Icoana Nasterii Domnului

Icoana Nasterii Domnului Mareste imaginea.

Hristos - izvorul vieţii
„Betleemul a deschis Edenul, veniţi să vedem; aflat-am desfătarea tainică înlăuntrul peşterii; veniţi să privim cele din rai. Acolo s-a arătat rădăcina cea neudată, odrăslind iertare; acolo s-a aflat puţ nesăpat din care David mai înainte a dorit să bea; acolo Fecioara născând Pruncul, a potolit îndată setea lui Adam şi-a lui David. Pentru aceasta la Betleem să mergem, unde S-a născut Prunc tânăr Dumnezeu Cel mai înainte de veci” (Mineiul lunii decembrie)

În icoană, spre deosebire de tabloul religios, evenimentele mântuirii nu sunt interpretate în mod istoric. Istoria este aici tâlcuită într-un mod aparte. Un zugrav autentic nu creează viziuni romantice sau iluzii privitoare la un anume timp şi loc.

Icoana nu stimulează sau provoacă emoţia unor amintiri ale unor timpuri, întâmplări sau civilizaţii de mult trecute (Arhimandritul Vasilios Gondikakis).

Ca să înţelegem mai bine aceste lucruri, să privim imaginea pe care o reproducem pe această pagină. Este vorba despre Naşterea Domnului zugrăvită pe peretele dinspre sud al bisericii Mănăstirii Moldoviţa, în mijlocul numeroaselor chipuri şi evenimente împresurate şi parcă tivite cu superbi lujeri înfloriţi ai Arborelui lui Iesei.

Oricât de sumară, sau mai bine zis de puţin descriptivă ar fi reprezentarea acestui Praznic (situaţie întâlnită şi în fresca aleasă de noi), nelipsite din motivele vizuale ale nici unei alcătuiri iconice care îl ilustrează sunt peştera, asinul şi boul, pe care nici unul dintre evanghelişti nu le menţionează. Matei relatează în capitolul I visul lui Iosif şi în capitolul II afirmă la început „Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii”, şi, mai apoi, că magii au intrat „într-o casă” spre a se închina Pruncului (Matei 2, 11). Marcu îşi începe Evanghelia cu propovăduirea Sfântului Ioan Botezătorul şi cu botezul lui Hristos, iar Luca mărturiseşte că Maria şi-a culcat Fiul într-o iesle, „căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2, 7). Ioan nu face nici o referire la evenimentul întrupării. Aşadar, Sfintele Evanghelii nu prea au oferit elementele necesare unei elaborări picturale.
Care ar fi atunci semnificaţia teologică a prezenţei celor două animale pe care iconarul se încăpăţânează să le zugrăvească în fiecare icoană a Naşterii Domnului? Şi într-o oarecare criză de spaţiu, pricinuită de numeroasa asistenţă care înconjoară Pruncul, iconarul tot le pictează, chiar dacă în multe cazuri acestea sunt nefireşti de mici.

Unii au spus în felul următor: Într-adevăr, Sfinţii Evanghelişti nu pomenesc în scrierile lor despre ele. Însă Iosif, pentru a putea călători, avea nevoie de un asin; boul indica prezenţa şi a altor dobitoace, a căror hrană era o iesle plină cu fân. Deci logica este cea care acoperă golul povestirii. Cam aşa s-ar explica, potrivit acestei opinii, prezenţa acestor animale în compoziţia pe care o analizăm. Lansarea şi susţinerea unei astfel de tâlcuiri, simple, pare să fie la prima vedere rezonabilă. Numai că ea nu oferă lămuriri în ceea ce priveşte insistenţa iconarilor de pretutindeni pentru ca locul vieţuitoarelor domestice să fie chiar în penumbra tainică a peşterii, în imediata apropiere a Pruncului divino-uman.

Totuşi, înţelesul icoanei credem că trebuie căutat dincolo de nivelul literal al faptelor. Să ne amintim împreună un text al Profetului Isaia, care spune: „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe” (Isaia 1, 3). Cine au fost, ne putem întreba, cei care L-au cunoscut pe Domnul şi I-au urmat Lui? Comunitatea creştinilor proveniţi din iudei şi comunitatea creştinilor proveniţi din păgâni, vom răspunde. Să privim acum cu atenție această icoană sau oricare alta în care este înfăţişată Naşterea Domnului, şi să observăm că peste tot, cele mai apropiate de „Cel neapropiat” sunt zugrăvite cele două vietăţi domestice, ce parcă ar fi aplecate, cu evlavie, asupra unui izvor ca să-şi astâmpere în linişte setea.

Încet, încet începem să înţelegem viziunea zugravului anonim care se lasă de-acum mai uşor descifrată. Strategia punerii în pagină şi totodată insistenţa iconarului par în acest moment să se justifice, iar corespondenţa simbolică dintre cele două animale şi cele două comunităţi sau popoare creştine, pe cât de neaşteptată ne pare, pe atât credem că este de convingătoare. Stăruind asupra acestor înţelesuri, ieslea întrupării ni se arată acum ca altar al lumii, din care „Pâinea vieţii celei veşnice” se oferă ca hrană popoarelor pământului.

Prin urmare, Părintele Vasilios avea dreptate atunci când ne spunea că în icoană, spre deosebire de un tablou, istoria este interpretată într-un mod aparte. Asemeni imnografului, zugravul de icoane contemplă evenimentele din istoria mântuirii cu inteligenţa şi cuminţenia unei priviri călăuzite de Sfântul Duh şi le prezintă într-o lumină ce transcende şi transfigurează simpla naraţiune descriptivă.

Pr. Ioan Gînscă
Sursa: apostolia.eu

.

09 Decembrie 2014

Vizualizari: 478

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE