale. El “L-a primit in bratele sale si a binecuvantat pe Dumnezeu” (Luca 2, 28). Scena aceasta este infricosatoare. Cu adevarat, un asemenea lucru nu ar fi fost cu putinta daca bratele lui Simeon nu erau intarite de Duhul Sfant.

Aceasta imagine ne aduce aminte de vedenia Profetului Isaia care dupa ce L-a vazut pe “Domnul stand pe un scaun inalt si maret” si pe Serafimii care se aflau in jurul Lui, si dupa ce si-a marturisit necuratia buzelor sale, s-a aflat dintr-o data in fata urmatoarelor fapte uimitoare: “Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, avand in mana sa un carbune, pe care il luase cu clestele de pe jertfelnic. Si l-a apropiat de gura mea si a zis: Iata s-a atins de buzele tale si va sterge toate pacatele tale, si faradelegile tale le va curati” (Isaia 6, 6-7).

Vedenia aceasta se refera la intruparea lui Dumnezeu Cuvantul. Profetul Isaia a fost ales sa vesteasca poporului lui Israel venirea Celui fagaduit, adica a Lui Hristos, si de aceea, el este considerat o mare voce intre profeti si chiar al cincilea Evanghelist. El a descris cu mare claritate si acuratete multe dintre scenele sfintei intrupari.
Faptul ca aceasta vedenie se refera la intrupare reiese si din Traditia erminiei bisericesti. Intr-unul din troparele praznicului se spune: “Clestele cel tainic ce a luat in pantece pe carbunele Hristos, tu esti, Marie“.

Toate revelatiile din Vechiul Testament sunt legate de Cuvantul neintrupat, iar cele mai multe dintre ele se refera la intrupare, adica la venirea Cuvantului in trup. In cazul de fata, carbunele este Hristos, iar clestele tainic care tine carbunele este Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, care L-a zamislit pe Hristos in pantecele ei si care a dat acest carbune Dreptului Simeon. Jertfelnicul ceresc este cerul plin de slava lui Dumnezeu. De aceea cantam: “Pogorandu-Se din cer Stapanul tuturor, L-a primit pe El Simeon preotul“.

Asa cum Proorocul Isaia a primit carbunele si nu s-a ars, ci s-a curatit si a devenit profet, la fel si Dreptul Simeon L-a primit pe carbunele Hristos de la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si nu s-a ars, ci s-a curatit dupa cuvantul: “Iata, s-a atins de buzele tale si va sterge toate pacatele tale si faradelegile tale le va curati“.

Aceasta ultima fraza dovedeste ca vedenia Profetului Isaia se refera la intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, lucrul care reiese si din faptul ca Biserica a stabilit ca aceasta fraza sa fie rostita de preotul slujitor dupa Sfanta impartasanie cu Trupul si cu Sangele lui Hristos. Imaginea profetica prezentata mai sus, care il pune pe Dreptul Simeon in stransa legatura cu Sfanta Impartasanie, arata ca omul trebuie sa aiba Duh Sfant, asa cum avea si Dreptul Simeon, ca sa nu fie ars sa Trupul si de Sangele lui Hristos.
Prin urmare, carbunele aprins este Hristos intrupat, jertfelnicul este pantecele Preacuratei Fecioare, Serafimii sunt insasi Nascatoarea de Dumnezeu, iar mainile ei tin clestele prin care da carbunele Dreptului Simeon.

10. “Acum slobozeste pe robul Tau...”

Imediat ce Dreptul Simeon L-a luat pe Hristos in bratele sale, a exclamat: “Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca ochii mei vazura mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel” (Luca 2, 29-31).

Aceasta este o fraza plina de maretie, pe care Biserica a preluat-o si a asezat-o la sfarsitul slujbei Vecerniei, dar si in alte slujbe, ca de exemplu, in cuvantul de multumire de dupa impartasirea cu Cinstitele Taine. In continuare vom incerca o scurta analiza interpretativa a acestui fragment evanghelic.

Dreptul Simeon a fost instiintat de Sfantul Duh ca inainte sa moara Il va vedea cu siguranta pe Dumnezeu Cuvantul intrupat, iar acest lucru s-a implinit pentru ca era “invrednicit cu har de prooroc” (Sfantul Chiril al Alexandriei). Dupa ce L-a vazut pe Hristos, a cerut slobozirea sufletului din trup pentru a se vadi faptul ca sfintii “se considera numai legati de trup” (Cuviosul Teofilact) si de acea nu se tem de moarte.

Dupa cuvantul Tau, in pace arata ca Simeon a cerut iesirea sufletului din trup “dupa cum i s-a fagaduit”, el considerand acest lucru ca fiind odihna, pentru ca “in pace” inseamna “spre odihna“ (Cuviosul Teofilact). Odihna are legatura cu linistea gandurilor, pentru ca, o data cu trecerea timpului, Dreptul Simeon o asteapta “fara incetare sa vina“ (Sensul este acela ca, inaintand in varsta, Simeon a dobandit linistea gandurilor, iar acum asteapta odihna care urmeaza in mod firesc dupa linistirea gandurilor) (Cuviosul Teofilact), iar mantuirea lui Dumnezeu era intruparea pe care Domnul a pregatit-o mai inainte de timp. Cu adevarat, taina lui Hristos a fost pregatita “inainte de facerea lumii” (Sfantul Chiril al Alexandriei).

Intruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvantul a fost lumina spre descoperirea neamurilor, pentru ca neamurile, adica idolatrii, se aflau in inselare si in intuneric si cazusera in mainile demonilor (Sfantul Chiril al Alexandriei), dar si slava lui Israel, pentru ca Hristos a rasarit si a venit dintre israeliteni. Aceasta slava este simtita de cei care sunt recunoscatori lui Dumnezeu (Cuviosul Teofilact).

Cuvintele Sfantului Simeon reprezinta un imn de biruinta inaltat ca urmare a vederii de catre el a Fiului lui Dumnezeu Cuvantul intrupat. Profetii din Vechiul Testament vedeau spatele lui Dumnezeu, adica venirea Sa care avea sa fie in viitor, insa Simeon I-a vazut fata, Hristos este lumina lumii, dar nu lumina fizica, lumina morala sau o lumina simbolica, ci lumina adevarata, care alunga intunericul gandului si al necunostintei si care este slava nu numai a israelitenilor, ci si a intregii firi omenesti. Fara Hristos si in afara Lui, firea omeneasca este fara slava, fara forma, nedefinita si anonima. Prin Hristos, ea dobandeste “identitate si continut” (Sfantul Nicolae Cabasila).
Faptul ca, imediat dupa ce L-a vazut pe Fiul lui Dumnezeu intrupat, Simeon a cerut slobozirea, adica moartea, se explica prin marea sa bucurie pentru cele ce aveau sa fie savarsite in continuare. Voia sa mearga in Iad ca sa duca vestea cea buna dreptilor Vechiului Testament care se gaseau acolo, adica sa le spuna ca a venit Mesia, Care este Mantuitorul lumii. In plus, dupa cum spune Sfantul Atanasie cel Mare, Simeon se grabea sa mearga in Iad pentru ca sa nu apuce sa duca vestea cea buna copiii care urmau sa fie taiati de Irod. El a cerut aceasta deoarece pruncii sunt mai vioi, se misca mai repede, pe cand el era “batran si greoi si se misca incet“. Hristos ii implineste cererea si, dupa spusele Sfantului Atanasie cel Mare, se pare ca a fost ca si cum Hristos i-ar fi zis lui Simeon sa se arata cu veselie catre Adam, care traia cu mahnire in Iad, si sa vesteasca bucuria Evei, care se afla in chinuri, zicand: “Vine mantuirea; vine Izbavitorul; vine iertarea; vine Slobozitorul. Nu mai plange, fie omeneasca, vine ajutorul nostru, vine si nu intarzie“.

Prin urmare, Dreptul Simeon este primul care a vestit celor intemnitati in intuneric – tuturor dreptilor Vechiului Testament aflati in Iad, deoarece moartea nu fusese ontologic desfiintata – ca a sosit Hristos cel indelung asteptat, Care va veni grabnic si in Iad ca sa-i elibereze.

11. “Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora…”

Dreptul Simeon i-a binecuvantat pe Fecioare Maria si pe Iosif, care urmareau cu mirare si cu surprindere cele ce se petreceau, dupa care s-a intors spre Nascatoarea de Dumnezeu si i-a spus doua profetii minunate.

Prima se referea la Persoana Dumnezeului-Om intrupat: “Iata, Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un semn care va starni impotriviri” (Luca 21, 34), proorocie care s-a implinit in timpul vietii lui Hristos, dar care a continuat sa se implineasca de-a lungul istoriei, ca si in viata personala a fiecarui om.

Dumnezeul-Om Hristos este caderea celor necredinciosi, adica a celor care nu cred in El, si ridicarea celor care cred. Un exemplu este ceea ce s-a petrecut pe Golgota. Un talhar a crezut si s-a mantuit, iar celalalt s-a indoit si s-a osandit. Acest lucru se petrece si in viata noastra interioara, pentru ca Hristos este spre cadere in noi, atunci cand noi, cei botezati, cadem in desfranare, si ne este spre ridicare – prin cumintenia noastra. De asemenea, prin aceasta proorocie se mai poate intelege ca Hristos trebuia sa patimeasca si sa cada in moarte, pentru ca multi sa se ridice prin caderea si prin moartea Sa (cuviosul Teofilact).

Hristos este si “semn care va starni impotriviri”. Cuvantul semn se poate interpreta in multe feluri si poate avea mai multe intelesuri. Mai intai, semn este intruparea lui Hristos, adica intruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvantul. In timpul intruparii, s-au petrecut multe lucruri greu de inchipuit si nemaivazute, pentru ca Dumnezeu S-a facut om, iar Fecioara s-a facut mama. Tocmai acest semn este contrazis si pus la indoiala de multi oameni. Unii spun ca a luat trup adevarat, iar altii ca a luat un trup imaginar, adica trupul Sau era inchipuit si toate au fost savarsite inchipuit. Unii considera ca trupul era facut din pamant, iar altii ca era ceresc. Unii spun ca Hristos, ca Dumnezeu, are existenta de dinainte de veac, iar altii cred ca inceputul existentei Sale a fost din Preacurata Fecioara Maria (Sfantul Chiril al Alexandriei).

Analizand talcuirea Cuviosului Teofilact despre faptul ca semnul care va starni impotriviri este intruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvantul, Sfantul Nicodim Aghioritul spune ca ereticul care vede lucrarea lui Hristos – Care are doua lucrari, adica dumnezeiesti si omenesti; si ca om, Ii era foame si sete, a primit mucenicia, S-a rastignit, a patimit etc., iar ca Dumnezeu a facut minuni, a scos demoni, a readus la viata etc. – sta la indoiala daca Hristos este om sau Dumnezeu. Insa crestinul nu are asemenea indoieli, pentru ca stie din experienta sfintilor indumnezeiti ca, desi Hristos are doua firi, una dumnezeiasca si una omeneasca, El este unul atat in ipostas, cat si in persoana si astfel, acest Unul Hristos lucreaza cand ca Dumnezeu, cand ca om. Desigur, atunci cand lucreaza ambele firi, acest lucru se face in comuniune.

Apoi, dupa spusele Sfantului Chiril al Alexandriei, semn care va starni impotriviri este si Crucea lui Hristos. Unii primesc Crucea si Rastignirea lui Hristos, socotind ca acestea inseamna izbavire si ca pe Cruce s-au biruit taria si puterea intunericului, in vreme ce altii nu primesc Crucea. Acestia din urma nu pot sa inteleaga ca Hristos S-a rastignit. De aceea, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel, Crucea este sminteala pentru iudei, iar pentru neamuri nebunie. Insa pentru noi, cei care credem, Crucea este “puterea lui Dumnezeu si intelepciunea lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 23-24).

12. Si prin sufletul tau va trece sabie, ca sa se descopere gandurile din multe inimi“

Cea de-a doua proorocie a Sfantului Simeon, care are legatura cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, este urmatoarea: “Si prin sufletul tau va trece sabie, ca sa se descopere gandurile din multe inimi” (Luca 2, 35).

In mod cert, profetia aceasta se refera la durerea si la mahnirea Nascatoarei de Dumnezeu atunci cand L-a vazut pe Fiul Sau – Care era in acelasi timp si Fiul lui Dumnezeu – rastignit pe Cruce, in suferinte si in chinuri. Preasfanta Nascatore nu a suferit si nici nu a simtit durere la Nasterea lui Hristos, tocmai pentru ca L-a zamislit fara samanta si L-a nascut fara stricaciune. Trebuia deci sa sufere mult in vremea iesirii din trup a Fiului sau.

Tocmai aceasta sabie, care a trecut prin sufletul Nascatoarei de Dumnezeu in timpul mortii pe cruce a lui Hristos, a facut sa fie descoperite gandurile ascunse in inimile multor oameni. Unii s-ar putea indoi de faptul ca ea a fost mama cu adevarat, dar datorita durerii simtite atunci de Fecioara Preasfanta, indoiala lor se risipeste.

Aceasta ne aminteste de intamplarea a doua femei din Vechiul Testament, care isi revendicau amandoua un prunc, fapt pentru care s-au infatisat inaintea lui Solomon, ca sa le fie dezlegata pricina. Solomon a cerut un cutit pentru ca sa taie pruncul si sa dea cate o bucata la fiecare femeie. Atunci, una dinte ele a cerut sa nu fie taiat copilul, ci sa fie dat intreg celeilalte. A doua a cerut sa fie taiat, pentru ca sa nu-l ia niciuna dintre ele. Regele a dat copilul aceleia care a preferat sa il lase sa traiasca, chiar de-ar fi fost sa-l ia cealalta femeie. Aceasta a fost semnul ca ea era mama naturala (III Regi 3, 16-28).

In acelasi fel, durerea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu a aratat ca ea era mama adevarata si ca Domnul a luat trup de la ea, caci daca Nascatorea de Dumnezeu a fost mama adevarata, inseamna ca si Hristos a avut trup adevarat si nu a fost un om inchipuit.

Sfantul Atanasie cel Mare spune ca exprimarea “ca sa se descopere gandurile din multe inimi” inseamna ca, prin Crucea lui Hristos si prin Patimile Sale, se vor descoperi toate pornirile interioare ale oamenilor, de vreme ce Petru, care Il urmase zelos pe Hristos, va ajunge sa se lepede de El, uncenicii Il vor parasi, Pilat se va cai prin spalarea mainilor, femeia acestuia va crede in urma unui vis de noapte, sutasul va da marturie dupa semnele ce s-au aratat, Iosif si Nicodim se vor ocupa de cele trebuincioase inmormantarii, Iuda se va spanzura, iar iudeii vor da arginti paznicilor ca sa ascunda Invierea. Cu adevarat, Crucea lui Hristos “este lupta si intarirea gandurilor si intoarcerea lor impotriva“.

Aceasta profetie nu se refera numai la intrupare si la Rastignire, ci si la viata Bisericii, care este adevaratul Trup al lui Hristos. Unii isi gasesc mantuirea prin ramanerea in interiorul Bisericii, iar altii se osandesc prin respingerea lucrarii ei mantuitoare. De asemenea, prin Botez, am primit in inima noastra harul lui Dumnezeu, care nu ne paraseste niciodata, dar se acopera de patimi si tocmai de aceea cadem atunci cand pacatuim, si reinviem atunci cand ne pocaim.

Hristos va fi “spre caderea si spre ridicarea multora” si in cealalta viata, pentru ca toti Il vor vedea pe Hristos, dar pentru unii El va fi Rai, iar pentru altii, Iad.

13. Sarbatoare a omului traitor in Hristos

Aceste ultime consideratii arata faptul ca Intampinarea Domnului nu se refera numai la Imparatul Hristos, prin infatisarea uneia dinte etapele sfintei iconomii, ci este in acelasi timp si o sarbatoare a omului traitor in Hristos.

Din praznicul imparatesc al implinirii de catre Hristos a varstei de patruzeci de zile, Biserica a facut o ceremonie, adica o slujba care se savarseste pentru fiecare copil la implinirea a patruzeci de zile de la nastere. Pruncul este adus in biserica de catre mama sa in cea de-a patruzecea zi de la venirea pe lume. Aceasta aducere are un dublu inteles. In primul rand, mama este binecuvantata la sfarsitul perioadei de curatire de dupa lauzie. La fel cum Biserica se roaga pentru orice boala, ea se roaga si pentru femeia care a nascut si care, fireste, simte slabiciune trupeasca dupa efortul nasterii. In plus, se face rugaciune pentru curatire, fiindca modalitatea de nastere a omului este cea care a urmat caderii. In al doilea rand, aceasta este o slujba de multumire pentru nasterea unui copil. Deoarece zamislirea si nasterea unui copil nu sunt numai lucruri dupa fire, ci si rezultat al interventiei lui Dumnezeu, simtim ca pruncul apartine ziditorului. Prin urmare, acesta este oferit lui Dumnezeu, iar Dumnezeu ni-l da inapoi prin intermediul preotului pentru ca noi sa il crestem. Dar in realitate, el apartine lui Dumnezeu.

Dupa cum spune Sfantul Grigorie, Episcopul Nisei, la jertfelnicul cel de sus, in loc de perechea de turturele, trebuie sa aducem curatia sufletului si a trupului, iar in loc de doi pui de porumbel, sa fim cu luare-aminte nu numai inaintea lui Dumnezeu, ci si a oamenilor. Si asa cum, dupa savarsirea celor dupa lege, Hristos S-a intors in patria Sa, implinindu-Se si crescand in intelepciune, si noi trebuie sa ne intoarcem in adevarata noastra patrie, care este Ierusalimul ceresc, traind duhovniceste, dupa legea sfanta, crescand in intelepciune si in har si ajungand la varsta implinirii lui Hristos, desavarsiti cu sufletul si vase adevarate ale Duhului Sfant.

Este datoria noastra, dupa cum spune Sfantul Atanasie cel Mare, sa ne asemanam cu Dreptul Simeon si cu Proorocita Ana. Trebuie si noi sa Il intampinam pe Hristos imbracati in nevinovatie, in pocainta, in cumintenie, in curatie si, in general, in dragoste de Dumnezeu si de oameni. Nimeni nu poate sa Il intalneasca intr-un alt fel pe Hristos, Care este adevarata viata.

***
Praznicul Intampinarii Domnului arata ca Hristos este viata si lumina oamenilor si ca omul trebuie sa tinteasca spre dobandirea acestei lumini enipostatice si a enipostaticei vieti. Biserica inalta rugaciunea: “Lumineaza-mi sufletul si cu lumina simtita sa vad limpede si sa Te vestesc pe Tine Dumnezeu“. Pentru ca omul sa Il propovaduiasca pe Dumnezeu, trebuie mai intai sa Il vada cu limpezime. Numai cei care il vad pe Dumnezeu sau macar primesc experienta celor ce vad, se pot face indrumator. Dar pentru ca omul sa-L vada pe Dumnezeu, trebuie mai intai sa primeasca iluminarea sufletului si a simturilor trupului. In acest fel, praznicul Intampinarii Domnului se face praznic al intampinarii fiecarui credincios”.

Septembrie 1994
IPS Hierotheos Vlachos,
Predici la Marile Sarbatori, Ed. Egumenita, 2008

 

01 Februarie 2016

Vizualizari: 2041

Voteaza:

Sarbatoarea Intampinarea Domnului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE