Nasterea Maica Domnului

Nasterea Maica Domnului Mareste imaginea.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie)

“Naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu, bucurie a vestit la toată lumea:
căci din tine a răsărit soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru;
şi, dezlegând blestemul, a dat binecuvântarea şi, omorând moartea,
ne-a dăruit viaţa cea veşnică.”
(Troparul Sărbătorii)

Iubiţi fraţi şi surori întu Domnul

Cuvântul Mântuitorului către Nicodim, fariseul care venise la Dânsul în ceas de noapte, ne spune cel mai bine despre imensa Iubire a lui Dumnezeu faţă de oameni, făpturile pe care le-a creat după ,,chipul şi asemănarea Sa”, dar care au decăzut grav prin păcat şi neascultare: "Căci Dumnezeu aşa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3; 16-17). Ele sunt cheia întregii opere de mântuire a lumii. La răutatea şi rătăcirea omului, Dumnezeu a răspuns cu Iubire. La îndepărtarea oamenilor de Creatorul lor, Dumnezeu a răspuns cu cea mai mare apropiere, venind Însuşi în mijlocul oamenilor, prin Fiul Său, pe Care L-a trimis ca Mântuitor al lumii. Aceea prin care a fost posibilă în-omenirea Logosului divin, este cea pe care Biserica o prăznuieşte în mod deosebit astăzi. Sfânta Fecioară Maria, vasul ales în care s-a sălăşluit a doua persoană a Sfintei Treimi în chip minunat, de la Duhul Sfânt, dăruind din trupul său curat, un trup omenesc Celui de necuprins, Dumnezeului cel veşnic.

După sărbătoarea Buneivestiri (25 martie) şi cea a Adormirii Maicii Domnului (15 august), praznicul Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie) reprezintă încă o mare sărbătoare închinată Preacuratei Fecioare Maria. Este prima mare sărbătoare a anului nou bisericesc (început la 1 septembrie). O închinăm Celei mai de seamă făpturi a neamului omenesc. Căci Celei din care S-a născut Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul, îi datorăm tot respectul nostru, preacinstirea şi venerarea, căci rolul pe care l-a jucat în planul divin de mântuire a lumii a fost unul hotărâtor. A dat naştere Mântuitorului, L-a crescut cu multă îngrijire, L-a ocrotit şi L-a urmat mai târziu în tot ce a făcut. Ea va rămâne de-a pururi Mama Fiului lui Dumnezeu , dar şi mama spirituală a tuturor creştinilor.

Drept măritori creştini

Catehismul Bisericii ortodoxe spune că: Evlavia Bisericii faţă de sfânta Fecioară face parte intrinsecă din cultul creştin. Maica domnului, Fecioara Maria este pe bună dreptate cinstită de Biserică printr-un cult deosebit. Din cele mai vechi timpuri, sfânta Fecioară e cinstită sub titlul de Născătoare de Dumnezeu, sub a cărei ocrotire credincioşii aleargă rugându-se în toate primejdiile şi nevoile.

De aici reţinem patru lucruri importante: evlavia către Maica Domnului face parte intrinsecă din cultul creştin, ceea ce vrea să spună că acela care nu o cinsteşte pe aceea pe care a cinstit-o Fiul lui Dumnezeu nu se poate numi creştin; cultul ce-l acordăm Mariei este deosebit faţă de cel acordat lui Dumnezeu, dar şi faţă de cel acordat sfinţilor obişnuiţi; Maria este cel mai mult cunoscută sub titlul de Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ne interesează şi pe noi azi cel mai mult şi apoi faptul că în toate timpurile şi în toate locurile creştinii au alergat la ocrotirea ei, ceea ce dovedeşte temeinicia credinţei creştine.

Este natural, dacă o cinstim ca Născătoare de Dumnezeu, să o cinstim şi în misterul naşterii ei; fiindcă, n-ar fi putut fi Născătoare de Dumnezeu, dacă mai întâi n-ar fi fost ea însăşi, în naşterea ei, capodopera lui Dumnezeu.

Naşterea Maicii Domnului, fiind lucrarea deosebită a lui mai frumoasă şi mai importantă decât creaţia întregului univers, nu o sărbătorim ca pe un simplu fapt natural: apariţia în lume a unui copil - deşi şi acest lucru este minunat, aşa cum îl relatează mama macabeilor din Sfânta Scriptură, când îşi încurajează fiii ca mai bine să moară decât să păcătuiască, spunându-le: ,,Nu ştiu cum aţi fost zămisliţi în sânul meu, nici cum v-am dat duh şi viaţă, iar înfiriparea aceasta a fiecăruia nu eu am întocmit-o. De aceea Creatorul lumii, care l-a zidit pe om de la naşterea lui şi care dă tuturor viaţă, el vă va da iarăşi cu milostivire duh şi viaţă” (2Macabei 7;22-23).

Omul, prin naştere, fiind opera lui Dumnezeu, este o minune a chipului divin (Facere 1; 26-31). O spune şi psalmistul: L-ai făcut cu puţin mai prejos de îngeri şi l-ai încununat cu mărire şi slavă (Psalmul 8; 6). Sfântul Irineu afirmă că omul viu este măreţia lui Dumnezeu. Chiar şi păgânii aveau această concepţie superioară, cum că omul este coroana creaţiei, deoarece Sofocle, renumit scriitor grec din antichitate, o spune clar: Multe sunt minunile lumii, dar cea mai mare dintre toate este omul (Antigona).

Prin naşterea Născătoarei de Dumnezeu sărbătorim mai mult decât un fapt natural sau un aniversar, sărbătorim un mănunchi de mistere ale credinţei, adevărate capodopere dumnezeieşti şi anume: sărbătorim naşterea celei zămislite printr-un privilegiu unic al lui Dumnezeu; sărbătorim naşterea celei pline de har, faţă de care Creatorul, în vederea maternităţii ei divine, nu s-a zgârcit în daruri; sărbătorim naşterea mamei Fiului lui Dumnezeu şi a noastră; sărbătorim naşterea reginei îngerilor şi a întregului univers; sărbătorim pe aceea care s-a născut special pentru a ne da o lecţie de credinţă: fericită pentru că a crezut, că a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul,aşa cum o numeşte Elisabeta, verişoara ei (Luca 1; 45). Sărbătorim deci naşterea aceleia care ne deschide calea fericirii pe acest pământ prin credinţă. S-a născut pentru fericire, dar fericirea se naşte din credinţă; s-a născut pentru a crede şi crezând să fie fericită.

Prin credinţă, părinţii ei, Ioachim şi Ana, au continuat să aducă jertfe lui Dumnezeu cu lacrimi şi rugăciuni fierbinţi până la bătrâneţe, ca Dumnezeu să le dea un urmaş... Prin credinţă, Ana, fiind în vârstă înaintată, o zămisleşte în sânul ei pe aceea despre care îngerul Domnului o asigură că va purta numele Maria, care în limba egipteană înseamnă binecuvântată de Dumnezeu; în ebraică Myriam înseamnă doamnă, stăpână, steaua mării. Prin credinţă, deja de la naştere, Ioachim şi Ana o oferă pe fiica lor, Maria, lui Dumnezeu şi desăvârşesc acest act de recunoştinţă prezentând-o la templu şi încredinţând-o preoţilor încă de la vârsta de trei ani, spre a învăţa să-i slujească lui Dumnezeu, transformând credinţa în caritate.

Prin credinţă, Maria alege să rămână fecioară; apoi alege logodna cu Iosif, bărbatul cel drept; alege să devină mamă a lui Dumnezeu rămânând fecioară; prin credinţă îl zămisleşte pe Mântuitorul Iisus Hristos în sufletul ei, înainte de a-l zămisli trupeşte în sânul ei feciorelnic şi astfel Dumnezeu devine în fiinţa Mariei Emanuel - Dumnezeu cu noi - şi ne dă dreptul să-i cântăm: ,,Naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu, bucurie a vestit la toată lumea:căci din tine a răsărit soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru;şi, dezlegând blestemul, a dat binecuvântarea şi, omorând moartea, ne-a dăruit viaţa cea veşnică.”

Prin credinţă îl însoţeşte pe Mântuitorul Iisus Hristos de la peştera săracă din Betleem şi până pe Golgota; prin credinţă îl aşteaptă să învie din morţi şi după înălţare să-l trimită pe Duhul Sfânt. Prin credinţă ne-a devenit ,,mamă” sub cruce, când Mântuitorul Hristos i-a spus: Iată fiul tău (Ioan 19; 26), identificând în persoana lui Ioan evanghelistul pe tot creştinul care îl urmează pe Hristos până pe Golgota, conform chemării personale:,,Dacă vrea cineva să vină după Mine,să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Matei16,24).

Când autorul Scrisorii către Evrei vrea să scoată în evidenţă că cel ce vrea să fie mare în ochii lui Dumnezeu şi să-i moştenească făgăduinţele, arată că trebuie să fie credincios şi enumeră figurile mari ale istoriei mântuirii: pe Abel, care a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât a lui Cain; pe Enoch, care a fost luat de pe pământ, ca să nu vadă moartea; pe Noe, care a pregătit arca salvatoare; pe Avraam, care a ascultat de glasul Domnului; pe Sara, care a zămislit la bătrâneţe; pe Isaac, pe Iacob, pe Iosif din Egipt şi mai ales pe Moise, care n-a voit să fie fiul fiicei faraonului, ci a ales să sufere cu poporul lui Dumnezeu etc. Autorul îşi continuă numărătoarea altor bărbaţi distinşi şi încheie capitolul al 11-lea cu aceste cuvinte: ,,Toţi aceştia,mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa, deoarece Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.”

Ceea ce Dumnezeu a orânduit mai bun pentru noi, ca să luăm ,,desăvârşirea", adică justificarea şi fericirea totală în Dumnezeu, este credinţa în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Prima, care a luat partea cea mai bună prin credinţa în Hristos şi prin ea fericirea de a fi mai presus de Abel, Enoch, Noe, Avraam, Sara, Moise şi alţii, este Fecioara Maria.

Naşterea preacuratei Fecioare Maria - fericită pentru că a crezut - are menirea să ne întărească în credinţa că Iisus este Fiul lui Dumnezeu - iniţiatorul şi desăvârşitorul credinţei noastre (Evrei 12; 2) - are menirea să ne nască pentru cer, pentru Dumnezeu.

Un învăţător din Israel, cu numele de Nicodim, venea noaptea la Mântuitorul Iisus Hristos, ca să afle secretul desăvârşirii, fericirii. De ce noaptea? De teama iudeilor şi poate pentru ca ziua să nu fie privit în ochi, ca să i se vadă sufletul. Mântuitorul Iisus Hristos îi spune:,,Adevăr, adevăr îţi spun, de nu se naşte cineva din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu”. Dar Nicodim, văzând că Iisus îi citeşte în suflet şi pe întuneric, caută să abată discuţia, zicând: ,,Cum poate omul să se nască din nou, o dată ce este bătrân? Oare poate să intre a doua oară în sânul mamei sale şi să se nască iar? Isus i-a răspuns: Amin, amin, îţi spun, de nu se va naşte cineva din apă şi duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3;1-5).

Fecioara Maria este prima care s-a născut de sus, ca noi să ne naştem din apă şi duh, adică să ne trăim Botezul, să transformăm credinţa în caritate, ca să nu rămână moartă, deoarece credinţa fără fapte este moartă (Iacov 2;16).

Iubiţi credincioşi,

Astăzi, însă, se cade să ne veselim, căci s-a născut pe pămînt Maica Vieţii, Fecioara Maria, cea mai sfîntă fiinţă omenească pe care a ales-o Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii, ca să nască pe Iisus Hristos de la Duhul Sfînt în Betleemul Iudeii. Să se bucure astăzi pruncii şi fecioarele, copiii şi tinerii, mamele şi văduvele, preoţii şi călugării că ni s-a născut nouă mamă duhovnicească şi cea dintîi rugătoare, mîngîietoare şi mijlocitoare înaintea Preasfintei Treimi.

Să mergem deci în Nazaretul Galileii, să-i aducem laude îngereşti, pruncii şi Fecioarei Maria, Preacuratei de Dumnezeu Născătoarei, care s-a născut din Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, la bătrîneţile lor. Însă, pentru a lăuda pe prunca şi Fecioara Maria, trebuie să avem inimă fără răutate, ca pruncii, şi viaţă curată şi neîntinată de păcate trupeşti. Pentru a lăuda pe aceea care avea să fie Maica Fiului lui Dumnezeu, trebuie să avem inimă de mamă, blîndeţe şi răbdare de mamă, iubire şi milă de mamă către toţi. Altfel, rugăciunile noastre, darurile noastre, dacă ies din inimi pline de păcate, de ură şi de răutate, nu vor fi primite de Preasfînta Fecioară Maria.

Cu aceste ganduri de bucurie şi nădejde şi cu inimi pline de milă şi smerenie, să intrăm în sfintele biserici şi, sărutand icoana Maicii Domnului, să-i adresăm cu credinţă această scurtă rugăciune: Uşa milostivirii deschide-ne-o nouă, binecuvîntată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mîntuim prin tine de nevoi, că tu eşti mantuirea neamului creştinesc. Amin.

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta

Despre autor

Marian David preot Marian David

Colaborator
84 articole postate
Publica din 03 Ianuarie 2014

09 Septembrie 2014

Vizualizari: 1433

Voteaza:

Nasterea Maica Domnului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE