Mersul cu icoana si Botezul - evenimente pastorale

Mersul cu icoana si Botezul - evenimente pastorale Mareste imaginea.

INTRODUCERE

Dupa cum este cunoscut, preotul este considerat, potrivit slujirii sale, ca fiind continuatorul intreitei slujiri a Mantuitorului Hristos: slujirea invatatoreasca, sfintitoare sau arhiereasca si cea imparateasca sau conducatoare . Astfel, in virtutea harului primit prin Sfanta Taina a Preotiei si ca urmare a trimiterii lui in parohie de catre arhiereul care l-a hirotonit, preotul trebuie sa implineasca aceste trei slujiri sau laturi ale lucrarii sale pastorale cu convingerea ca slujirea sa nu este de la oameni, ci de la Dumnezeu, ca slujirea sa este „ arta artelor si stiinta stiintelor ” si ca de slujirea sa depinde atat mantuirea lui, cat si a credinciosilor, si de aceea trebuie sa se dedice ei cu toata fiinta sa.

Fiecare dintre aceste trei laturi ale slujirii sale este importanta, ele se conditioneaza reciproc, de aceea nu se poate vorbi de o slujire preoteasca autentica, in masura in care se constata o lipsa sau o neimplinire a uneia dintre ele.

Aceasta intreita responsabilitate a preotului are darul de a zidi pe credincios, facandu-l sa inainteze pe drumul spre desavarsire, pe drumul realizarii asemanarii cu Dumnezeu.

Fara indoiala ca toate acestea sunt cunoscute de catre fiecare slujitor in parte, si fiecare se straduieste ca nimic sa nu ramana neimplinit, insa nu intotdeauna si peste tot, intre aceste trei slujiri exista o armonie desavarsita, ci unii preoti se evidentiaza mai mult sub aspectul slujirii liturgice, facand din Liturghier si Molitfelnic preocuparea lor de capatai, altii accentueaza activitatea invatatoreasca, facand din predica si cateheza o preocupare centrala a slujirii lor, iar o alta parte a slujitorilor bisericesti se dedica mai mult laturii gospodaresti, de infrumusetare a lacasului de cult sau desfasoara activitati care vin in sprijinul celor aflati in suferinte si nevoi, activitati de asistenta sociala. Consideram ca nimic din toate acestea nu este gresit, insa, trebuie sa spunem, ca este de datoria preotului sa incerce sa mentina un echilibru just intre ele, intrucat ele definesc deplin chipul si slujirea preotului, manifestandu-se astfel ca un slujitor responsabil si constient de raspunderile pe care le are, in calitate de pastor al credinciosilor sai.

De aceea, in lucrarea de fata voi prezenta mersul cu icoana de Craciun si botezul, observate ca mijloace pastorale.

CAPITOLUL I
VIZITELE PASTORALE - GENERALITATI

Pentru a putea vorbi despre o lucrare pastorala eficienta a preotului, pe langa pregatirea teologica deosebita, ravna si daruirea pentru a-si implini cat mai bine slujirea preoteasca, trebuie sa avem in vedere si o foarte buna cunoastere a parohiei, a parohienilor si a problemelor cu care acestia seconfrunta. De aceea consideram necesar sa facem cateva precizari referitoare la vizitele pastorale, observate ca mijloace pastorale. Asadar, vizitele pastorale sunt intalniri pe care preotul le are cu credinciosii sai si care se desfasoara fie in casele acestora, fie in locurile in care acestia isi desfasoara activitatea.

Caracterul lor este unul eminamente pastoral, sau mai precis unul liturgico-pastoral, ele depasind cadrul eclesial, Biserica, vizand fie savarsirea unor servicii religioase cerute de catre credinciosi, fie indeplinirea unor responsabilitati pastorale precise prilejuite de anumite sarbatori sau perioade din anul bisericesc, fie realizarea unor proiecte sau planuri cu caracter administrativ-gospodaresc sau filantropic.

Vizitele pastorale prin care preotul se intalneste cu credinciosii din enoria sa, au intrat deja, de secole, in traditia crestinilor ortodocsi de la noi din tara. Reinnoirea sfinteniei facuta cu aceasta ocazie, ce trebuie sa patrunda in casa si sufletul credinciosului, este foarte importanta si bine primita de credinciosi. Aceasta este si o pregatire sufleteasca pentru a intampina sarbatoarea Bobotezei, dar si un semn al prezentei lui Dumnezeu in casele lor. Cu prilejul acestor vizite se creeaza o apropiere, o legatura sufleteasca, intre preot si credinciosi deoarece acestia sunt onorati de prezenta lui. Vizitarea credinciosilor de catre preot trebuie inteleasa ca un act liturgic, dar si ca un bun mod de cunoastere a credinciosilor din parohie, cu bucuriile sau necazurile lor, iar, dupa caz, ajutorarea lor. Tot acum se face si o scurta catehizare (lectie, invatatura religioasa) in adevarurile de credinta si morala ale religiei noastre crestine la fiecare crestin din familiile vizitate. Astfel se urmeaza si invatatura Domnului nostru Iisus Hristos de a face actiuni misionare: „mergand, invatati toate neamurile...” pe care Biserica o practica mereu.

Vizitele pastorale sunt una din caile cele mai directe si eficiente pentru cunoasterea parohiei. Ele se fac fie legate de marile praznice crestinesti (Nasterea, Botezul, Pastele), fie la inceputul unor perioade importante din anul bisericesc: inceputul Postului Mare sau, acolo unde este obiceiul, la fiecare „zi intai" a lunii. Ele sunt importante si necesare pentru ca preotul intra in legatura nemijlocita cu familiile pastoritilor sai, cunoscandu-i sub toate aspectele: religios, moral, economic, cultural, social, politic, sanitar, profesional. Vizitele pastorale sunt un prilej de a cunoaste la fata locului pe credinciosi si starea lor, de a discuta cu ei, de a le constata bucuriile, necazurile, incercarile prin care trec. Cu acest prilej, credinciosii sunt mai deschisi spre a impartasi preotului starile lor sufletesti si mai receptivi in a-i primi sfatul si indrumarea lui. In acelasi timp, credinciosii se simt onorati, luati in seama si ocrotiti de grija si dragostea pastorului lor sufletesc, care se intereseaza de viata lor, creand o adevarata legatura sufleteasca si o apropiere cat mai mare intre pastor si pastoriti.

Vizitele pastorale reprezinta o prezenta a pastorului de suflete in viata credinciosilor care il doresc, il asteapta si-l primesc cu dragoste pe pastorul lor in familiile si casele lor. Preotul nu merge la credinciosii lui pentru ca acestia sa-i intoarca vizita la Biserica, ci pentru ca intra in indatoririle lui pastorale asemenea preocupari. Ei vin din constiinta lor de enoriasi si de apartenenta la trupul parohiei, al obstii crestine conduse de preot. Ei vin la Biserica fiindca acolo este singurul loc unde se lucreaza mantuirea, unde aud cuvantul lui Dumnezeu si se impartasesc de darurile Sfintei Liturghii si al Sfintelor Taine si Ierurgii, savarsite in Biserica.

Vizitele pastorale ale preotilor ortodocsi, care trebuie cultivate si practicate cu asiduitate si responsabilitate, sunt si cai de cunoastere a parohiei si a credinciosilor, dar si metoda pastorala de a-i instrui pe credinciosi in adevarurile de credinta si morala. Ele ii onoreaza pecredinciosi si creeaza o adevarata legatura sufleteasca si o apropiere tot maimare intre pastor si pastoriti. Ele au fost mereu recomandate si practicate si constituie expresia adevaratei actiuni misionare a Bisericii.

Vizitele pastorale prilejuite de marile sarbatori ale anului bisericesc (Nasterea Domnului, Boboteaza, Postul Mare, Izvorul Tamaduirii, Inaltarea Sfintei Cruci) sau de alte zile indatinate, fac parte din categoria vizitelor pastorale sistematice in care, potrivit obligatiilor sale pastorale, preotul merge la casele credinciosilor pentru a aduce binecuvantarea lui Dumnezeu. Intre acestea, „mersul sau umblatul cu icoana” in Ajunul sau cu cateva zile inainte de praznicul Craciunului, daca parohia este mai mare, precum si „mersul cu botezul”, adica acea vizita in care preotul va binecuvanta casele si pe credinciosi stropindu-le cu aghiasma, la Boboteaza sau la alte sarbatori, sunt cele mai cunoscute .

Trebuie sa spunem ca aceste vizite cu caracter liturgico-pastoral au o mare eficacitate pastorala, ele nu reprezinta o inventie relativ noua a preotilor, ci sunt obiceiuri stravechi ale Bisericii, mentionate inca din secolul al IV-lea.

CAPITOLUL II
UMBLATUL CU ICOANA DE CRACIUN - EVENIMENT PASTORAL

Una din practicile traditionale crestinesti legate de sarbatoarea Nasterii Mantuitorului Hristos este „umblatul cu icoana", adica acea vizita pe care preotul o face la casele credinciosilor, in ajunul Craciunului sau, daca parohia este mai intinsa, cu cateva zile inainte de aceasta sarbatoare.

Cu aceasta ocazie, preotul poarta cu sine icoana care reprezinta Nasterea Mantuitorului nostru lisus Hristos, cantand troparul sarbatorii si dand icoana spre sarutare credinciosilor.

Umblatul cu icoana nu este altceva decat o vizita pastorala pe care preotul o face cu prilejul sarbatorii Nasterii Mantuitorului Hristos. Acesta este un obicei vechi, intrat in practica Bisericii chiar din primele secole ale existentei vietii crestine. Dupa cum este cunoscut, pana in secolul al IV-lea (379), in Rasarit, Craciunul era sarbatorit o data cu Boboteaza, la 6 ianuarie, sub denumirea de Epifanie sauTeofanie, adica aratarea lui Dumnezeu. Dupa aceasta data, Craciunul s-a serbat la 25 decembrie, devenind sarbatoare imparateasca deosebita de Boboteaza. Obiceiul de a umbla cu icoana este mentionat inca din acest timp si el se practica in ajunul sarbatorii cand se tinea post complet (ajunare). Inmultindu-se numarul credinciosilor din parohii, nu a mai fost posibil ca umblatul sa se faca numai in ajun, ci s-a extins cu cateva zile inainte de ajun, pentru ca toate familiile sa fie vizitate de catre preot. De atunci, el s-a pastrat neintrerupt pana astazi si, chiar in ciuda educatiei ateiste si a fricii de a primi preotul in casa pentru a nu fi vazuti de vecini rauvoitori si denuntati, credinciosii l-au respectat, iar preotii l-au practicat si cultivat cu sensul major pe care il are in viata duhovniceasca. Pe langa obicei vechi si traditional, incarcat de semnificatie crestineasca, umblatul cu icoana este si trebuie sa ramana si o vizita pastorala. De aceea socotim ca, in privinta acestei practici traditionale, se impun unele precizari si indemnuri care sa o fereasca sa degenereze intr-un simplu obicei, lipsit de semnificatie majora si apreciat negativ de unii dintre credinciosi.

Umblatul cu icoana trebuie indeplinit numai de preoti si diaconi (care sunt tot mai rari) impreuna cu cantaretii si nu de cantareti sau copii, asa cum se practica prin unele parti ale tarii. El trebuie privit ca un act liturgic indeplinit de slujitorii bisericesti care imbraca vesmintele liturgice adecvate (preotul-epitrahilul, iar diaconul-orarul) si care fac din aceasta vizita si prezenta in casele credinciosilor un moment deosebit de rugaciune. Preotul binecuvanteaza casa, canta troparul Nasterii si da icoana la sarutare celor din casa. Momentul respectiv trebuie sa-si pastreze sobrietatea si solemnitatea lui. Daca il lasam pe seama cantaretilor sau copiilor, el pierde simtitor din semnificatia lui. Copiii pot sa contribuie la frumusetea sarbatorii umbland pe la casele oamenilor si cantand colindele traditionale. Ei pot purta cel mult steaua cu care sa colinde, dar nu icoana Nasterii pe care trebuie sa o poarte numai preotul si nu cantaretul sau copiii singuri. Prezenta preotului, purtarea icoanei si rostirea troparului, ca si binecuvantarea casei dau autoritate, seriozitate, solemnitate si sfintenie actului savarsit cu aceasta ocazie.

Sa nu fie transformata sau folosita aceasta vizita pentru a strange contributia benevola anuala a credinciosilor, pentru ca atunci accentul nu mai cade pe actul liturgic sau religios, ci pe cel financiar, economic sau pecuniar. S-a si spus si se mai spune de catre rauvoitori ca umblatul acesta a fost introdus si se face doar pentru bani. Ba, si mai grav, a fost si mai este contributii si atentii banesti, dar nu acesta este scopul principal al vizitei. Trebuie explicata credinciosilor semnificatia umblatului cu icoana si inlaturata mentalitatea gresita ca preotul vine pentru bani. Umblatul cu icoana nu este cersetorie. Orice slujitor nu doreste altceva decat sa fie primit in casa si sa aduca vestea cea buna a Nasterii. Ca multi dintre credinciosi ofera si obolul lor este adevarat, dar nimeni nu cere sau nu se supara daca nu primeste. Pe de alta parte, Biserica Ortodoxa se intretine si viaza prin daniile credinciosilor.

Pe cat este posibil, umblatul cu icoana sa aiba loc cu cateva zile inainte de Craciun si in niciun caz dupa aceasta sarbatoare, asa cum se intampla in unele cartiere bucurestene unde umblatul se face cu multe zile inainte si multe dupa sarbatoare. Prin aceasta se banalizeaza semnificatia actului in sine. Este adevarat ca in cartierele mari din Capitala sau orase din provincie nu sunt biserici si preoti care sa acopere nevoile credinciosilor, dar si aici pot fi cooptati preoti din alte parohii pentru a ajuta la umblatul cu icoana si pentru a nu face din el o preocupare de saptamani intregi si prilej de discutare si acuzare din partea unor enoriasi.

CAPITOLUL III
MERSUL CU BOTEZUL - PRILEJ DE PASTORATIE

Prin randuiala sfintirii caselor, le incredintam pe acestea purtarii de grija a lui Dumnezeu. Casa nesfintita este, ca si omul nebotezat, vulnerabila lucrarii diavolului. In casa sfintita, crestinul este protejat de actiunile celui rau, cu conditia sa nu aduca el insusi raul in casa sa printr-o viata lipsita de Dumnezeu.

Inca din primele zile ale anului, slujitorii Sfintelor Altare merg la casele credinciosilor si vestesc minunea Botezului Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Pe langa vestirea acestui act al Botezului Domnului, preotii binecuvinteaza si sfintesc casele credinciosilor prin stropirea cu apa sfintita. Nu este intamplatoare folosirea apei in actul de binecuvantare si sfintire a caselor, apa, ca element fundamental al creatiei, este asociata, pe langa curatirea corpului uman si a diferitelor lucruri materiale si lucrarii de curatire spirituala, de spalare a pacatelor si de renastere la o noua viata in Biserica intru Hristos. Apa sfintita poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc. La slujba de sfintire a apei, preotii se roaga ca: "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", pentru ca apa sa fie "izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, indepartare puterilor celor potrivnice, plina de putere ingereasca".Preotii se roaga de asemenea, ca "sa se dea celor ce se vor atinge de dansa si se vor stropi si o vor gusta: sfintire, sanatate, curatire si binecuvantare".

Obiceiul sfintirii caselor in Ajunul Bobotezei de catre preoti este o innoire a sfinteniei care trebuie sa patrunda in casele si in sufletele noastre, fiind o pregustare a marelui praznic al Bobotezei.

Vizita slujitorior Bisericii la casele credinciosilor are si un scop pastoral-misionar. Sarbatoarea Bobotezei reprezinta un prilej aparte, deosebit, am putea spune, pentru ca fiecare dintre preoti sa-si viziteze credinciosii, pe langa alte vizite pe care le fac in cursul anului bisericesc. Aceasta vizita este de fapt sfintirea caselor, a familiilor , a locurilor in care fiecare dintre credinciosii nostri isi petrec mare parte din viata. Este un moment pe care credinciosii il asteapta cu o mare bucurie, avand in sufletul lor credinta ca prin aceasta primire a preotului se primeste de fapt Biserica lui Hristos. Fiecare casa devine un Iordan al Botezului si al Epifaniei Domnului.

Biserica are in randuiala sa doua slujbe distincte pentru sfintirea caselor credinciosilor, care nu se exclud una pe alta, ci se completeaza reciproc. Prima randuiala este stropirea caselor cu Aghiasma Mare in ajunul Bobotezei. La fel de importanta este cea de a doua randuiala si anume slujba sfestaniei sau a aghiasmei mici care se savarseste la mutarea in casa noua si apoi se repeta in fiecare an sau chiar mai des atunci cand lucrarea raului se face simtita in vreun fel in casa.

La Boboteaza se sfinteste apa Iordanului si toate apele si izvoarele pamantului. La Boboteaza se sfinteste Aghiasma Mare prin semnul Crucii si prin pogorirea darului Sfintului Duh. Deci sa multumim lui Dumnezeu ca am ajuns cu bucurie la praznicul acesta mare al Bobotezei si sa ducem cu evlavie Aghiasma in casele noastre. Prin ea ne sfintim cu totii, se sfintesc casele si fantanile noastre si se izgonesc duhurile rele cu puterea Duhului Sfant.

De asemenea, in trecut aghiasma mica sau sfestania se savarsea in ziua intai a fiecarei luni si in special la inceputul celor patru posturi de peste an, la 1 septembrie – cand incepe anul bisericesc, la 14 septembrie de Inaltarea Sfintei Cruci, precum si in vinerea Izvorului Tamaduirii din saptamana luminata. Obiceiul de a se sfinti apa la fiecare inceput de luna s-a introdus pentru a inlatura vechile practici rituale pagane si iudaice. Aceasta practica a fost respectata pana aproape de vremurile noastre, dar fiindca se abuza de ea, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat ca botezarea caselor credinciosilor sa se faca doar de patru ori pe an: de Boboteaza, in prima saptamana din Postul Mare, in vinerea Izvorului Tamaduirii din saptamana luminata si la 1 august, adica la inceputul Postului Sfintei Marii. In practica, singura care se respecta este botezarea caselor in preajma sarbatorii Bobotezei, la inceputul anului.

CAPITOLUL IV
CONDITII DE REUSITA PASTORALA

Pentru ca aceste vizite sa isi atinga scopul pastoral este necesar sa fie cunoscute si respectate cateva conditii.

In ceea ce priveste „umblatul cu icoana” aceasta vizita trebuie facuta de preoti si de diaconi insotiti de cantareti si nu de cantareti, de copii sau tineri asa cum se mai obisnuieste pe alocuri, intrucat ea are un pronuntat continut liturgic, preotul purtand epitrahilul, iar diaconul orarul, cantandu-se troparul Nasterii Domnului, ceea ce face ca acest moment sa fie unul al rugaciunii. Daca aceasta vizita ar fi facuta de cantareti sau copii, nu mai putem vorbi de o vizita pastorala, preotul fiind pastorul comunitatii, in acest caz sensul acestui moment pierzandu-si simtitor semnificatia.

Vizita cu icoana Nasterii Domnului, ca si cea prilejuita de botezarea credinciosilor si a caselor lor, nu trebuie transformate intr-un prilej de a strange contributia benevola a credinciosilor, deoarece sensul lor profund religios ar fi puternic afectat, accentul cazand pe cel financiar sau economic. De aceea credem ca problemele financiare ale parohiei trebuie rezolvate cu alt prilej, organizandu-se o vizita speciala pentru aceasta.

Vvizita pastorala prilejuita de praznicul Nasterii Domnului trebuie sa preceada cu cateva zile sarbatoarea si nu trebuie facuta dupa aceasta sarbatoare, intrucat sensul acestei vizite pastorale este acela de a vesti nasterea Domnului, asa cum au facut ingerii in noaptea in care Fiul lui Dumnezeu S-a nascut pe pamant.

Atat in cazul vizitei pastorale de Craciun, cat si in cel al vizitei care se face pentru botezarea credinciosilor, preotul trebuie sa pastreze o atitudine solemna, in care sa se poata observa cu usurinta ca acestea sunt acte liturgice, momente de binecuvantare si de rugaciune, evitandu-se manifestarile care ar putea prejudicia sensul autentic, religios si pastoral al acestor vizite pastorale .

CONCLUZII

Toate aceste vizite pe care preotul le infaptuieste, dincolo de scopurile liturgico-pastorale pe care le presupun, reprezinta o prezenta necesara a slujitorului lui Hristos, a preotului, in mijlocul credinciosilor sai, ceea ce inseamna de fapt prezenta lui Dumnezeu alaturi de oameni. Astfel, preotul are posibilitatea sa se apropie de credinciosi, sa le cunoasca problemele si nevoile lor spirituale, bucuriile si necazurile lor, vizitele pastorale oferindu-i posibilitatea de a-i instrui pe credinciosi in adevarurile de credinta si cele morale.

Asadar, umblatul cu icoana este un obicei crestinesc vechi, care trebuie cultivat si pastrat cu sfintenie. El nu a fost inventat in timp pentru castig banesc, ci a facut parte din gama de obiceiuri si traditii bune si frumoase, care au insotit praznuirea maretei sarbatori a Nasterii Domnului. El ramane un prilej binecuvantat pentru o vizita pastorala de mare eficienta. Umblatul cu icoana este o obligatie pastorala a preotului de la care nu se poate si nu are voie sa se eschiveze. Cu aceasta ocazie, preotul binecuvinteaza casa si masa credinciosilor, facand din inimile si casele lor salas curat si potrivit in care sa patrunda Mantuitorul sa Se nasca si sa ramana pururea cu cei care Il primesc.

Intelese astfel, vizitele pastorale reprezinta calea cea mai potrivita de cunoastere a parohiei si a parohienilor, mijloacele pastorale cele mai eficiente menite sa faca din parohia unde ele sunt cultivate o comunitate zidita pe temelia adevarului lui Hristos.

Stefanel Gheorghe

Despre autor

stefanel gheorghe stefanel gheorghe

Colaborator
18 articole postate
Publica din 25 Februarie 2011

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 2208

Voteaza:

Mersul cu icoana si Botezul - evenimente pastorale 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE