Pregatirile pentru Cina cea de Taina

Pregatirile pentru Cina cea de Taina Mareste imaginea.

Pregatirile pentru Cina cea de Taina (Mt. XXVI, 17-19; Mc. XIV, 12- 16; Lc. XXII, 7-13).

După descrierea ospățului din Betania și a complotului urzit de sinedriu cu complicitatea lui Iuda, Sf. Matei, la fel cu Sf. Marcu și cu Sf. Luca, istorisește pregătirile în vederea Paștilor, astfel: "Iar în ziua cea dintâi a Azimelor, au venit ucenicii la Iisus, întrebându-L: Unde voiești să-ți gătim să mănânci Paștile? Iar El le-a zis: Mergeți în cetate la (un om) oarecare și-i spuneți: învățătorul zice: Vremea Mea s-a apropiat; la tine vreau să fac Paștile cu ucenicii Mei. Și ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus și au pregătit Paștile " (Mt. XXVI, 17-19). 

Discuția aceasta cu privire la pregătirile de Paști se petrece în Betania. Ea este provocată de ucenici, care se miră oarecum de neglijarea pregătirilor gospodărești în vederea Praznicului celui mare. El alege doi dintre dânșii - pe Petru și pe Ioan (Lc. XXII, 8) - și-i trimite în Ierusalim, spunându-le că vor fi așteptați de un om purtând un urcior cu apă (Mc. XIV, 13), care-i va conduce într-un foișor gata pregătit pentru festivitate (Mc. XIV, 15; Lc. XXII, 12). Acolo cei doi ucenici vor face ultimele pregătiri în vederea mesei, conformându-se întru totul instrucțiunilor primite de la Domnul și păstrând cu strictețe secretul acelui loc, ca să asigure liniștea Cinei și să preîntâmpine întreruperea ei de către cei ce voiau să-L prindă. 

Casa aparținea, după o veche tradiție, Mariei, mama autorului Evan­gheliei a doua, iar "omul cu urciorul" care aștepta pe cei doi ucenici, la poarta dinspre răsărit a Ierusalimului, dinspre Betania, pare a fi chiar Sf. Ioan-Marcu (Fapte XII, 12; XV, 37). Era o casă înstărită și încăpătoare, putând adăposti un număr mai însemnat de persoane, având deasupra, la etaj un salon sau un foișor special, destinat anumitor reuniuni solemne. Probabil, Mântuitorul se înțelesese mai dinainte cu stăpânul casei, care putea fi un prieten al Său. 

O tradiție foarte veche ne spune, că acea casă era situată în partea de sud-vest a Ierusalimului, ceva mai spre sud de casa arhiereului Caiafa. Aici într-un corp mai mare de case se arată, încă și astăzi, o sală destul de spațioasă, a cărei boltă este sprijinită de două columne mari de marmură. În această sală, se zice, că Domnul și-a serbat Cina cea de Taină. Sala se cheamă "coenaculum". Sub această sală se spune, că s-ar găsi chiar și mormântul lui David. 

Cât despre indicația: "vă va aștepta un om ducând un urcior cu apă" (Mc. XIV, 13), acesta era într-adevăr un semn de recunoaștere, pentru că băr­bații obișnuiau să aducă apa în burdufuri de piele. Numai femeile duceau apa în urcioare de lut, pentru că acestea sunt mai puțin încăpătoare și, în conse­cința, mai ușoare decât burdufurile pline cu apă. Omul pe care aveau să-l întâlnească cei doi apostoli, ducea de astă dată apă în mod excepțional în acest vas, tocmai pentru a fi recunoscut. Exegeții îl identifică unii cu evanghelistul Marcu, alții cu tatăl lui; pare mai probabilă prima părere, întrucât Evanghelistul notează că apostolii îl urmează pe "omul cu urciorul" până acasă, apoi i se adresează "stăpânului casei" (Mc. XTV, 14), respectiv tatălui lui Marcu, transmițându-i cuvintele Mântuitorului. Prin zicerea: "Vremea Mea s-a apropiat", Mântuitorul se referea la patimile și moartea Sa. 

O problemă care se ridică și care impune lămuriri este aceea referitoare la ziua în care s-au petrecut acestea și în ce anume au constat pregătirile de Paști? După sinoptici (Mt. XXVI, 16; Mc. XIV, 12; Lc. XXII, 7), pregătirile pentru Cina cea de Taină și Cina însăși s-au petrecut în "prima zi a azimelor". Bazându-se pe aceste cuvinte, cât și pe nota că: "ucenicii au facut precum le-a poruncit Iisus și au pregătit Paștile" (Mt. XXVI, 19), teologii romano-catolici pretind că Mântuitorul a serbat, cu ucenicii, un adevărat Paște iudaic, așa cum cereau rânduielile Legii mozaice, cu miel și cu azimă, și că, din această cauză, Sf. Euharistie s-a instituit nu cu pâine dospită, cum învăța din vechime Biserica Ortodoxă, ci cu azimă. În același timp, noi vedem, însă, că Evanghelistul Ioan spune lămurit că Domnul și-a serbat Cina cea de Taină "o zi înainte, de Paști" (In. XIII, 1), adică joi seara, 13 nisan, și apoi, după relatările tuturor evangheliștilor, că Domnul Hristos a murit vinerea, 14 nisan, mai înainte ca iudeii să fi început sărbătoarea Paștilor. Pentru a pune de acord raportul Evangheliei a patra cu rapoartele sinopticilor, cât și pentru a fundamenta interpretarea și practica lor, teologii occidentali (romano-catolici și protestanți) au recurs la unele ipoteze: ipoteza anticipării; ipoteza dublei serbări, ipoteza strămutării. Astfel, unii dintre ei susțin că Domnul a murit, într-adevăr, vineri 14 nisan și și-a serbat Cina cea de Taină "o zi înainte de Paști", după cum ne spune evanghelistul Ioan, dar, dacă sinopticii ne vorbesc altfel, ei cred că sinopticii diferă, pentru că Domnul ar fi anticipat serbarea Paștilor cu o zi. El ar fi serbat, adică, Paștile iudeilor încă în seara zilei de joi. Această seară era pentru El și pentru apostolii Săi seara de Paști și totodată și seara primei zile a Azimelor. Aceasta se numește ipoteza anticipării. 

Această ipoteză se lovește însă de următoarele observații: 

a.Dacă Mântuitorul ar fi sărbătorit Paștile mai înainte cu o zi, acest fapt ar fi constituit un cap de acuzare gravă împotriva Sa la procesul la care a fost supus. Dar, nici Iuda Iscarioteanul, nici ceilalți martori, care au fost interogați, nu au mărturisit în fața sinedriului că Domnul ar fi comis o asemenea faptă. 

b.Anticiparea nici nu ar fi avut vreun rost, întrucât, conform spuselor Talmudului, dacă mielul pascal se înjunghia mai înainte decât în după amiaza zilei de 14 nisan, atunci sacrificiul nu era bun. 

c.Dacă Domnul ar fi anticipat Paștile, s-ar fi arătat nestatornic, s-ar fi contrazis pe sine însuși, întrucât cu numai o zi înainte El făcuse în prezența tuturor apostolilor constatarea, că mai sunt încă două zile până la Paști (Mt. XXVI, 2). 

Alții zic, că pe vremea Domnului Iisus Hristos iudeii ar fi avut obiceiul de a serba sărbătorile mari de peste an în două zile consecutive. In cazul nostru, galileenii, deci și Domnul Iisus Hristos, ar fi serbat Paștile cu o zi mai înainte decât cei din Ierusalim. Este ipoteza dublei serbări. 

Împotriva acestei ipoteze arătăm, că iudeii de pe atunci știau să calculeze destul de precis, pe cale astronomică, data lunilor noi, iar comunicarea vie a celor din diaspora cu Ierusalimul făcea să dispară orice discordanță de calcul calendaristic, dacă s-ar fi ivit undeva. Istoria iudaică nu cunoaște nici un unic caz de dublă serbare, iar presupunerea că galileenii ar fi avut obiceiul să serbeze Paștile în seara zilei de 13 spre 14 nisan, deci cu 24 de ore mai înainte, nu se poate întemeia pe nici un fapt concret istoric. Cu atât mai mult, o astfel de impietate nu s-ar fi admis chiar în Ierusalim. Doar pentru cei care se aflau departe în călătorie, printre neamuri străine, ori erau în stare de necurație prin atingerea de un trup mort, Legea mozaică prevedea, ca și aceștia să prăznuiască Paștile, însă în luna următoare și tot în seara zilei de 14 spre 15 (Num. IX, 10-11). Alte cazuri de dublă serbare istoria iudaică nu cunoaște. 

Alții, în sfârșit, adepții ipotezei strămutării, susțin că în anul morții Domnului Iisus Hristos, Paștile trebuiau să cadă vineri, iar sinedriștii le-au strămutat să se serbeze sâmbătă, pentru a evita înșiruirea mai multor sărbători una după alta. Evanghelistul Ioan, zic aceștia, ține seama de această strămutare, pe care, însă, Domnul Iisus nu a admis-o. Nici ipoteza aceasta nu poate fi acceptată, pentru că se cunoaște cazul când, pe vremea lui Ioan Hircan (135-105 d. Hr.), ziua de 14 nisan a căzut într-o zi de vineri și nu a fost strămutată pe ziua de sâmbătă. Reforma calendarului iudaic, care prevedea, cu regulile adu și badu, ca ziua de Paști să nu mai poată cădea în zi de luni, miercuri sau vineri, s-a făcut abia în sec. III-IV d. Hr., și anume din considerații care nu existau pe vremea Domnului Iisus Hristos. 

Că Mântuitorul și ucenicii Săi au prăznuit Cina cea de Taină nu o dată cu Paștile iudaice, ci cu 24 de ore mai înainte, se vede și din următoarele constatări. Toți evangheliștii ne informează că răstignirea Mântuitorului s-a făcut în cursul zilei de vineri, 14 nisan, mai înainte de sosirea praznicului Paștilor Iudaice, care aveau să înceapă numai după apusul soarelui. Ei arată că Domnul n-a fost răstignit chiar în ziua de Paști, căci Simon Cirineanul este descris ca venind de la lucrul câmpului, cu o povară în spate, soldații sunt arătați purtând arme, iar magazinele sunt încă deschise, putându-se face în grabă cumpărarea giulgiului și aromatelor necesare înmormântării Domnului. Ei ne spun, de asemenea, că iudeii n-au vrut să intre în pretoriu unde Pontiu Pilat judeca pe Mântuitorul, "ca să nu se spurce și să poată mânca după rânduială Paștile" (In. XVIII, 28). 

La Cina cea de Taină nu mănâncă miel fript, și hrană obișnuită, "întingând în blid" (Mt. XXVI, 23). Această scurtă notiță, oricât ar părea de prisos, are o deosebită importanță; ea arată că pe masă erau așezate mâncăruri lichide, în care se întingea cu bucățica de pâine. La ospățul de Paști al iudeilor, însă, nu se serveau mâncăruri lichide, ci numai friptură de miel, ierburi amare și azime. În consecință, Cina Domnului nu poate să fi fost cina pascală a iudeilor, ci o cină proprie. 

De asemenea, după rânduielile mozaice, în noaptea în care se consuma mielul pascal, nimeni nu avea voie să părăsească încăperea, până în zorii zilei următoare (Ex. XII, 22). Dar noi vedem că Iuda părăsește camera, la miezul nopții și apostolii cred că este trimis de Domnul să procure cele necesare pentru sărbătoare (In. XIII, 27-30). Mai apoi, Domnul însuși, împreună cu apostolii, ies în grădina Ghetsimani. 

La masă nu au consumat azima ((χξυμον), ci pâine dospită (αρτοσ). Opt zile înainte de Paști era strict interzis, ca cineva dintre iudei să mănânce azime36. Evangheliștii sinoptici știu bine ce sunt azimele (cf. Mt. XXVI, 17; Mc. XIV, 12;Lc. XXII, 7). Cu toate acestea ne spun, că Domnul, în timpul Cinei, " luând pâinea " (grec. λαβÏŽν τον άρτον ,luând pâinea dospită), ο binecuvântează, prefăcând-o în mod tainic în trupul Său. 

După Legea mozaică, nici ziua de 13 nisan, nici ziua de 14 nisan nu erau zile de azime. Zilele Azimelor se începeau abia după apusul soarelui sau după trecerea zilei de 14 nisan, când calendarul iudaic însemna începutul zilei de 15 nisan și când se înjunghia, cu solemnitate deosebită, la templul cel mare din Ierusalim, mielul pascal destinat preoților și arhiereilor. Ele țineau șapte zile, până pe 21 nisan, dintre care numai prima și ultima (15 și 21 nisan) se sărbătoreau cu adunare sfântă și încetarea oricărui lucru, ca în zilele de sabat (Ex. XII, 16). In cele șapte zile nu se consuma decât azimă, toată pâinea dospită fiind interzisă și cel ce o mânca era ucis (Ex. XII, 15). Pâinea nedospită aducea aminte de aluatul nedospit pe care israeliții l-au copt în noaptea ieșirii lor din Egipt și, totodată, ea simbolizează, prin lipsa fermenților de dospire, curăția, prevenirea stării de corupție și chemarea la o viață curată și sfântă. 

Dacă evangheliștii sinoptici numesc ziua de 14 nisan, adică ajunul Paștilor, în mod impropriu: "prima zi a azimelor", aceasta pentru că se îndătinase obiceiul ca orice aluat și orice pâine dospită să fie îndepărtate din case încă din primele ore ale dimineții de 14 nisan și pentru ca înjunghierea mieilor, aduși în mare număr de capii de familie pentru cina pascală, se începea la templu încă din zorii aceleiași zile de ajun. Din această cauză, 14 nisan - ajunul Paștilor - a devenit, în vocabularul curent al iudeilor, "prima zi a azimelor " și "ziua când trebuiau să înjunghie mielul de Paști". Acest fapt îl confirmă Iosif Flaviu, scriitor care a trăit chiar pe vremea apostolilor și care ne comunică, ocazional, că pe vremea sa iudeii sărbătoreau nu șapte, ci opt zile ale azimelor. Ziua a opta nu s-a adăugat la sfârșitul, ci la începutul acestor zile, pentru că din ajun se făceau pregătirile de Paști. Ea era de fapt o zi obișnuită, în care se consuma pâine dospită. 

Evangheliștii sinoptici o numesc "întâia zi a azimelor", însă evanghelistul Ioan, care scrie către sfârșitul veacului I, când sub dărâmăturile Ierusalimului, la anul 70 d. Hr., s-a îngropat și obiceiul de a socoti în felul arătat mai sus zilele azimelor, o numește simplu "o seară înainte de Paști", adică așa cum rânduia Legea mozaică privitor la această sărbătoare. Deci, numai formal este deosebire între evanghelistul Ioan și sinoptici; în fond între ei nu există nici o diferență. Atât Ioan, cât și sinopticii se gândesc la aceeași seară de joi, adică seara de 13 spre 14 nisan. 

Cu notița, că " ucenicii au făcut cum le-a poruncit Iisus și au pregătit Paștile" (Mt. XXVI, 19), evanghelistul vrea să ne spună că apostolii trimiși, Petru și Ioan, au găsit la poarta cetății pe acel om cu urciorul de lut l-au urmat și intrând în casa în care a intrat el, au obținut de la stăpânul casei sala în care au putut să facă pregătirile necesare pentru Paști; au aranjat toate câte le credeau de trebuință pentru a putea cina în această seară și pentru ca a doua zi să poată înjunghia un miel pascal la templu, pe care să-l mănânce apoi, în acea seară, cu ierburi amare și azime, după obiceiul de Paști al iudeilor. 

Din cele de mai sus, rezultă, deci, că Cina cea de Taină nu s-a prăznuit, cum am spus mai sus, odată cu Paștile iudaice, ci cu 24 de ore înainte, cum precizează Evanghelia a IV-a (In. XIII, lșu) Sf. Euharistie nu s-a instituit cu azimă, ci cu pâine dospită, cum arată evangheliștii sinoptici (Mt. 26; Mc. XIV, 22; Lc. XXII, 19); Cina cea de Taină n-a fost un Paște iudaic, ci o cină solemnă, ultima cină a Mântuitorului cu ucenicii Săi, un Paște cu totul nou și deosebit, care desființează pe cel iudaic și îl înlocuiește cu Sf. Euharistie, jertfa și taina în același timp. 

Pr. Conf. Dr. Dionisie Stamatoiu, Patimile Mântuitorului după Sfintele Evanghelii, în Rev. Mitropolia Olteniei, an 2000, nr. 1-2.

09 Aprilie 2015

Vizualizari: 543

Voteaza:

Pregatirile pentru Cina cea de Taina 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE